Culmea Hăşmaşului

continuare de la

Inaintarea este punctata de acelasi peisaj cu palcuri de molizi si plaiuri largi, domoale; din loc in loc, lapiezuri putin reliefate; iar dupa ce ocolim Varful Tarcau poiana se deschide iarasi, noutatea fiind data de privelistea spre Varful Ecem (Piatra Ascutita, 1707 m) si impunatorul sau versant vestic, puternic accidentat. Tot aici vedem pentru prima data Ceahlaul, adevarata fortareata individualizata pregnant in multitudinea de culmi inconjuratoare mai putin semete. 

Drumul ne poarta prin centrul poienii, in perimetrul unui tarc cu bovine, unde ciobanii cara asiduu galeti cu lapte de la vacile care cotizeaza linistite ratia zilnica de lapte. Niste vitelusi simpatici se uita ca speriati de bombe la noi, iar dupa ce reusim sa imbunam cei cativa caini ciobanesti care-si fac norma de latrat, continuam drumul prin zaristea a carei lapiezuri si „valuriri” calcaroase de pe versantul vestic ne-aduce aminte de Poienile de Sus ale Mehedintilor.

Peisajul se succede spectaculos o data cu inaltimea castigata, in spatele nostru aparand toti Munceii Nascalatului, laolalta cu poieni largi, incantatoare. 

Culmea Hasmasului are multe caracteristici specifice altor unitati montane imbracate in calcare, insa daca e sa fac o paralela intre aceasta coama (mai precis intervale din perimetrul Varfului Ecem si Hasmasului Mare) si alt munte, as numi Buila-Vanturarita, in ambele masive relieful structural, cu un versant lin, domol si unul abrupt, vertical observandu-se ca la carte.

Imediat ajungem si pe Varful Fratele (sau Ecem, sau Piatra Ascutita, 1707 m), unde ne permitem o stationare mai indelungata pentru poze in lumina calda a apusului, totodata trecandu-ne in cartea de onoare bine adapostita in cutia de sub mareata cruce pozitionata pe varf.

O chestie insolita faza cu caietul de impresii din aceasta locatie, larg raspandita pe alte meleaguri de pe continent. „First chinese here” este fraza din caiet care ne smulge un zambet, iar o conserva aruncata la intamplare ne reaminteste ca suntem, totusi, mai la est de respectivele perimetre montane ridicate in slavi anterior, astfel incat satisfactia noastra trebuie sa se rezume la a multumi divinitatii pentru izolarea acestei bijuterii montane in raport cu fluxurile turistice necontrolate specifice altor masive carpatice. 

Turul de orizont ne dezvaluie o ampla priveliste asupra vaii superioare a Oltului, dinspre obarsie pana mult la sud de Balan, oras care merita inca o data admirat pentru cadrul natural cu veleitati deosebite in care este asezat. Undeva mai departe se intuieste si Valea Muresului, alaturarea cu Valea Oltului in aceeasi perspectiva vizuala fiind o chestie rarissima. Ultimele sclipiri ale soarelui ne bucura ochiul, inainte ca astrul diurn sa dispara dincolo de Culmea Arama Neagra si Muntii Gurghiului, in timp ce spre nord-est conturul Ceahlaului abia se mai observa la adapostul atmosferei innegurate care castiga teren.

„Festina lente”, zice o vorba latina pe care o vom respecta intru sfintenie in inaintarea noastra spre Piatra Singuratica, vrajiti de abrupturile calcaroase placut dezmierdate de lumina rosiatica a apusului. Pe nestiute patrundem in portiunea de padure dinainte de sosirea in masiva depresiune de pe Culmea Hasmasului, iar la finele unei usoare reorientari spre traseul abandonat pentru a atinge varful, atingem zona de discontinuitate la scurt timp dupa orele 21, dupa circa 150-200 m de coborare sustinuta si in acompaniamentul latraturilor de caine de la o stana invecinata.

Uriasa ruptura din cuprinsul acestei culmi justifica vechea denumire de Curmatura data coamei, denumire mult uzitata si astazi. Individualizata in cuprinsul acestei curmaturi, Piatra Singuratica (denumita de unii si Piatra Unica) strajuieste poiana, iar masivii sai pereti calcarosi potenteaza senzatia de impenetrabilitate. Cateva chicote ce se-aud in padure ne sporesc convingerea ca nu ne aflam departe de cabana cu acelasi nume ca si martorul de eroziune anterior prezentat. Intunericul ne joaca feste si timp de aproape o ora bajbaim in cautarea cabanei, intr-un final zarind o luminita printre copaci. Ca nu era cabana ci doar un grup de montaniarzi din Galati care agitau de zor un foc de tabara e partea a doua, insa anturajul si buna dispozitie legate in compania acestora ne-au convins sa montam cortul alaturi de proaspetii prieteni si sa nu ne mai aventuram pana la constructia de lemn unde oricum limba romana nu prea are cautare...

