Compozitorul Cristian Misievici

Această carte nu este un portret minuțios, nici pe departe atotcuprinzător ori imparțial – n-am avut nici năzuința, nici puterea de a alcătui așa ceva. De altfel, personalitatea umană are colțuri ascunse chiar și pentru propriul ego, cu atât mai mult pentru semeni. Așa că am adunat și așezat în aceste pagini informații și opinii din două perspective: cea a autoarei – prin legătura de sânge și prin cea profesională – și perspectiva muzicii înseși – fapte, oameni, gânduri, exprimate de și despre muzicianul Cristian Misievici, despre care, de-a lungul a șase decenii am avut știință într-un fel sau altul. Am convingerea că unele informații și amintiri mi-au scăpat, altele au fost uitate, iar despre multe nu voi afla niciodată...

Cristian Misievici a fost prea puțin preocupat să-și facă publică activitatea artistică, să participe la interviuri ori să-și aștearnă în scris gândurile, ideile, principiile creatoare, așa cum a făcut-o, de pildă, de-a lungul vieții compozitorul Iannis Xenakis. Nu-i mai puțin adevărat că Xenakis și-a trăit anii maturității într-o altă lume, în care o valoare umană odată afirmată și mai ales confirmată avea mijloace dintre cele mai diverse și eficiente să-și comunice împlinirile. Cristian Misievici s-a născut, s-a format și a activat într-un spațiu și într-o epocă de constrângeri, izolări, obstrucții, urmată de o fractură dureroasă și schimbări mai curând de formă decât de fond.

La acestea s-a adăugat înclinația sa pentru conducere și organizare, care l-a acaparat în special după stabilirea la Cluj și i-a ocupat mare parte din timp și energie. Stau mărturie numeroasele funcții pe care și le-a asumat, care s-au materializat, între altele, în „satelitul” de dincolo de munți al Academiei de Muzică clujene, Extensia de la Piatra Neamț.

Un scop al acestei cărți este acela de a aduna și expune mai ales texte scrise ori rostite de Cristian Misievici dintre cele mai puțin sau deloc cunoscute. Cu toate că era înzestrat cu spirit aparte și cu un condei autentic nu se străduia să epateze prin scris. Totuși, texte despre muzică și muzicieni ieșite de sub pana sa, de voie sau de nevoie, n-au fost puține. Într-un volum separat am adunat așadar cronicile muzicale publicate cu precădere în anii 1987–1989, alături de texte ocazionale și de numeroase altele, semnate de alți autori despre activitatea sa creatoare, apărute în presa ieșeană și în cea națională.

În această a doua parte a cărții dedicate muzicianului Cristian Misievici am adunat texte care se întind de-a lungul a aproape jumătate de veac – din deceniul opt al secolului trecut până la stingerea sa din viață.

Cum subliniam și în prima parte a cărții, Cristian Misievici nu a fost atras de publicistică. A făcut-o în cele mai multe cazuri de nevoie, la invitația sau insistențele celor din jur, care îi cunoșteau verbul nealiniat, simțul critic, elocința. Așa s-au născut scrieri de valoare incontestabilă, cum sunt, de pildă Elogiile la Integrala Beethoven cu Voces.

Nu mi-am propus aici conturarea unui portret idilic – Cristian Misievici nu era un personaj de comedie romantică, am mai spus-o și altădată. Existența lui a avut suișuri și coborâșuri, asemenea oricărei ființe umane. De la începutul explorării mele am ales să creionez acea parte a personalității sale care ar putea trezi interesul confraților întru muzică, întru artă – în prezent, dar mai ales în viitor. Nu lipsește, de aceea episodul dureros al anilor ’90, în urma căruia existența sa a suferit o cotitură... O cotitură cu efecte benefice, în primul rând pentru că s-a-ntâmplat într-un răstimp de tinerețe al vieții sale și apoi pentru că strămutarea s-a făcut într-un mediu binecuvântat de muze, la Cluj. N-am omis nici polemica – neobișnuită în acele vremuri – dintre muzicianul cronicar și violonistul Daniel Podlovschi.

Într-o secțiune consistentă am adunat texte dedicate compozitorului Cristian Misievici – cronici și interviuri semnate de publiciști, muzicologi din Iași, București, Piatra Neamț, Bacău, Cluj etc.

