Curs 42. Elaborarea textului muzicologic

Capitolul 3 Originalitate

Curs 42. Elaborarea textului muzicologic

Originalitate

Ce înseamnă a fi original?

  • particularitate

  • creativitate

  • autenticitate

  • o nouă versiune a unei idei, teme, paradigmă etc.

  • inovație

* * *

  • excentricitate, extravaganță = originalitate fără sens

  • ciudățenie

Iată bazele Originalității: forța cu care se impune o idee și fecunditatea ei. (Grigore Moisil)

... să căutăm originalitatea

(v. C, Chelaru, Amadeus... Surse, pp. 30-38)

Începând din 1925, Universitatea Harvard organizează în fiecare an un ci­clu de șase conferințe în domeniul poeticii în artă (poetry in the broadest sense), ce poar­tă titlul Conferințele Norton, după numele savantului și profesorului Charles Eliot Norton (1827‑1908). Între personalitățile care au susți­nut ase­me­nea conferințe se numără: scriitorii și publiciștii T.S. Eliot (1932‑1933), Thornton Wilder (1950‑1951), Italo Calvino (1985‑1986), Umberto Eco (1992‑1993), compozitorii și interpreții Igor Stravinski (1939‑1940)[2], Paul Hindemith (1949‑1950), Aaron Copland (1951‑1952), Carlos Chávez (1958‑1959), John Cage (1988‑1989), Luciano Berio (1993‑1994), Daniel Barenboim (2006‑2007) ș.a.


[2] Textul celor șase conferințe susținute de Stravinski constituie volumul Poetica muzicală, tradus în limba română și publicat la Editura muzicală în 1967.

Leonard Bernstein a susținut cele șase Conferințe Norton ale sale în anul universitar 1973‑1974, sub genericul The Unanswered Question (Întrebarea fără răspuns)[1]. În cea de‑a doua, intitulată Sintaxa muzicală (Musical Syntax), avem de‑a face cu un interesant și inedit experiment componistic pe tema relației dintre regulă și creativitate în Simfonia nr. 40 de Mozart. Experimentul este pus în practică prin colaborarea cu orchestra Filarmonicii din Boston.


[1] The Unanswered Question este titlul unei lucrări de Charles Ives, compusă în 1906 și publicată pentru prima dată mult mai târziu, în 1940. http://en.wikipedia.org/wiki/The_Unanswered_Question 17.07.2011Cele șase conferințe susținute de L. Bernstein au fost publicate atât în format audio-vizual, cât și în volum: 6 DVDs D1570 și cu titlul The Unanswered Question. Six Talks at Harvard, Harvard University Press, Cambridge Massachusetts and London, England, 1976, ISBN 0-674-92001-5.

Analizând sintactic, deosebit de detaliat, primele 21 de măsuri din partea întâi a Simfoniei nr. 40 de Mozart, Bernstein ajunge la capitolul simetrie. [...] Muzicianul observă – ceea ce nu reprezintă o noutate, desigur – că simetria caracterizează muzica lui Mozart în esența ei.
În acest moment însă intervine partea interesantă a punctului său de vedere: în știință, odată adoptată opțiunea pentru simetrie, ea trebuie res­pec­tată cu strictețe. Arta însă începe acolo unde asimetria intervine ca un condiment!

Primele fraze muzicale ale lucrării sunt construite simetric astfel:

Prima și a treia pereche de măsuri au drept ’complement’ perechile a doua, respectiv a patra.

Primele 4 măsuri sunt contra‑balansate de următoarele 4.

Astfel, întreaga perioadă muzicală se așează pe suportul tonal stabil, simetric tonică – dominantă – tonică.

Păstrând regula numărului 2 și a multiplicării lui simetrice la 4, 8, 16 etc., ar trebui, comentează Leonard Bernstein, ca și introducerea – acompaniamentul coardelor grave – să cuprindă tot 8 măsuri sau 4, sau măcar 2!
Și tot așa, fiecare grup ce urmează ar trebui ’adaptat’ regulii simetriei binare asemenea unui soft computeristic conceput fără greș!

