Groapa Ruginoasa, parcurgere integrală, Munţii Bihor

Dorin Chiş (Oradea) 

Pe buza Gropii Ruginoasa, terifiantă excavaţie în muntele care pare imposibil de mişcat din loc, ajungem comod din Pasul Vârtop, pe marcajele bandă roşie (Pasul Vârtop - cabana Padiş) sau cruce roşie (descrierea traseului este la https://sites.google.com/site/romanianatura59/home/carpatii-apuseni/bihor/drumul-motilor-vartop---varful-tapu---baita-in-muntii-bihor ). 

hartă de la

O imensă ravenă, în formă de amfiteatru (vezi fotografiile A, B, C, schiţa D), cu circumferinţă de 1 km, adâncă de 100 de metri. De pe buza ei, pietricelele desprinse de sub paşii noştri se rostogolesc pe pantele aproape verticale, antrenând suratele care pornesc să le urmărească, chicotind ca o ceată de copii. Ne îndreptăm spre limba împădurită care coboară în ravenă, singurul punct vulnerabil al cetăţii de nisip (foto C). 

A   Groapa Ruginoasa, vedere spre aval.   foto: Dan Potroviţă 
B   Groapa Ruginoasa, vedere spre amonte.   foto: Dan Potroviţă 

C  Groapa Ruginoasa; limba împădurită pe care se coboară.   foto: Dorin Chiş 



Coborâşul va fi dur; nu de puţine ori, pământul fuge de sub tălpi, lăsându-te pradă gravitaţiei. Dar merită. Pe fundul gropii, într-un peisaj dezolant prin ostilitate, constaţi că aparatele de fotografiat sunt neputincioase în a reda spaţiul ciclopic, eminamente mineral. Aici se strâng muchiile piramidale sculptate de apă şi prinde viaţă, şerpuind printre ele, Valea Seacă, pe care o vom urma spre aval. Dar nu uitaţi să întoarceţi, din când în când, capul spre ravena portocalie, bătând în nuanţe de cărămiziu şi violet.

Deocamdată talvegul este puţin înclinat, apoi dintre pietre şi nisip se întrupează un firav curs de apă. Apar primele săritori, pe straturi de rocă roşcată. De-a lungul văii zac măruntaiele Gropii, pietre de cele mai variate culori şi nisip galben portocaliu, care purtat de viituri dă numele pârâului în care se varsă, Galbena.

Când apar calcarele, valea prinde aspect de canion. Aici sunt adevărate săritori, cu jgheaburi spălate, pe care micul pârâu încărcat cu nisip le lustruieşte mereu (fotografiile E, F). Coarda este indispensabilă şi coborâm săritoare după săritoare, până când memoria se saturează şi le pierdem numărul. Ochiul găseşte la înălţime însemnele viiturilor şi privind firul de apă care se zbuciumă în marmite ne imaginăm energia colosală care s-a dispersat pe această vale. Între două săritori, câţiva zeci de metri cubi de buşteni stau aliniaţi ca nişte torpile; şi, impresionant, vezi ce nu ai mai întâlnit: ca o lamă de fierăstrău, apa a tăiat arborii masivi, prin eroziune, continuându-şi drumul. 


E, F   Săritori pe Valea Seacă.

foto: Dorin Chiş

 













Valea se deschide. Pereţii dispar dar talvegul se menţine pe calcar compact, oferind condiţii pentru noi jgheaburi şi marmite. Apoi, la larg, pe pat de nisip şi pietre, pârâul se pierde. În scurt timp de aici ajungem la mină. Pe stânga văii găsim un drum practicabil. După nici 10 minute, acolo unde drumul urcă pe versant iar valea, rămasă cu adevărat seacă, coteşte puternic spre dreapta, revenim la firul ei. În cimitirul mineral frapează din nou formele rotunde, bogăţia de culori şi nuanţe.

Suntem tentaţi să credem că valea s-a domesticit. Dar apar iar calcarele şi o nouă porţiune de canion ne obligă să scoatem coarda. Acum pragurile sunt formate din stânci enorme, căzute din versant, adevărate baraje în calea viiturilor care le-au colmatat cu nisip şi bolovani. O dată cu seara ajungem la confluenţa cu Galbena, prea obosiţi pentru a regreta că totul s-a terminat.

În funcţie de numărul de coechipieri, parcurgerea văii se face în 4-7 ore, numai în perioadele secetoase, fără precipitaţii, având echipament personal pentru rapel şi o coardă de 40 metri. La Groapa Ruginoasa se ajunge pe bandă roşie, pe marcajul care urcă de-a lungul ei, în 45 de minute de la kilometrul 27+700 al DN 75, Ştei - Câmpeni.