Cascade şi peşteri spectaculoase la Şipot, Munţii Şureanu

Ică Giurgiu, Viorel Lascu, Mircea Vlădulescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti) 

O formă sintetică a acestui text a fost publicată în buletinul/ revista Styx, numărul 2, 1985; aici, acum, informațiile sunt consistent completate. Imaginile sunt publicate în premieră.

Localizare

Din Petroşani spre Haţeg se merge cu trenul sau mașina până în localitatea Baru Mare (vezi harta 2). De aici se intră pe Valea Streiului, către amonte. La aproximativ 7 kilometri de la drumul național 66, din stânga geografic vine un afluent puternic, Șipotul (560 metri altitudine). Versantul stâng geografic al Streiului se adâncește aici într-un mare amfiteatru, împădurit la bază, înalt de peste 150 metri (imaginile 4-8).

Urcăm pe malul drept geografic al Șipotului, la multe zeci de metri diferență de nivel deasupra firului apei, prin pădure destul de rară (foioase, liliac, conifere), cale recomandabilă dacă avem bagaj greu, evitând astfel numeroasele cascade și marmite de pe talveg. După aproximativ o oră ajungem la o triplă confluență, în fața unei mari intrări în subteran, Peștera de la Cascadă (imaginile 9-10b), acolo unde vine o parte din apa din Peștera Sifonului. Din stânga noastră cum privim spre versant vine un pârâu din Peștera 600 metri cubi (vezi harta 43), cu debit de aproximativ 20 litri/ secundă. Spre dreapta, ocolind o cascadă de 5 metri (imagini 10, 16), ajungem curând la cele trei intrări în Peștera Sifonului (cea de jos este la 800 metri altitudine; debit 500 litri/ secundă). Marele perete de la Șipot ascunde mai multe cavități descoperite, explorate și cartate în principal de Clubul de Speologie „EmilRacoviță” București. Există posibilități pentru noi descoperiri și pentru prelungiri importante ale unora dintre cavitățile cunoscute.   

Istoricul explorărilor

Intrarea peșterii (imaginea 31) este descoperită în 1969 de conferențiar doctor Valer Trufaș de la Facultatea de Geografie din București. În același an, Valer Trufaș realizează două colorări, ambele cu rezultate pozitive: Ponorul Poiana - Izvorul din dreapta geografic de la Șipot; Ponorul Ponorici - Peștera Sifonului de la Sipot (vezi imaginile 2 si 3).

                                            






2   Extras din harta publicată în Valer Trufaș - Muntii Șureanu - Editura Sport-Turism, București, 1986.






3   Harta publicată în volumul Peștera din Valea Clenjii (82 pagini A4, 136 imagini și hărţi) și în volumul Peștera Răchițeaua (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura14/home/carpatii-meridionali/muntii-sureanu/ponorul-avenul-pestera-rachiteaua ).

În noiembrie 1969 se înființează Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București unde Valer Trufaș va fi pentru câțiva ani coordonator științific. În august 1971, o echipă a Clubului de Speologie „Emil Racoviță” București, având în componență, printre alții, pe Valer Trufaș, Aurel Ioța, Christian Megulete, parcurge peștera până la un sifon situat la aproximativ 10 metri de la intrare; pe stânga geografică a apei din peșteră este parcursă o scurtă evazare fosilă a galeriei.

 






4   Peretele de la Şipot (aici jumătatea nordică), la baza căruia, aproximativ la centrul său, se afla intrarea în Peştera Sifonului de la Şipot. Foto: Ică Giurgiu, Mihaela Giurgiu.










 5   Peretele de la Șipot (aici jumătatea sudică), la baza căruia, aproximativ la centrul său, se află intrarea în Peștera Sifonului de la Șipot. În dreapta imaginii și în penultimul plan din fundal, spre dreapta, Valea Streiului. În fundalul imaginii, primele culmi din Munții Retezat. Foto: Ică Giurgiu, Mihaela Giurgiu.

