Trasee nemarcate în Munţii Cozia

Marele Amfiteatru 

text şi schiţă: Dinu Boghez (Râmnicu Valcea)

Iata un parcurs care ii va satisface pe cei dornici de locuri mai putin umblate, care apreciaza o tura in care turismul obisnuit se imbina cu notiuni de alpinism pentru incepatori, ceva de grad de dificultate 1A-1B. Cordelina poate fi necesara pentru tractarea rucsacilor sau asigurarea cuiva din grup.

Este bine ca excursia sa se constituie intr-un circuit, cu plecare si sosire la cabana Cozia. Astfel bagajul va fi minim iar durata traseului de 3½-4 ore. Luati apa, nu exista pe traseu. Grupul nu e bine sa depaseasca 3-4 persoane, atat pentru asigurarea omogenitatii cat si pentru scurtarea duratei de asteptare in locurile mai delicate. Traseul nefiind marcat, desi se poate descifra usor, este bine sa mergem la inceput cu un cunoscator al locurilor. 

Plecam de la cabana Cozia spre manastirea Stanisoara, pe banda albastra. Dupa coborarea din drumul care duce la releu, ajungem dupa 30 minute in poienita de sub Durduc, al carui varf il identificam dupa crucea aflata pe el. Aici incepe traseul. 

Ne abatem la dreapta. Incepem coborarea pe Scocul Ursului, horn cu pereti abrupti, prin care se strecoara o poteca clara. Se scurg inca 30 minute (1 ora de la plecare) si ajungem la capatul scocului. Panta continua dar isi pierde caracteristica, peretii stancosi disparand. In acest loc soseste din stanga, coborand din creasta cu brazi vizibila din locul unde am ajuns, hatasul varianta a potecii Puntea Iadului.

Incepem sa urcam spre dreapta, pe un hatas vizibil, parasind Scocul Ursului. Suim cat mai aproape de abruptul muntelui, fara a ne apropia de el. Cand incepem sa coboram, in a doua parte a curbei, ne indreptam spre un grup de stanci napadit de tufe de ienupar si mesteceni pitici. Sub noi, nu prea departe, padurea adevarata. Pentru a continua traseul, gasim pe marginea stancilor, cam pe la mijlocul lor, o prispa lunga de 4-5 metri, pe care avansam cu atentie. Urcam in creasta stancilor, doar cativa metri, unde gasim loc de odihna printre mestecenii pitici.

Traversarea amfiteatrului ne-a luat pana aici o ora (2 ore de la plecare). Adancurile padurii de sub noi, parca de nepatruns, ne lasa doar sa ne gandim la traseele ascunse privirilor din Valea Gardului sau de pe Puntea Iadului. Izbucnind din padure, cusmele stancoase ale Fruntii Oii si Durducului produc impresia unor cetati greu de cucerit. Langa noi, abruptul Coltilor Foarfecii, impresionant, la fel si muchia care coboara din ei. Cand ne indreptam privirea catre uriasul amfiteatru alpin pe care l-am strabatut, senzatia de maretie este totala; pana la noi razbat doar freamatul padurii si mirosul discret al cimbrisorului.

Momentul de reverie ia sfarsit. Coboram pe o prispa stancoasa, fara dificultati, pana la firul unui valcel; acolo incepe partea mai dificila a traseului. Incepem sa urcam pe firul valcelului, suficient de inierbat pentru a sui in siguranta. Valcelul se infunda intr-un horn cu surplombe, neabordabil pentru turistul obisnuit. Dar, chiar unde s-au ivit problemele de inaintare, descoperim pe stanga un nou horn, inalt de 6-8 m, mult mai accesibil. La baza lui, pe mijloc, este un bolovan usor de urcat care mai reduce din inaltimea hornului. In continuare, hornul este ingust, cu prize suficiente si poate fi si ramonat cu usurinta. Rucsacii trebuie tractati cu cordelina.

Cand ajungem deasupra hornului au trecut cam 3 ore de la plecare. Ne odihnim pe prispa inierbata. Ne asteapta, spre dreapta in sensul urcarii, o brana clara, scurta de doar 4-5 m, agatata deasupra surplombelor pe care le-am parasit mai jos. Peretele de deasupra branei ne permite suficiente puncte de sprijin.

De aici mai departe, totul este simplu. Urcam un valcel inierbat, spre stanga, dupa care ajungem pe muchia care ne conduce pe drumul spre cabana. Privim stana din Foarfeci, aflata foarte aproape, apoi continuam spre dreapta, pe o limba de grohotis care se termina in drum. Dupa alte cateva minute ajungem la cabana, incheind un parcurs de 3½-4 ore.

Fruntea Oii

Pentru indragostitii de Cozia, toate traseele sunt frumoase. Dar, din cand in cand, simti nevoia sa-i descalcesti misterele, sa mergi prin locuri arareori umblate. Pe partea estica a masivului exista astfel de zone.

Venind dinspre manastirea Stanisoara, imediat ce-i parasim gradinile ne aflam intr-o poiana larga de unde poteca spre cabana Cozia - care va trece pe sub Bulz si Durduc - intra de-a binelea in imparatia stancilor si padurii. Aici, unde poteca marcata se abate cursiv la dreapta, incepem sa urcam pe o poteca foarte clara, care insa nu dureaza mult. 

Urcusul dur s-a terminat si poteca curge domol, serpuind printr-o padurice de pini. Cand intalnim in poteca un musuroi de furnici negre, au mai trecut 30 minute; suntem intr-un punct important. Aici intalnim poteca Puntii Iadului si un vechi marcaj, triunghi rosu. El vine dinspre Coltul lui Damaschin (Muchia Vladesei) si conduce la stana din Foarfeci, urmand o veche poteca ciobaneasca care se desfasura pe sub abruptul Coziei. Pana aici s-au scurs 1-1½ ore de la intrarea in traseu. Poteca marcata cu triunghi rosu se desprinde spre stanga, la fel si poteca Puntii Iadului.