Râpa Roşie, anul 2015, prezentare detaliată, Podişul Secaşelor

Imediat după ce trecem de pasarelă ne înscriem pe drumul de ţară care merge la început paralel cu autostrada, pe la marginea unor câmpuri arse de soare, şi trecem peste micul Pârâu Daia. La câteva sute de metri apar o intersecţie dar şi un mic indicator (foto 3). Urmăm calea dată de indicator şi după ce traversăm încă o dată Râul Şecas (foto 4) ne abatem pe drumul din dreapta în sensul de mers, cel din stânga mergând mai departe paralel cu autostrada. Nu parcurgem prea mult şi zărim în dreapta noastră Râpa Roşie (foto 5).

Drumeagul pe care ne-am înscris urmează îndeaproape malul stâng geografic al Râului Secaş. Ziua fiind caniculară totul este ars de soarele nemilos, inert. Doar scaiul vânăt rezistă cu bine la temperaturile ridicate (foto 6). Râul Secaş curge domol spre confluenţa cu Râul Sebeş (foto 7).

După ceva mai mult de 2 km parcurşi din oraşul Sebeş, ajungem la un mic pod peste Secaş (foto 8) unde intersectăm un alt drum, mai circulat, care vine tot din Sebeş. Traversăm podul şi imediat după el apare o bifurcaţie. Ne vom abate spre stânga faţă de direcţia de mers, unde drumul se mai bifurcă o dată. De data asta vom urca pe drumul din dreapta de la această ultimă bifurcaţie (foto 9). Trecem de un grup de case şi urmăm drumeagul care urcă spre Râpa Roşie.

Uriaşele turnuri sunt de o frumuseţe ireală. Pereţii uriaşi, uneori chiar de peste 90 m, au forme care de care mai interesante (foto 21). Vom fi atenţi la deplasarea de-a lungul pereţilor deoarece avem de traversat sanţuri adânci, uneori cu zone de abrupt care trebuiesc ocolite (foto 22). Mai departe se observă multe turnuri înalte (foto 23). Se observă acţiunea apei (foto 24). 

Pe alocuri apare microrelief cu aspect de canion (foto 25). Prin ierburi găsim cochilii de melci (foto 26). Foarte des am zărit şopârle de culoare verde deschis intens, destul de mari, dar foarte agile astfel încât nu am reuşit să le fotografiem.

Iată, fotografiate de aproape, concreţiunile întărite de pe un turn roşiatic (foto 29). Ceva mai spre dreapta găsim intrarea într-o grotă (foto 30).  Pătrundem prin acea intrare şi constatăm că suntem ca într-un tub cu deschidere spre cer (foto 31). După câţiva metri ajungem la capătul grotei (foto 32). Ieşim pentru a continua deplasarea de-a lungul pereţilor.

Ei au forme pe care doar natura le poate crea. Vegetaţia a prins pe alocuri şi în zone greu accesibile (foto 34). Urmează o porţiune cu „tuburi” verticale (foto 35). Zărim din nou dispunerea în straturi de conglomerat şi nisip (foto 36). 

Urcăm o pantă înierbată destul de mare şi zărim alte turnuleţe roşiatice (foto 37). Continuarea, deşi este spectaculoasă (foto 38), se dovedeşte imposibilă deoarece urmează o porţiune de abrupt. Coborâm pe creasta unui mic deal şi ajungem ceva mai jos la o porţiune împădurită de unde privim spre înapoi (foto 39). 

Poteca ne conduce la albia unui pârâu secat (foto 42) după care urcăm pe versantul opus, unde întâlnim un marcaj (foto 43). După un urcuş scurt ajungem la limita inferioară a unei mici păduri unde facem popas la umbră. Soarele dogoreşte iar rezervele de apă, deşi destul de mari, se termină repede. Urcăm printre arbuşti ţepoşi pe o potecă destul de vizibilă până ajungem în partea superioară a pădurii. Din nou priveliştea este umitoare (foto 44).

Forma pereţilor roşii ne uimeşte iar (foto 48) însă căldura excesivă ne îndeamnă să ne retragem din nou la umbră. Mai zărim spre capătul din dreapta al Râpei Roşii, cum stăm cu faţa spre ea, o porţiune de cu totul altă culoare (foto 49). Apoi coborâm spre pădurea care ne salvează de razele soarelui. Coborâm mai departe pe drumeagul pe care îl întâlnim şi privim spre înapoi (foto 50).