 

6, 7  Peretele de la Șipot (aici jumătatea sudică), la baza căruia, aproximativ la centrul său, se află intrarea în Peștera Sifonului de la Șipot. În dreapta imaginii 7, imediat în afara cadrului ei, este o vale abruptă pe care se poate urca până la Peștera Tecuri (vezi imaginea 3); pe această vale se mai păstrează resturi metalice ale funicularului care cobora bușteni în anii 1950-1960. Foto: Ică Giurgiu. 








8   Peretele de la Șipot (aici zona lui centrală), la baza căruia se află intrarea în Peștera Sifonului de la Șipot (în spatele bradului din stânga imaginii). Foto: Ică Giurgiu.

 








8a, 8b, 8c   De la nivelul Streiului urcăm pe Valea Șipot, afluentul lui din stânga geografic, spre Peștera Sifonului de la Șipot. Foto: Ică Giurgiu.

 9   Valea Șipot (vezi imaginea 3), își adună apele din trei peșteri. Aici vedem intrarea în cavitatea din centru, numită Peștera Cascadei și, în dreapta ei (stânga geografic), marea cascadă deasupra căreia se află intrarea în Peștera Sifonului de la Șipot. Este o perioadă de primavară, cu debite mari, provenite din topirea zăpezilor pe zona Răchițeaua - Poiana (vezi imaginea 3). Foto: Ică Giurgiu.

 


9a   Peștera Cascadei (vezi localizarea ei în imaginea 9), hartă întocmită în anul 1978.

 











9b   Peștera Cascadei (vezi localizarea ei în imaginea 9), hartă întocmită în anul 1987 pentru etajul superior al cavității, etaj în care se ajunge prin escaladă cu catarg de 5 metri (vezi fișierul 9c, mai jos atașat, raportul respectivei explorări).







Peştera Cascadei. Foto: Ică Giurgiu, Adrian Oprin.

Peştera Cascadei. Foto: Ică Giurgiu.

 









10   Valea Șipot (vezi imaginea 3), cascada din apropierea Peșterii Cascadei (imaginea 9); perioadă de primavară, cu debite mari, provenite din topirea zăpezilor pe zona Răchițeaua - Poiana (vezi imaginea 3). Foto: Ică Giurgiu, Florica Berdei. 











10a   Valea Şipot (vezi şi imaginea 9), locul unde confluează cele trei surse de apă care apar la poalele marelui versant (vezi imaginea 8); iunie 2007. Foto: Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Emilia Marinescu, Radu Călinescu.

 10b   Valea Șipot (vezi și imaginea 9), locul unde confluează cele trei surse de apă care apar la poalele marelui versant (vezi imaginea 8); iunie 2007; față de imaginea 9 se observă că debitele sunt acum puțin mai mici. Foto: Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu.

 
11   Peretele la baza căreia se află Ponorul Peştera Răchiţeaua (vezi imaginea 3; vezi https://sites.google.com/site/romanianatura14/home/carpatii-meridionali/muntii-sureanu/ponorul-avenul-pestera-rachiteaua ), o cavitate spectaculoasă şi dificil de explorat, sursă parte din apele care apar în Peştera Sifonului de la Şipot. Foto: Nonu Nădrag, Ică Giurgiu, Aurel Cărăbuşi.

12   Peretele la baza căruia se află Ponorul Peștera Răchițeaua (vezi imaginea 3; vezi https://sites.google.com/site/romanianatura14/home/carpatii-meridionali/muntii-sureanu/ponorul-avenul-pestera-rachiteaua ), o cavitate spectaculoasă și dificil de explorat, sursă parte din apele care apar în Peștera Sifonului de la Șipot. Foto: Ică Giurgiu, Paul Pupăzeanu.


 13   Schiță hidrocarstică a zonei, publicată în Cercetări Speologice, volumul 2, 1994, în articolul despre Ponorul Răchițeaua, semnat de Mircea Vlădulescu și Ică Giurgiu (vezi si https://sites.google.com/site/romanianatura14/home/carpatii-meridionali/muntii-sureanu/ponorul-avenul-pestera-rachiteaua ).

 

14, 15   Intrarea în Peştera din Valea Clenjii (vezi localizare pe imaginea 3) (vezi descriere amănunţită la ). Iarna, privire spre adâncuri. Foto: Ică Giurgiu, Dan Grădinaru. Vara, privire spre exterior. Foto: Nonu Nădrag, Ică Giurgiu, Aurel Cărăbuşi.



