Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:

Peştera Tecuri, Munţii Şureanu, aşteaptă exploratori

5 Extras de hartă, cu actualizări, din ghidul turistic Munţii Şureanu, de Valer Trufaş şi Constanţa Trufaş, Editura Sport-Turism, colecţia Munţii Noştri, Bucureşti, 1986; 25 - Peştera Teiul Lung (numărul 1 pe schiţa hidrocarstică); 26 - Peştera Gaura Boului (netrecută pe schiţa hidrocarstică); 27 - Peştera din Valea Clenjii (numărul 7 pe schiţa hidrocarstică); 28 - Peştera Tecuri (numărul 16 pe schiţa hidrocarstică)

Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), Andrei Samoil, Radu Huculeci, Christian Megulete; pozele prezentate, în afara celor realizate în anul 2006 de cei patru autori, se datorează şi colegilor de club Dan Grădinaru, Ducu Gheorghiescu, Cosmin Ursu, Cristina Lazăr, Mircea Vlădulescu.

Din istoricul zonei

După 1945, pe versantul stâng al Streiului - râul dacilor, pe platourile suspendate cu 300 metri deasupra albiei, începe tăierea masivă a pădurii. Codrul este invadat de oameni şi cai. Se construieşte linie forestieră îngustă atât pe Valea Streiului cât şi pe o porţiune din Valea Bojiţa (zona Tecuri - Bojiţa - Răchiţeaua - Clenjii); un funicular (din care au mai rămas doar resturi ale unor piloni) se aburcă peste prăpastia pereţilor dintre Strei şi Peştera Tecuri (vezi hărţile 5 şi 6, imaginea 7).

6 Schiţa hidrocarstică a zonei Poiana - Bojiţa - Şipot (după Valer Trufaş şi Ică Giurgiu) este mai precisă în detalii şi localizări decât harta turistică a zonei. Cu roşu, drumuri forestiere, accesibile în totalitate cu piciorul şi doar cu maşini de teren pe toată lungimea lor. 1 - Ponorul Peştera Teiul Lung; 2 - Ponorul Peştera Poiana 1; 3 - Ponorul Poiana 2; 4 - Ponorul şi Peşterile Poiana 3; 5 - Ponorul de la Stâna Trăsnită; 6 - Ponorul Peştera de la Tăul fără fund; 7 - Ponorul Peştera din Valea Clenjii; 8 - Ponorul de la sud de Valea Clenjii; 9 - Ponorul Ponorici; 10 - Ponorul temporar şi Peştera Bojiţa; 11 - Ponorul temporar de la sud de Valea Răchiţeaua; 12 - Ponorul Peştera Răchiţeaua; 13 - Izbucul Peştera 600 metri cubi şi Peştera Pălăriei; 14 - Izbucul Peştera Cascadei; 15 - Izbucul Peştera Sifonului; 16 - Peştera Tecuri. Drenaje demonstrate prin marcări: 1-13, 1850 metri proiecţie plan lungime, 96 ore, Dy-EDTA, Orăşeanu; 2-13, 23 ore, fluoresceină, Trufaş; 2400 metri, 72 ore, rhodamină B, Orăşeanu; 9 (10)-15 (şi 14), 15 ore, fluoresceină, Trufaş; 144 ore, In-EDTA, Orăşeanu.

7 Peretele de la Şipot (la baza căruia apar apele din sistemele de peşteri Poiana şi Bojiţa - vezi harta 6) şi Valea Tecuri, pe unde a fost funicularul pentru lemne. Foto: Ştefania Lazăr, Ică Giurgiu

O imagine grafică cu zona găsim la (vezi și imaginea 7)/ pentru peșterile de la Șipot vezi

Pădurea aducea bani şi pentru ca ei să fie tot mai mulţi, în inima codrului - în perimetrul numit Bojiţa - s-au construit atunci o colonie muncitorească (cu şcoală şi brutărie) şi pepiniere. Doar apa era greu de cules de prin preajmă pentru că tot solul este aşezat pe calcarele care sorb imediat preţiosul lichid.