Bernstein pune în practică această „construc­ție” sonoră perfect simetrică, rezultatul fiind, după spusele sale, ”a perfect nightmare of symmetry” – un coșmar perfect simetric!
În această a doua versiune, fragmentul de 21 de măsuri se transformă într‑unul de 34, existând posibilitatea chiar de a fi prelungit.
Încercăm mai jos o redare a partiturii nou‑construite:

măsurile

1-34
cu repetările
cerute de simetrie

Cât academism steril, câtă precizie școlărească în această construcție perfect simetrică! – observă Bernstein! E ca și cum la întrebarea simplă: „Câți ani ai?” ai răspunde cu morgă, într‑un limbaj bom­bastic și gesturi largi, avocățești: „… hmm, daaa, așadar să spunem că, în mod cu totul realist, fără a încerca să omitem adevărul, într‑o expunere clară… am 69 de ani!”

Reiese din capul locului că sime­tria nu conferă întreaga semnificație și valoare operei de artă.

Ceea ce face Maestrul Wolfgang Amadeus este să creeze o trecere de la construcție, structură – perfect logice, simetrice – la poetica artistică, altfel spus: într-un cadru comun, el aduce originalitate.

Mozart include o singură măsură introductivă de acompa­ni­a­ment și nu opt sau patru, nici măcar două măsuri – din rațiuni poetice și nicidecum structurale, afirmă Bernstein. Asimetria – binevenită în prea multă simetrie – reprezintă astfel nu un scop în sine, ci un efect.


Mozart, Simfonia nr. 40 în sol minor, KV 550 (1788), partea I

... iar aici, versiunea mozartiană - ORIGINALĂ

... și încă un exemplu: Mozart vs Salieri

Sinfonia veneziana versus Simfonia Jupiter,
o imaginară partidă de șah muzical!

Antonio Salieri

a fost, fără doar și poate, un muzician înzestrat cu talent real, dar și cu neșansa de a fi fost contemporan cu

Wolfgang Mozart!

Salieri a compus Sinfonia veneziana în anul 1785, la vârsta de 35 de ani, combinând materialul muzical al uverturilor La scuola de’ gelosi și La partenza inaspettata - ambele opere compuse în 1779.
Avea aprox. 18 ani de experiență componistică [1].
Stilul acestei lucrări evocă un clasicism tim­puriu. [2]


[1] Salieri a început să compună după stabilirea sa la Viena, în 1766, sub directa îndrumare a protectorului său, Florian Leopold Gassmann. A se vedea biografia compozitorului din Anexe.
[2] Cei interesați pot găsi partitura Sinfoniei veneziene în IMSLP

Salieri, Simfonia veneziana, partea I, Tema A, re major

Mozart a creat ultima sa Simfonie în 1788, pe când avea 32 de ani. Acumulase 27 ani de experiență componistică [1].

Simfonia Jupiter poartă amprenta unicității; nu poate fi aliniată reguli­lor;în orice caz, reprezintă clasicismul în forma lui cea mai rafinată.


[1] Considerând 1761, anul primului opus din catalogul Köchel.



Mozart, Simfonia Jupiter, partea I, Tema A, do major

Salieri, Sinfonia veneziana, partea I, forma temei A

Tema A, în re major, cuprinde:

  • 1 măs. introductivă,

  • 12 măs. reprezentând tema propriu-zisă,

  • apoi repetarea identică a acesteia în următoarele 12 măs.:

Mozart, Simfonia Jupiter, forma temei A din partea I (forma de sonată)

Tema A, în do major, cuprinde 23 măs.:

1 perioadă de 8 măs., cu 2 fraze de câte 4 măs., similare tematic.

Fiecare frază cuprinde la rândul ei 2 motive,

diferențiate și individualizate prin:

profil melodic, sintaxă, orchestrație și dinamică

  1. motiv afirmativ

stabil, omofonic, tutti, în forte

2. motiv interogativ

deschis, monodic acompaniat, expus de viorile prime, în piano

Salieri, Sinfonia veneziana - forma părții I

Mozart, Simfonia Jupiter - forma părții I

Proporțiile celor două construcții sunt similare.