În 1972, Ică Giurgiu şi Mihaela Iordache întreprind o primă derocare printre blocurile uriașe de la intrarea Peșterii Sifonului de la Șipot, în ideea scăderii nivelului apei din sifon; aproximativ 20 metri cubi de rocă sunt deplasați în aval. Niciun progres evident. 

În 1971 se descoperă de Clubul „Emil Racoviță” București o cavitate fosilă (neparcursă în prezent de apă), Peștera Pălăriei, de aproximativ 150 metri dezvoltare, deasupra resurgenței din dreapta geografic de la Șipot; este începută pe Platoul Bojița explorarea Peșterii din Valea Clenjii, parcursă de un pârâu, situată aproape de Ponorul Ponorici (vedeți imaginea 3), bănuită a fi tributară sistemului hidrocarstic Ponorici - Peștera Sifonului de la Șipot.

Peștera din Valea Clenjii a concentrat multe eforturi explorative din partea Cluburilor „Emil Racoviță” București și Politehnica Cluj-Napoca. S-au utilizat pitoane cu expansiune și catarg de escaladă (printre primele explorări de acest fel din România) și platformă de escaladă (prima utilizare a acestui dispozitiv într-o peșteră din România). În 1983, Peștera din Valea Clenjii ajunsese la 1700 metri dezvoltare și 113 (-103/ +10) metri denivelare totală (vedeți mai mult despre această peșteră la ).   

Un alt ponor de pe Platoul Bojita, Rachiteaua (imaginea 3), tributar si el curgerii Ponorici - Pestera Sifonului, a putut fi explorat in noiembrie 1977, in urma unei autodecolmatari, pana la adancimea de 18 metri, unde era varful unei sali; peste trei saptamani, echipa pregatita de drum lung in interiorul muntelui a fost stopata la adancimea de 14 metri de un dop de gheata de peste 10 metri cubi. Apoi ponorul s-a recolmatat. Eforturile depuse de catre Clubul de Speologie „Emil Racovita” Bucuresti, Piatra Rosie Petrosani, Hidrocarst Vulcan, Politehnica Cluj-Napoca, Proteul Hunedoara, „Emilian Cristea” Alba-Iulia pentru desfacerea conului urias de aluviuni nu au adus repede rezultatul sperat (vedeti explorarea cu succes a pesterii descrisa la https://sites.google.com/site/romanianatura14/home/carpatii-meridionali/muntii-sureanu/ponorul-avenul-pestera-rachiteaua ). 

În 1983, Clubul Proteul/ Proteus Hunedoara a reluat derocarea la intrarea în Peștera Sifonului. Nici de data asta nu s-a reușit pe cât se dorea; nivelul apei a fost totuși scăzut cu câteva zeci de centimetri. Traseul hidrocarstic Ponorici - Peștera Sifonului (2100 metri extensie, 350 metri denivelare) rămânea în continuare foarte puțin cunoscut. 

Activitatea tot mai bine organizată în România de parcurgere cu scafandrul autonom a sifoanelor a avut drept una dintre consecințe, la sugestia lui Ică Giurgiu, tentativa de scufundare în Peștera Sifonului de la Șipot. 

Pe 24-25 septembrie 1983, Mihai Codescu, Gabriel Miclăuș, Dan și Florian Ilina s-au deplasat la Șipot (imagini 16-19). În jurul orei 18, Mihai Codescu, echipat doar cu neopren scurt și detentor cu două furtune, dornic de o mare explorare, a trecut sifonul 1 (15 metri lungime, 5 metri adâncime), pătrunzând într-o galerie de mari proporții! Frigul accentuat resimțit în lipsa unui costum de scufundare corespunzător l-a determinat să revină repede la suprafață. În rândul colegilor de club a fost mare entuazism!










16   Septembrie 1983. Mihai Codescu, cu buteliile în spate, la cascada de sub intrarea în Peştera Sifonului de la Șipot. Foto: Gabriel Miclăuş. Vezi imaginea 16a, raportul detaliat al turei, mai jos atașat.