Prin 1947, Ioan Albani, momârlan (numele băştinăşilor din zonă) din Crivadia, sătuc de la poalele Şureanului şi Retezatului (azi pe DN 67, vezi harta 5), aflat doar la câteva ore de mers pe jos de locul de asalt asupra pădurii (Tecuri - Bojiţa - Poiana), ajunge prin codrul întunecat pe marginea unui puţ în piatră, larg deschis (imagini 8-10), capcană perfectă dacă vii dinspre susul pantei. Om în putere, curios, prăvale un brad în hăul umed şi se încumetă să coboare pe cioturile lui de crengi, special tăiate ca să-i servească ca trepte pentru picioare şi mânere pentru mâini. În sala de la baza puţului alege coborârea spre direcţia mai largă, pe un povârniş de pământ şi - după câteva zeci de metri - iată-l pe marginea unui lac serios. Nu descoperirea Peşterii Tecuri îi atrage admiraţia şefilor, ci primeşte primă pentru că a găsit apă. Şi într-adevăr era mai uşor de scos apă din adânc pentru cei care în preajmă munceau vârtos la împinsul lemnelor, aici aproape fiind rampa de încărcare a funicularului, decât să fie adusă de la mai mare distanţă.

8 Puţul de intrare în Peştera Tecuri.

9, 10 Puţul de intrare în Peştera Tecuri, fotografiat de la bază. Această verticală se pare că a luat naştere prin prăbuşirea tavanului; în anii prezenţi, la nord de cabana forestieră Bojiţa, mai multe asemenea lăsări ale terenului sunt frecvente.

11 Pe trunchiurile de brad care încă mai sunt folosite de localnici pentru a intra în Peştera Tecuri, cresc ciuperci.

12 Harta Peşterii Tecuri, preluată din lucrarea Peşteri din România, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976. Trimiterile cu roşu făcute spre imagini ne ajută să vedem cavitatea în trei dimensiuni.

Tot coborând să aducă apă, oamenii descoperă că în partea opusă faţă de panta spre lac se află o galerie, înaltă la început, apoi cu un loc de trecut pe burtă, pe unde se pătrunde în nişte galerii uriaşe (imaginile 13-16), împodobite pe tavan, pereţi şi podea cu ţurţuri şi cristale pe care nu le puteau descrie prea bine celor de afară întrucât nu semănau cu ceva obişnuit. Încet-încet podoabele noii cavităţi sunt împuţinate şi aduse la suprafaţă; dar imediat ajunse la lumină nu mai strălucesc ca în adâncuri şi farmecul lor din peşteră nu mai există (fapt care se repetă la fiecare formaţiune scoasă din indiferent care peşteră la exterior, asta pentru că strălucirea concreţiunilor este menţinută doar în prezenţa umidităţii din adâncuri).

13 Peştera Tecuri. Suntem pe fundul unui fost lac, adânc de circa 6 metri (vezi harta 12 pentru poziţionare pe planul cavităţii), imaginea fiind luată de la nord către sud. Înainte de acest lac toată secţiunea galeriei a fost ocupată de apă, dovadă urmele de dizolvare/ coroziune sub presiune de pe tavan. După ce lacul s-a retras a urmat concreţionarea podelei, pe care au crescut şi stalagmite de dimensiuni importante; argila de pe pereţii lacului s-a transformat în multe locuri în concreţiuni cu aspect de miniconopide.

Fiecare persoană din poză foloseşte un bliţ de putere medie, pentru a-şi crea conturul (dând astfel o dimensiune cunoscută privitorului pentru a putea compara axele spaţiului din imagine cu mărimea oamenilor) şi pentru a da cadrului (cu alternanţe de lumină şi întuneric) iluminarea necesară.

14 Peştera Tecuri, diametral opus faţă de imaginea anterioară. Stalagmita din centrul pozei are 7 metri şi este printre cele mai înalte din peşterile României. Ea a crescut după dispariţia lacului de care vorbeam la imaginea 13. De remarcat stalagmita masivă din faţa colegului din stânga pozei, acum înclinată şi lipită de perete după ce substratul pe care a crescut a cedat sub greutatea ei. Prin fisurile tavanului - nivelat/ lustruit odinioară de lichidul care a umplut în totalitate galeria - apele de infiltraţie au crescut o altă generaţie de formaţiuni.

14a Peștera Tecuri.

15 Peştera Tecuri, în continuare către nord faţă de imaginea anterioară. Barajul stalagmitic din fundalul imaginii a crescut pe locul unei foste pante a pârâului care venea dinspre nord (vezi galeria îngustă de pe hartă), acolo unde urmele adâncirii sale pe verticală (cu meandre şi nivele de eroziune) sunt bine păstrate.

15a

16 Peştera Tecuri, detaliu din partea stângă a barajului stalagmitic din poza 15; curgeri de culori, forme şi dimesiuni diferite, încă în creştere. Foto: Ică Giurgiu, Cristina Lazăr, Mircea Vlădulescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti).

