Pasul Pângăraţi - Vârful și Avenul Licaş, iarna, Munţii Hăşmaş/ refugiu în Poiana Albă

Vedere de pe Vârful Ghilcoş spre nord: Vârful Licaş (stânga, cu poiană); Vârful Suhardul Mare (centru); Vârful Suhardul Mic (dreapta). În centrul imaginii, Lacul Roşu. Foto: Ică Giurgiu.

Vasile Bouaru (Rădăuţi)


Participanţi: Vasile Bouaru (Rădăuţi), Oana Elena Hapciuc (Marginea), Ciprian Chelariu (Rădăuţi), Adrian Done (Clubul Speologic Bucovina Suceava) 

Traseul descris la, respectiv imaginea 26, arată locul unde traseul de creastă al Munţilor Hăşmaş ajunge în Pasul Pângăraţi (Pasul Bicaz cum se numea mai demult), aflat la altitudinea de 1256 m (extras de hartă din Emilian Cristea - Hăşmaş - Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978).

Am pornit în ultima zi al lui februarie 2015 din acest pas, în continuarea traseului amintit mai sus, spre nord, dorind să urcăm Vârful Licaş, cu altitudinea de 1675 m. Pasul se află la 10 km de Lacu Roşu, dacă ne deplasăm din staţiune pe drumul 12C înspre oraşul Gheorgheni.  

Din Pasul Pângăraţi privim spre Transilvania (foto 1), apoi spre înapoi, către Moldova. În imaginea 2, în stânga, se vede drumul forestier care se desprinde din drumul principal, pe care îl vom urma cale de aproape o oră. 

                    1

La intrarea pe acest drum găsim un prim indicator cu marcajul bandă roşie (foto 3). Imediat cum ne înscriem pe drumul forestier întâlnim şi marcajul bandă albastră pe care îl vom urma (foto 4). Soarele îşi face apariţia din când în când; spre dreapta noastră se văd minunatele stâncării ale Suhardului (foto 5, 6). Deocamdată starea drumul este bună, fiind destul de circulat (foto 7). Drumul urcă domol, ocolind un vârf secundar şi ajungem într-o vastă poiană de unde se deschide perspectivă spre vest, către culmile Munţilor Giurgeu (foto 8). 

2

                                                          3

4

                                                   5

6

                                                                                7

8

Urmăm mai departe drumul forestier până zărim Şaua Deşelatului sau Şaua Niergheş, din care se desprinde spre stânga faţă de sensul nostru de mers, Culmea Deşelatului (foto 9). Din şa vom schimba direcţia de mers. Deja am prins în altitudine, suntem pe la 1370 m iar peisajul este încântător (foto 10). Facem popasuri pentru a admira împrejurimile (foto 11).

                                                            9

                                                     10

    11 Vasile Bouaru, Adrian Done, Ciprian Chelariu 

                                                                                       12

Ajungem în şa, unde drumul coteşte la 90 grade spre dreapta faţă de sensul de parcurgere. Aici, pe un copac uscat (foto 12) găsim indicatoare (foto 13-17). 

                                   13

                                                                    15

                                                                 16

17

Privim spre vest, către Munţii Giurgeului (foto 18) după care continuăm pe drumul forestier. Imediat după colţ acesta coboară dar are o ramificaţie pe curba de nivel pe care o vom urma (foto 19). Acest nou drum era înzăpezit. Este marcat cu punct albastru, semn pe care îl vom urma până sub Vârful Licaş. Tot în imaginea 19 se zăresc două vârfuri; ţinta noastră este cel din stânga imaginii. Zăpada este destul de mare, îngreunează puţin înaintarea (foto 20). În imaginea 21 vedem doar Vârful Licaş. 

                             18

19

                                                                         20

21

Înaintăm încet prin zăpada din ce în ce mai mare; pe rând, unul dintre noi merge în faţă la despicat zăpada (foto 23, 24). 