 












17   Echipamentul folosit de Mihai Codescu. Foto: Gabriel Miclăuş.











 

17a   Peștera Sifonului de la Șipot, schița întocmită în anul 1978.












 








18   Mihai Codescu, cu câteva momente înainte de începerea scufundării. Foto: Gabriel Miclăuş. 
















19   Mihai Codescu, primul speolog care încearcă trecerea sifonului 1. Foto: Gabriel Miclăuş. 


Peste o lună, 29-30 octombrie 1983, Mihai Codescu și Viorel Lascu trec pe rând sifonul 1 din Peștera Sifonului de la Șipot, explorând aproximativ 180 metri de galerie. Oprire din cauza unor defecțiuni la sistemele de iluminat. Râul subteran începea să se dezvăluie. Cei doi au beneficiat de un costum complet de neopren și alte piese de echipament specific împrumutate de la Grupul de Explorări Subacvatice Subterane București. Au participat la aceasta tură Gabriel Miclăuș, Florian Niță, Gabriel Silvășanu (imagini 20-23).


 20   Octombrie 1983. De la stânga: Gabriel Miclăuș, Mihai Codescu, Florian Niță, Gabriel Silvășanu, Viorel Lascu. Pe malul stâng al Streiului, pe malul stâng al Văii Șipotului, înainte de urcarea spre Peștera Sifonului de la Șipot. Vezi imaginea 20a, raportul detaliat al turei, mai jos atașat.

 









21   De la stânga: Viorel Lascu, Mihai Codescu, Gabriel Silvășanu. La intrarea Peșterii Sifonului de la Șipot; ultimele verificări ale echipamentului înainte de scufundare. Foto: Gabriel Miclăuș.










 






22   Mihai Codescu gata de scufundare. Viorel Lascu deschide robinetul buteliilor pentru ca Mihai să primească aer. Foto: Gabriel Miclăuș.






 23   Mihai Codescu a trecut sifonul, a mers pe marea galerie care îi urmează și acum, revenit la suprafață, are numai vești extraordinare de spus. Foto: Gabriel Miclăuș. 

Apoi, pe 3-4 decembrie 1983, atunci când zăpada și frigul se instalaseră la munte (imagini 24-30), o explorare realizată de Clubul de Speologie „Emil Racoviță” Bucuresși și Grupul de Explorări Subacvatice Subterane a deplasat în Munții Șureanu, la Peștera Sifonului de Șipot, următoarea echipă: Viorel Lascu, Nelu Grigore, Ică Giurgiu, Șerban Sârbu, Mihai Codescu, Gabriel Miclăuș, Adrian Terme, Adrian Negoiță, Dorina Nicolai. Zecile de kilograme de echipament necesar trecerii Sifonului 1 și explorării unor pasaje incomode bănuite de a urma nu departe după el necesitau deja tot mai mulți oameni pentru transport. Trebuia să ne axăm pe exploraăi în sezonul de iarnă pentru că atunci apele din peșteră au debite scăzute și constante. Primăvara și vara nivelul pârâaului subteran crește foarte mult.

Echipa de susținere a scufundătorilor a făcut foc cu lemne sub arcada peșterii, pentru a agrementa noaptea friguroasă și pentru a oferi la întoarcerea exploratorilor scafandri o ambianță cât de cât plăcută. Faptul s-a dovedit însă total nefericit ales; prin fisuri pe care nu le bănuiam, fumul a pătruns dincolo de Sifonul 1, încețoșând puternic marea galerie pe a cărei porțiune imediat următoare sifonului vizibilitatea s-a redus practic la zero! Când Nelu Grigore, primul care s-a scufundat în această explorare, a trecut Sifonul 1 s-a trezit într-o atmosferă stranie. S-a întors ca să povesteasaă ce se întamplă și programul turei a trebuit schimbat drastic. Numai Nelu Grigore și Viorel Lascu au mai fost lăsați să treacă Sifonul 1. Prin pâcla de dincolo de prima porțiune înecată a peșterii cei doi nu vedeau la un metru distanță deși aveau lumini de talia unui far de automobil! Au plecat totuși în cercetare, dar cu detentorul în gură, pentru că nu se putea respira altfel! Aproximativ 350 metri de galerie au fost străbătuți până într-o sală cu dimensiuni mari ale cărei contururi au fost zărite vag prin fumul care ajunsese și aici. Au urmat de la aceea sală încă 150 metri de galerie parcurși până într-un alt spațiu important, Sala Prieteniei, unde un al doilea sifon al peșterii le-a barat trecerea. De acolo, cei doi s-au întors și au revenit la suprafață.  