Seara a fost destul de distractiva; dimineata urmatoare a fost si mai interesanta cand, coborand putin in padure observ printre copaci un animal (posibil caine) care tragea de zor de niste sacose. Ulterior aflu ca erau pungile cu mancare si ustensile pe care baietii din Galati le lasasera peste noapte agatate in copaci, prada usoara pentru lighioanele padurii.

Ne luam la revedere si dam o fuga pana la cabana proaspat refacuta din temelii. Superba pozitionarea sub abrupturile Pietrei Singuratice, superba panorama spre versantii plini de grohotis ai Varfului Fratele sau spre Hasmasu Mare. Cabanierul, destul de amabil ne explica intr-o romana stricata cum sta treaba cu cazarea (in prezent 9-10 locuri disponibile, in 3 camere, la care se adauga si priciuri la mansarda cochetei constructii), dupa care eu si Aurel hotaram sa dam o fuga pana pe tancul care strajuieste cabana, intr-o catarare elementara vegheata pe alocuri de cabluri strategic amplasate. Imediat ne aflam si pe piscul marcat de o cruce, deasupra tancurilor calcaroase grupate in manunchi.  

Noroc cu un tip din Miercurea Ciuc care ne-a intovarasit mult timp dinspre cabana in drumul sau spre Lacul Rosu si care ne-a indicat la momentul oportun pe unde sa scurtam traseul spre zona somitala a Hasmasului, reusind astfel in mai putin de doua ceasuri sa atingem zenitul aceastei culmi si al intregului masiv.

Varful strajuieste dinspre sud-vest Poiana Alba, probabil cea mai intinsa zona de luminis din masiv, un platou inierbat la altitudinea de 1500 metri, loc de intersectie al mai multor trasee turistice. Pe partea opusa Poienii Albe o succesiune de trei „galme” paralele culmineaza cu Hasmasu Negru (1773 m). Hotarati fiind intr-un final sa parcurgem toata culmea inceputa in Poiana Tarcau, pana spre Pasul Pangarati, schitam vizual si traseul ulterior, de dincolo de zaristea ce se asterne in fata noastra, ghidati fiind si de punctul de reper constituit de Piatra Ciofronca (Lunas, 1607 m), un pisc ascutit care se iveste mult in departare, pe directia noastra de deplasare.

Sesiunea de poze si de familiarizare cu imprejurimile fiind incheiata urmeaza anevoioasa cale descendenta prin padurea deasa de molid, cale de mai bine de 200 metri diferenta de nivel, pana in Poiana Alba. Greu de insusit directia corecta pentru a ne usura situatia la coborare, furati fiind de peisaj si de senzatia de apropiere a poienii! La un moment dat prind o poteca si raman pe cont propriu, urmand o „balaureala” de circa o ora in zig-zag pe versantul impadurit, pentru ca intr-un final sa ating poiana mult cautata, unde Aurel si Ovidiu ma asteptau relaxati, de mai bine de 25 de minute, la umbra unui copac. 

Ora fiind destul de inaintata, 14, primesc mustruluiala de rigoare pentru imprudenta de a o lua pe cont propriu si continuam itinerariul inspre capatul de sus al poienii, drumul taind in diagonala aceasta mare depresiune carstica (cititi despre pesterile din zona la) marcata de prezenta unor numeroase colibe si amenajari pastorale, multe dintre ele paraginite.

Traseul nostru, marcat de aparitia din loc in loc a unor lapiezuri, va iesi in curand in dreptul primei „galme” din seria de trei care culmineaza cu Hasmasu Negru. Ca punct de reper gasim un izvor captat in uluc si putin mai departe de el un refugiu nou contruit, adapost cochet si curat pentru 6-8 persoane, opera sponsorizata de Consiliul Judetean Harghita si definitivata in anul 2010. Putin mai in amonte de refugiu, pe un ciot impresionant de copac, gasim mai multe sageti indicatoare si marcaje inspre Lacul Rosu, Varful Ucigasului, precum si banda rosie urmarita de noi in directia Pasului Pangarati.

Ruta bine conturata pe aceasta ultima portiune incepe sa urce din nou pe Culmea Curmaturii, despartita prin Paraul Oii de Muntele Rotund si Hasmasul Negru. O surpriza nu tocmai placuta este evitata in ultimul moment de catre subsemnatul atunci cand sunt cat pe ce sa calc pe o vipera lungita in mijlocul cararii. Tocmai din acest motiv nu renunt la parazapezi nici pe cea mai mare canicula atunci cand traversez zone calcaroase sau susceptibile de prezenta viperelor.

