Veveriţa, Sciurus vulgaris, în Munţii Berzunţi şi Tarcău
Marelena şi Radu Puşcarciuc (Oneşti)
Veverița, veverita-roscata, veverita-roscata-de-est (Sciurus vulgaris). In engleza i se spune squirrel, termenul avand originea in francezul “escurel” (in franceza moderna veverita e denumita ecureuil), un reflex al cuvantului latin “sciurus”, care, la randul lui, provine din grecescul “skioyros”, traductibil prin expresia „a-si face umbra”; o aluzie la felul specific al veveritei de a-si tine coada pe “spinare”. Alte nume ale veveritei sunt “ardilla” in spaniola, “scoiattolo” in italiana.
1 Veverita-roscata, in aprilie. Ciufurile urechilor le poarta doar… iarna! (Muntii Berzunti)
Coada lunga si stufoasa - de la care i se trage numele - ii foloseste pentru a-si mentine echilibrul in timpul complicatelor si dezordonatelor (pentru privitori) miscari pe care le face atunci cand alearga prin copaci; o foloseste insa si pentru a se inveli in timpul iernii, dar si pentru a transmite mesaje specifice in perioada de rut. In credinta noastra populara se spune ca veverita se acopera cu coada pentru a se feri de caldura verii.
Adevarat este ca acest mic rozator cu viata diurna este activ doar in perioadele racoroase ale zilei, dimineata, dupa amiaza tarziu si seara, in restul zilei retragandu-se in culcus. Nu are un singur culcus; intr-un perimetru cu raza de 200-300 metri, pe care si-l marcheaza, isi construieste 5-6 adaposturi, dintre care unul e destinat cresterii puilor, celelalte pentru odihna, retragere in caz de pericol sau drept camari. Cuibul, in forma de sfera cu diametrul de 20-30 cm si cu intrarea in partea inferioara, si-l cladeste intre ramurile copacilor, din crengute strans impletite, bine captusit in interior cu muschi, iarba, frunze, licheni, pentru a se feri de ploaie si frig.
2 Veverita-roscata, in ianuarie (Muntii Tarcau).
Frigul iernii (nu hiberneaza, cel mult ramane in cuib cateva zile in caz de ger) si, implicit lipsa hranei, sunt principalii factori care contribuie la mortalitatea mare a speciei. Desi o femela poate naste, din al doilea an de viata, de doua ori pe an cate 3-4 pui (uneori si 6), dupa prima iarna raman in viata circa 20% dintre ei; fiecare alta iarna urmatoare reduce cu aproape 50% efectivele speciei. Durata medie de viata a unei veverite este de 3-6 ani, dar a speciei de doar 6 saptamani. Alti dusmani mai sunt pisica salbatica, bufnita, uliul, dar si pisicile si cainii vagabonzi. Si in prezent, in anumite tari, precum Rusia, mai este vanata pentru blanita, care nu este totusi, foarte rezistenta. Interesant, din acest punct de vedere, este faptul ca, in Finlanda, pielicelele veveritelor au constituit odinioara moneda de schimb in locul banilor, astfel incat si astazi, in limbajul popular, numele veveritei inca mai are aceasta semnificatie.
Se hraneste cu seminte, indeosebi de pin, brad, molid, dar si cu alune, ghinda, jir, alte fructe, muguri. Nu refuza, daca i se iveste ocazia, ouale sau puii nou nascuti ai pasarilor din cuiburile vecine. De curand s-a descoperit ca din dieta ei fac parte trufele (ciuperci subpamantene). Este preocupata sa-si faca depozite de hrana la baza copacilor, in scorburi, in cuiburile nefolosite ale ciocanitorilor. Se pare ca nu urmeaza nici un algoritm in dispunerea acestori... camari, uitandu-le locatiile, multe ramanand nefolosite; dar contribuie astfel la diseminarea speciilor de arbori, de arbusti, a cuiburilor de trufe.
Un factor esential pentru existenta si supravietuirea sa este apa, de aceea traieste in preajma izvoarelor si a paraielor; este un foarte agil inotator.
In afara speciei despre care am vorbit, cu larga raspandire in Europa si Asia, o alta specie, Sciurus carolinensis – veverita-cenusie, a fost adusa la inceputul secolului al XX-lea din Statele Unite in Anglia, reusind sa alunge din aceasta tara veverita-roscata, istorie care e pe cale sa se repete, deocamdata, in cateva regiuni din Spania si Italia.
Veveriţa din filmul ataşat aici locuieşte în Parcul Dendrologic Dofteana (judeţul Bacău).