 24   În localitatea Baru Mare aşteptăm, dis de dimineaţă, la intrarea de aici spre amontele Văii Streiului, un camion care să ne ajute la transportul grelelor bagaje până spre baza muntelui, la cantonul forestier de la kilometrul 7. De la stânga: Adrian Negoiţă, Mihai Codescu, Dorina Nicolai, Gabriel Miclăuş, Şerban Sârbu, Viorel Lascu, Adrian Terme, Nelu Grigore. Foto: Ică Giurgiu. Vezi 24a, raportul detaliat al turei, mai jos ataşat.

 25   La cantonul forestier de la kilometrul 7 descărcăm toate bagajele și lăsăm acolo sacii de dormit și hainele de schimb. Împărțim echipamentul de transportat la gura Peșterii Sifonului de la Șipot: iat-o marcată cu o săgeată pe imagine. Mai avem de mers de aici încă 1,5 kilometri până la gura Văii Șipot iar de acolo, pe malul ei drept geografic urcăm spre peșteră. Foto: Ică Giurgiu.








26   Suntem în Peștera Sifonului de la Șipot, pe marginea Sifonului 1. De la stânga: Șerban Sârbu, Gabriel Miclăuș, Nelu Grigore, Dorina Nicolai. În prim plan, butoiul etanș care ajută la transportul echipamentului prin sifoane. Foto: Ică Giurgiu.








 

27, 28   Nelu Grigore plonjează în Sifonul 1. Butoiul etanș pentru transportul echipamentului prin sifoane este acum corect lestat și echipat cu o butelie.

Nu după mult timp, Nelu Grigore se întoarce cu o veste bună și una foarte rea. Vestea bună e că nivelul aluviunilor din sifon nu s-a modificat vizibil, ceea ce înseamnă că se va putea circula destul de bine prin el. Vestea stupefiantă este că dincolo de sifon galeria e plină de fum și vizibilitatea a ajuns practic la zero! Foto: Ică Giurgiu.

 29   Viorel Lascu este și el gata de imersiune în Sifonul 1. Foto: Ică Giurgiu.

 
30   Viorel Lascu, la revenirea din parcurgerea galeriei principale a peșterii. Foto: Ică Giurgiu. 










Următoarea explorare a avut loc pe 17-18 martie 1984. Au participat speologi de la Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București, Grupul de Explorări Subacvatice Subterane și câțiva individuali: Nelu Grigore, Mihai Codescu, Viorel Lascu, Gabriel Silvășanu, Gabriel Miclăuș, Ică Giurgiu, Costel Roman, Adrian Purza, Eliza Anghel, Bucur Victor, Mihai Spier, Liviu Bulgărescu, Cristian Ciubotărescu, Robert Lovin. Un container cu echipament a fost trecut prin Sifonul 1, de asemenea cablul unui telefon.

Nelu Grigore și Mihai Codescu au intrat în Sifonul 2 și l-au trecut: 20 metri lungime, -6 metri adâncime. A urmat la mică distanță Sifonul 3: 20 metri lungime, -11 metri adâncime. Dincolo de Sifonul 3 un lac adânc continua cu Sifonul 4. Sifonul 4 a fost plonjat doar la începutul lui, pentru a se vedea cum arată: o galerie foarte largă și profundă…

Viorel Lascu și Gabriel Silvășanu au topografiat 742 metri dincolo de Sifonul I, atingând cota +27 metri denivelare. Mai multe continuări rămâneau de explorat. Cartarea a fost întreruptă cu 150 metri înainte de Sala Prieteniei, în Marea Sală cu Puțuri.