Nici în privința acestei a doua părți dedicate memoriei sale nu pot afirma că am găsit și înserat toate textele semnate Cristian Misievici sau dedicații ale altor autori. Am mai spus-o cu diverse ocazii: nu era un „colecționar” de texte cu numele său; o mare parte dintre extrasele de presă aflate în arhiva personală au fost adunate de-a lungul anilor de cei apropiați, de membri ai familiei, începând cu mama sa.

Prin urmare, nici acest volum nu are pretenția de a fi complet, dar aș îndrăzni să afirm că, chiar așa stând lucrurile, parcurgând aceste pagini pot fi cunoscute și recunoscute contururi ale personalității sale inconfundabile.

Cei care doresc să o cumpere pot lua legătura cu Editura Muzicală (dl. Costin Aslam, redactor-șef, email: em@edituramuzicala.ro).
Acces gratuit online: mai sus.

Cristian Misievici - Teza de doctorat
„Structuri proporționale, structuri simetrice în componistica personală”

Cartea operează cu trei elemente de bază: o mare cantitate de informație, o excelentă organizare a informației, un comentariu analitic avizat. Expresie a devenirii constructive din ce în ce mai mature, partiturile analizate conturează profilul unui compozitor de reală valoare, dublat aici de o deosebită forță analitică. Cornel Țăranu Felul în care rațiunea și intuiția activează în operele compozitorului Cristian Misievici, ține de intimitatea actului de creație. Analizând partiturile și ascultând imprimările ne dăm seama că autorul este intens preocupat de căutarea acelui echilibru ideal între componenta rațional-speculativă și cea intuitiv-emoțională a lucrărilor sale. Originalitatea muzicii sale și-a găsit în această carte un comentariu pe măsură – concis, clar și convingător.

 Hans Peter Türk

Structuri proporționale, structuri simetrice în componistica personală.pdf

In memoriam

Cristian Misievici – evocare în cadrul Colocviului National de Muzicologie, editia 2022

Colocviul Național de Muzicologie - Ediția XXIV

Portret Cristian Misievici - Dan Prelipcean, Voces Quartet

Morel Koren Remember Cristian Misievici.mp4

Remember Cristian Misievici  by Morel Koren


În seara de 25 august 2020

s-a stins din viață 

compozitorul, 

profesorul, 

fratele meu

Cristian Misievici

Un călător în Văile Plângerii

Văile Plângerii este o meditație asupra întoarcerii „acasă”, la condiția noastră de trăitor, muritor, și tot așa…, condiție care ne face – după scurte răgazuri de „tinerețe fără bătrânețe” – să călcăm cu voie sau fără voie în Valea Plângerii.

Cristian Misievici

Astăzi (27 august 2020), cuvintele se leagă cu dificultate! De aceea mă-ntorc în timp, acum aproape șaptesprezece ani, la aniversarea 50 a muzicianului Cristian Misievici.

E greu să scrii despre contemporani – sunt prea aproape. E foarte greu să scrii despre personalități contemporane – sunt prea aproape și prea impozante. E și mai greu să scrii despre aproapele tău, atunci când el este o personalitate. Dar cel mai greu e să scrii atunci când el îți este cel mai aproape posibil în timp, în suflet. Atât de aproape, încât, oricine, oricât, oricâți v-ar despărți, căile de comunicare mute și nevăzute rămân veșnic aceleași, în ciuda  anilor ce se-adună, dincolo de vorbe, în pofida plecării în Văile plângerii[1]...

