1.  Piatra Râioasă - Valea Şerparu, Munţii Măcin

  Marelena Puşcarciuc

  Radu Puşcarciuc

Invitatie

Orice pasionat al drumetiilor de munte trebuie sa isi rezerve, pentru “candva”, un timp si pentru Muntii Macinului. Alaturi de clasica motivatie “pentru ca exista”, actioneaza fireasca atractie a unicitatii lor, ca fiind cei mai batrani munti ai nostri, iar cine i-a mai si vazut, in trecere spre Mare sau spre Delta, nu se poate sa nu fi fost provocat de alura de munti adevarati pe care o afiseaza si pe care, cum sa o percepi altfel decat ca pe o invitatie!

Dupa ce i-ai strabatut insa, constati ca toate aceste motive, chiar daca ele te-au determinat sa-i “faci”, nu pot egala impresiile, poate mai bine spus implinirile, cu care te-ai ales. Totul e altfel decat in orice alti munti de la noi. Urci-cobori prin haosuri de stanci de o salbaticie stranie, nemaivazuta si in acelasi timp... prietenoasa; fireasca grija “vezi cum si unde calci” e mai mult legata de mereu posibilele intalniri cu broastele testoase ori cu balaurul dobrogean. Cat despre oboseala? La sfarsitul unei zile de drumetie, la fel de lungi cat una din muntii “ceilalti”, dupa ce ai urcat cateva varfuri si ai coborat in sei, tot atat de adanci pe cat sunt varfurile de inalte, nu prea esti obosit pe cat te-ai astepta; doar incarcat sufleteste!

In alta parte, ariditatea, asprimea si goliciunea stancilor... desi sunt, nu le prea vezi; caci traseul te poarta doar prin paduri. Si acestea, nu ca toate padurile noastre carpatine: nu sunt de loc dese, unele rare ca de parc; nu sunt inalte, ba chiar scunde si au toate asternute covoare de vegetatie, “tesute” diferit, in functie de loc si de anotimp. Noi le-am vazut pe cele de primavara - vara, urzite din capsun salbatic sau din cucuta si cu alesaturi din bujori. Iar daca mai ai si pasiunea florilor...

Va indemnam sa va... daruiti macar trei zile, asa cum am facut si noi, pentru a cunoaste cei mai ciudati, interesanti, surprinzatori... munti din Romania! Incercam sa va ajutam, in acest sens prezentandu-va un posibil program de ... “expeditie” in Muntii Macinului! In stilul nostru, insemnand stabilirea unei tabere de baza cu conditii de cazare (cat de cat) civilizate, iar traseele, neaparat in circuit si de o zi, sa poata fi accesibile direct ori cu masinile.

Bacul

O prima problema, specifica Muntilor Macinului, este trecerea Dunarii cu bacul. Noi credem ca cel mai comod este bacul de la Braila. Pentru ca nu e doar unul, se incarca astfel mai repede, fiind si mai mic; latimea Dunarii este si ea mai mica, asa ca se reduce timpul de asteptare si de transbordare. Mai mentionam ca pentru a ajunge la bac, daca nu ai mai fost, e necesar sa apelezi la localnici, in Braila lipsind orice fel de indicatoare pentru bac. Un alt amanunt important e legat de pretul bacului, rezonabil, dar care se dubleaza daca se depaseste ora 21. In plus, in acest din urma caz, se si asteapta mai mult: pana se incarca bacul.

Cazarea

Toate popasurile turistice, campingurile, hotelurile sau motelurile despre care se vorbeste prin ghidurile turistice sau pe site-uri ori nu mai sunt, ori sunt in renovare, ori sunt prea departe de munti, ori nu pot fi contactate.