În sala de la intrarea Peșterii Sifonului de la Șipot, pe galeria fără apă situată pe malul stâng geografic al pârâului subteran, Ică Giurgiu și Mihai Spier au început decolmatarea și au avansat pe o scurtă porțiune.



 



31   17 martie 1984. Am ajuns iar la intrarea Peșterii Sifonului de la Șipot. În imagine, o parte din echipă, odihnindu-se și luând o gustare imediat după ce tot echipamentul a fost transportat până aici. Foto: Ică Giurgiu. Vezi 31a, raportul detaliat al turei, mai jos atașat.








32   Viorel Lascu a plonjat în Sifonul 1. Foto: Ică Giurgiu.

 

34, 35   Ică Giurgiu se echipează și plonjează în Sifonul 1. Nu își putuse achiziționa, ce-i drept cu mari eforturi, decât un costum de neopren mult sub măsura înălțimii sale (1,95 metri). Din cauza îngustimii costumului se mișca greoi; Viorel Lascu îl întâmpină pe ramura ascendentă a sifonului. Pe galeria principală a peșterii, Ică Giurgiu va observa o formațiune uriașă, spectaculoasă; acolo unde tavanul se ridică spre 20 de metri față de nivelul apei, un baldachin înalt aproape cât galeria și larg cât ea a fost complet erodat de apă pe la interior; a rămas doar conturul lui și acum arată ca un portal făcut din multe strate (depunerile succesive de calcit). Foto: Gabriel Miclăuș.




 

36   Peştera Sifonului de la Şipot după explorările şi cartările din martie 1984. Formatul mare al hărţii poate fi descărcat din baza paginii de la. 

28 aprilie 1984. Pe Valea Streiului, câțiva pomi înmuguriți recunoșteau sosirea primăverii. La baza peretelui de la Șipot zăpada se păstra. Din munte țâșnea un șuvoi impresionant de apă. Nivelul lacului de la intrarea peșterii crescuse cu aproximativ 0,5 metri. A fost o zi cu soare, nor, ninsoare, apoi iar cer senin. Au participat: Nelu Grigore și Șerban Sârbu (Grupul de Explorări Subacvatice Subterane), Ică Giurgiu și Costin Ene (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București), Emil Vlădescu, Mihai Spier, Robert Lovin, Horia Radovici (individuali). După Sifonul 1 era pur și simplu prăpăd. Nivelul apei, crescut cu aproximativ 1,5 metri, sifona treceri care altfel nu ridică probleme. Curentul apei era violent. Cei doi scafandri, Nelu Grigore și Șerban Sârbu, după ce au văzut cum stau lucrurile au fost nevoiți să renunțe la explorare.

Pe galeria uscată aflată aval de Sifonul 1 s-a ajuns prin decolmatare (Ică Giurgiu) la cota +4 metri și există încă posibilități de continuare.

 

37   Din nou la intrarea Peșterii Sifonului de la Șipot, pe 28 aprilie 1984. Mai erau petice de zăpadă dar a și nins în ziua respectivă. Vezi 37a, raportul detaliat al turei, descărcabil de la. Foto: Ică Giurgiu.











 




37b   Peștera Sifonului de la Șipot, pe 28 aprilie 1984; schița întocmită cuprinde galeria apărută prin decolmatare spre zona noii intrări.







 







38   Nelu Grigore; i se fac ultimele ajustări ale echipamentului și va plonja imediat în Sifonul 1. Foto: Ică Giurgiu. 

















39   Şerban Sârbu, cu o secundă înainte de a plonja în Sifonul 1. Foto: Ică Giurgiu.








40   Şerban Sârbu şi Mircea Vlădulescu colaţionează date topografice. Foto: Ică Giurgiu.



După cele cinci explorări cu scafandrul prezentate mai sus, eșalonate pe parcursul a nouă luni de zile, a urmat o pauză justificată (eforturile materiale și explorative au fost importante, uneori obositoare) dar și impusă. Echipamentul existent era mult prea puțin față de nevoile explorative și numărul de persoane care trebuiau să treacă măcar dincolo de Sifonul 1. 

