Traversare prin Deşertul Negev, Israel
1-schita Shvil Israel
Dan Alexe (Ploieşti)
Auzisem si vazusem in poze ca in Israel exista trasee marcate la fel ca in Romania. In lunile de iarna stiam ca vremea este propice traseelor in desert, cu exceptia momentelor din timpul ploilor cand in canioane sunt viituri puternice. Experienta mersului in desert o aveam din octombrie 2014 cand am parcurs niste canioane. Acum aveam la dispozitie doua saptamani iar in momentul cumpararii biletului de avion (in Israel se ajunge numai pe calea aerului) nu stiam ce voi face. „Israel national trek” a fost cautarea pe Internet si am descoperit „Shvil Yisrael” in lungime de 890 km de la nord la sud, ghidurile de specialitate alocand 60 zile. Cum partea nordica nu se preteaza in timpul iernii (zapada sau mult noroi), am vazut pe harta Desertul Negev, 370 km, ceea ce ar fi mai convenabil pentru timpul alocat.
2
370 km : 12 zile = 30,8 km/zi, din punctul meu de vedere realizabili cunoscand ca sunt si drumuri plate de masina sau paralele cu drumul. Prietenii israelieni au fost mirati si curiosi daca voi reusi proiectul. Mi-am spus sa merg insa ma loveam de problema alimentarii cu apa in desert.
Ghizii recomandau:
- sa facem in avans un „cache water” adica cateva bidoane de apa ascunse in pamant in apropierea locurilor de inoptat, sau
- sa contactam localnicii (cu taxiuri ori jeepuri) care in schimbul unui pret vor aduce la locul si data stabilita apa si mancarea necesara, sau
- sa mergem cu provizii pentru 2-3 zile, deci din start cu minimum 9 litri de apa.
Ziua 1, Miercuri 28 ianuarie 2015
Aterizez, intalnesc un prieten care imi imprumuta un bat de trekking si un rucsac mai solid si plec spre Arad, orasel biblic cananit la limita cu desertul. Numele este dat de beduinii arabi. Este caldut si soare iar eu sunt pozitiv mai ales cand zaresc primul marcaj situat in oras. Spre norocul meu gasesc un supermarket langa autogara de unde cumpar apa pentru trei zile (9 litri minerala) si alimente. Nu am aragaz la mine deci ma voi baza pe mancarea proaspata.
La ora 16 parasesc orasul Arad (594 m alt) si urmez niste dealuri pietruite.
3-marcaj
Salut primul beduin care alerga niste capre si patrund intr-un canion uscat (Nahal Ye’Elim), in paralel cu soseaua, motiv pentru care sunt destule gunoaie (cauciucuri vechi, metale, pungi, un autoturism). Calauzele mele sunt banda rosie si marcajul traseului national.
Zaresc nivelul viiturii si realizez ca trebuie luata in calcul si aceasta necunoscuta. Este sfarsitul primei zile iar noaptea anterioara nu am dormit de loc pe aeroportul Otopeni. Canionul meu primeste alte canioane mici si torenti din partea dreapta si apoi soseste la sosea.
Traseul meu (portocaliu, albastru, alb si banda verde) continua in urcus pe un deal pietruit spre un stalp de lumina si insotind un tub de apa pana la niste ruine la 554 m altitudine (Mizpe Zohar, artefacte si vestigii). As mai avea maximum 30 minute de lumina insa locul fiind propice pentru un bivuac hotarasc sa ma opresc aici. Privelistea catre Marea Moarta si Muntii Iordaniei ma fascineaza iar vantul nu ma deranjeaza deloc aici pe varful muntelui. Distanta parcursa din Arad pana aici ~5 km.
Ziua a 2-a, Joi 29 ianuarie 2015
Ma trezesc destul de tarziu, zgribulit in sacul meu de bivuac (+5 grade Celsius afara). Traseul continua in coborare usoara si atinge un drum off road apoi peste alte dealuri acoperite cu pietris de genul caii ferate. O perioada se merge printre mici asezari (satul Kabu’a, alt 610 m) ale beduinilor crescatori de oi, capre si camile dromader. Alimentarea cu apa se face prin intermediul furtunurilor la suprafata. Pentru prima data vad si cateva camile! Marcajul este mai slab si deseori pe tot parcursul traseului national este in paralel cu altele, asa ca un ghid, harta detaliata sau puncte gps sunt necesare!
