Valea Seacă dintre Clăi, Bucegi

În anul 1999, domnul Mihai Cernat, din București, mi-a încredințat un text despre această vale pe care atunci l-am publicat, cu ușoare modificări față de forma de mai jos, în numărul 18 al revistei Munții Carpați, unde eram redactor. În anul 2013, domnul Marius Radu, din București, a parcurs de asemenea valea și a realizat o prezentare de imagini însoțită de comentarii (vezi), deosebit de interesantă, la fel ca și multe altele ale domnului Marius Radu la care facem trimiteri de pe România-natura. Pentru cei care doresc să parcurgă această vale, cele două prezentări (de ce nu, poate și altele...) sunt recomandate a fi citite/ vizualizate pentru că fiecare aduce elemente utile pentru înțelegerea locurilor și pregătirea unei ture în condiții de siguranță. (I. Giurgiu) (puteti vedea acum, tot în aranjamentul lui Marius Radu, și o prezentare a Văii Comorile Brânei, la) 

Am pornit pe Drumul Urlătorilor (triunghi albastru), comun în prima parte cu cel al Jepilor (cruce albastră), în gălăgia unor grupuri care nu aveau nimic comun cu muntele... După ce am trecut de separarea marcajelor am luat-o la stânga, urcând prin pădure. După 20 minute am ajuns în dreptul cantonului La Grătar (stânga), unde se ramifică marcajul (punct roșu) spre Cascada Urlătoarea. Știam că de aici trebuie să ajung curând la intrarea în Valea Seacă a Jepilor (Seaca dintre Clăi), ceea ce s-a și întâmplat peste 5 minute, într-o curbă spre stânga a drumului.

La 11,10 am intrat pe Valea Seacă. Aspect neprimitor: copaci doborâți de-a curmezișul ei, bălării, urme de dihănii... Am menținut pe cât posibil firul văii, pășind cu atenție peste bolovănișuri. După 20 minute, surpriză, m-am întâlnit cu două persoane care coborau: fata nu „făcea față“ traseului. Imediat am ajuns la o săritoare destul de serioasă (semnalată în ghiduri). Citisem că se poate ocoli prin dreapta (în sensul de mers), printr-un jgheab pământos (care se zărea). Eu am ales varianta de cățărare directă pe stâncă (tot prin dreapta) și după oarecare efort și ceva emoții am depășit obstacolul.

Cu ochii la Clăiță, care închide orizontul în față, încercam să-mi estimez poziția. Continuam să urc pe o pantă care devenea din ce în ce mai accentuată. Au început să apară primele pete de zăpadă și să dispară vegetația rebelă. Când am cam început să patinez mi-am activat pioletul. Apăruseră probleme la trecerea de pe o suprafață cu zăpadă pe una uscată, existând riscul de a se rupe marginea „albă“.

Când panta s-a accentuat la 50 grade mi-am pus colțarii. În spate se zărea Piatra Mare, jos Buștenii; în lateral, Clăița apărea tot mai mare. După ce am mai parcurs o bună bucată, încântat de eficiența deplasării cu colțari, am zărit în stânga Brâul subțire. Am scos harta pentru a mă orienta, în zonă apărând niște ramificații. Menținând firul văii, am început să simt apropierea Șeii Claia Mare (vezi schița), prin curentul de aer care se întețea și „scăderea“ înălțimii Clăii Mari. După ce s-a terminat zăpada și au apărut fel de fel de flori prin iarbă am mai mers „câțiva pași“ și am poposit în șa. Făcusem 2,30 ore, cu tot cu pauze.

M-am uitat la porțiunea din sud, pe care intenționam să o parcurg, apoi am luat-o spre Vf. Claia Mare. „Poteca“ trece prin jnepeniș și arboret (care zgârie rău!); la un moment dat s-a îngustat foarte mult, prezentând în ambele părți prăpastii remarcabile, în special spre peretele sudic al Clăii. Undeva în față a apărut un cablu, destul de bine venit aici. După escaladarea unei scurte porțiuni, cu prize bune, am ajuns pe vârf (1863 m). Eram fericit, ca de fiecare data când ajung în locurile fermecate ale munților. Din Șaua Clăii până pe vârf am făcut 40 minute; au fost mai puține la întoarcere pentru că știam deja traseul.

De pe Claia Mare priveliștea este superbă: Piatra Mare, Baiu, în imediata apropiere Muchia Înaltă, Crucea Eroilor, cantonul Jepi. În jos, Văile Comorile se conturau bine iar peretele Clăii își etala dificilele verticale; Seaca dintre Clăi se zărea prin vegetația bogată iar drumul Schiel își făcea cunoscută prezența prin gălăgia „pantofarilor“. Am stat ceva vreme pe vârf. Apoi, din nou, cablul, prăpastiile, jnepenișul, arboretul, Șaua Clăii Mari. Aici m-am întâlnit cu trei tineri care veneau pe Brâul Mare al Jepilor (Brâul lui Răducu) (vezi detalii la ).

Am luat-o și eu pe acesta, spre stânga, către drumul Schiel. Brâul este bine conturat și nu crează probleme pe această porțiune. Am intersectat cele trei fire ale Comorilor, apoi am ajuns în zona Văii Urlătoarea Mică. Aici brâul prezintă o discontinuitate care nu pune probleme în condiții de vizibilitate bună. Am coborât pe firul Urlătorii Mici vreo 200 m (lungime, nu înălțime), până când pe dreapta a apărut din nou poteca brâului. Am urcat pe acesta, prin pădure și nu după mult timp am ajuns în drumul Schiel. Din Șaua Clăii Mari până aici am făcut 1,15 ore. Pe tot brâul era plin de flori superbe. Din locul de unde ieșisem în drumul Schiel, Claia Mare se ridica impunătoare peste verdele crud al pădurii (foto 2).

După o pauză am coborât pe triunghi albastru în Bușteni, trecând iar pe la intrarea în Valea Seacă dintre Clăi.

Am parcurs Valea Seacă a Jepilor și în septembrie 2000, dată la care nu mai era zăpadă pe vale; în lipsa ei a fost mult mai dificil, săritorile fiind multe și câteva foarte delicate. În afară de săritoarea de 20 m (cum este specificată în ghidul lui Emilian Cristea), mai sunt câteva săritori foarte dificile pentru gradul acestei văi (1B):

- Cele trei săritori cu fereastră, dintre care prima fereastră este surplombată și umedă, lipsind prizele de picior; am ocolit această săritoare prin dreapta cum urci, pe hățașul alunecos și am revenit în firul văii prin rapel după un arbust. Ultima fereastră am urcat-o direct, cu o traversare spre dreapta și un ramonaj cu capul. Există aici un cablu legat de un piton, care conduce la o traversare delicată, pe care nu o recomand.

- Înainte de prima fereastră mai apare o săritoare, sub formă de bolovan, care se parcurge la urcare prin scocul îngust din stânga, în ramonaj.

Amintesc că în ghidul menționat se spune că „ferestrele“ vor fi trecute direct, fără a se da amănunte. Apreciez că Seaca dintre Clăi este mai grea decât Gălbinelele secundar. Oricum, toate văile de abrupt sunt dificile, în special pentru capul de coardă, necesitând o bună cunoaștere a posibilităților coechipierilor și trebuie ținut seamă de condițiile meteo în care se derulează parcursul. Satisfacțiile sunt pe măsură, prin peisaj și nu numai.  

Donează 30 de lei