17 Peştera Tecuri, detaliu din barajul stalagmitic din imaginile anterioare. Dintr-un grup de stalactite şi coloane s-a prăbuşit un capăt de stalactită (notat cu 1); pe capătul lui opus a crescut o stalagmită (notată cu 2). Foto: Ică Giurgiu, Valentin Ţintea, Bogdan Constantinescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti).

18 Peştera Tecuri, detaliu din spatele barajului stalagmitic (imediat la nord de el). Una dintre particularităţile de concreţionare a peşterii o reprezintă discurile, formaţiuni care pot fi poziţionate în cele mai variate unghiuri faţă de verticală, având diametre în jur de 2 metri. Sunt forme cu aspect aplatizat, groase de circa 10 centimetri, care sunt “lipite” de peretele pe unde a venit lichidul/ soluţia care le-a dat naştere prin foarte mici suprafeţe faţă de diametrul lor. Pe feţele sau muchiile lor pot creşte alte tipuri de formaţiuni: stalactite, coralite.

18a

Vestea descoperirii se duce la sute de kilometri depărtare şi vin să viziteze peştera inclusiv câţiva pasionaţi de lumea subterană din Cluj. Numele dat de localnici va fi Tecuri, pentru că tecan înseamnă în limbajul oamenilor de aici dolină (pâlnie largă şi adâncă, cu fund plat sau nu, cu pereţi abrupţi sau în pantă, rezultat al coroziunii asupra calcarului). Peştera capătă contururi (vezi harta 12) şi pentru cei care nu vor ajunge niciodată acolo, în perioada 1952-1962, echipa Valeriu Puşcariu, Traian Orghidan, Margareta Dumitrescu, Jana Tanasachi, Ştefania Avram, oameni care au dorit şi au reuşit să fie exploratori, realizează - printre multe altele - harta acestei cavităţi. Ei anunţă 485 metri dezvoltare şi 49 metri adâncime (Lucrările Institutului de Speologie „Emil Racoviţă”, tom VI, 1967, Editura Academiei, Bucureşti).

Dar - din păcate - ceea ce trebuia să asigure conservarea peşterii - punerea ei sub ocrotirea statului, în 1955, nu se va dovedi eficient.

19 Peştera Tecuri (vezi poziţionarea de pe harta 12). Această galerie a fost săpată de ape prin umplerea ei totală cu lichid: dovadă forma tavanului şi pereţilor. După părăsirea ei de către apă, fapt care se pare că s-a petrecut destul de rapid (pentru că pereţii nu prezintă multe urme de nivele de eroziune), spaţiul a început să fie umplut de scurgeri/ formaţiuni care au crescut din tavan şi pereţi. O imagine cu discul din poza 19 găsim la.

20 Peştera Tecuri (vezi poziţionarea de pe harta 12). Imaginea reprezintă cealaltă parte a formaţiunilor din poza anterioară.

21, 22 Peştera Tecuri. Argila de pe podea sau de pe pereţi a constituit originea nucleelor de la care au crescut asemenea ace (pe podea sau pereţi). Se pare că stabilitatea condiţiilor de microclimat din timpul creşterii lor a fost importantă. La fel ca şi în cazul altor formaţiuni subterane, acele rupte şi aduse la exterior îşi pierd strălucirea; mai mult, aerul de la suprafaţă le produce microcavităţi (prin coroziune) care cu timpul se amplifică. Foto: septembrie 2006 (21) şi Ică Giurgiu, Dan Grădinaru (22) (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti).

22a

22b

23, 24 Peştera Tecuri. Un model foarte rar de formaţiune în peşterile din România: placa desprinsă din tavan a lăsat la vedere creşterea marilor cristale; se pare că avem cazul unui disc care s-a rupt sub propria greutate. Nici încercările de desprindere cu barosul a unor bucăţi intacte din ea, nici tăierea cristalelor nu s-au succedat cu succes pentru vandalizatori…

25 Peştera Tecuri, aspect caracteristic actualei ei porţiuni nordice. O galerie iniţial integral inundată de apă (aspectul tavanului şi pereţilor ne dezvăluie asta), a continuat să evolueze prin curgerea lichidului cu nivel liber (nivelul de eroziune pe care stă în picioare colegul din dreapta pozei susţine afirmaţia). Apoi apele au părăsit galeria, aluviuni solide nu au prea fost şi a început umplerea şi pe alocuri blocarea parţială sau totală a secţiunii galeriei cu baraje de formaţiuni.