Parasim drumul de jeepuri si coboram spre dreapta vizand un canion (Nahal Kanfan) prin care vom merge aproape 3 ore. Desi cunosc relieful desertic, la fiecare pas raman fara cuvinte. Secolele, factorii exogeni au sculptat uneori haotic in rocile vechiului continent. O portiune a canionului ingust o evit pe unul din flancuri intrucat dificultatile accentuate nu meritau efortul. Este o zona desprinsa din filme si treptat, valea se largeste (Rekhes Zohar) primind canioane largi pe ambele parti.
4
Observ urme de bicicleta sau motocicleta pe nisipul uscat, fapt ce ma incanta, crezand ca sunt aproape de finalul primei etape. Drumul prin soare la miezul zilei, chiar si in ianuarie, la 25 grade, nu este prea placut. Am energie, apa si sunt in forma. In octombrie, la miezul zilei obisnuiam sa iau pauza insa acum fiind un traseu de anduranta trebuie sa continui. Valea fiind larga eu o denumesc „Confluesia” (Nahal Kamrir). Rareori sunt petice de zona verde: cateva fire de iarba, flori sau arbusti, umbra gasindu-se foarte aproape de unii pereti mai inalti in Valea Nahal Heimar. Sosesc la o cariera si finalmente ating asfaltul drumului 258 (150 m alt).
Traversez soseaua si continui scurt pe un carosabil pentru a urma o poteca la dreapta care suie pe un varfulet. Apoi se coboara si reintalneste un off road pe care-l urmam cativa km pana la niste panouri (Judean desert). Aici parasim drumul principal cu praf si facem dreapta pe alt drum de pamant traversand o vale nu prea adanca (Nahal Gmalim), uneori in urcus pieptis pana pe un camp imens de unde se vede o fabrica in zona muntelui Har Qomot (drum marcat de off road). Aici vad alte camile. Seara se apropie si ma orientez catre o banda rulanta (mult zgomot) pe sub care traversam iesind la drumul 25, punct numit Mezad Tamar (390 m alt).
Distanta din ziua a 2-a este de 32 km.
Ziua a 3-a, vineri 30 ianuarie 2015
Traversam asfaltul si continuam pe pietre urcand pe banda albastra. Ajungem pe platouri (Har Hazera), apoi coboram intr-un canion spre En Zafit. Traversam, urcam si mergem pe alt versant, intram in alt canion (amonte stanga pe fir sunt o pestera si o cascada uscata) apoi nimerim pe un platou unde… amutesc (462 m).
5
La picioarele mele se intinde Craterul Mic (Ha’maqtesh ha’qatan). Stiu ca trebuie coborat insa nu vad vreo iesire. Urmeaza o coborare greoaie, lunga, pe creste nisipoase sau roci sfaramicioase, pana la o statie electrica (0 metri altitudine). Este pustiu si foarte cald, prima data cand simt caldura (28 grade in termometru). Traseul continua la dreapta si nicidecum la vale spre stanga (Nahal Hatsera), dar unde? Inapoi la deal unde nu se zareste nici o iesire?
Sunt o fiinta mica in imensitatea Craterului Mic. Urmand linia traseului bine marcat prin inima vaii, sosesc la baza unui picior abrupt, ultimul contrafort. Este 15,30 iar soarele bate mai slab pe fata estica.
Se urca abrupt, uneori pe niste trepte vechi de lemn, scoabe metalice si balustrada pana la buza platoului, la 500 m altitudine. Aici sunt in plin camp iar pe dreapta se iveste o statie radio. Sosesc la un drum off road si in Night Camp Ha’Maktesh Ha’Qatan (Small Crater Gap). La 400 m se afla un rezervor de unde trebuie sa reumplem sticlele. De altfel aici este si locul recomandat pentru montat cortul, fiind interzis in alte parti. Dupa aproape inca 3 km sosim la drumul asfaltat 227 spre Dimona (orasul negrilor).