4-5 octombrie 1986. Echipa Șerban Sârbu, Mihai Codescu, Robert Lovin, Ovidiu Crăciunescu, Eliza Codescu, Cornelia Radu, Mihai Croitoru, Șerban Buliga ajunge la intrarea Peșterii de la Șipot la ora 19. Vezi 41a, raportul detaliat al turei, mai jos atașat.

Primii trei, scafandrii, trec sifoanele 1, 2 și 3. Șerban Sârbu și Robert Lovin au trecut apoi Sifonul 4 (40 metri lungime, -4 metri denivelare). După Sifonul 4 este o sală mare și la capătul a aproximativ 50 metri urmează Sifonul 5.

În continuare, Șerban Sârbu a trecut Sifonul 5 (30 metri lungime, -3 metri denivelare), a ajuns într-o sală de aproximativ 20 metri lungime și la capătul ei a plonjat în Sifonul 6, unde după 25 de metri s-a oprit (cota -2 metri), din cauza terminării firului ghid.

 41   În explorarea din octombrie 1986 au fost trecute Sifoanele 4 și 5 și a fost plonjat Sifonul 6 pe 25 metri lungime. 

16-17 mai 1987. Vezi aici, imediat mai jos, raportul turei.

1-2 iunie 1991. Echipa Mircea Vlădulescu, Bogdan Constantinescu, Valentin Țintea. Vezi 43a, raportul detaliat al turei, mai jos atașat.

A fost cartată Peștera Căzăturii. A fost efectuată o drumuire de suprafață între Peștera Căzăturii și Peștera 600 metri cubi, trecând pe la celelalte obiective speologice de la baza marelui perete de la Șipot (vezi harta 43).  

În Peștera de la Șipot s-a încercat extinderea decolmatării în zona intrării noi, superioare, dar, din păcate, blocurile care trebuie mișcate pun în pericol viața celor care ar lucra aici; trebuie început cu o săpătură de la suprafață…

 42   Peștera de la Șipot, după deschiderea intrării superioare.

 43   Peșterile și obiectivele speologice de la baza marelui perete de la Șipot. Vedeți în baza acestei pagini formatul mare al acestei hărți, documentul 43. 








44   Peștera Căzăturii, cea mai vestică cavitate descoperită până în prezent la baza marelui perete de la Șipot. Prima cartare, în anul 1978.






 

45, 45a   Peştera Căzăturii, continuarea explorărilor; şi cavităţile din imediata ei apropiere.


                                                                 46   Peștera Căzăturii, cartarea din iunie 1991 (vezi 43a, raportul detaliat al turei).

 


47-50   Peştera lui Cezar Manea, aflată în peretele din stânga geografic al Peşterii Sifonului de la Şipot.












Peştera lui Cezar Manea, începutul traseului alpin de grad IV pe care l-am deschis spre intrarea ei. De la stânga, Ică Giurgiu, Horia Mitrofan, Mihaela Giurgiu. Foto: Jean Popa.

















Peştera lui Cezar Manea, coborâre spre cota minimă a peşterii. Foto: Jean Popa, Constantin Gagea.





 

51   Peştera Pălăriei, aflată deasupra Peşterii 600 metri cubi.

51a   Peştera Pălăriei, aflată deasupra Peşterii 600 metri cubi.


 52   Peştera Sifonului, extras din Tomuş Raul Bogdan - Monografia carstului din Şureanu - Editura Corvin Deva, 2011. Vedeţi această hartă la scară mare din documentul 52a, mai jos ataşat.

 

53, 54   Sistemele hidrocarstice Poiana Șipot, extras din Tomuș Raul Bogdan - Monografia carstului din Șureanu - Editura Corvin Deva, 2011 (vezi și hărțile 3 și 13)  (vedeți hărțile 53 și 54 la scară mare, din documentele mai jos atașate, 53a și 54a) 

Descrierea Peşterii de la Şipot

Accesul se face, la debite normale ale apei, prin intrarea de cotă minimă a peșterii (cota -11 metri, vezi harta 42), printre lespezile mari desprinse din peretele de calcar. Trecerea îngustă la început conduce într-o sală cu nisip și bolovăniș unde găsim oglinda largă a lacului de sifon.