Tehnica scriiturii este asemănătoare, dovedind că ambii muzicieni stăpînesc perfect știința componisticii.

ATUNCI: unde apar diferențele?

Cum se face că Jupiter a depășit curgerea timpului,

iar Sinfonia lui Salieri a intrat în anonimat?

Salieri

Orchestra

Salieri adaugă coardelor doar 2 oboi și 2 corni; percuția de orice fel lipsește.

Contrastul melodic și cel ritmic lipsesc de asemenea.

Din aceste motive, diferențele dinamice – forte/piano/fortissimo – pierd din energie;

la fel succesiunile omofonice (primele 2 fraze) vs. cele polifonice (începutul frazei a 3-a).

Rezultatul: o vitalitate palidă, diluată.

Mozart

Orchestra

Simfonia Jupiter nu întâmplător apelează la întregul aparat orchestral al vremii:

coarde, suflători de lemn și de alamă, timpani.

Fiecăruia, Mozart îi încredințează rolul decisiv, nici unul din aceste timbre nu e secundar, nu poate lipsi.

Contrastul este asigurat încă de la început, cu tema A:

  • tutti ↔ violina I (cu acompaniament discret, de coarde);

  • forte ↔ piano;

  • omofonie ↔ monodie acompaniată;

  • stagnare melo­dică ↔ arc melodic;

  • ritm egal ↔ ritm punctat.

Rezultat: un contrast pu­ternic în însuși interiorul temei principale, tradus printr-o inepuizabilă energie, care angrenează întreaga primă mișcare a Simfoniei.

Forma

Salieri apelează cu mare reținere la câte o măsură în plus care să „strice” simetria binară constantă.




Tratarea tonal-armonică

Salieri rămâne pe parcursul Dezvoltării în cadrul tonalității re major.

Estetică

Salieri respectă cu fidelitate principiul repetiției, specific esteticii clasice.

Forma

Mozart nu se rezumă la respectarea regulilor tematice ale formei de sonată, ci adaugă celor două teme tradiționale, încă una – tema concluziei. Prin aceasta nu încalcă nici o regulă și con­feră originalitate și dinamism compoziției.

În proporționarea diverselor structuri ale formei, Mozart se situează la limita simetriei cu asime­tria. De aceea, fiecare mișcare componistică este foarte puțin previzibilă în comparație cu felul în care-și organizează Salieri discursul muzical.

Tratarea tonal-armonică

Mozart sare încă de la început din centrul sol în mi bemol, întreaga Dezvoltare fiind marcată de instabilitate tonală și de popasul pe fa major cu tema A – glumă nevinovată la adresa celor ce se așteaptă să înceapă Repriza.

Estetică

Pentru Mozart, repetiția constituie o tentație și-o provocare;
singura dată când a hotărât să nu aducă nici o modificare reluării a apelat la semnul grafic cunoscut, pentru a nu ceda tentației (finalul Expoziției!).
În rest, include schimbări oricât de mici, atunci când repetă fragmente diverse.

Salieri-Simfonia veneziana.pdf

Concluzie: și Salieri, și Mozart folosesc LIMBAJUL MUZICAL CLASIC -

→ unul însă este un bun compozitor-tehnician,

→ celălalt este ORIGINAL


Mai multe detalii se găsesc în C. Chelaru, Amadeus... v. Surse, pp. 39-48

Surse:

  • Bernstein, Leonard, The Unanswered Question. Six Talks at Harvard, Harvard University Press, Cambridge-Massachusetts, USA, 1976

  • Chelaru, Carmen, Amadeus, Salieri și ceilalți sau Geniul, Talentul și bunul simț, Editura Artes, Iași, 2015

  • Eco, Umbero, Cum se face o teză de licență, Editura Pontica, Craiova, 2000

  • Rad, Ilie, Cum se scrie un text științific, Editura Polirom, Iași, 2008

  • Șerbănescu, Andra, Cum se scrie un text, Editura Polirom, Iași, 2007


Curs 42. Elaborarea textului muzicologic