Nicu Gligan, un explorator polivalent
Nicu Gligan a plecat dintre noi
Pentru cei care nu l-au cunoscut: Nicu a inceput speologia in 1978, la Cluj, alaturi de studentii de la Speo Poli si a fost presedintele clubului din 1979 pana in 1981, in anii de inceput ai explorarilor speologice. A fost initiatorul participarii noastre si a coordonat explorarile din carstul din Valea Streiului, alaturi de CSER Bucuresti si cluburile din zona. Din 1984 a inceput era Ic Ponor. A condus echipe de explorare si a descoperit pesteri si galerii. A fost primul om care a pasit in Sala Palatului din Altar… A facut speologie continuu, chiar daca uneori foarte discret. In vremea din urma, pentru ca gurile unor mari pesteri s-au mutat inauntrul muntelui, a ajutat la derocari. Sistemul V5 si-l aminteste si pe Nicu printre cei care i-au dat tarcoale. A construit cele mai bune lampi frontale, a facut brenere, blocatoare, catarge si platforme de escalada. A urcat pereti si a coborat in avene. A organizat tabere, a condus explorari, a cartat si a fotografiat. A fost entuziast, dar grijuliu, exuberant si expansiv, dar foarte atent si exact in pestera, bun dansator si mare iubitor de muzica, dar cel mai de incredere om de la celalalt capat al corzii. Cu Nicu alaturi puteai face cele mai tari catarari, calmul, siguranta si experienta lui fiind platforma de pe care plecai spre urmatoarea priza, care tinea intotdeauna. Ne-a invatat pe toti ce inseamna echipa si daca Politehnica a ajuns sa fie un club puternic si respectat, Nicu este, in buna masura, cel care l-a creat astfel.
A fost cel mai bun prieten al meu.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Mişu Gligan
fotografii, Ică Giurgiu
Mulţumesc Nicu Gligan! Pentru clipele minunate petrecute împreună pe munte şi prin peşteri. Pentru explorările extraordinare făcute împreună.
Nicu Gligan a fost un explorator excepţional. Prezenţa lui într-o tură speologică însemna că toată echipa se simte confortabil, că aproape orice lucru incomod poate fi făcut. Că orice topografiere delicată putea fi întreprinsă.
În tura de explorare şi cartare de 32 de ore făcută doar împreună cu el până la fund în Avenul de la Dosul Lăcşorului am schimbat puţin peste două sute de cuvinte; pentru că ne înţelegem din priviri sau nici măcar nu trebuia să ne privim ca să ştim ce era de făcut, ce trebuia pregătit, ce urma să aducem la îndemână!
Contribuţia lui Nicu Gligan (şi a colegilor de club pe care i-a motivat să participe) a fost esenţială în Peştera din Valea Clenjii - unde am întreprins împreună prima escaladă cu platforma din România, la Ponorul Răchiţeaua, în Peştera Gaura Frânţoanei, la peşterile de la Grădiştea de Munte etc.
Mai sunt încă lucruri bune de spus despre el! Iar amintiri puţin plăcute sau urâte pur şi simplu nu există!
extras de la