Shvil Yisrael traverseaza soseaua si urca spre Har Zafir. Stabilesc bivuacul intr-o mica seuta cu vedere la sosea si spre cele doua turnuri imense (mai inalte decat „muntii”).
Azi am mers doar 20 km desi nu am facut multe pauze.
Ziua a 4-a, sambata 31 ianuarie 2015
Pornesc la 6,30, cand sunt doar +5 grade, urmand si banda rosie in paralel. Mers lejer fara diferente de nivel pana la niste ruine vechi (Metsad Tsafir, 455 m) unde se afla o trifurcatie (alegem a doua la dreapta) si dupa inca 2,5 km sosim la niste fracturi imense, niste crevase adanci in munte. De aici se vede Craterul Mare sau Ha’Makhtesh Ha’gadol, destul de adanc si cu diverse forme.
6
Coborare sustinuta pana in patul vaii la 121 m alt in Nahal HaTira. Urcam lejer prima parte apoi pe versantul drept iar mai sus valea se inchide. Iesirea se face pe o scara metalica la stanga.
7
Peisaj desprins din filme. Fara aceasta scara nu ar exista iesire! Milioane de ani in urma, muntele s-a surpat devenind un imens crater.
8
Suntem la Ein Yorke’am (270m alt) iar sub noi sunt niste „piscine” in care se poate inota.
9 Privesc de unde am venit!
10
De altfel, azi fiind Shabbat este aglomeratie. Atingem soseaua nr 205, pana aici fiind 12 km de dimineata.
11
Se traverseaza si in scurt timp ajungem la intrarea intr-un tunel, deasupra fiind calea ferata. Locul este racoros insa incomod de trecut cu rucsac pentru cei inalti.
12
Urcam abrupt pana in varful unui deal cu panorama 360 grade apoi se coteste stanga in coborare urmand o creasta.
13
Peisaj de vis, la dreapta fiind o depresiune adanca.
14
Traseul ne duce intr-un canion cu vegetatie si putina apa aflata in marmite.
Atingem soseaua 206 iar pentru aprovizionare cu apa mergem 1 km pe sub aleea de palmieri pana la poarta fabricii Oron.
Revenim la traseu in Nahal Shahor, urcand pe un deal si coborand pe cealalta parte la un drum care se termina la o alta constructie tip cupola.
15
Sarim o conducta si pornim in urcus tare, abrupt, pe roci solide, poroase si cu aderenta miraculoasa.
16
Nu exista loc de popas, creasta rivalizand cu una deosebit de alpina.
17
18
Cand se domoleste asez bivuacul pe o treapta admirand luminitele fabricii, stelele si luna (~510 m). Distanta parcursa ~20 km.
Ziua a 5-a, duminica 1 februarie 2015
Dimineata la 6,30 strang bivuacul si urmez creasta Karbolet, poate cea mai frumoasa vazuta in Israel. Eu o compar cu Piatra Craiului.
19
Mergem sustinut, in echilibru pe roci taioase dar aderente care supun gleznele la efort indelungat. Nu am cuvinte! Uneori avioanele armatei ma sperie precum si zgomotele de impuscaturi.
20
In zona ma gasesc cu un american din Arizona (zona desertica), solitar, care plecase din Eilat in urma cu vreo 11 zile! Il felicit si schimbam experiente.
Ma indrept catre niste linii electrice apoi dupa alte culmi incepe o coborare tehnica intr-un canion. In acest punct consider finalizata Creasta Karbolet in lungime de 9-10 km.