Cristian Misievici s-a născut la 11 noiembrie 1953, la Iași, într-o familie „rotundă”, cu   preocupări și talente multiple: părinții ingineri în construcții – mama cu calități de pictor și   desenator, tatăl povestitor neîntrecut, cu un irezistibil simț al umorului, talentat scriitor și poet[2], interpret ocazional la muzicuță – amândoi mari iubitori de muzică bună, de toate genurile. Bunicul, Ioan Cristescu, fost avocat în baroul ieșean, personaj impozant, cu un nas caricatural și personalitate puternică, violonist amator în orchestrele de cinematograf dintre cele două războaie. Bunica, Ortansa Cristescu, aparent o „casnică” aflată în umbra bărbatului, având totodată ținuta elegantă de adevărată doamnă a anilor ’30, de fapt și ea o mucalită, cu o nedezmințită poftă de viață, foarte sensibilă față de nepoți. În fine, până la 12 ani, o  străbunică, Magdalena Ionescu-Bazgan, coborâtă  parcă  din  paginile lui Ionel Teodoreanu, cu război de țesut, furcă, fus și lână toarsă în casă, magiunul, dulcețurile, colivele, plăcintele și câte și mai câte... O familie cu rădăcini românești (o îndepărtată înrudire cu Constantin  Tănase,  prin  bunica  dinspre  tată), dar și un  „strop” de sânge grecesc (pe linia maternă) și mai mult polonez (pe cea paternă). 

Dar mai mult decât orice înrudiri și „erudiri” (iertat fie-mi abuzul lingvistic!), o familie „coagulată”, în care copiii și nepoții reprezentau rațiunea de a fi, punctul de plecare și de întoarcere pentru orice acțiune sau hotărâre importantă. Așa se explică educația „cu  de  toate”, supravegheată îndeaproape de părinți și din planul doi, de bunici. Lecturi multe și de  toate genurile, alimentate din biblioteca familiei, de peste șapte mii de volume. Vacanțe la  mare și la munte, fără confort excesiv (ba chiar cu confort minim), pe cărări cât mai neumblate, fără a fi ocolită, chiar căutându-se oboseala  trupului, dar modelarea minții și sufletului. Mult timp petrecut cu bunicul în împrejurimile  Iașului, în grădina de-acasă (vara) ori în casă (iarna), cu nesfârșite discuții despre natură, istorie, literatură, arte, matematici, științe și nu în ultimul rând, muzică. Cu mici „spectacole” de teatru (scurt) Capra cu trei ieziUrsul păcălit de vulpe, în care nepoții erau personajele „bune”, iar bunicul... restul! Sau „spectacole” de operă Bărbierul din Sevilla, cu balcon, serenadă și restul recuzitei, în care nepoții erau Contele și Rozina, iar bunicul – restul personajelor, regizorul și... orchestra! Iar ocazional, la Crăciun, Sf. Ioan, la zilele aniversare ori pur și simplu duminica seara, în familie, mici serate muzicale, cu program de sală, stal pentru „public” și repertoriu de atracție, pregătit din timp, cu duete și piese solo la vioară, iar în final, la muzicuță; totul răsplătit cu aplauze din belșug și „bufet”.

Au venit apoi anii de școală, primii patru împărțiți între Liceul Costache Negruzzi și Liceul de  Muzică, apoi încă opt la Muzică, cu ore de studiu la vioară, teorie, teme, duminicile la lecții suplimentare de vioară. Dar și spectacole la Operă, concerte la Filarmonică, filme, abonament la cinematecă, toate comentate copios în familie, cu păreri și controverse, cu argumente pro și contra, cu polemici. Și peste toate, iarna săniuș, chiar și călare pe cutia viorii (!), patinaj, vara cu trotineta, cu ping-pong, cu mingea, tenis, mic dejun în copacii din curte, de-a v-ați-ascunselea, prinsa, maroko, șah ș.c.l.

Toate astea au modelat și au dat contur unei personalități dintre cele mai speciale: încercări   (reușite) în poezie și proză scurtă; tentative (abandonate „în fașă”, dar nu lipsite de personalitate) în caricatură și acuarelă; o irezistibilă și imposibil de stăpânit atracție pentru  mecanica auto, care a avut ca efect abonamente la reviste de specialitate, studiul a tot felul   de motoare, visuri de a intra în posesia unei nesfârșite galerii de automobile, o invenție chiar în domeniul motorului auto, primită cu real interes de specialiști, dar moartă și ea „în fașă” din lipsă de mijloace în realizarea unui prototip.

Cristian a manifestat foarte curând capacități sportive, o carismă imposibil de ignorat. Spirit de lider. Bătrân și copil, filozof și naiv, dur și blând, neglijent și pedant și multe asemenea contraste, toate în aceeași întrupare! Și peste toate, un spirit rar, ales, un suflet de o mare bunătate, un talent muzical de netăgăduit, poate prea puțin etalat. 

