Cascade şi peşteri spectaculoase la Şipot, Munţii Şureanu

continuare de la

Istoricul explorărilor

Intrarea peșterii (imaginea 31) este descoperită în 1969 de conferențiar doctor Valer Trufaș de la Facultatea de Geografie din București. În același an, Valer Trufaș realizează două colorări, ambele cu rezultate pozitive: Ponorul Poiana - Izvorul din dreapta geografic de la Șipot; Ponorul Ponorici - Peștera Sifonului de la Sipot (vezi imaginile 2 si 3).                                            

În 1972, Ică Giurgiu şi Mihaela Iordache întreprind o primă derocare printre blocurile uriașe de la intrarea Peșterii Sifonului de la Șipot, în ideea scăderii nivelului apei din sifon; aproximativ 20 metri cubi de rocă sunt deplasați în aval. Niciun progres evident. 

În 1971 se descoperă de Clubul „Emil Racoviță” București o cavitate fosilă (neparcursă în prezent de apă), Peștera Pălăriei, de aproximativ 150 metri dezvoltare, deasupra resurgenței din dreapta geografic de la Șipot; este începută pe Platoul Bojița explorarea Peșterii din Valea Clenjii, parcursă de un pârâu, situată aproape de Ponorul Ponorici (vedeți imaginea 3), bănuită a fi tributară sistemului hidrocarstic Ponorici - Peștera Sifonului de la Șipot.

Peștera din Valea Clenjii a concentrat multe eforturi explorative din partea Cluburilor „Emil Racoviță” București și Politehnica Cluj-Napoca. S-au utilizat pitoane cu expansiune și catarg de escaladă (printre primele explorări de acest fel din România) și platformă de escaladă (prima utilizare a acestui dispozitiv într-o peșteră din România). În 1983, Peștera din Valea Clenjii ajunsese la 1700 metri dezvoltare și 113 (-103/ +10) metri denivelare totală (vedeți mai mult despre această peșteră la ).   

Un alt ponor de pe Platoul Bojita, Rachiteaua (imaginea 3), tributar si el curgerii Ponorici - Pestera Sifonului, a putut fi explorat in noiembrie 1977, in urma unei autodecolmatari, pana la adancimea de 18 metri, unde era varful unei sali; peste trei saptamani, echipa pregatita de drum lung in interiorul muntelui a fost stopata la adancimea de 14 metri de un dop de gheata de peste 10 metri cubi. Apoi ponorul s-a recolmatat. Eforturile depuse de catre Clubul de Speologie „Emil Racovita” Bucuresti, Piatra Rosie Petrosani, Hidrocarst Vulcan, Politehnica Cluj-Napoca, Proteul Hunedoara, „Emilian Cristea” Alba-Iulia pentru desfacerea conului urias de aluviuni nu au adus repede rezultatul sperat (vedeti explorarea cu succes a pesterii descrisa la). 

În 1983, Clubul Proteul/ Proteus Hunedoara a reluat derocarea la intrarea în Peștera Sifonului. Nici de data asta nu s-a reușit pe cât se dorea; nivelul apei a fost totuși scăzut cu câteva zeci de centimetri. Traseul hidrocarstic Ponorici - Peștera Sifonului (2100 metri extensie, 350 metri denivelare) rămânea în continuare foarte puțin cunoscut. 

Activitatea tot mai bine organizată în România de parcurgere cu scafandrul autonom a sifoanelor a avut drept una dintre consecințe, la sugestia lui Ică Giurgiu, tentativa de scufundare în Peștera Sifonului de la Șipot. 

Pe 24-25 septembrie 1983, Mihai Codescu, Gabriel Miclăuș, Dan și Florian Ilina s-au deplasat la Șipot (imagini 16-19). În jurul orei 18, Mihai Codescu, echipat doar cu neopren scurt și detentor cu două furtune, dornic de o mare explorare, a trecut sifonul 1 (15 metri lungime, 5 metri adâncime), pătrunzând într-o galerie de mari proporții! Frigul accentuat resimțit în lipsa unui costum de scufundare corespunzător l-a determinat să revină repede la suprafață. În rândul colegilor de club a fost mare entuazism!