Am descoperit, tarziu din pacate, o pensiune in Turcoaia (de luat legatura cu viceprimarul din comuna - are site pe Internet), dupa ce am gasit si comandat cazarea la Liceul “Gh. Murgoci” din Macin. Liceul detine un camin cu 100 de locuri, toate libere, in camere cu 5-6 paturi, curate, cu toalete proprii si la un pret rezonabil. Sugeram solicitarea camerelor de protocol pentru a beneficia si de apa calda.

Turism

Despre Muntii Macinului s-a scris relativ putin. Sunt doua lucrari de referinta: ghidul Macin, scris in 1987 de Mihail Gabriel Albota, aparut in colectia Muntii Nostri, si monografia Muntii Macin, de Andrei Raftopol, publicata in 2005 (revista Invitatie in Carpati, redactor Ica Giurgiu). Intre timp a fost infiintat Parcul National Muntii Macinului; una dintre urmari a fost (re)marcarea catorva trasee.

Din lectura acestor lucrari, a altor descrieri, a impresiilor de calatorie publicate pe diverse site-uri am sintetizat trei trasee, zicem noi, reprezentative pentru Muntii Macinului in integralitatea si diversitatea lor (vezi aici harta noastra, de 39x53 centimetri):

- Excelentul traseu marcat recent de administratia parcului national pe Culmea Pricopanului ne ofera imaginea cea mai “vanduta” a Muntilor Macinului, datorita spectaculozitatii lui: ariditate, haos geologic, piscuri “semete”, prapastii “ametitoare”, un “Fagaras” la scara redusa;

- Varful Tutuiatu este al doilea “punct fix” al Muntilor Macinului, fiind “culmea culmilor” cu cei 467 m ai sai. Se afla in partea centrala a ceea ce geografii numesc culmea principala a Muntilor Macinului, o culme cvasiintegral impadurita, din care cauza traseele turistice care o strabat sunt dedicate fie doar accederii pe Varful Tutuiatu din diverse localitati (Macin, Greci, Luncavita), fie traversarii ei, spre alte obiective, precum manastirea Nifon. Pentru cei care au patima “integralelor” trebuie spus ca exista un astfel de traseu, doar ca trebuie “destelenit”, intalnirile cu semnele marcajului (desigur, banda rosie) fiind adevarate evenimente. Noi aveam nevoie de un circuit care sa inglobeze nu doar Varful Tutuiatu ci si o parte, cea mai inalta, a culmii principale a Macinului. Ceea ce am proiectat ne-a dat prilejul sa admiram spectacolul versantului sud-estic al culmii, de regula abrupt si despadurit, traversand in acest timp pasuni si palcuri de padure rare, de stejari si fagi cu tulpinile contorsionate de neputinta inaltarii, incat si coroanele formeaza o cupola joasa dar suficient de rara ca sa lase lumina sa patrunda si sa intretina un covor vegetal dens. Poteca de pe culme traverseaza alt fel de paduri, de aceasta data ceva mai dese si ceva mai inalte, rar intrerupte de poieni. Am realizat acest traseu pe ploaie, parca mai calda decat cea din alti munti, parca mai putin stresanta. Urcusul pe Tutuiatu l-am ratat din cauza cetii dese care invaluia toata zona somitala a culmii; am urcat pe varful de langa el, Ghinaltu, cu doar 25 de metri mai mic, pe care ceata era rupta in fasii de vantul care urca in forta abruptul de deasupra satului Greci, prilejuindu-ne macar cateva dintre preconizatele privelisti de pe Tutuiatu;

- Proiectarea unui al treilea traseu in circuit, de o zi, a fost mai dificila. O tentatie de moment a fost Iacobdeal, combinat cu Popina Blasova, primul obiectiv, pentru lacul pe care-l gazduieste, al doilea, pentru florile sale rare. Dar fotografiile Dealului Priopcea cu alura sa de Piatra Craiului au inclinat balanta in favoarea lui. Traseul, un circuit al Vaii Puturoasa parea a fi o mixtura intre primele doua: prima parte, stanci, a doua, padure.

