Ciocănitoarea în Munţii Berzunţi şi Tarcău
1 Ciocănitoare-pestriță-mare (Dendrocopus major), Munții Berzunți
Ciocanitoarea-pestrita-mare (Dendrocopus major)
Sinonime: ciocanitoarea-pestrita-mare, ciocanitoarea-pestrita/ mare/ de-padure, ghionoaie, ghionoi. Numele populare de ghionoaie/ ghionoi sunt sinonime termenului generic ciocanitoare, sub care sunt cunoscute mai bine de 200 de specii, cele mai multe vietuind in America de Sud si Indonezia.
Specia despre care vorbim (foto 1) se diferentiaza usor de alte specii de ciocanitori prin coloritului rosu-aprins al abdomenului. Masculul, spre deosebire de femela, are o pata rosie pe ceafa; indivizii tineri au un capison in intregime rosu si abdomenul roziu.
Activitatea pentru care ciocanitoarea a devenit atât de cunoscuta are scopuri diverse: de cautare a hranei, de sapare a cuibului, de transmitere a unor mesaje de dragoste partenerei/ partenerului, de semnalare a propriei prezente - de catre masculi - potentialilor rivali.
Hrana principala a ciocanitorii-pestrite-mari o reprezinta insectele si larvele acestora pe care le gaseste sub scoarta arborilor; insa o parte importanta a dietei sale, indeosebi iarna, o constituie fructele si semintele. Ciocanitoarea-pestrita-mare isi asigura provizii pentru iarna, transportând in scorburile copacilor conuri de pin sau de brad. Puii si-i hraneste chiar si cu ouale altor pasari. In general, este o pasare sedentara, dar poate migra (in sud-vestul Europei) daca recolta de seminte este prea slaba. Intr-un clasament al inteligentei pasarilor, bazat pe strategia lor alimentara, ciocanitoarea detine locul 2, dupa corb.
Isi face cuibul la o inaltime de circa 10 metri de sol, in trunchiurile copacilor, preferabil morti, fara predilectie pentru vreo esenta. Saparea unui cuib (un tunel, mai mult sau mai putin orizontal, cu diametrul de 5-6 centimetri, lung de 12-13 cm si largit la capat in forma de bolta) dureaza circa o saptamâna (chiar si o luna intr-un trunchi de stejar) si este realizata de ambii parteneri. Foarte rar e folosit un cuib vechi de la un an la altul.
Ciocanitoarea-neagra (Dryocopus martius)
Este cea mai mare dintre ciocanitorile din Europa, fiind usor de recunoscut prin culoarea in intregime neagra, având un capison rosu - masculul, iar femela numai un mot spre ceafa. Isi cauta hrana in buturugi si in trunchiuri de molizi in care sapa gauri imense (foto 2, 3). Devalizeaza si musuroaiele de furnici (in anumite situatii, indeosebi iarna, furnicile pot reprezenta si 99% din dieta ciocanitorii-negre). Se mai hraneste cu albine - când acestea hiberneaza, cu ouale altor pasari, cu fructe si seminte. Este o pasare sedentara.
2 Ciocanitoare-neagra (Dryocopus martius), Muntii Tarcau
3 Cuiburi (in constructie) de ciocanitoare neagra, Muntii Hasmas
O pereche de ciocanitori negre (masculul este monogam) ia in stapânire o imensa suprafata de padure (300-600 de hectare) la marginile si in interiorul careia isi excaveaza numeroase cuiburi, in arbori de diferite esente, intr-unul din ele depunând 4-5 oua si clocindu-le impreuna timp de aproape doua saptamâni; puii sunt hraniti o saptamâna, dupa care parasesc cuibul. Multele cuiburi ale ciocanitorilor negre sunt folosite de numeroase alte specii de pasari, de albine sau de veverite. In anumite zone (de exemplu, in Banat) este considerata o specie periclitata.
Iată o rudă a ciocănitoarelor, în Parcul natural Lunca Mureșului, ghionoaia verde (Picus viridis). Se deosebește de rudele ei nu doar prin penajul verzui ci și prin comportament și alimentație. Bate darabana mai rar decât ciocănitorile, dieta este constituită în special din furnici, adesea putând fi observată pe sol, ospătându-se dintr-un mușuroi. Preferă zonele cu arbori răzleți sau pomi fructiferi, unde își face face cuibul în care femela depune o dată pe an între 4-6 ouă, clocite de ambii părinți pentru 18-20 de zile. După aproape trei săptămâni de la eclozare, puii devin zburători, timp în care sunt hrăniți în principal cu furnici și larvele acestora.