Peste o lună, 29-30 octombrie 1983, Mihai Codescu și Viorel Lascu trec pe rând sifonul 1 din Peștera Sifonului de la Șipot, explorând aproximativ 180 metri de galerie. Oprire din cauza unor defecțiuni la sistemele de iluminat. Râul subteran începea să se dezvăluie. Cei doi au beneficiat de un costum complet de neopren și alte piese de echipament specific împrumutate de la Grupul de Explorări Subacvatice Subterane București. Au participat la aceasta tură Gabriel Miclăuș, Florian Niță, Gabriel Silvășanu (imagini 20-23).

Apoi, pe 3-4 decembrie 1983, atunci când zăpada și frigul se instalaseră la munte (imagini 24-30), o explorare realizată de Clubul de Speologie „Emil Racoviță” Bucuresși și Grupul de Explorări Subacvatice Subterane a deplasat în Munții Șureanu, la Peștera Sifonului de Șipot, următoarea echipă: Viorel Lascu, Nelu Grigore, Ică Giurgiu, Șerban Sârbu, Mihai Codescu, Gabriel Miclăuș, Adrian Terme, Adrian Negoiță, Dorina Nicolai. Zecile de kilograme de echipament necesar trecerii Sifonului 1 și explorării unor pasaje incomode bănuite de a urma nu departe după el necesitau deja tot mai mulți oameni pentru transport. Trebuia să ne axăm pe exploraăi în sezonul de iarnă pentru că atunci apele din peșteră au debite scăzute și constante. Primăvara și vara nivelul pârâaului subteran crește foarte mult.

Echipa de susținere a scufundătorilor a făcut foc cu lemne sub arcada peșterii, pentru a agrementa noaptea friguroasă și pentru a oferi la întoarcerea exploratorilor scafandri o ambianță cât de cât plăcută. Faptul s-a dovedit însă total nefericit ales; prin fisuri pe care nu le bănuiam, fumul a pătruns dincolo de Sifonul 1, încețoșând puternic marea galerie pe a cărei porțiune imediat următoare sifonului vizibilitatea s-a redus practic la zero! Când Nelu Grigore, primul care s-a scufundat în această explorare, a trecut Sifonul 1 s-a trezit într-o atmosferă stranie. S-a întors ca să povesteasaă ce se întamplă și programul turei a trebuit schimbat drastic. Numai Nelu Grigore și Viorel Lascu au mai fost lăsați să treacă Sifonul 1. Prin pâcla de dincolo de prima porțiune înecată a peșterii cei doi nu vedeau la un metru distanță deși aveau lumini de talia unui far de automobil! Au plecat totuși în cercetare, dar cu detentorul în gură, pentru că nu se putea respira altfel! Aproximativ 350 metri de galerie au fost străbătuți până într-o sală cu dimensiuni mari ale cărei contururi au fost zărite vag prin fumul care ajunsese și aici. Au urmat de la aceea sală încă 150 metri de galerie parcurși până într-un alt spațiu important, Sala Prieteniei, unde un al doilea sifon al peșterii le-a barat trecerea. De acolo, cei doi s-au întors și au revenit la suprafață.  

 Nu după mult timp, Nelu Grigore se întoarce cu o veste bună și una foarte rea. Vestea bună e că nivelul aluviunilor din sifon nu s-a modificat vizibil, ceea ce înseamnă că se va putea circula destul de bine prin el. Vestea stupefiantă este că dincolo de sifon galeria e plină de fum și vizibilitatea a ajuns practic la zero!

Următoarea explorare a avut loc pe 17-18 martie 1984. Au participat speologi de la Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București, Grupul de Explorări Subacvatice Subterane și câțiva individuali: Nelu Grigore, Mihai Codescu, Viorel Lascu, Gabriel Silvășanu, Gabriel Miclăuș, Ică Giurgiu, Costel Roman, Adrian Purza, Eliza Anghel, Bucur Victor, Mihai Spier, Liviu Bulgărescu, Cristian Ciubotărescu, Robert Lovin. Un container cu echipament a fost trecut prin Sifonul 1, de asemenea cablul unui telefon.