**********************

[1] Lucrarea „Văile plângerii” pentru șase grupe de percuție și orgă a fost compusă de Cristian Misievici în anul 1997, la Cluj, fiind inspirată de basmul – singular și straniu – Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. 

[2] v. Theofil Misievici, Viața era singura mea avere. Amintiri de pe Frontul de Est, Editura Vasiliana ’98, Iași 2009

Și abia după ce am parcurs toate astea, putem adăuga sec:

Compozitorul și profesorul Cristian Misievici este absolvent din 1976, al clasei de compoziție condusă de Vasile Spătărelu, de la Conservatorul George  Enescu din  Iași, avându-i  ca profesori pe Anton  Zeman, Gavril  Iranyi, Sabin  Păutza. Totodată a urmat cursurile de analiză muzicală și compoziție organizate în cadrul Vacanțelor muzicale la Piatra Neamț, sub îndrumarea maeștrilor Ștefan Niculescu, Anatol Vieru și Aurel Stroe. Creația sa acoperă mai  toate genurile, de la muzica de cameră la cea simfonică și vocal-simfonică, de la muzica corală la cea de scenă. 

Cristian Misievici este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, laureat la Concursul Internațional de Compoziție Henryk Wieniawski de la Poznan (Polonia,  1980), fiind de asemenea distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor pe anul 1988, pentru lucrarea Șapte intersecții ale unui sentiment cu un anotimp, dedicată Trioului Syrinx al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău.

După absolvirea studiilor universitare, a fost profesor de muzică în comuna Popricani de lângă Iași (1976–1979) conform dispozițiilor vremii, care obligau pe toți absolvenții să lucreze cel puțin trei ani „la țară”. În același timp însă, Cristian a fost angajat ca asistent-suplinitor (1977–1979), apoi asistent-titular (1979–1990) la disciplinele armonie și contrapunct, la Conservatorul ieșean, colaborator al mentorului și prietenului său apropiat, compozitorul Vasile Spătărelu.

În perioada 1990–1991, a activat în cadrul redacției muzicale a Studioului de Radio Iași, iar din septembrie 1991 a fost asistent, conferențiar și apoi profesor universitar doctor la catedra de contrapunct, armonie, orchestrație și compoziție de la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. 

În anul 1998 a fost principalul inițiator și primul director al Colegiului – Facultății – (iar în prezent) Extensiei din Piatra Neamț a Academiei de Muzică clujene, unde a format studenți și o echipă de tineri (și mai puțini tineri) muzicieni și profesori.

În octombrie 2007, Cristian Misievici și-a susținut teza pentru titlul de doctor în muzică, la Academia Națională de Muzică Gh. Dima din Cluj, cu tema Structuri proporționale, structuri simetrice în componistica personală[1] sub coordonarea Acad. Prof. univ. dr. Cornel Țăranu. 

 *******************

[1] Teză publicată în volum la Editura Timpul, Iași 2007

Carmen Chelaru

Iași, 27 august 2020

Amintiri... 

Compozitorul Cristian Misievici

biografie și alte texte

Cristian Misievici-biografie.pdf
Actualitatea-Muzicala-2020-09.pdf

frații Carmen și Cristian, împreună cu mama

... no comment !

Noiembrie 1985, Iași. (rândul din față, de la st. la dr.):
Viorel Munteanu, Ion Baciu, Anton Zeman, Cristian Misievici, Roman Vlad, Felicia Tarnavschi, George Pascu, Dora Maria David.
(în spate) Vasile Tarnavschi, Liliana Gherman, (?), Paula Bălan, Carmen Misievici (Chelaru), Gabriela Ocneanu, Mircea Stan, Dumitru Sîpcu

Noiembrie 2004, Universitatea de Arte din Iași (de la st. la dr.): compozitorul Viorel Munteanu (rector), violonistul Bujor Prelipcean, compozitorul Cristian Misievici, violoncelistul Dan Prelipcean

amintiri...

... 1965

... 1975

... prima compoziție (?!) - probabil în clasa a V-a

acuarelă... 1964