                Taman la timp ce-am salvat lighioana, evacuand-o cu grija in tufisuri, ca la cateva minute ne depaseste o masina de teren care mai mult ca sigur i-ar fi venit de hac animalutului tolanit pe drum. O bariera bine infipta si betonata de pe acest traseu era rasturnata si aruncata cat colo…

                   Continuam traseul cu urcusuri si coborasuri line, in curand gasindu-ne aproape de Poiana Ciofronca si piscul muntos cu acelasi nume (1607 m altitudine). Ne intrebam ce anume era Poiana Ciofronca, deoarece in aceasta zona situata intre pisc si o culme impadurita care se zareste mult mai in fata totul este „poienit” in ras, ranile padurii defrisate pe portiuni foarte extinse mahnindu-ne si temperand din entuziasmul parcurgerii anterioare a unor locuri extrem de pitoresti. Imaginea de ansamblu este salvata de panorama spre Lacul Rosu si sectoarele de chei adiacente acestuia, cu abrupturile Suhardului Mic sau Varfului Ucigasului, cu inaltimile Muntelui Suhardul Mare (a nu se confunda cu Masivul Suhard situat mult mai la nord), dar si cu cele ale Varfului Licas (1675 m), apogeu dinspre extremitatea nordica a Culmii Hasmasului (Curmaturii), de dincolo de Pasul Pangarati.

                   Pana in Poiana Mediesul de Sus inaintarea se face sinuos, prin paduri si raristi, pe drumul transformat intr-un adevarat forestier, iar auspiciile de ploaie intrezarite la orizont ne zoresc inaintarea. In poiana anterior amintita gasim o tablita pe un copac, indicand ramificatia cruce rosie spre Gheorgheni, peste Culmea Covaci Peter. Drumul nostru pentru aceasta zi se apropie de sfarsit, culmea se domoleste, orizontul se extinde treptat si nu peste multa vreme ajungem la o stana despre care stiam ca se afla aproape de finalul traseului. Un cioban ne confirma cele 20 de minute care ne despart de Pasul Pangarati, exact la tanc daca ne luam dupa norii negri care se precipita in vale deasupra Gheorgheniului. 

       Ultimul hop este reprezentat de ocolirea atenta a unor taurasi cu chef de harta din perimetrul stanii, iar la ora 17,15 ajungem in Trecatoarea Bicaz (Pangarati), pe drumul ce leaga Gheorgheniul de Piatra Neamt, prin statiunea Lacul Rosu.

           Punct final al drumetiei de doua zile in Hasmas, iar norocul ne surade gasind o ocazie rapida pana in Gheorgheni, astfel ca plec cu Ovidiu in incercarea de a ajunge la masina in timp util, iar pe Aurel il lasam cu rucsacii sa ne astepte langa un apicultor care-si comercializa marfa la marginea soselei. Ajungem cu usurinta la masina, nu inainte de a admira amploarea furtunii intuite de pe creasta spre Gheorgheni, valurile de apa acoperind inca strazile orasului, desi ploaia se oprise de ceva vreme. 

         La ora 20 il recuperam pe Aurel, astfel ca ne permitem luxul de a lua cunostinta si cu zona Lacului Rosu, dar si cu un kurtos-colac delicios. Pornim apoi prin Cheile Bicazului (vezi descrierea lor la) pentru a ajunge in zona cabanei Izvorul Muntelui si a gasi un loc propice de cort, deoarece maratonul nostru nu va rata in urmatoarea zi o familiarizare cu batranul Ceahlau.

Cat despre Hasmas, numai de bine! Un masiv deosebit de pitoresc, cu poieni largi, cu plaiuri intinse, dar si cu versanti abrupti, impunatori, cu unele portiuni de escalada alpina care satisfac si cei mai exigenti cataratori, cu nenumarate puncte de belvedere si panorame deschise spre aproape toata grupa centrala de munti a Orientalilor, cu asezari incantatoare la poalele sale (orasul Balan, statiunea Lacul Rosu, catunele Trei Fantani si Covaci Peter etc.), cu o superba cabana asezata sub versantii Pietrei Singuratice, cu o liniste deaosebita si o solitudine care pur si simplu te indeamna la meditatie.

Per total, o zona cu un potential turistic deosebit, sporit de relieful carstic prezent in anumite sectoare, de prezenta Lacului Rosu intre culmile de calcar, de salbaticele Chei ale Bicazului, de padurile compacte de molid care inca se astern pe povarnisuri si vai. Un munte accesibil in toata perioada anului, inedit si in anotimpul hivernal, de neratat vara, un munte usor de escaladat, dar complex in a-l strabate in toate portiunile sale, necesitand abordari si circuite separate prin prisma culmilor secundare, ramificatiilor sau varfurilor izolate care il compun si care destainuie calatorului povesti si frumuseti mai putin stiute.

vezi toate articolele, hărțile, imaginile explicate cu Munții Hășmaș

Donează 30 de lei