Nelu Grigore și Mihai Codescu au intrat în Sifonul 2 și l-au trecut: 20 metri lungime, -6 metri adâncime. A urmat la mică distanță Sifonul 3: 20 metri lungime, -11 metri adâncime. Dincolo de Sifonul 3 un lac adânc continua cu Sifonul 4. Sifonul 4 a fost plonjat doar la începutul lui, pentru a se vedea cum arată: o galerie foarte largă și profundă…

Viorel Lascu și Gabriel Silvășanu au topografiat 742 metri dincolo de Sifonul I, atingând cota +27 metri denivelare. Mai multe continuări rămâneau de explorat. Cartarea a fost întreruptă cu 150 metri înainte de Sala Prieteniei, în Marea Sală cu Puțuri.

În sala de la intrarea Peșterii Sifonului de la Șipot, pe galeria fără apă situată pe malul stâng geografic al pârâului subteran, Ică Giurgiu și Mihai Spier au început decolmatarea și au avansat pe o scurtă porțiune.

După cele cinci explorări cu scafandrul prezentate mai sus, eșalonate pe parcursul a nouă luni de zile, a urmat o pauză justificată (eforturile materiale și explorative au fost importante, uneori obositoare) dar și impusă. Echipamentul existent era mult prea puțin față de nevoile explorative și numărul de persoane care trebuiau să treacă măcar dincolo de Sifonul 1. 

4-5 octombrie 1986. Echipa Șerban Sârbu, Mihai Codescu, Robert Lovin, Ovidiu Crăciunescu, Eliza Codescu, Cornelia Radu, Mihai Croitoru, Șerban Buliga ajunge la intrarea Peșterii de la Șipot la ora 19. Vezi 41a, raportul detaliat al turei, mai jos atașat.

Primii trei, scafandrii, trec sifoanele 1, 2 și 3. Șerban Sârbu și Robert Lovin au trecut apoi Sifonul 4 (40 metri lungime, -4 metri denivelare). După Sifonul 4 este o sală mare și la capătul a aproximativ 50 metri urmează Sifonul 5.

În continuare, Șerban Sârbu a trecut Sifonul 5 (30 metri lungime, -3 metri denivelare), a ajuns într-o sală de aproximativ 20 metri lungime și la capătul ei a plonjat în Sifonul 6, unde după 25 de metri s-a oprit (cota -2 metri), din cauza terminării firului ghid.

16-17 mai 1987. Vezi aici, imediat mai jos, raportul turei.

1-2 iunie 1991. Echipa Mircea Vlădulescu, Bogdan Constantinescu, Valentin Țintea. Vezi 43a, raportul detaliat al turei, mai jos atașat.

A fost cartată Peștera Căzăturii. A fost efectuată o drumuire de suprafață între Peștera Căzăturii și Peștera 600 metri cubi, trecând pe la celelalte obiective speologice de la baza marelui perete de la Șipot (vezi harta 43).  

În Peștera de la Șipot s-a încercat extinderea decolmatării în zona intrării noi, superioare, dar, din păcate, blocurile care trebuie mișcate pun în pericol viața celor care ar lucra aici; trebuie început cu o săpătură de la suprafață…

Descrierea Peşterii de la Şipot

Accesul se face, la debite normale ale apei, prin intrarea de cotă minimă a peșterii (cota -11 metri, vezi harta 42), printre lespezile mari desprinse din peretele de calcar. Trecerea îngustă la început conduce într-o sală cu nisip și bolovăniș unde găsim oglinda largă a lacului de sifon.

Sifonul AII (primii care l-au trecut au avut această grupă de sânge) se dezvăluie scufundătorului ca un pasaj larg de 3-4 metri, ușor descendent. Nisip fin, ușor vălurit, îi acoperă podeaua. Pereții sunt drepți și colturoși arătând că natura zonei înecate este tectonică, diferind de a sălii de la intrarea în peștera care prezintă forme de curgere sub presiune.

După 15 metri de traseu subacvatic prin Sifonul AII se iese în Sala GESS, unde peisajul este haotic și liniștea deplină parcă te înfioară. Sala este pe jumătate ocupată de lacul de sifon iar în rest de o plajă care coboară accentuat de la perete în apă. Nivelul ridicat al argilei depuse pe pereți te face să gândești cu groază la cotele atinse cândva aici de râul subteran (6-7 metri).

După Sala GESS, galeria „Ică Giurgiu” face doua coturi bruște, evoluând largă (3-5 metri) și înaltă (10-20 metri) până într-un spațiu important: Marea Sală cu Săritori. Această porțiune are pereți drepți, ușor înclinați spre stânga. Sus, unde apar formațiuni, se intuiesc rotundurile unui fost tub de curgere a apei sub presiune. O secțiune transversală prin această zonă ar arăta ca o gaură de cheie. Marea Sală cu Săritori include câteva galerii fosile și unele posibilități de continuare prin escalade și târâșuri.