O atracţie permanentă

Aşa frumoasă cum a rămas după multele furturi şi agresiuni demente la care a fost supusă, este doar una dintre căile care nu permit încă decât acces parţial la o mare reţea subterană, lungă (de zeci de kilometri) şi cu denivelare în jur de 300-350 de metri. Concreţiuni masive, de nestrăpuns, crescute peste concreţiuni anterioare prăbuşite, şi acestea masive, obturează galerii străvechi pe care - pentru a le umple, parţial sau total - timpul a dat naştere la câteva generaţii de turţuri de piatră, generaţii care venindu-le vremea să cadă (din motive naturale) au acoperit podeaua, în unele locuri până la tavan.

Mai stăruie în această cavitate încă cel puţin două semne de întrebare (cum le denumesc speologii): un puţ strâmt (adânc de 35 de metri, în Galeria Lacului, vezi harta 12), care duce spre o galerie încă nedefinită ca amploare (dar din care se aude un pârâu subteran) şi.... lacul care i-a adus prima în bani lui Albani. Dacă la puţ singura soluţie este lărgirea pe alocuri a incomodului diametru, lacul poate (şi trebuie) să fie explorat cu echipament de scafandru: o continuare dincolo de el pare logică iar dimensiunile locului sunt generoase. Golirea lacului, măcar parţială - pentru a trece spre locurile încă necunoscute ale peşterii fără echipament de scufundare - este posibilă cu o motopompă portabilă, alimentată cu combustibil lichid, pompă care să împingă apa din lac, prin furtun, în puţul adânc de 35 de metri.

Demult, timp pe care nu putem încă să-l cuantificăm în lipsa unor determinări de laborator, în vecinătatea Peşterii Tecuri trecea în subteran un debit important. Treptat, aceste ape s-au divizat şi au găsit spre amonte alte căi de scurgere către adâncurile muntelui - pe direcţii mai rapide, mai scurte - de exemplu: Ponorul Răchiţeaua (1312 metri dezvoltare, 219,4 (-212,4/ +7) metri denivelare, https://sites.google.com/site/romanianatura14/home/carpatii-meridionali/muntii-sureanu/ponorul-avenul-pestera-rachiteaua ); Peştera din Valea Clenjii, tot ponor şi ea (1778,5 metri dezvoltare, 115 (-104,5/ +10,5) metri denivelare, https://sites.google.com/site/romanianatura16/home/carpatii-meridionali/muntii-sureanu/pestera-din-valea-clenjii ); Ponorul Poiana 1 (124 metri dezvoltare, 37 (-24/ +13) metri denivelare, https://sites.google.com/site/romanianatura16/home/carpatii-meridionali/muntii-sureanu/pestera-din-valea-clenjii ), toate explorate de Clubul „Emil Racoviţă” Bucureşti.

Pentru cunoscătorii îndeaproape în ale transformării carstului, cele zise mai sus intră în nota obişnuită de evoluţie a unui perimetru dezvoltat pe calcare. Dar, ceea ce zona are sigur extraordinar - în afară de densitatea de peşteri sau de potenţiale galerii - este diversitatea de formaţiuni subterane, amploarea unora dintre ele şi modul cum s-au succedat în vremuri.

Acum, principalele puncte de piedere (1-12 pe harta 6, unele permanent active, altele doar temporar) alimentează un complex de galerii subterane cu potenţial de mulţi kilometri la dezvoltare şi cu o denivelare totală posibil de realizat în jur de 350 metri. Apele apar sub peretele de la Şipot (punctele 13-15 pe harta 6), acolo unde alte peşteri au fost şi ele lungite de la o explorare la alta, având ca „motor” la organizarea cercetărilor Clubul „Emil Racoviţă” Bucureşti (https://sites.google.com/site/romanianatura53/home/carpatii-meridionali/sureanu/cascade-si-pesteri-spectaculoase-la-sipot-muntii-sureanu ).

Suntem aşadar în situaţia că discutând despre Peştera Tecuri, cunoaştem reţeaua căreia îi aparţine, ştim capetele de sus şi de jos ale reţelei dar ne aflăm încă departe de a fi parcurs toate galeriile din munte. Ne face plăcere să precizăm că eforturile noastre au fost susţinute şi de Cluburile de speologie Politehnica Cluj-Napoca, Piatra Roşie Petrosani, Proteul Hunedoara, Hidrocarst Vulcan, „Emilian Cristea” Alba Iulia şi nu în ultimul rând de Grupul de Explorări Speologice şi Subacvatice din Bucureşti.

