Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
Casuta din Poiana Tamnei (in fundal, Culmea Vlascu, Muntii Cernei).
Treptat copacii se raresc si iesim, pe o poteca de piatra, intr-un loc de belvedere extraordinar de frumos. Putem admira in voie Muntii Cernei, cu Varfurile Arjana, Biliana, Cusmita, Zglivar, trapezul Varfurilor Vlascu, satele Dobraia si Prisacina, valea adinca sapata de Raul Cerna. Prilej numai bun pentru posesorii de binocluri si monoculare sa isi etaleze instrumentele. Eu ramin fanul binoclului retro detinut de domnul Marin.
Punct de belvedere aflat putin inainte de intrarea in Cheile Tamnei (spre Culmea Vlascu, Muntii Cernei).
Gigi Cepoiu e o adevarata enciclopedie a Muntilor Cernei si Mehedinti, stie fiecare varf, fiecare vale, fiecare piatra. Asa ca spunem intotdeauna prezent la lectiile de geografie tinute de el.
Marin Balta este un companion perfect. E foarte bine informat, experimentat, generos in a oferi toate informatiile pe care le detine.
Costel, veteranul grupului, 69 de ani, este si el foarte bine informat, umblat printr-o gramada de munti si responsabil cu voiosia grupului. Poseda tot felul de gadgeturi: printre ele GPS-ul, aparatul de alungat caini si o pereche de ochelari de soare care se lipesc cu magnet peste ochelarii de vedere.
Din acest loc se face practic intrarea propriu-zisa in Cheile Tamnei. Urcam pe grohotis, in serpentine. E inca dimineata si piatra nu a apucat sa se incinga desi soarele arde puternic. Admiram in stanga si in dreapta peretii aproape verticali iar din cand in cand arucam cate o privire peste umar, spre Vlascu.
Gigi si Marin in Cheile Tamnei. In fundal culmea Vlascu, din Muntii Cernei.
Crovul Mare.
Valea se deschide destul de brusc, lapiezurile iau loc grohotisului si, pe nesimtite, ne trezim intr-o poiana mare, strajuita de versanti inierbati. Am ajuns pe fundul Crovului Mare. Domnul Marin se ofera sa ramana la umbra cu bagajele, pana ce noi vom merge la Poiana Beletina, acolo unde el a fost anul trecut.
Cotim brusc spre stanga, pe poteca clara dar nemarcata si urcam una din buzele Crovului Mare. Castigam inaltime treptat si ajungem intr-o sa. In fata noastra e frumoasa Poiana Beletina, in toata splendoarea ei, strajuita de Varful lui Stan, cel mai inalt din masiv, 1465 metri.
Poiana Beletina si Vârful lui Stan.
Beletina e lunga, inierbata si mai peste tot are lapiezuri care lucesc in soarele puternic. Patrundem in ea cu sfiala, admirind-o din toate unghiurile. Cum arata Beletina: pe fundul unei vai exista un imens covor inierbat. Pe laterale sunt lapiezuri care stralucesc albe in soare. (lapiez = formă de relief negativă constând din şănţuleţe, crăpături, găuri şi tot felul de excavaţii pe suprafeţele calcaroase înclinate, rezultate din forţa de eroziune şi dizolvare a apelor)
Lapiezuri in Poiana Beletina.
La intoarcere ma sui pe coama din dreapta, intuind un alt punct de belvedere spre Valea Cernei. De asemenea efortul imi este rasplatit cu o vedere de sus asupra Beletinei.
Din Poiana Beletina, spre Muntii Cernei.
Ne intoarcem la Marin. Urmatorul obiectiv este parcurgerea Poienilor de Sus ale Cernei - un relief carstic extrem de original, unic in carstul carpatin, reprezentat printr-o insiruire de depresiuni adanci, adesea cu fundul foarte neted si cu versanti taiati in calcare abrupte si cu multe lapiezuri.
Poienile Porcului.
Patrundem in tara misterioasa, izolata, a Poienilor de Sus. E bine sa fim aici intr-o zi lunga de vară, odihniti, deoarece ne asteaptă portiunea cea mai salbatica si dificila a traseului, urmată de multe ore de mers pana vom revedea Valea Cernei.
Nu exista marcaj, nici macar poteca, desi pe harta noastra (autori Danut Calin si Naziana Mosanu, 2003, vezi extrasul atasat) apare un punct galben, mentionat si in alte lucrari. Urcam pe unde credem ca e mai usor si ajungem intr-o sa. De aici urmeaza lungile Poieni ale Porcului pe care le strabatem pe o pajiste in care intilnim la un moment dat doua tauri mocirloase.
Tauri in Poienile Porcului.
Lapiezurile aflate pe lateral se ingusteaza la un moment dat iar noi trecem in Crovul Medved. Pe acesta in abordez urcand culmea din dreapta, pe o poteca de animale, in timp ce colegii de tura prefera sa il parcurga tot prin partea inferioara. Urcusul meu e mai usor, apar si copaci, deci ma pot bucura de umbra din cand in cand.
