Lotuşi la Bucureşti, lângă Circ

La aproximativ 150 nord-vest de clădirea Circului din Bucureşti se află (încă) un lac pe care cresc lotuşi egipteni (Nelumbo nucifera). Este una dintre multele de odinioară ochiuri importante de apă de pe teritoriul capitalei sau din imediata ei vecinătate, resturi ale unui relief şi ale unei vegetaţii pe care astăzi ne este aproape imposibil să ni le închipuim.

Cu nivelul acum în scădere (construcţiile din preajmă afectează izvoarele de alimentare), lacul ne surprinde cu raţele sălbatice care vin aici, cu bancurile de peşti care se învolburează ici-colo pe suprafaţa lui, cu peştişorii care mişună în chiar apa de câţiva centimetri de lângă maluri, cu broaştele ţestoase care ies pe maluri să se însorească sau cu… Dar mai bine mergeţi ca să-l vedeţi. Şi spuneţi-ne şi nouă când înfloresc lotuşii.

 fotografii şi text: Ică Giurgiu (Bucureşti)