Acces

Peştera Tecuri se află la vest de Poiana Bojiţa (loc minunat în toate cele patru anotimpuri) (zona Preluci şi cabana forestieră de pe harta 5). Din poiană putem descoperi în imediata apropiere aspecte spectaculoase ale reliefului carstic, ne putem lăsa spre localităţile de la baza masivului (Petros, Crivadia, Merişor, Băniţa, vezi harta 5) - cale de 3-4 ceasuri, sau putem urca spre creasta principală a masivului - având perspective largi, de multe ori, către Munţii Retezat, Parâng şi Vâlcan.

Pentru a ajunge în Poiana Bojiţa calea care ni se pare mai directă începe din localitatea Crivadia (haltă C.F.R. pe linia Petroşani - Subcetate; DN 67C Petroşani - Haţeg, vezi harta 5). Din micul sat începe să urce un drum forestier, asfaltat doar pe primii zeci de metri, relativ bine păstrat (accesibil acum doar autoturismelor de teren), care ajunge tocmai în zona Poiana. După ce trece de partea amonte a Cheilor Munceilor - Jgheabului (vezi harta 5 şi https://sites.google.com/site/romanianatura47/home/carpatii-meridionali/sureanu/cheile-munceilor-pesteri-canionul-jgheabului-cascade-muntii-sureanu ), el va lăsa spre dreapta, în sensul de mers, mai multe ramificaţii (nefigurate pe harta 5) şi spre final va ieşi lângă cabana forestieră Bojiţa, loc bun de pus corturile, cu izvor în apropiere (acoperit cu capac de fier; aflat la sud de cabană, pe stânga poienii cum mergi către sud, lângă fostul terasament de cale ferată forestieră). Niciodată în acest perimetru nu trebuie să lăsaţi bagajele nepăzite. Dacă parcurgem cu rucsac drumul de apropiere avem nevoie de 5-7 ore din Crivadia până în Poiana Bojiţa; există câteva scurtături importante dar ele nu pot fi descoperite decât în prezenţa unui cunoscător al locurilor sau după parcurgerea repetată a acestui traseu. Un „amănunt”: evitaţi să cereţi găzduire la localnicii din Merişor.

Din Poiana Bojiţa, din dreptul cabanei forestiere, un drum de tractor se îndreaptă spre vest şi apoi sud (este notat cu 17 pe harta 5), către Vf. Pleşa; după câteva sute de metri de la cabana forestieră el se ramifică: la stânga mergem către sud (pe terasamentul fostei linii forestiere), iar la dreapta, în coborâre, spre buza versantului calcaros al Streiului. Aproape de capătul acestei din urmă ramificaţii, cu aproximativ 80 de metri înainte de capătul drumului (şi înainte de ramificaţia drumului care se îndreaptă către nord, vezi harta 6), se urcă în dreapta cam 10 metri diferenţă de nivel de la drum până la intrarea Peşterii Tecuri. Scara de lemn care a fost mulţi ani pe puţul de intrare al peşterii a fost demontată, aşa că pentru coborâre avem nevoie de 15 metri de scară speologică. Alte câteva imagini din peșteră sunt la.

Perspective de explorare

Zona are potenţial speologic deosebit (pe lângă cei aproximativ 4 kilometri lungime şi cam 400 metri denivelare ştiuţi acum sunt mulţi kilometri lungime de descoperit, multe sute de metri de denivelare de parcurs în premieră), unde ar putea lucra zilnic, simultan, în puncte diferite, până la 15 echipe de exploratori! Perioadele favorabile de tabără şi lucru sunt deocamdată (din cauza posibilităţilor de adăpost şi refacere după ture) cele fără precipitaţii lichide sau solide abundente.

Harta 6 ne arată organizarea hidrologică actuală a zonei; nu este însă exclus, deşi probabilitatea pare mică, ca între cele două sisteme hidrografice subterane (Poiana la nord şi Bojiţa la sud) să se poată face conexiuni.

Avenul Liviu

1030 metri altitudine (harta 26). 9 metri adâncime. Cartare, Ică Giurgiu. Aparent colmatat, fără continuare.

Când intrăm pe ramificaţia de drum care duce către Peştera Tecuri, suntem atenţi în special la peisajul carstic de pe stânga drumului. În curând apar deschiderile Avenului Liviu, situate la câţiva metri de drumul forestier. Este aspectul caracteristic de puţ întâlnit în zona Bojiţa, acolo unde şi alte asemenea denivelări apar printre lapiezurile din pădure. De obicei nu este nevoie de echipament pentru a atinge cota minimă.