Ma opresc in sa ca sa ii astept fiindca ei au de urcat o panta mai abrupta. Costel se mai opreste din cand in cand, dar nu se da batut. Ii admiram ambitia.
Din acest loc putem admira in voie intreaga salba de crovuri parcursa pina acum si pana la Beletina si Varful lui Stan.
Crovul Medved. Poienile Porcului, Crovul Mare, Poiana Beletina, Varful lui Stan.
In continuare ne asteapta un alt crov, numit Gatul Porcului. In poiana sunt vaci care pasc la soare, dar e si o stana parasita, iar langa ea o fantana, mana cereasca pentru noi fiindca resursele de apa incepusera sa scada simtitor. Fantana nu are roata si galeata asa ca e nevoie sa facem ceva echilibristica, sa ne aplecam pe interior pina la suprafata apei ca sa umplem recipientele.
De jur-imprejur poiana e strajuita de muchii cu lapiezuri Exista si un perete stancos, compact care pare o copie in miniatura a zonei Saua Strunga din Muntii Bucegi.
Creasta Muntilor Mehedinti.
De aici aveam de urcat Pietrele Albe (1339 m) unde ar fi trebuit sa intalnim marcajul banda rosie care sa ne scoata in Poiana Tasnei.
Urcam din greu Pietrele Albe, e destul de cald si inaintam incet. Poteca nu este, asa ca fiecare se descurca pe unde simte ca e mai bine. Ajung undeva in stanga varfului si gasesc marcajul banda rosie, proaspat, nou-nout. De aici nu trebuie sa mai fie asa mult pina in Tasna.
Vedere din Vf. Pietrele Albe catre crovuri si Vf. lui Stan.
Ajungem cu totii pe varf si zabovim un pic acolo. Cateva minute de odihna in care privim de la inaltime Poienile de Sus si ne luam ramas bun de la ele. Apoi vrem sa plecam mai departe. Dar pe unde? Marcajul disparuse subit! Si din pacate nici nu avem contact vizual cu Poiana Tesnei.
Varful Pietrele Albe.
Cautam marcaj si gasim o banda rosie, veche. Pina ajungem in padure pasim pe lapiezuri, e destul de clar pe unde se merge. De aici insa incepe o aventura care avea sa dureze citeva ore. Padurea ne e ostila, pune in calea noastra armate de urzici inalte, hatisuri de tot felul amplasate pe stinci abrupte. Domnul Marin preia conducerea trupei. Experienta, flerul si ochiul sau format ne ajuta sa depasim portiunile mai delicate. Din cand in cand iesim in cate un loc despadurit de unde putem scruta departarile. Dar asta nu ne foloseste prea mult fiindca nu avem vizibilitate decit spre Podisul Mehedinti.
Din loc in loc, rar, gasim banda rosie veche, semn ca domnul Marin, capitanul nostru, e pe drumul cel bun. Iesim din padure intr-un loc deschis. Atit de deschis incit te ia groaza. Suntem pe marginea unor pereti abrupti. Vedem zona cu Cheile Tasnei de Sus dar nu si poiana. Marcajul se pierde iar, de data asta definitiv. Sunt conturate in fata noastra trei varfuri mari. Hotarim sa le urcam in speranta ca ori vom gasi marcajul ori vom deslusi o cale de coborare.
Varful Trei Varfuri, locul de unde culmea stancoasa se lasa spre Tasna.
Dar nu se intimpla nici una nici alta. Drumul pare a continua pe muchie insa tare mi-e teama ca se termina intr-un perete abrupt. Pina la urma grupul se opreste iar eu fac munca de cercetas, tot coborand o muchie destul de abrupta, plina de tufisuri si iarba mare. Din cand in cand ii chem.
La un moment dat drumul pe muchie se cam termina, urmeaza o portiune abrupta, inabordabila. Fir-ar sa fie! Toata coborarea asta am facut-o degeaba.
E deja tirziu, mai avem lumina doar pentru maximum o ora si jumatate. Ma gindesc ca va trebui sa petrecem noaptea ori pe stanci ori in padure si incep sa ma obisnuiesc cu gandul. Ma apuc sa culeg toate informatiile ce mi le ofera locul asta. De aici vad prima data Poiana Tasnei. Pe partea dreapta a culmii e plin de pereti. Deci nu trebuie insistat in nici un caz pe acolo. In stanga e o vale adanca ce pare ca iese undeva deasupra unor chei destul de abrupte, aflate inspre Isverna.
Ma intorc la grup, pe care il gasesc destul de nelinistit din cauza faptului ca am lipsit cam mult. Sunt leoarca de transpiratie si usor frustrat de faptul ca a trebuit sa urc la loc lunga bucata pe care o coborasem. Hotaram sa coborim pe o alta muchie, secundara pana ajungem la padure, iar de acolo sa cautam firul unei vai. Doar ca vaile alea cam dau in zona abrupta.
Coborisul e chinuitor. Nu e nici urma de poteca, doar un hăţiş de tufe, fagi tineri şi stâncărie de calcar. Cu ceva efort ajungem la padure. Acum ar fi bine sa coboram cat de mult putem.
