Embedded Files
Page start up on 17 nov 2017 21:20 UTC+1
Acesta este unul dintre primele "discuri", la noua mea intreprindere (începusem pe 3 Martie 2008), după ce lucrasem primele mele doua luni (ca "șofer profesionist în Spania") la o alta intreprindere, din "schema" căreia sărisem cât de repede putusem, cautând o intreprindere unde se lucra sub asa-numitul regim "cu dormit în casa" (cum se numea in limbaj șoferesc un astfel de regim).
Reprezentantul intreprinderii, mi-a spus (verbal) când am venit la negociere, cu el "1800 bani in mana, rute fixe, cu dormit in casa. Mai sunt si excepții, mai ramai și o noapte-doua (dintr-o săptămână) pe cabina, dar . . . sunt excepții, și nu regula".
Coboram, in ce privește salariul (la prima "empresa", orizontul salarial prevestea un 2400-2700 de euro, dar, ăștia 1800 erau mult mai bine decât ce câștigasem intre 2003 - 2008 (pana prin 2006, "sin papeles") prin construcții, și apoi, pierdeam la bani dar (socoteam eu) îmi vedeam de familia mea.
Vorba-i vorba (zboară), practica-i practica (rămâne înscrisă în disc).
Am intrat în alerta. Eu studiasem cu atenție Normativa, pana sa socotesc sa sar din lumea construcțiilor, înapoi in lumea șoferiei (din 1981 pana in 2003, când am dezertat din Romania, lucrasem 22 de ani, ca șofer de profesie), și înțelesesem altceva din ea.
Poate ca sunt eu cel care nu a înțeles bine, dar am nevoie pentru asta de un răspuns oficial, de un răspuns calificat (și responsabil), de un răspuns pe care, la nevoie, sa i-l dai organului de control sau, dacă organul de control, ramane cu nedumeriri, sa ilpot trimite la . . . responsabil.
Altfel, (intre colegi) am încercat sa ma mențin, la mijlocul plutonului, încercând nici sa nu ies în fata, nici sa nu rămân la coada.
Mai erau câțiva romani când m-am angajat eu, cred ca vreo 5 dintre cei vreo 60-80-100 (n-am știut niciodată numărul de angajați, pentru ca era o rotire și o răspândire, ce n-ar fi permis asta), iar unul dintre cei 5, era chiar băiatul care îmi făcuse "lipeala" cu "el encargado" ("șeful de atelier", cum as zice eu, ca fost strungar intre anii 1978 - 1981, cu 20 de luni armata cuprinse în acest total de vreo 42 de luni), iar pentru "lipeala" (gratuit) făcută, chiar dacă nu am găsit ceea ce cautam, ii port acelui fost coleg, in sufletul meu, recunoștință.
Am sunat atunci, speriat, și la el, m-am uitat în jurul meu atent, spre ceilalți colegi (nici nu ii cunoșteam, iar pe unde lucram (mai ales in încărcări/descărcări), lucram intercalați cu șoferi din toată Spania), încercând sa aflu misterul, încercând sa învăț sa rezolv (legal) problema.
Simțeam ca sunt trimis "la produs", simțeam ca sunt trimis "la praduială", iar eu de asa regim de lucru, fugisem din Romania.
Dintre proaspeții colegi, unii ma incurajau sa rezist, pe principiul ca "maine este alta zi, si poate om merge spre bine".
Am început si eu . . . sa ma foiesc, sa hârâi, sa mârâi, dar (vorba aia), nici nu se uscase cerneala, în contractul meu de munca" si trebuia sa calci . . . ca printre mine.
Va urma! .
Véase también / A se vedea si:
Page updated
Google Sites
Report abuse