27 Perioada de iarnă este favorabilă de multe ori explorărilor în subteran: debitelele sunt atunci substanţial mai mici decât vara sau toamna. Uneori însă am avut de înfruntat la ieşirea din peşteri zăpezi de un metru, căzute în doar câteva ore (pline de urme de animale, aşa putând să-ţi dai seama cât de populată este de fapt pădurea) sau ceţuri lăptoase, prin care pierderea puţinelor repere rămăse te păştea la fiecare pas. Foto: Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti).

28 Peretele Ponorului Răchiţeaua, în totalitate surplombat, la baza căruia începe o peşteră pe care Clubul „Emil Racoviţă” Bucureşti a explorat-o până acum pe 1312 metri dezvoltare şi 219,4 (-212,4/ +7) metri denivelare; pârâul din dreapta imaginii vine dinspre nord, din direcţia depresiunii în care se află Ponorul de la Tăul fără fund. Cavitatea începe aproape vertical pe primii 190 de metri denivelare - cam cât 6 blocuri cu 10 etaje puse unul peste altul! - vezi hărţile 29 şi 30. Structura de buşteni a servit în timpul mai multor acţiuni de decolmatare.

Peştera din Ponorul de la Tăul fără fund

De la Peştera Răchiţeaua urcăm pe malul stâng geografic al pârâului care vine în Ponorul Răchiţeaua (vezi harta 6), până pe culmea platou care delimitează la nord bazinul de recepţie al Ponorului Răchiţeaua. Trecem spre nord această culme şi după câteva sute de metri începe coborârea în depresiunea carstică închisă de la Tăul fără fund (imagini 35, 36).

35 Depresiunea carstică de la Tăul fără fund are la cota minimă intrarea într-o peşteră (cu portal mare) a cărei explorare se doreşte a duce la o cotă negativă cât mai mare. Foto: Ică Giurgiu, Adrian Mihalce, Eliza Anghel (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti).

36 Sub portalul Peşterii din Ponorul de la Tăul fără fund o galerie încă inaccesibilă unui adult permite accesul la un spaţiu de dimensiuni importante. Foto: Ică Giurgiu, Alina Linţea (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti).

37 Peștera de la Tăul fără fund

Tăul fără fund este/ era în accepţiunea localnicilor micul lac (1 metru diametru, 0,5 metri adâncime) situat pe culmea din dreapta personajului în roşu din imaginea 35, chiar pe malul văii care se pierde prin gura peşterii. Atenţie, faţă de imaginea 35, realizată după tăierea pădurii şi replantare, acum zona este acoperită de o perie deasă şi înaltă de arbori.

Peştera de la Tăul fără fund debutează cu o intrare spectaculoasă (harta 37). Denivelare -8 metri, dezvoltare totală 16 metri. Descoperită în aprilie 1977, de Ică Giurgiu şi Dan Nanu. Cartată de Ică Giurgiu. Prăbuşirile din tavan nu permit deocamdată depăşirea cotei -8. În zona intrării am figurat pe hartă un semn de întrebare (vezi locul unde este personajul din imaginea 36), acolo unde un început de galerie strâmtă şi joasă permite doar accesul unui copil. Unul din băieţii lui Puiu Venţel (Clubul Piatra Roşie Petroşani) a străbătut cei câţiva metri care permit accesul într-o galerie/ sală de dimensiuni convenabile. Împreună cu Paul Pupăzeanu şi Alina Linţea am încercat, ajutaţi de un baros de 7 kilograme şi de un şpiţ, să muşcăm din pereţii galeriei de acces; ne-am lovit de duritatea deosebită a rocii din acest loc şi de temperatura cu mult sub zero grade. Nici acidul concentrat pe care l-am avut cu noi (pentru testare) nu a părut să afecteze vizibil roca de calcar. O bormaşină cu acumulatori merită transportată până la Tăul fără fund, perspectiva unei noi intrări în reţeaua Poiana - Bojiţa - Şipot este extrem de tentantă.

39 Intrarea cea mai mare a Peşterii din Valea Clenjii (vezi şi harta 6), o cavitate în care s-au făcut primele explorări din România cu platformă de escaladă. Catargul de escaladă a fost şi el folosit şi peştera ponor a ajuns la 1778,5 metri dezvoltare, 115 (-104,5/ +10,5) metri denivelare. Foto: Ică Giurgiu, Ducu Gheorghiescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti).

Peştera din Ponorul Poiana 1

Istoricul explorărilor

3 mai 1985. Ică Giurgiu (Clubul de speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti) şi Feri Fülop (Clubul Piatra Roşie Petroşani) decolmatează intrarea reperată de Ică Giugiu la baza peretelui din imaginile 42-44 (vezi şi imaginea 45), apoi parcurg galeria până la prima săritoare importantă (7 metri, harta 46, imaginea 42).

