Munţii Rodnei, creasta, de la est la vest, Pasul Rotunda - Ineu - Pietrosul - Borşa

Mihai Victor Cernat (Bucureşti)

4 august 1997. În zorii zilei ajungeam în Rodna Veche, capăt de linie. Am ieşit la autostop, în direcţia Pasul Rotunda. Şi am avut noroc.

Din pas (1277 m) am pornit spre Culmea Gaja, către vest (în spate rămânea, tentantă, Culmea Munţilor Suhard). Întâi urcuş, apoi o coborâre lină, printre copaci rari. Am trecut pe la o stână şi ne-am umplut bidoanele cu apă. Nu mai aveam să găsim altă sursă până la locul de campare. Doream să ajungem la Lacul Lala Mare (vezi şi). 

Am ocolit Vârful Gaja (1847 m), prin stânga şi a început un urcuş mai susţinut. Încet-încet, cu piramidele Vârfurilor Roşu (2113 m) şi Ineuţ (2222 m) apărând în faţă, timpul trecea şi apărea oboseala. Tot întâlneam grupuri de cai.

Trecuseră 4 ore. Jnepenişul domina vegetaţia. Iată-ne ajunşi în Şaua Gaja (stâlp indicator): spre stânga, bandă roşie, către Vârful Ineu (2279 m), peste Vârful Ineuţ (2222 m) - din start urcuş abrupt; spre dreapta, punct roşu, până la Lacul Lala Mare - cu coborâre la început. Priveliştea era splendidă. 

Merită să baţi drumul până la Lacul Lala Mare! Dimineaţă am strâns corturile şi am plecat, propunându-ne să ajungem în Şaua Gărgălău. După un urcuş relativ pronunţat am sosit la nivelul pragului glaciar al Lacului Lala Mică. Apoi a apărut şi lacul, în dreapta. Ne aflam pe marcaj punct albastru. Ne-am aprovizionat cu apă dintr-un izvor care traversa poteca (singura sursă până la destinaţie!).

Am reluat urcuşul. În stânga se contura Vârful Ineuţ. În dreapta, Ineul parcă stătea să cadă peste noi! După o oră de la plecare am ajuns în Şaua Ineuţ de unde am pornit pe marcaj bandă roşie spre Vârful Ineu. 

După puţin timp am ajuns în Şaua cu Lac. Dinspre sud, de la Curăţel, urca un grup mai numeros. Am continuat să avansăm, ajungând în Şaua Ineu. Poteca se ramifica, varianta din dreapta ducând pe vârful omonim. Am lăsat rucsacii şi am suit, relativ accentuat, pe piscul de 2229 metri; este al doilea ca altitudine din masiv, dar mai greu de atins (şi mai interesant) decât „regele Rodnei”, Vf. Pietrosu (2303 m).

Am revenit în traseul de creastă est-vest. Urma Coasta Netedă; la un moment dat a fost o porţiune de coborâre abruptă, fără multe prize (nu ar fi stricat un cablu de asigurare). 

Din cauza ceţii nu am observat când am depăşit Tarniţa lui Putredu (tarniţă = şa) dar am găsit apoi stâlpul indicator din Şaua Cişa (1950 m). Eram cam la jumătatea distanţei dintre Vârfurile Ineu şi Gărgălău. 

A urmat urcuşul spre Vârful Omului (2135 m). De sus, traseul cotea brusc la dreapta, printre bolovani mari, dispuşi haotic. Am trecut peste Vârfurile la Cepi şi Clăii şi am ajuns apoi pe Vf. Gărgălău (2158 m), după un urcuş abrupt. De pe Gărgălău am virat la stânga şi a început o coborâre uşoară spre şaua cu acelaşi nume (1925 m). 

Am revenit în traseul bandă roşie şi după 30 minute am ajuns în Şaua Galaţului. Acolo pleacă spre dreapta marcajul triunghi albastru, care duce şi el în Borşa. Noi am urcat Vf. Galaţu (2048 m), nu însă fără oboseală. Varianta indicată în unele ghiduri, de ocolire a acestui vârf, nu am reuşit să o găsim pe teren. Spre nord se vedeau MunţiiMaramureşului. 

Am coborât uşor până într-o şa, apoi, în urcuş, am ocolit Vf. Laptele Mare (2167 m); potecă îngustă dar bine conturată. Şi am ajuns în Şaua Pusdrele. Un indicator anunţa încă patru ore până în Tarniţa La Cruce, unde intenţionam să înnoptăm. 

Din Şaua Pusdrele am urcat spre vârful cu acelaşi nume (2188 m), pe carel-am ocolit prin stânga, pe poteca marcată. Am intrat într-un jnepeniş destul de des care ne-a mai frânat înaintarea. Apoi am ieşit în larga Tarniţă a Bârsanului. Un marcaj bandă galbenă venea din stânga. Aveam privelişte amplă asupra a câţiva kilometri din creasta care se desfăşura spre vest. Cu apa stăteam mai rău, de la plecarea din Şaua Gărgălău nu mai găsisem nici o sursă.

Din Tarniţa Bârsanului am ales varianta de ocolire a Vârfului Negoiasa: spre dreapta, urcuş uşor prin jnepeniş. După ce am mers ceva am ajuns în Tarniţa Negoieselor. 

Ploua, dar izvoarele de apă ce ar fi trebuit să apară pe aici se lăsau aşteptate. Şi aveam atâta nevoie de ele! Traseul continua peste lespezi alternând cu jnepeni. O tablă indicatoare ne-a lămurit că ne aflăm în zona La Cărţi şi că mai aveam trei ore până în Tarniţa La Cruce!

Vremea neprielnică, apariţia unui izvor (în sfârşit!), ne-au determinat să campăm. Cu harta, ghidul şi busola am stabilit că ne aflăm în Şaua între Izvoare. În spate, peste Negoiese, a apărut curcubeul, aureolând munţii. Ploaia s-a oprit iar soarele ne-a mai încălzit la apusul său. 

A urmat o dimineaţă senină, splendidă. Pe la ora 11 am pornit spre Şaua Obârşia Rebrii, ocolind Vârfurile Repede (2074 m) şi Cormaia (2033 m). Treceam prin tufe de jneapăn, pe lângă izvoare, pe curbă de nivel. După un urcuş destul de abrupt, pe care ne-am întâlnit cu un grup numeros de francezi, am ajuns în Şaua Obârşia Rebrii (1985 m), unde era un stâlp de marcaj. Traseul continua incert, starea marcajului era precară, se lăsase ceaţă. Am pierdut marcajul şi, pentru o scurtă porţiune, ne-am orientat cu busola. Dar iată-ne ajunşi în Tarniţa La Cruce (1984 m). Am ales traseul marcat cu bandă albastră, ca să ajungem pe Vârful Pietrosu (2303 metri), ocolind Vârfurile Buhăescu şi Rebra, pe la Tăurile Buhăescu (vezi); bolovanii mari, alunecoşi din cauza umezelii şi lichenilor, ne-au determinat să ne întoarcem în Tarniţa la Cruce. 

Am ajuns pe Pietrosu, lângă staţia meteo automată. Şi am revenit repede la ramificaţia spre lac, abordând serpentinele în coborâre.