Gasim firul unei vai. In mod cert nu e valea aceea adanca vazuta de sus. Dar nu mai e timp de nazuri. Coboram calcand peste covoare de frunze moarte. Din laterale vin si alte vai. La un moment dat se vede un mic luminis, dar el se afla in afara vaii.
Ma simt norocos si parasesc valea incercand sa vad cate ceva de sus. Din fericire dam de un fel de poteca care ne scoate pe firul unei alte vai unde reapare marcajul ala vechi, banda rosie, pierdut acum multe ore. Poteca in jos e clara, marcajul e vechi insa aplicat destul de des. Nu mai sunt probleme de orientare, e clar ca poteca asta duce in Poiana Tasnei. Ajungem intr-o portiune mai delicata, in locul numit La Scarita. Incepe sa se intunece iar noi avem de descatarat niste stanci si de traversat o portiune ingusta de chei si grohotisuri.
Coborarea La Scarita.
Suntem atenti si terminam treaba fara incidente. In cateva minute patrundem in Poiana Tesnei undem suntem rapid luati in primire de un grup de turisti germani care vor sa faca traseul pe care l-am facut noi, dar in sens invers. Le recomandam sa nu mai incerce pe aici, ci sa o ia prin Cheile Tamnei si sa coboare tot pe acolo; e mai sigur si pana in Crovul Mare exista si marcaj.
Ajungem la un izvor, ne spalam si cum surse de apa au fost putine astazi, ne potolim setea. Mai jos de poiana se afla o stana unde vom cere adapost fiindca deja s-a intunecat. Si apoi, ce farmec mai au Cheile Tasnei facute la frontala?
La stana.
La stana e tataie din Isverna, de 71 de ani, celebru prin partea locului si inca o tanti care banuiesc ca ii este fiica. Ei ii recunosc pe Gigi si pe Marin, care ii vizitasera si anul trecut. Ne gazduiesc bucurosi si ne servesc cu diverse feluri de branza. Suntem atat de obositi ca abia mai ciugulim cate ceva. Aflam de la stana ca nemtii sunt in zona de doua zile.
Dimineata tataie da desteptarea pe la 5,45. Mai zabovim un pic pe langa stina dupa care o luam la vale insotiti de primele raze de soare ale zilei. In partea de sus a cheilor se afla o moara de apa functionala, Moara Dracilor (numita asa pentru ca roata ei se invarteste invers), pe care oamenii locului o folosesc si astazi (vezi aici ). Moara se poate pune in functiune cu ajutorul unui jhgeab care poate directiona apa pe sau alaturi de roata morii. In spatele morii exista si o cascada de cativa metri.
Moara din Cheile Tesnei.
Poteca noastra continua pe grohotis, lasand raul undeva in stanga si jos. Gigi imi spune ca in momentul asta trecem pe deasupra unei pesteri. Coboram pana ce ajungem aproape de albia raului iar daca privim in spate observam imensul portal de intrare in pestera.
Pe peretii cheilor sunt o multime de pini negri banateni, o minune a naturii caci imi vine greu sa imi imaginez cum stau parca suspendati intre pamant si cer. Trecem raul de cateva ori, apoi urcam pe doua serpentine peretele drept. Pe poteca pare ca au fost sapate un fel de trepte (aici a fost pe vremuri granita), mai sus gasim o strunga (poteca e marginita de un bolovan mare si de peretele cheilor), dar si o cruce aflata intr-un superb punct de belvedere. In fata noastra soarele lumineaza Varful Arjana, din Muntii Cernei.
Arjana la rasarit.
Pini banateni in Cheile Țasnei.
Din acest loc urmeaza o coborare abrupta pana la sosea. Ma uit la ceas in momentul in care iesim in Valea Cernei: 7,50. Pana vine toata lumea citesc pe un panou cate ceva despre pinul negru banatean (Pinul negru este raspandit din Peninsula Iberica pana in tinuturile pontice: Spania, Franta, Italia, Croatia, Serbia, Austria, Grecia, Bulgaria, Turcia. In Romania se gaseste subspecia pin negru banatica pe care o intilnim in sud-vestul tarii, in Parcul National Domogled - Valea Cemei, 90%, restul fiind in Parcul Natural Portile de Fier si in Platoul Mehedinti.
Formeaza arborete, palcuri, sau se afla diseminat pe stanci calcaroase, pe versanti slab inclinati sau verticali, de regula cu expozitie insorita. Prefera solurile superficiale bazice, cu umiditate scazuta. Creste singur sau in asociere cu alte specii.
Pinul Negru de Banat este un arbore cu coroana in tinerete alungit piramidala, iar la maturitate devine larga, neregulata, tabulara, cu ramuri orizontale. Alte caracteristici: diametrul trunchiului poate ajunge la 70 cm, iar diametrul proiectiei coroanei este de 12 m, cu asimetrie spre vale. Inaltimea maxima 25 m, varsta maxima 90 de ani.)
Page updated
Google Sites
Report abuse