În aceeaşi zi, Ică Giurgiu (CSER Bucureşti), Tic Mihuţ, Costel Amariei, Feri Fülop (Piatra Roşie Petroşani), după ce aduc scăriţele speologice şi celelalte piese de echipament necesar, explorează peştera până la cotele +13 şi -24 metri. La cota -24 metri, acolo unde erau urme clare că debitele importante dispar pe acolo, se începe decolmatarea.

4 mai 1985. Costel Amariei şi Mişi Hogman (Piatra Roşie Petroşani) continuă decolmatarea la cota -24.

18-19 mai 1985. Ică Giurgiu, Costel Roman (CSER Bucureşti), Tic Mihuţ (Piatra Roşie Petroşani) cartează peştera (busolă, ruletă, clinometru): rezultă 124 metri lungime totală. Împreună cu Puiu Venţel şi Costel Amariei (Piatra Roşie Petroşani) se continuă decolmatarea la cotele -24 şi -22 (pe diaclaza care duce către sud-est şi în jos).

1 iunie 1985. Ică Giurgiu (CSER Bucureşti), Mişi Hogman şi alte patru persoane de la PR Petroşani se întâlnesc la peşteră pentru a continua decolmatarea. Numai că petroşenenii nu aduc scările lăsate la ei de colegii din Bucureşti (!) aşa că tura se transformă într-una de prospecţiuni la exterior.

15 iunie 1985. Ică Giurgiu (CSER Bucureşti), Adi Buţurcă şi Zoli Kristo (PR Petroşani) continuă să decolmateze la cota -24. Chiar în momentul când se intercepta direcţia unui fir de apă pe la cota -26, vine de la exterior viitura! Puţul de 8,7 metri se transformă într-o cascadă violentă, pe care vin, din când în când, inclusiv pietre împinse de apă. Pasajul tocmai lărgit către cota -26 prin scoaterea bolovanilor şi pământului este ocupat acum de un râu important. Apele scad peste vreo 90 de minute şi udă (pentru că loc practic adăpostit de apă nu prea era) echipa revine la suprafaţă. Până acolo constată că apa a venit în peşteră prin culoarul de viitură (vezi harta 46), pe un început de galerie care nu a fost încă abordat.

22-23 iunie 1985. Ică Giurgiu, Costel şi Eva Roman (CSER Bucureşti) continuă decolmatarea şi reajung la cota -26 metri. Se atinge efectiv activul zărit pe 15 iunie 1985; acesta curge contrar sensului de lucru şi este impenetrabil.

28 iunie 1985. Puiu Venţel, Adi Buţurcă (PR Petroşani) continuă lărgirea pasajului de la cota -26. Materialul extras trebuie dus la cota -23.

30 iunie 1985. Ică Giurgiu (CSER Bucureşti), Costel Amariei şi Ioan Iuşan (PR Petroşani) încep un decolmataj în zona cotei +13 (vezi harta 46).

13iulie 1985. Ică Giurgiu (CSER Bucureşti), Adi Buţurcă şi Zoli (PR Petroşani) continuă decolmatarea la cota +13.

42 La est de Ponoarele Poiana (vezi şi hărţile 5, 6), în extrasezonul ciobănesc stâna de la obârşia apelor care se duc de aici înspre ponoare este loc foarte bun pentru tabără.

43, 44 Intrarea în Peştera din Ponorul Poiana 1 a devenit accesibilă prin decolmatare. Apele se pierd în subteran la limita dintre calcare şi rocile necarstificabile, plonjând puternic în profunzimea terenului (vezi harta 46). Foto: Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti.

45 Intrarea în Peştera din Ponorul Poiana 1 se astupă de la un sezon la altul din cauza îngheţului - dezgheţului care fac să alunece pe pantă mici bolovani.

47 Săritoarea de 7 metri din apropierea intrării în Peştera din Ponorul Poiana 1.

49 Peştera din Ponorul Poiana 1. Un haos de blocuri acoperite cu pastă extrem de lipicioasă (Sala cu argilă) sunt pe podeaua de unde ar trebui să înceapă escalada către Sala suspendată (vezi harta 46). Foto: Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Dan Grădinaru, Ducu Gheorghiescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti).