21 Canionul Nahal Afran prezinta elemente fara de care nu ar putea fi trecut: scoabe, multe scoabe.
22 Cateva piscine cu apa dau emotii la unele traversari in timp ce caprele (un tip de Ibex) pasc linistite.
23 Vreau sa scap mai repede de aici, sa ajung in Midreshet, intr-un orasel unde sunt asteptat de prieteni.
24
25 Cu fiecare pas ma visez mai aproape de Marea Rosie.
26 As putea sa ma racoresc insa nu e timp. Ori sa colectez apa din canion insa corpul unei soparle moarte ma convinge sa renunt. Am inca vreo 4 litri de apa.
27 Canionul debuseaza intr-o vale larga iar marcajul conduce spre stalpii electrici si continua prin campia pietruita pana la un drum nisipos la Mador Camp unde se gasesc doua bidoane cu apa.
28 Facem dreapta pe drumul de pamant pentru un timp scurt apoi marcajul ne invita iar spre „munte”, catre acelasi peisaj cu canioane.
29
Urcam lejer inca kilometri buni la ceas de seara. Din pacate prietenii mei nu pot veni cu vreun jeep pana in acest loc deci stabilesc bivuacul in poteca, sub luna plina.
Ziua a 6-a, luni 2 februarie 2015
Plec devreme cu gand de a sosi mai repede in Midreset Sde Boqer.
30 Proviziile sunt pe sfarsite deci azi trebuie sa ajung la civilizatie!
31 Traseul ajunge in zone cu nisip, foarte rar intalnit, unde descopar o veche tabara a artistilor. De mentionat ca pe o raza de cativa kilometri nu sunt pietre negre.
32
Intersectam alte marcaje, posibile short-cut, continuam pe o campie nisipoasa pe care cresc cateva floricele si ma opresc putin in Akev Camp, accesibila cu masina 4x4.
33 Urmez la dreapta drumul desi Shvil Yisrael continua spre alta zona.
34 Sunt putin confuz, harta mea fiind zgarcita in detalii. La o intersectie fac stanga si continui foarte aproape de albia Tsin Stream.
35
La cateva sute de metri fac dreapta pe drumul pietruit. Se pare ca pe un deal se afla oraselul Midreshet. Intrucat voi reveni tot pe aici in cateva ore, decid sa ascund doua bidoane de apa.
Langa drumul asfaltat Ein Mor-Midreshet se afla o tabara mare a unor liceeni la cort (Serpentine Campground). Imi raman pana in oras inca 2 km de urcat in plin soare.
36
Midreshet Sde Boqer este de tip Kibutz, imprejmuit, cu paza, infloritor si cu alei cochete.
In timpul scurt petrecut aici ma gasesc cu Hezi, ghid de biciclisti care merge in orice desert. Primesc niste informatii utile si indrumarea de a dormi intr-o tabara de beduini pe muntele vecin.
37
Revin la bidoanele mele apoi urmez firul vaii spre Ein Akev, inoptand intr-o tabara numita Akev Campground unde am vazut un animal de pustie (vulpe, coiot?)
38
Ziua a 7-a, marti 3 februarie 2015
Cea mai friguroasa noapte, +2 grade iar in sacul meu de vara ultra-light nu este placut asa ca trebuie sa ma misc mereu. Totusi, cand ma trezesc uneori, urmaresc cu placere filmul in care actorii principali sunt luna si milioanele de stele. Sunt la 327 m peste nivelul marii, inconjurat de munti sfaramiciosi si dealuri nisipoase prin care sunt sapate chei inguste.
Dorinta de a parcurge mai mult traseu pe racoare ma impinge la 6,30 afara din sacul de dormit. Trec peste locul numit White Fields (lespezi albe pe firul vaii) si continui aproximativ 1 km pe drumul off road pana la o parcare unde drumul se termina.
39 Aici reintalnesc Shvil Israel, venit din stanga apoi ajung la o oaza numita En Akev, cascada, piscina adanca, palmieri!
40 Dar afara sunt 5 grade si nu pot intra in apa. Traseul urca la dreapta pe un flanc unde sunt scoabe.
41
Se urmeaza firul apei, valea se ingusteaza si uneori se merge prin trestie.
Urmeaza ramificatia catre traseul vechi care duce la drumul 40 pe care urc o bucata pana realizez ca nu este Shvil Yisrael si revin in Nahal Akev pe care il urmez pana unde se infunda!