traseul 1

mănăstirea Măcin - Fântâna de Leac - Dl. Caramalău - Dl. Vraju - Dl. Piatra Râioasă - Dl. Sulucu Mare - Valea Şerparu - mănăstirea Măcin (circa 6 ore cu popasuri)

Din centrul orasului Macin pana la iesirea spre est si apoi sud-est catre localitatea Cerna pe DN 22D sunt aproape 2 km. Parasirea cartierelor de locuinte e marcata de traversarea Paraului Valcu, de unde soseaua urca putin. Din varful micii pante se desprinde spre stanga un drum lat, pietruit, nu mai lung de 100 de metri, care trece printre sediile unor societati comerciale (pe dreapta, “fabrica” de vinuri Niculitel), care continua in aceeasi directie cu un drum de carute marginit de loturi agricole. Vedem in fata intreaga culme a Pricopanului, iar pe directia drumului, la baza culmii, manastirea Macin. Ne trebuie inca jumatate de ora sa ajungem la ea.

Putem veni insa pana aici cu masina: dupa ce iesim din Macin si traversam Paraul Valcu, la vreo 2 km, se desprinde spre stanga un drum neasfaltat, marcat pe stalpii electrici care-l insotesc cu banda albastra si care duce la o mare cariera aflata la baza Culmii Pricopanului, nu departe de manastire; inainte de a ajunge la cariera, cotim spre stanga pe un drum de pamant care ne va conduce pana la manastire.

Langa manastire exista o poiana larga, inierbata, unde sunt amenajate cateva mese si banci de lemn, un foarte bun loc de campare. Pe panourile montate in poiana de administratia parcului national gasim harti si informatii despre parc si despre traseul nostru, numit Culmea Pricopanului. Intregul traseu este marcat cu banda albastra. Marcajul este bine realizat, de aceea vom prezenta doar cateva repere ce merita sau sunt util de semnalat. Astfel, precizam ca urcusul pe Culmea Pricopanului nu se mai face pe poteca descrisa in ghidurile mentionate. De la Fantana de Leac, izvor amenajat aflat ceva mai sus de manastirie, poteca marcata face un cot spre stanga, urcand piezis si ocolit pe pantele Dealului Caramalau. E o zona unde avem sanse mari sa vedem broaste testoase. Flora e variata si bogata. Dintre florile mai rare, mentionam stanjeneii. Varful Caramalau e ocolit pe pantele sale nordice. Urmeaza Dealul Vraju, pe culmea caruia intalnim numeroase formatiuni granitice care mai de care mai curioase. Orizontul e larg, deschis catre toate zarile, pitoresc si inedit - macar prin prezenta Dunarii - pentru ceea ce, de regula, numim peisaj montan. De pe Dealul Vraju se coboara, ocolind spre dreapta, in saua adanca ce ne desparte de Dealul Piatra Raioasa. Pe coastele Dealului Vraju vechi drumuri, acum parasite, marcheaza un fost perimetru de extractie a granitului. Este decorul ciudat pe care l-am putut vedea in filmul Trandafirul Galben.

De pe Varful Piatra Raioasa coboram intr-o noua sa inierbata care precede Dealul Sulucul Mic. Urmeaza inca o sa, apoi ultimul urcus, pana pe Sulucul Mare. La baza acestui deal, aproape de sosea, ar trebui sa fie Lacul Sarat, iar mai spre satul Greci, Lacul Slatina; noi le-am gasit seci. Depasim Varful Sulucul Mare, mentinandu-ne pe culme inca un timp, marcajul cotind repede spre dreapta, intorcandu-ne cu 180 de grade, in urmarirea unui vechi drum de cariera paralel cu creasta Sulucului. Traversam firul Vaii Serparu dupa care coboram de-a lungul ei, iesind intr-o poiana larga, un alt excelent loc de campare, la circa 1 km de marea cariera de la baza Pricopanului.