În zona Lacului Codescu apar primele stalagmite. Cele care au fost mai mari sunt frânte de la bază și sudate de planșeu. Galeria se dezvoltă liniar, apa curgând liniștită printre septe care se simt cu forme tăioase sub talpa piciorului.

Dintr-o dată, un bubuit asurzitor. Înaintand pe la baza unui balcon format de o săritoare de 3,5 metri, dai de sursa zgomotului, o cascadă de… 0,5 metri. Puțin amonte de ea, un firicel de apă vine din peretele drept geografic (Afluentul S1). Și aici apar formațiuni; abundent, pe o porțiune lungă de 10 metri.

Peștera continuă cu o zonă mai accidentată. Marea Lespede, având suprafață de aproximativ 10 metri pătrați și grosime de 1 metru, ocupă aproape toată galeria. Urmează cam 30 de metri unde apa circulă pe sub mari blocuri de piatră. Nu este exclus ca aceste obstacole, formând cândva un baraj, să fie vinovate de apariția Marii Săli cu Puțuri, unde există un imens depozit de nisip fin peste care s-a depus argilă. Ea a funcționat cândva ca un mare lac, acumulând importante energii hidraulice: numeroase tuburi de presiune și puțuri stau mărturie. Este foarte posibil ca cursul subteran să fi trecut în acea perioadă prin partea actual fosilă a sălii, debușând aici prin zona puțului încă neexplorat.

Din Marea Sală cu Puțuri urmăm cursul apei, unde trebuie să înoți pe prima lui porțiune. Aici este singurul loc unde galeria este dezvoltată în întregime sub presiune; în rest se observă o primă fază de curgere sub presiune urmată de o curgere cu nivel liber, pe fisurația principală a peșterii. Peștera mai oferă un spațiu mare înainte de a-și îneca galeria într-un imens tub cu apă; Sala Prieteniei se termină cu un mic lac de sifon care nu sugerează defel plinul de lichid ascuns sub oglinda sa.

Harta Peșterii de la Șipot publicată în acest articol a fost redusă la pantograf, în anul 1985, de Costel Roman și Ică Giurgiu.

Dincolo de barajul de apă al celor 5 sifoane trecute până acum în Peștera Sifonului de la Șipot și dincolo de al 6-lea sifon, plonjat pe 105 metri lungime (vezi harta 52), rețeaua hidrocarstică Ponorul Ponorici - Peștera Răchițeaua - Peștera din Valea Clenjii - Peștera Sifonului de la Șipot (vezi harta 3) așteaptă să-i fie dezvăluite mai mult din galeriile sale. 

vezi și

Marile peșteri din versantul stâng geografic al Streiului

Canionul cu cascade mari de la Şipot

Peştera 600 metri cubi de la Şipot, capătul unei mari reţele subterane

Iunie 2018, continuare importantă în Peștera 600 metri cubi de la Șipot

Peştera lui Cezar Manea de la Şipot are formaţiuni excentrice

Peştera Tecuri aşteaptă exploratori

Peștera Tecuri - Peștera Gaura Boului, enigme hidrologice, speranțe pentru alte explorări

Intrarea în Peștera Tecuri a fost eliberată de stiva de brazi putreziți

Noua cabană forestieră Tecuri

Avene în perimetrul carstic Comarnice - Tecuri

Peșteri și avene în perimetrul Tecuri - Șomârdale, din Munții Șureanu

Avenul de la rampa 2B

Peştera din Valea Clenjii, 1778 metri lungime, monografie; un labirint uriaş, pe orizontală şi verticală

Peştera din Valea Clenjii, explorări în anul 2011

Peştera Răchiţeaua, 219 metri denivelare, adâncă şi dură

Peștera/ Ponorul Răchiţeaua, 219 metri denivelare, file din istoricul explorărilor 

Râul secat, sus în perete: Peştera Pălăriei, Munţii Şureanu

Peștera Pălăriei, profil termic pentru un an de zile

Peștera Capetelor de la Șipot

Peșterile de la Șipot și Valea Lola, în 1884 și în prezent

Donează 30 de lei