               23

24

                                   25

Marcajul apare destul de rar, fiind o porţiune defrişată. Mai sus ajungem la o bifurcaţie: drumul marcat cu bandă albastră merge în continuare pe curba de nivel iar cel marcat cu punct albastru urcă spre dreapta faţă de sensul de mers (foto 25, 26).  Întâlnim muşchi de un verde impecabil (foto 27). Poteca marcată cu punct albastru intră într-o porţiune de pădure mai deasă (foto 28) dar pentru scurt timp deoarece ieşim din nou la o porţiune mai degajată (foto 29). 

26

                                                                                 27

                                  28

29

                                                                               30

Apoi intrăm din nou în pădure; pe un copac pe care se află marcajul am găsit o scobitură recentă (foto 30). În faţa noastră, pe zăpada aproape imaculată, se observă că a mai trecut cineva (foto 31).

31

                                                                              32

                                                                             33

Poteca coboară la un moment dat dar pe o distanţă scurtă pentru ca apoi să urce din nou şi ne scoate într-o vastă poiană (foto 32). Aici ne întâmpină un panou (foto 33). Drumul este bine marcat cu stâlpi (foto 34). Peisaj magnific, zăpadă destul de mare (foto 35). 

34

35  Oana Elena Hapciuc, Ciprian Chelariu, Adrian Done 

După câteva sute de metri zărim noul refugiu din Poiana Albă (foto 36), construit din lemn (foto 37) şi binevenit pe acest munte. 

                                                                               36

37

Deasupra intrării este o plăcuţă cu numerele de telefon de la salvamont (foto 38) iar în interior (foto 40) am citit regulile muntelui (foto 39). Mai găsim alt panou cu numere de telefon utile (foto 41).

                                                                            38

                                       39

                         40

41

După un scurt popas în acest frumos refugiu urcăm spre Vârful Licaş. Panta este medie iar după ce suim câteva sute de metri privim spre înapoi (foto 42). Iată traseul către vârf în imaginea 43. Ceva mai sus intersectăm traseul marcat cu cruce albastră, tot spre vârf (foto 44). Încep să se vadă munţii din jur; spre sud-est (foto 45).

                                                                         42

43

                                                                             44

45

După ce panta se mai domoleşte puţin dar zăpada este mai mare, intrăm în pădure (foto 46). Urcăm foarte puţin luptându-ne cu zăpada şi ajungem pe vârf, la 1675 m unde găsim o săgeată indicatoare (foto 47). Imediat după ea ieşim din pădure în vecinătatea unei stânci (foto 48, 49). 

                                                                               46

47

                                                                                   48

49

Până aici am putut ajunge deoarece timpul este înaintat iar zăpada mare şi udă. Aici, în vecinătatea Vârfului Licaş se află un aven dezvoltat în calcare. La pagina 63 din ghidul lui Emilian Cristea - Hăşmaş - Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978, scrie:

Vom face cale întoarsă. Imediat cum ieşim din pădure privim spre munţii din jur (foto 50). Din senin se stârneşte viscolul. Undeva departe soarele luminează porţiuni din pădure (foto 51). Mai jos apare soarele şi e din nou linişte (foto 52). Coborâm, acum mai repede deoarece avem urme făcute prin zăpadă. Surprindem un fenomen mai rar întâlnit iarna, curcubeul (foto 53). Ieşim din poiană şi intrăm din nou în pădure. Dintr-un luminiş vedem pantele mari care duc spre vârful pe care tocmai l-am suit (foto 54). Norii iau forme atractive (foto 55). 

                                           50

                           51

52

53

                                                                               54

55

Ne grăbim pentru că soarele se apropie de orizont; spre asfinţit luminează în culori aparte peisajul (foto 57). Parcurgem porţiunea care ne-a pus câteva piedici la urcuş şi ieşim în vecinătatea indicatoarelor din imaginea 12 unde surprindem ultimile raze de soare peste munţi (foto 58). 

                                                                              57

58

De acolo am scăpat de zăpada mare şi urmăm drumul spre Pasul Pângăraţi, unde ajungem curând.