Sifonul AII (primii care l-au trecut au avut această grupă de sânge) se dezvăluie scufundătorului ca un pasaj larg de 3-4 metri, ușor descendent. Nisip fin, ușor vălurit, îi acoperă podeaua. Pereții sunt drepți și colturoși arătând că natura zonei înecate este tectonică, diferind de a sălii de la intrarea în peștera care prezintă forme de curgere sub presiune.

După 15 metri de traseu subacvatic prin Sifonul AII se iese în Sala GESS, unde peisajul este haotic și liniștea deplină parcă te înfioară. Sala este pe jumătate ocupată de lacul de sifon iar în rest de o plajă care coboară accentuat de la perete în apă. Nivelul ridicat al argilei depuse pe pereți te face să gândești cu groază la cotele atinse cândva aici de râul subteran (6-7 metri).

După Sala GESS, galeria „Ică Giurgiu” face doua coturi bruște, evoluând largă (3-5 metri) și înaltă (10-20 metri) până într-un spațiu important: Marea Sală cu Săritori. Această porțiune are pereți drepți, ușor înclinați spre stânga. Sus, unde apar formațiuni, se intuiesc rotundurile unui fost tub de curgere a apei sub presiune. O secțiune transversală prin această zonă ar arăta ca o gaură de cheie. Marea Sală cu Săritori include câteva galerii fosile și unele posibilități de continuare prin escalade și târâșuri.

În zona Lacului Codescu apar primele stalagmite. Cele care au fost mai mari sunt frânte de la bază și sudate de planșeu. Galeria se dezvoltă liniar, apa curgând liniștită printre septe care se simt cu forme tăioase sub talpa piciorului.

Dintr-o dată, un bubuit asurzitor. Înaintand pe la baza unui balcon format de o săritoare de 3,5 metri, dai de sursa zgomotului, o cascadă de… 0,5 metri. Puțin amonte de ea, un firicel de apă vine din peretele drept geografic (Afluentul S1). Și aici apar formațiuni; abundent, pe o porțiune lungă de 10 metri.

Peștera continuă cu o zonă mai accidentată. Marea Lespede, având suprafață de aproximativ 10 metri pătrați și grosime de 1 metru, ocupă aproape toată galeria. Urmează cam 30 de metri unde apa circulă pe sub mari blocuri de piatră. Nu este exclus ca aceste obstacole, formând cândva un baraj, să fie vinovate de apariția Marii Săli cu Puțuri, unde există un imens depozit de nisip fin peste care s-a depus argilă. Ea a funcționat cândva ca un mare lac, acumulând importante energii hidraulice: numeroase tuburi de presiune și puțuri stau mărturie. Este foarte posibil ca cursul subteran să fi trecut în acea perioadă prin partea actual fosilă a sălii, debușând aici prin zona puțului încă neexplorat.

Din Marea Sală cu Puțuri urmăm cursul apei, unde trebuie să înoți pe prima lui porțiune. Aici este singurul loc unde galeria este dezvoltată în întregime sub presiune; în rest se observă o primă fază de curgere sub presiune urmată de o curgere cu nivel liber, pe fisurația principală a peșterii. Peștera mai oferă un spațiu mare înainte de a-și îneca galeria într-un imens tub cu apă; Sala Prieteniei se termină cu un mic lac de sifon care nu sugerează defel plinul de lichid ascuns sub oglinda sa.

Harta Peșterii de la Șipot publicată în acest articol a fost redusă la pantograf, în anul 1985, de Costel Roman și Ică Giurgiu.

 

Dincolo de barajul de apă al celor 5 sifoane trecute până acum în Peștera Sifonului de la Șipot și dincolo de al 6-lea sifon, plonjat pe 105 metri lungime (vezi harta 52), rețeaua hidrocarstică Ponorul Ponorici - Peștera Răchițeaua - Peștera din Valea Clenjii - Peștera Sifonului de la Șipot (vezi harta 3) așteaptă să-i fie dezvăluite mai mult din galeriile sale. 

vezi și

Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 05:14
Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 05:34
Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 05:37
Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 05:41
Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 10:24
Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 10:26
Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 10:57
Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 11:05
Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 11:07
Ċ
Vasile Giurgiu,
21 mar. 2015, 05:06