Toamna pe Muntele Cotumba, Munţii Ciucului, ciuperci

Descrierea traseului

Trecem podul peste Paraul Ciughes si ne directionam spre dreapta, pe un drum forestier care lasa repede in urma cele cateva case ale satului Ciughes de pe dreapta paraului. Drumul forestier se inscrie pe valea unui afluent al Ciughesului, Paraul Gratioasa. Mai bine neglijam diversele brate, drumuri de taf sau de carute, care scurcircuiteaza cele cateva serpentine ale drumului forestier, oricum nu ne aduc cine stie ce avantaje, ba putem avea ghinionul sa nimerim vreun drum care sa ne conduca in vreo directie gresita. Dupa circa jumatate de ora de la plecare, drumul forestier se bifurca: bratul din stanga duce spre valea unui afluent al Gratioasei, Paraul Socilor, in timp ce bratul drept ramane pe Valea Gratioasei, cam vreun sfert de ora, sfarsindu-se brusc. Continuam, urcand acum ceva mai accentuat, pe un drum de taf, catre o sa care se intrevede pe linia culmii si pana la care mai avem doar un sfert de ora. Saua in care poposim, aflata pe interfluviul Ciughes - Sulta, ne ofera o oarecare deschidere catre una dintre culmile inalte ale Muntilor Ciuc, cea care separa bazinul Sultei de al Ciobanusului (Muntele Burda Mare). 

Parasim saua, urcand spre nord. Desi drumul este usor de urmarit, fiind “intretinut” de cei care mai au inca padure de taiat in zona, luam aminte si la marcajul silvic care-l insoteste, destul de fidel: doua benzi rosii verticale care reprezinta hotarul dintre doua districte silvice (unitati de productie: UP). Panta e putin mai accentuata doar la inceput, vreo 20 de minute, domolindu-se pe ultimele 10 minute de dinainte de atingerea culmii Obcinei Rotunde. De aici vom schimba directia cu 90 de grade, spre stanga. Se schimba si aspectul traseului, caci strabatem un sir continuu de poieni pana sus, pe platoul somital al Cotumbei. Nu exista nici un fel de probleme de orientare, poteca pe care o urmam fiind circulata de turmele de oi de la cele doua stane aflate sub Varful Cotumba. Privelistile de pe varf sunt impresionante, caci nu avem oprelisti inspre nici o directie (vezi fotografiile conexe). Traseul nostru continua si coboara de pe varf, spre nord, pentru a ajunge la baza culmii trapezoidale, prima si cea mai rasarita de pe aceasta directie, a Muntelui Cotumbet.

Pana aici, pe la marginea poienilor pe care le strabatem, avem sansa de a gasi ciuperci (ghebe si rascovi). Cateva amanunte despre aceste specii, credem ca sunt binevenite.

Ghebele (Armillaria mellea) (foto 10-12) prefera, daca nu suportul direct, macar vecinatatea cioatelor, a trunchiurilor aflate in putrefactie. A spune ca au palaria galben-bruna (cele “de plop”, chiar cenusie), acoperite cu solzisori fini, care dispar, ca relief, o data cu varsta, lasand doar o urma circulara ceva mai bruna, e prea putin pentru a evita confuziile cu alte ciuperci, toxice (unele chiar mortale), destul de asemanatoare cu ghebele, care cresc in acelasi mediu. Exista totusi o caracteristica a ghebelor, un inel alb la jumatatea piciorului, care, la exemplarele tinere e lipit de palarie, iar la cele mai “varstnice” e posibil sa nu mai existe (ramanand totusi urma lui). Pentru cine nu a mai cules ghebe e absolut obligatorie tovarasia unui cunoscator de incredere. Partea inferioara a piciorului, cea murdara de pamant, se rupe sau, si mai bine, se taie cu un cutit, verificand astfel si prezenta sau absenta in carnea ciupercii a larvelor de insecte (popular, a viermilor); acasa, oricum se verifica fiecare ciuperca, despicand-o in doua. Despre ghebe mai trebuie spus ca in atlasurile serioase, sunt prezentate drept necomestibile, cu adresa la cei care consuma, in general, ciuperci crude. Dar fierberea lor prelungita elimina toxinele; in acest sens, mai e de mentionat ca ghebele de rasinoase pierd cel mai usor toxinele, cele de foioase (cu palaria avand nuante verzui), nefierte suficient, pot provoca dureri gastrice. 

15: Rascovi (Lactarius salmonicolor).

De sub Varful Cotumbet, urmand strict directia pe care am venit, poteca lata intra in padure, ramane pe o aceeasi curba de nivel si iese dincolo de culmea Muntelui Cotumbet, in Poiana Tercatoarea (vezi harta Muntelui Cotumba). Poteca traseului nostru, la fel de lata, de fapt un vechi drum de taf, ocoleste culmea Muntelui Cotumbet pe pantele sale vestice. Coboara putin, dar reurca intr-o zona despadurita, Piciorul Purcaretu, de unde avem prilejul sa admiram frumoasa vale a Ciughesului, catre izvoare. Poteca-drum se bifurca: 

- Inainte, pastrand aceeasi altitudine, ajungem pe linia de creasta a Piciorului Purcaretu, deasupra Vaii Gusitoaia. Si versantul dinspre Gusitoaia al Purcaretului este despadurit, asa ca avem din nou o ampla deschidere, catre confluenta dintre Ciughes si Trotus, strajuita de culmile Ciucului si ale Tarcaului. Drumul coboara lejer pana langa Paraul Gusitoaia, de unde continua pe langa acesta pana la varsarea lui in Ciughes, langa biserica ortodoxa. E o buna iesire din traseu pentru cei care depind de tren, desi o iesire si mai buna este pe traseul b.1, descris anterior.

 - Spre stanga, coboram tot pe un drum de taf, care, foarte repede, ne ofera doua variante: una directa, destul de abrupta, alta mai moderata, in serpentine largi, ramanand pe drumul principal care-si schimba directia spre stanga. De altfel, cele doua drumuri se vor intalni destul de repede. Traseul ne tine mult timp pe versantul drept al vaii Paraului Purcaretu. Dupa circa jumatate de ora pe valea acestui parau, drumul coteste brusc si abrupt spre stanga. Il vom urma, desi un brat al sau continua de-a coasta. Candva ar fi fost o solutie mai buna, dar o alunecare a distrus, undeva, nu departe, acest drum. Varianta fortata ne scoate iute la drumul forestier de pe firul principal al Vaii Purcaretului. Ne mai trebuie jumatate de ora ca sa ajungem la primele case ale Ciughesului, la 50 de metri de podul de la care am intrat in traseu, aflat in stanga Purcaretului. Am facut, cu tot cu timpul alocat culesului de ghebe, 8 ore. Cam tot atatea ne sunt necesare si iarna.

Donează 30 de lei