Trasee nemarcate în Munţii Cozia

Marele Amfiteatru 

text şi schiţă: Dinu Boghez (Râmnicu Valcea)

 

Iata un parcurs care ii va satisface pe cei dornici de locuri mai putin umblate, care apreciaza o tura in care turismul obisnuit se imbina cu notiuni de alpinism pentru incepatori, ceva de grad de dificultate 1A-1B. Cordelina poate fi necesara pentru tractarea rucsacilor sau asigurarea cuiva din grup.

Este bine ca excursia sa se constituie intr-un circuit, cu plecare si sosire la cabana Cozia. Astfel bagajul va fi minim iar durata traseului de 3½-4 ore. Luati apa, nu exista pe traseu. Grupul nu e bine sa depaseasca 3-4 persoane, atat pentru asigurarea omogenitatii cat si pentru scurtarea duratei de asteptare in locurile mai delicate. Traseul nefiind marcat, desi se poate descifra usor, este bine sa mergem la inceput cu un cunoscator al locurilor. 

Ciuha Mică, 1628 metri, cu releul de televiziune. În dreapta, ieşirea din traseul Amfiteatrului.  Foto: Trestian Găvănescu (Râmnicu Vâlcea).

Plecam de la cabana Cozia spre manastirea Stanisoara, pe banda albastra. Dupa coborarea din drumul care duce la releu, ajungem dupa 30 minute in poienita de sub Durduc, al carui varf il identificam dupa crucea aflata pe el. Aici incepe traseul. 

Ne abatem la dreapta. Incepem coborarea pe Scocul Ursului, horn cu pereti abrupti, prin care se strecoara o poteca clara. Se scurg inca 30 minute (1 ora de la plecare) si ajungem la capatul scocului. Panta continua dar isi pierde caracteristica, peretii stancosi disparand. In acest loc soseste din stanga, coborand din creasta cu brazi vizibila din locul unde am ajuns, hatasul varianta a potecii Puntea Iadului.

Incepem sa urcam spre dreapta, pe un hatas vizibil, parasind Scocul Ursului. Suim cat mai aproape de abruptul muntelui, fara a ne apropia de el. Cand incepem sa coboram, in a doua parte a curbei, ne indreptam spre un grup de stanci napadit de tufe de ienupar si mesteceni pitici. Sub noi, nu prea departe, padurea adevarata. Pentru a continua traseul, gasim pe marginea stancilor, cam pe la mijlocul lor, o prispa lunga de 4-5 metri, pe care avansam cu atentie. Urcam in creasta stancilor, doar cativa metri, unde gasim loc de odihna printre mestecenii pitici.

Traversarea amfiteatrului ne-a luat pana aici o ora (2 ore de la plecare). Adancurile padurii de sub noi, parca de nepatruns, ne lasa doar sa ne gandim la traseele ascunse privirilor din Valea Gardului sau de pe Puntea Iadului. Izbucnind din padure, cusmele stancoase ale Fruntii Oii si Durducului produc impresia unor cetati greu de cucerit. Langa noi, abruptul Coltilor Foarfecii, impresionant, la fel si muchia care coboara din ei. Cand ne indreptam privirea catre uriasul amfiteatru alpin pe care l-am strabatut, senzatia de maretie este totala; pana la noi razbat doar freamatul padurii si mirosul discret al cimbrisorului.

Cascada Gardului şi Coltii Foarfecii, vedere de pe Fruntea Oii. Imagine de la. Foto: Ionel Preda.

Vedere din incinta mănăstirii Stânişoara.   Foto: Nicolae Constantin Hrib (Bucureşti).

Momentul de reverie ia sfarsit. Coboram pe o prispa stancoasa, fara dificultati, pana la firul unui valcel; acolo incepe partea mai dificila a traseului. Incepem sa urcam pe firul valcelului, suficient de inierbat pentru a sui in siguranta. Valcelul se infunda intr-un horn cu surplombe, neabordabil pentru turistul obisnuit. Dar, chiar unde s-au ivit problemele de inaintare, descoperim pe stanga un nou horn, inalt de 6-8 m, mult mai accesibil. La baza lui, pe mijloc, este un bolovan usor de urcat care mai reduce din inaltimea hornului. In continuare, hornul este ingust, cu prize suficiente si poate fi si ramonat cu usurinta. Rucsacii trebuie tractati cu cordelina.

Cand ajungem deasupra hornului au trecut cam 3 ore de la plecare. Ne odihnim pe prispa inierbata. Ne asteapta, spre dreapta in sensul urcarii, o brana clara, scurta de doar 4-5 m, agatata deasupra surplombelor pe care le-am parasit mai jos. Peretele de deasupra branei ne permite suficiente puncte de sprijin.

De aici mai departe, totul este simplu. Urcam un valcel inierbat, spre stanga, dupa care ajungem pe muchia care ne conduce pe drumul spre cabana. Privim stana din Foarfeci, aflata foarte aproape, apoi continuam spre dreapta, pe o limba de grohotis care se termina in drum. Dupa alte cateva minute ajungem la cabana, incheind un parcurs de 3½-4 ore.