Descrierea peşterii

Cavitatea este rezultatul trecerii spre adâncuri a cursului de suprafaţă din Ponorul Poiana 1. Galeriile (de dimensiuni diverse) reflectă curgerea spre subteran, fie prin săpare în regim inundat, fie cu nivel liber. Aluviunile sunt prezente în cantitate mare (blocuri, bolovani, material fin, argilă). În zona cotelor de la -22 la -26 metri ne aflăm deasupra unui aglomerat de mari blocuri, printre care sunt dopuri de material aluvionar de dimensiuni medii şi mici; spaţii impenetrabile deocamdată, de mai mulţi metri adâncime, fac încă tentantă această direcţie de explorare.

Sala suspendată de la nord de cota -1,25 poate fi atinsă prin escaladă cu platforma, pe o verticală de aproximativ 10 metri. Panta dintre cotele -10,75 şi +2,18 este acum foarte greu de urcat şi se impune fixarea unor asigurări de-a lungul ei.

50 Peste pragul calcaros din imagine (aflat la limita cu rocile impermeabile, care se găsesc spre jumătatea din dreapta a pozei), acoperit parţial cu ienuperi, au trecut odată apele care mergeau către Valea Streiului. Acum ele se pierd în Ponoarele Poiana, plonjând repede în adâncime (vezi şi harta 6).

Peşterile din Ponorul Poiana 2

În peretele Ponorului Poiana 2 o mică peşteră (imagini 50-53) este urma cea mai de sus a unei vechi infiltrări a pârâului spre subteran. Descoperită la 8 aprilie 1978 de Ică Giurgiu, Vasile Stroe, Eva Ceară. Dezvoltare totală 15 metri, denivelare -3,5 metri.

51-53 Ponorul Poiana 2. Întâi a fost descoperită Peştera 1, apoi s-a decolmatat Peştera 2, de fapt continuarea morfologică a cavităţii superioare. În septembrie 2006 s-a început săpătura la un nivel şi mai coborât, o altă intrare în munte profilându-se acum mai aproape de nivelul apei din ponor (nepotabilă, din cauza deversărilor de la stâna din amonte). Foto: Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti.

Sub ea (imagini 51-53), Ică Giurgiu a iniţiat decolmatarea unei alte foste căi de pătrundere a apei către subteran, direcţie care s-a dovedit a evolua pe aceeeaşi fisură ca şi prima peşteră. Prezenţa şi dispunerea în spaţiu a primelor două peşteri a determinat, în tura din septembrie 2006, abordarea unei căi şi mai joase de fostă circulaţie a apei spre subteran (imaginea 51), cale care ne-a dus iar până sub peretele frontal al ponorului.

Din lipsă de timp lucrările au fost întrerupte. Posibilitatea găsirii unei intrări similare cu cea a Peşterii din Ponorul Poiana 1 continuă să existe.

Peştera din Ponorul Teiul Lung

1210 metri altitudine. Cursul subteran al Ponorului Teiul Lung începe cu Peştera Teiul Lung (harta 57), cavitate parcursă până în prezent pe doar 61 metri lungime totală. Gura peşterii şi peştera se colmatează şi se decolmatează natural, la intervale neregulate, din cauza debitului solid important transportat aici de apele Ponorului Teiul Lung.

Ponorul Teiul 2

Poteca dintre Ponoarele Poiana (vezi harta 6) şi Ponorul Teiul Lung întâi urcă până pe o culme platou cu aspecte carstice, apoi, de acolo se lasă către Teiul Lung. Pe 4 mai 1985, Ică Giurgiu (Clubul de speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti) şi Tic Mihuţ (Clubul Piatra Roşie Petroşani) au descoperit pe această culme platou, prin decolmatare, într-o treaptă antitetică evidentă (aflată la aproximativ 500 de metri de Ponorul Teiul Lung), spre sud faţă de direcţia potecii, Ponorul Teiul 2: dezvoltare 9 metri, denivelare 3 (-2/ +1) metri. O altă decolmatare este interesant să fie efectuată în imediata apropiere a acestuia.

vezi și

Marile peșteri din versantul stâng geografic al Streiului

Cascade şi peşteri spectaculoase la Şipot

Canionul cu cascade mari de la Şipot

Peştera 600 metri cubi de la Şipot, capătul unei mari reţele subterane

Iunie 2018, continuare importantă în Peștera 600 metri cubi de la Șipot

Peştera lui Cezar Manea de la Şipot are formaţiuni excentrice

Peștera Tecuri - Peștera Gaura Boului, enigme hidrologice, speranțe pentru alte explorări

Intrarea în Peștera Tecuri a fost eliberată de stiva de brazi putreziți

Noua cabană forestieră Tecuri

Avene în perimetrul carstic Comarnice - Tecuri

Peșteri și avene în perimetrul Tecuri - Șomârdale, din Munții Șureanu