Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
fotografii:
Emilia Marinescu (Bucureşti)
Mircea Vlădulescu (Bucureşti)
text: Ică Giurgiu (Bucureşti)
29 ianuarie 2006. O nouă culegere de informații în zona centrală a atât de puțin cunoscutei, cel puțin turistic și speologic, Dobrogea. Fiind zi geroasă, senină, și noi plecați cu noaptea în cap, ne gândim imediat să ajungem și pe Litoral, ca să surprindem aspecte ale perioadei cu mari temperaturi negative pe care o traversăm.
De pe podul de la Cernavodă privesc Dunărea înspre amonte (foto 1). Mai văzusem pe aici curgâd sloiuri dar niciodată nu prinsesem platoșa albă separându-ne de undele fluviului. La fel arată și spre aval, cât te lasă ochii; încremenite sunt și bălțile din lateralul ei. Iar ciorile, mii și mii, care își fac veacul de-a lungul apelor atunci când suprafața lor este parțial sau total liberă, acum înnegresc autostrada, roind în pâlcuri uriașe.
De pe podul de la Cernavodă privim Dunărea înspre amonte.
Constanța, pe malul mării.
Ajungem în Constanța și oprim la capătul falezei care duce spre Acvariu și Cazinou (foto 2). Zgomotele instalațiilor portuare nu par diminuate de ger. Mă uit în stânga, la malul alb de lângă stabilopozi, unde mă scufundam cu aparat de respirat într-o de acum nu mulți ani toridă vară. Pe la 5-7 metri adâncime era deja întuneric lângă dig și trebuia să fim atenți la cablurile care se iveau fantomatic prin apropiere. Prin 1988, parcă, tot pe vremea asta a iernii, nu vedeam mai nimic din încâlceala stabilopozilor, valurile îi acoperiseră aproape de tot cu draperii de gheață; și erau o ceață și-un vânt… Merită așadar o fugă la mare după ce se luminează în urma unei puternice furtuni de iarnă.
Pornim spre Cazinou (fotografiile 3-9). Ceea ce nu se vede pe poze, la câteva sute de metri de țărm, pentru că nu aveam un obiectiv care să „zboare” peste ape la fel ca privirea noastră, sunt pete albe, mai mici, mai lungi, mai întinse, nenumărate: banchize! Ce imagini s-ar fi putut lua de pe un vas! Mă aflam pentru prima dată la țărmul unui asemenea peisaj. Și nu-mi amintesc parcă să fi citit undeva scris despre unul similar, evident că de la noi.
Gheață și zăpadă pe mal.
Frig la picioare.
Ceva scârțiie.
Valuri înghețate.
Aisberg?
Valuri întinse la soare.
Cazinoul, de fapt rece.
Nu departe de bustul lui Eminescu, portul turistic Tomis e înghețat (foto 10, dreapta) iar pe mare merg oameni! Se plimbă pe banchiza groasă, aleargă. Mulți i-au testat soliditatea - se văd bine urmele - cu motociclete sau mașini. Chiar la limita dintre nisip și întinderile albe (fotografiile 10, 11) valurile au fost înțepenite de ger în ultima rostogolire și n-au mai apucat să scalde, alungindu-se, plaja.
În dreapta imaginii este portul turistic Tomis, din Constanța.
Plaja, la stânga față de imaginea anterioară.
Hai să vedem și cum e la Mamaia. Lăsăm pe stânga bulevardului lacuri înghețate bocnă. Telegondola stă nemișcată de-a lungul țărmului. Ce grozav ar fi să înțeleagă cei din turismul comercial atracția pe care instalația o poate oferi în asemenea zile geroase, senine; de la înălțimea ei banchizele care plutesc pe mare s-ar fi văzut bine de tot, până departe mult față de țărm. Ele se îndeseau considerabil spre nordul Litoralului (fotografiile 12-15).
Mamaia, valuri înghețate și primele banchize.
Valuri albe, înghețate.
De neuitat.
Unde-s focile și urșii albi?
Am fost norocos să prind asemenea perspective. Nu uit că milioane de români nu își pot permite să ajungă să vadă marea. Nu înțeleg cum alte milioane de români nu vor să-și vadă țara.
Ce găsesc acasă în Geografia României, Editura Academiei, București, 1983: Mangalia, -25,2 grade Celsius la 25 ianuarie 1942; Agigea, -20 grade la 12 ianuarie 1960.
citiţi şi aici despre Marea Neagră
Page updated
Google Sites
Report abuse