42
Este cald, am pierdut marcajul si am trei variante: sa catar saritoarea cu riscul de a nu gasi vreo iesire (ideea cade), sa revin la ultimul marcaj (destul de mult) sau sa catar flancul stang catre coordonatele gps unde trebuie sa fie poteca (1,2 km distanta de Nahal Akev).
Aleg sa urc flancul stang pana in varf. Exista riscul sa nu gasesc retragerea comoda daca sus nu pot ajunge la traseul corect dar in departare zaresc turisti asa ca trebuie gasita o cale catre ei. Cine urmeaza traseul national, atunci cand nu se vede marcajul distanta de cateva sute de metri, trebuie revenit la ultimul semn.
Traversand un munte fragil, se coboara la o oaza (fara apa!) numita Ein Shaviv in Nahal Zik (383 m alt).
43 Se continua in urcus pe banda neagra pana la 600 m alt, cu o iesire expusa (atentie cine coboara cu rucsac mare).
44 Iata si oaza, vazuta de sus din Tsinim:
45
Suntem pe un munte urias, numit Tsinim Cliffs, ~ 650 m; apoi, urmand o creasta atingem un drum off road unde sunt camile dromader libere!
Nu imi ramane decat sa urmez acest drum, plicticos, la ceas de seara. Campurile din stanga si dreapta sunt destinate antrenamentelor armatei.
46
Peste noapte ma opresc la Hava Night Camp (630 m), nesemnalizata dar amenajata cu parapeti de piatra impotriva vantului. Distanta parcursa ~20 km.
Ziua a 8-a, miercuri 4 februarie 2015
Tinta mea de azi este orasul Mizpe Ramon si parasirea desertului. Ora 6 dimineata, +4 grade. Cobor pe drum cateva minute pana la indicatorul care ne indeamna la canionul Wadi Hava, 540 m alt.
47
De aici, spre stanga se poate urma poate cel mai frumos canion din Israel. In scurt timp ajung la o ruptura de panta prin care nu se poate vedea fundul sau continuarea canionului.
48 Revin la marcajul banda albastra care urca pe versant pentru a ocoli abisurile.
49 Poteca coboara cu atentie pana in patul vaii descoperindu-ne ungherele lui nebanuite. Aici ar fi de explorat in amonte pana la marmitele cu apa.
50 La o jonctiune facem dreapta pentru a urca un alt afluent al canionului cu iesire sub forma de gang, ajutandu-ne de scoabe.
51 Continuam pe un platou intins si pe dealuri pana prindem un drum off road pe care nu-l mai parasim pana seara cand apare oraseul Mizpe Ramon.
52
Drumul continua kilometri pe marginea impresionantului crater HaMakhtesh Ramon unde merita facut un popas la punctul amenajat si cu descrierea peisajului (14 km din tabara, 750 m alt).
53
Drumul lung prin soare ma sileste sa grabesc pasul pentru a parasi degraba desertul. Spre sud sunt niste dealuri pietroase care par umbrite insa pe cer nu sunt nori.
54
Visam sa ajung la Eilat, la Jerusalem, la Tel Aviv sa-mi regasesc prietenii!
Inainte de oras vedem pe dreapta un rezervor mare pentru purificarea apei potabile iar pe stanga diverse lucrari artistice din piatra (muzeu al muzicii ori monumente in memoria diversilor soldati eroi).
55 Nu mica imi este mirarea atunci cand vad capre ibex la marginea orasului.
56
Intrarea in Mizpe Ramon se face printr-un parc (robinet apa, toaleta publica). Aici se gaseste cazare in hostel sau hotel, precum si supermarket sau specialitati falafel si shaorma. Autobuze spre Beer Sheva sau Eilat.
Distanta parcursa: 24 km.
Concluzie:
- soldatii, baieti si fete, pot merge inarmati cu mijloacele de transport si la domiciliu
- semnalul de telefon/ internet este relativ bun pe creste, platouri.