Curs 21.
Neoclasicii secolului 20
Introducere
(dreapta) Arcul de Triumf din București, construit în 1921-1922, după modelul celui din Paris, comemorează victoria României în Primul Război Mondial.
(stânga) Arcul de Triumf din Paris, construit în perioada 1806-1836, a fost dedicat luptătorilor din Revoluția franceză și din războaiele napoleoniene. Sub bolta lui se află Mormântul Soldatului Necunoscut din Primul Război Mondial
În veacul 19, a fi neoclasic însemna a te raporta la modele ale Clasicismului și Barocului muzical, modele de limbaj ori de principii estetice.
În secolul 20, accepțiunea capătă semnificații mult mai largi. Compozitorii neoclasici ai sec. 20 nu mai sunt legați exclusiv de sistemul tonal. Ei apelează frecvent la modalism sau chiar la atonalism. Formele și genurile muzicale capătă o diversitate aproape nelimitată.
Menținerea exclusivă a sistemului tonal
Abordarea genurilor și formelor de origine clasică și preclasică
Menținerea în linii esențiale, a limbajului muzical clasic
Totodată, muzicienii sec. 20 sunt mult mai frecvent tentați de sinteze: sinteze de limbaj, estetice și expresive. Iar paleta stilistică a secolului, fiind mult mai diversă decât în veacul precedent, rezultatul îl constituie un neoclasicism extrem de variat.
Re-amintim nume reprezentative de compozitori neoclasici din sec. 19: Johannes Brahms, Antonin Dvořák, Anton Bruckner, César Franck
Atitudinea neoclasică poate însemna acum:
Raportarea la modele ale epocilor trecute (clasicism, baroc, renaștere, chiar culturile antică și medievală.
Adoptarea unui limbaj propriu, original, cu estetică de tip neoclasic (echilibru, simetrie, economie de mijloace, concizie)
Parafraze, transcripții, citate, prelucrări, orchestrări
Totuși, există unele principii comune celor două curente istorice
(neoclasicismul sec. 19 și cel din sec. 20), în special estetice, precum echilibrul în relațiile:
simetrie – asimetrie
particular – general
unitate – diversitate
libertate – rigoare
național – european
principiul economiei de mijloace, al simplității (nu simplismului)
principiul repetitiv