Curs 04. Muzica în Evul Mediu

Abația Cluny, a Sfinților Petru și Pavel
Mănăstire benedictină din sec. 10

Apare Missa

(principala slujbă creștină a zilei, în biserica apuseană) – s. 4. Missio sau dimissio (lat.) = trimitere, încheiere. Când slujba se încheia, preotul se adresa celor de altă credință: Ite missa est (Plecați, slujba s-a încheiat!) , cerându-le astfel să părăsească biserica.[1]

Rituri creștine înainte de uniformizarea gregoriană

Pe teritoriul Imperiului Roman apar mai multe rituri creștine, după zone cultural-geografice:

• roman (Roma),

• ambrozian (Milano, Italia),

• beneventin (Benevent, Italia),

• gallican (Franța actuală),

• gelasian (Germania actuală),

• mozarab (Spania actuală),

• bizantin, oriental.

Limbile de cult: greacă, latină

Cântare monodică, vocală, modală

Crearea unei notații muzicale – imprecisă, neclară, nr. redus de semne = notația ekfonetică

[1] Dicţionar de termeni muzicali, Ed. enc. Buc. 2010, pp. 337-339

Papa Grigore cel Mare (540? - 604)

Limbajul muzical gregorian

• Melodica – simplă, dependentă de text, am­bi­tus restrâns, intervale mici, cvasi-si­labică

  • modală – diatonică (tonuri și semi­to­nuri diatonice)

  • sec. 11 – Guido d’Arezzo inventează sol­mizația (denumirea actuală a no­te­lor muzicale) pe textul unui imn închi­nat Sf. Ioan [1]

• Ritmica – simplă, durate aprox. egale; dependentă de text

• Dinamica – constantă, uniformă, urmărind semnificația textului

• Timbrul – vocal, „voci albe” (fără vibrato); voci bărbătești și de copii

• Interpretare monodică; moduri de interpretare: responsorial, antifonic, coral

• Forme – strofice, libere (dependente de text); fraze muzicale – rânduri melodice; stric­te (notate precis de compozitor), impro­vi­zatorice (interpretul improvizează pe o struc­tură de bază creată de compozitor).

• Genuri – missa, imnuri, psalmi, tropi, sec­ven­țe, drama liturgică ș.a.

• Structura missei gregoriene: Introitus, Kyrie, Gloria, Gradual, Alleluia, Scvența, Credo, Ofertorium, Sanctus, Benedictus, Agnus Dei. [2]

• Estetică – minimum de mijloace / maximum de sensuri

[1] W. Fleming, Arte şi idei, vol. I, Ed. Merdiane, Buc. 1983, p. 205.

[2] Wikipedia

Guido d’Arezzo, cca. 991-1033, s-a născut în orăşelul Arezzo, provincia Toscana, din centrul Italiei.

Concluzii

• Cristalizarea reformei inițiate de Papa Grigore cel Mare – s. 7-9

• Grigore cel Mare (590-604) – impune limba latină, stabilește cântările creștine obligatorii (Antifonarul)

• Ulterior simplifică melodia, reduce numărul de moduri, sunt eliminate instrumentele mu­zi­cale din serviciul religios.

• Modalități de cântare –

  • psalmodiere (solo),

  • cântare în grup,

  • cântare antifonică (dialog între 2 grupuri),

  • cântare responsorială (dialog solo-grup)

• Modurile – sunt preferate cele diatonice; sunt eliminate treptat cele cromatice [1] și enarmonice [2].

• Apare orga. (s. 8)

• Apar primele manifestări de polifonie (mijl. s. 9) - organum

• Inventarea solmizației și a notației pe portativ (Guido d’Arezzo, s.11)

[1] Moduri cromatice = moduri care au în componenţa lor şi secunde mărite.

[2] Moduri enarmonice = moduri care au în componenţa lor şi micro-intervale (intervale mai mici decât semitonul).

Orgă mobilă din sec. 15. În faţă se află claviatura, iar în spate două mici burdufuri pentru pompat aerul în tuburi

Notre Dame de Paris, monument al arhitecturii gotice timpurii din Franța (sec. 12-13)

Apariția polifoniei

Convențional, Ars Antiqua este cuprinsă între 1160-1325.

Ars Antiqua = arta veche. Denumire dată de muzicia­nul francez Philippe de Vitry, episcop de Meaux (1291?-1361), pentru a deosebi epoca po­li­fo­niei timpurii de cea în care a trăit el însuși, pe care a numit-o Ars Nova (sec. 14).

Léonin (Leoninus, Leonius, Leo) (1150 — ?1201) a fost primul compozitor de muzică polifonică.

De asemenea, a fost primul compozitor care a utilizat modurile ritmice, prima reprezentare cunoscută a ritmului într-o compoziție. (Wikipedia)

Genuri și reprezentanți

Ars Antiqua

reprezintă muzica Europei apusene din perioada Evului Mediu târziu, cuprinsă aprox. între mijlocul. sec. 12 și încep. sec. 14 (cca. 1170-1310), perioadă în care centrul muzical cel mai cu­noscut, care a adoptat, experimentat și dezvoltat primele forme de polifonie a fost Școala de la Notre Dame din Paris. În mod convențional, Ars Antiqua se referă numai la muzica religioasă.

Reprezentanți. Majoritatea muzicienilor din aceas­tă perioadă au rămas anonimi. Singurii cu­no­scuți sunt călugării Leonin (latinizat Leoninus, sf. sec. 12) și Pérotin (latinizat Perotinus, cca. 1180-1220) din Școala de la Notre Dame din Paris.

Se precizează notația muzicală

Există preocupări pentru conturarea și diversi­fi­ca­rea ritmică a cântărilor gregoriene, creându-se moduri ritmice, cu rol de sisteme de măsurare a du­ra­telor.

Principalele genuri muzicale religioase cu scriitură preponderent polifonică: organum, conductus, motet.

Pérotin Viderunt Omnes