 

Fruntea Oii

 

Pentru indragostitii de Cozia, toate traseele sunt frumoase. Dar, din cand in cand, simti nevoia sa-i descalcesti misterele, sa mergi prin locuri arareori umblate. Pe partea estica a masivului exista astfel de zone.

Venind dinspre manastirea Stanisoara, imediat ce-i parasim gradinile ne aflam intr-o poiana larga de unde poteca spre cabana Cozia - care va trece pe sub Bulz si Durduc - intra de-a binelea in imparatia stancilor si padurii. Aici, unde poteca marcata se abate cursiv la dreapta, incepem sa urcam pe o poteca foarte clara, care insa nu dureaza mult. 

Aspect general al Frunţii Oii. În pădure, Valea Gardului.   Foto: Trestian Găvănescu (Râmnicu Vâlcea).

Suntem pe Muchia Fruntea Oii, in plina padure de stejar. Urcam panta care devine din ce in ce mai accentuata. Dupa cateva serpentine facute pe hatase care se insaileaza in poteci, observam pe stanga o muchie stancoasa. Ne agatam de cele cateva trepte de piatra si ajungem pe prima belvedere impresionanta, deasupra hornurilor de la Puntea Iadului. In fata se observa foarte bine Cascada Gardului. Despicand parca vaile, apare cetatea stancoasa deasupra careia se afla Gradina Zanelor. Abruptul Coltilor Foarfecii apare impresionant; imaginea lor ne va insoti tot drumul. Peste muchia accidentata care conduce la Coltii Foarfecii se zaresc Naratul si Buila. Au trecut pana aici 30-45 minute. 

Vedere asupra Masivului Buila, din coborâre de pe Muchia Turneanu.   Foto: Ică Giurgiu (Bucureşti).

Brânduşă de toamnă.  Foto: Trestian Găvănescu  (Râmnicu Vâlcea).

Urcusul dur s-a terminat si poteca curge domol, serpuind printr-o padurice de pini. Cand intalnim in poteca un musuroi de furnici negre, au mai trecut 30 minute; suntem intr-un punct important. Aici intalnim poteca Puntii Iadului si un vechi marcaj, triunghi rosu. El vine dinspre Coltul lui Damaschin (Muchia Vladesei) si conduce la stana din Foarfeci, urmand o veche poteca ciobaneasca care se desfasura pe sub abruptul Coziei. Pana aici s-au scurs 1-1½ ore de la intrarea in traseu. Poteca marcata cu triunghi rosu se desprinde spre stanga, la fel si poteca Puntii Iadului. 

Săbiuţă (Gladiolus imbricatus).  Foto: Trestian Găvănescu  (Râmnicu Vâlcea).

De acum incolo incepe aventura care ne va supune la efort sustinut si ne va crea probleme de orientare timp de aproape doua ore. O data despartiti de poteca amintita incepem sa urcam drept inainte. Hatasele nu mai sunt atat de clare ca pana acum. In cateva minute atingem o prima formatiune stancoasa. O ocolim pe dreapta, cat mai aproape cu putinta de peretele de piatra. Urcam pe langa stanca pana intr-o mica inseuare, de unde ne indreptam catre celalalt varf al crestei pe care am ajuns. Urcam spre stanga, apoi spre dreapta, printr-un horn prelung, fara pericole, dar care ne supune la un efort intens pana atingem crestetul inierbat al stancariilor. Privelistea magnifica spre abruptul Coltilor Foarfecii, spre adancul padurilor care ne permit sa ghicim traseul Puntii Iadului, spre marele amfiteatru alpin de sub cabana Cozia ne consuma aproape toata pauza pe care ne-am acordat-o. Cand ne ridicam sa plecam mai departe, vedem spre vale oglinda stralucitoare a Oltului si acoperisurile caselor din Calimanesti.

Coboram intr-o noua sa, atat de ingusta de parca daca intinzi mana atingi stancariile din fata. Ne strecuram la stanga, pe sub perete. Continuam pe langa abrupt si dupa 10-15 metri atingem un perete inalt de 4-5 m, oarecum inclinat, cu prize suficiente care ne permit sa inaintam. Rucsacii i-am tractat cu cordelina. Deasupra, un mic platou inierbat, strajuit de pini crescuti printre stanci.

Coboram pe o panta inclinata, in cea mai ingusta sa de pana acum. Alt grup stancos, pe care il ocolim pe la baza lui, prin stanga. Printre brazi agatati in crapaturile stancilor, pe hatasuri de animale, care de fapt ne-au calauzit de la musuroiul de furnici pana aici, inaintam. Deodata, in fata noastra, un semn albastru. Am ajuns in poteca care vine de la manastirea Stanisoara, putin mai sus de locul unde se termina cablul din horn si la 50 metri in urcus de locul belvederii de sub Durduc.

Au trecut 3 ore, poate mai putin, de cand am plecat de la manastire. Pana la cabana mai facem 30 minute. Am lasat in urma lumea padurilor si stancilor parca de nepatruns, cu frumuseti de netagaduit si am avut satisfactia de a fi parcurs un traseu foarte putin cunoscut. Cu recomandarea ca acest parcurs sa fie facut la urcare, cand orientarea este parca mai usoara, sper sa va fi oferit suficiente motive ca sa-l urmati.