Carmen Chelaru

Scrieri & prezentări

Cui i-e frică de Istoria Muzicii?

1 Carmen Chelaru - Cui i-e frica de istoria muzicii.pdf
2 Carmen Chelaru - Cui i-e frica de istoria muzicii.pdf
3 Carmen Chelaru - Cui i-e frica de istoria muzicii.pdf

Volumele în format imprimat imprimată pot fi cumpărate online, urmând link-urile de mai jos:

Cui i-e frică de istoria muzicii (prezentare PowerPoint - download recomandat pentru vizualizare optimă)

Genericul lucrării de față constituie o parafrază la cântecelul „Who's Afraid of the Big Bad Wolf?” (Cui i-e frică de lupul cel mare și rău?) din celebrul film de desene animate Cei trei purceluși de Walt Disney. Același titlu a fost parafrazat în piesa „Who's Afraid of Virginia Woolf?” (Cui i-e frică de Virginia Woolf) de Edward Albee (dramaturg american, născut în 1928), care a fost prezentată în premieră pe Broadway, în 1962.

Motivul acestei alegeri este în întregime subiectiv – studiul istoriei în general și al istoriei muzicii în special presupune o atitudine științifică, pe care mulți dintre cei ce îl practică o transformă în au-steritate, chiar în religiozitate, uneori exagerate. Am îndrăznit, de aceea, să pășim în cele ce ur-mează dincolo de academismul convențional, nu-mai din când în când și cu măsură, în intenția de a menține legătura dintre documentul istoric arid și fenomenul artistic viu, dintre trecutul din scripte și prezentul real.

În ce măsură am reușit cu adevărat, rămâne de văzut.


Au fost necesare în timp mai multe comprimări și sinteze, în parte datorită reconsiderării repetate a spațiului și importanței acordate istoriei muzicii în planul de învățământ, în parte datorită nivelului eterogen de pregătire pre-universitară și intere-sului manifestat de „beneficiarii” cursului.

Am urmărit așadar câteva obiective principale:

  1. Crearea unui sistem gândire asupra fenome-nului muzical general, mai mult decât trans-miterea de informații; ne-a preocupat chiar elaborarea unor algoritm în înțelegerea și mai ales în evaluarea actului artistic.

  2. Adaptarea la noile surse de informare, în principal la internet.

  3. Introducerea unor accesorii vizuale cât mai sugestive – reproduceri, tabele, scheme gra-fice ș.a. –, știut fiind că memoria vizuală este mai dezvoltată decât cea abstractă, auditivă, tactilă ori gustativă. Acolo unde a fost posibil, am apelat la „îmblânzirea” rigorii științifice prin umor, caricatură, evitarea sau explicarea noțiunilor ermetice sau academice.

  4. Integrarea experienței culturale și artistice a tinerilor în conținut ca și în formă. Provoca-rea și cultivarea creativității și fanteziei speci-fice vârstei. Descoperirea și înlăturarea prejudecăților în evaluarea operei de artă; dar și dezvăluirea și analizarea pseudo-artei.

  5. Deplasarea ponderii conținutului dinspre epocile pre-istorice și istorice, către fenome-nul cultural-artistic al ultimelor două veacuri și mai cu seamă al ultimelor decenii. Conside-rarea și re-considerarea importanței unor forme de artă – în special noi – și trecerea lor din zona ne-profesionistă în cea semi-cultă și chiar cultă, cum este, de pildă, cinematogra-fia, jazz-ul sau muzica rock.

  6. Am insistat asupra creării și dezvoltării capa-cității de corelare a cunoștințelor din diverse domenii muzicale – practice și teoretice – cu care intră tinerii în contact de-a lungul studii-lor; de asemenea dezvoltarea vitezei de asi-milare și a capacității de sinteză a informații-lor.



În mod sigur, nu am reușit aplicarea tuturor aces-tor principii și obiective. Ele rămân însă repere constante, iar prezentul demers devine astfel des-chis și perfectibil. Îl considerăm așadar ne-înche-iat și îl recomandăm ca atare.

Urmând criterii precum cronologia istorică, unita-tea în diversitate și logica evoluției, am creat ur-mătoarele etape: Introducere, ce include o prezentare sintetică a „instrumentelor de lucru” ce urmează a fi mereu folosite pe parcurs: limbajul muzical cu compo-nentele sale și periodizarea istoriei muzicii.

Partea I – „Strămoșii”, cu referiri la epocile: preis-torică, antică, medievală europeană, cultura creștină, Renașterea.

Partea II – „Povestea Operei”, prezentarea în for-mă „teatrală” a istoriei celui mai îndrăgit gen muzical.

Partea III – „Secolul model” – Barocul și Clasicis-mul vienez, cu limbajul muzical, personalități și capodopere emblematice pentru întreaga istorie a muzicii.

Partea IV – „Secolul romantic” – Veacul al XIX-lea cu diversitatea și în același timp unitatea sa stilis-tică.

Partea V – „Secolul problemă” – noutăți, dileme, controverse, valori ale sec. XX.

Partea VI și ultima – „Fenomenul muzical mioritic” – O succintă istorie a muzicii românești, cu valorile ei naționale și europene.