Închipuire / Imaginación

Page start up on 15.06.2023_21.30 (UTC+1 /  Paterna, España)

Șantier în lucru / Sitio en construcciónSite in construction / Сайт в строительстве

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.


ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a închipui; imaginație, fantezie. Vede în închipuire, ca o ademenire, orașul cu larmă, străzile scăldate de lumină, furnicarul de lume. C. PETRESCU, S. 52. Hotărît, închipuirea nu mă înșelase. CARAGIALE, O. III 232. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. Închipuirea își strînge-a sa aripă. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Produsul imaginației, lucru imaginat, plăsmuire, ficțiune; iluzie, halucinație Scutură fruntea să alunge închipuirea. C. PETRESCU, A. 283. Încet-încet începu să se stingă închipuirea lui Abu-Hasan că fusese îmbrăcat în caftan de calif, că avusese netăgăduită putere de calif. CARAGIALE, P. 147. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105. O lume întreagă de închipuiri. EMINESCU, N. 42. ♦ Idee, gînd, părere, opinie, presupunere (de obicei subiectivă, lipsită de temei). «A primit un mandat», aflară vecinii, făcîndu-și tot felul de închipuiri. PAS, Z. I 202. Aducîndu-și aminte cît l-au amărît închipuirile, zîmbi în sine-și. REBREANU, R. I 52. Uneori n-o vedea cîte două zile. Atunci era trist, îngrijat, își făcea fel de fel de închipuiri. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. ♦ (Rar) Chip, imagine. Zile, nopți, petrec cu gîndul la dulcea închipuire. CONACHI, P. 82. ◊ O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... Un om i-a cîrpit coperișul și i-a făcut o vatră cu o închipuire de horn. REBREANU, R. I 150. În grajduri rage a pustiu o închipuire de vacă stearpă și veșnic flămîndă. id. I. 11. ♦ (Învechit) Reprezentare prin zugrăvire, desenare etc.; plan. Căpitanul... luînd harta ce avea de închipuirea mării, au făcut socoteală că nu făcuse cale de 100 mile. DRĂGHICI, R. 19.

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

IMAGINE, (2) imagina, s. f. 1. El hecho, el poder, la capacidad de imaginar; imaginación, fantasía. 2. Producto de la imaginación; maquillaje, ficción; espejismo; alucinación. ♦ Idea, pensamiento, opinión, opinión, suposición (subjetiva, infundada). ♦ (Raro) Rostro, imagen. ◊ Exp. Una imaginación de... = una especie de..., algo parecido a... – V. imagine.

IMAGINE, (2) imagines, s. f. 1. The fact, the power, the ability to imagine; imagination, fantasy. 2. Product of imagination; make-up, fiction; illusion; hallucination. ♦ Idea, thought, opinion, opinion, assumption (subjective, unfounded). ♦ (Rare) Face, image. ◊ Expr. An imagination of... = a kind of..., something similar to... – V. imagine.

IMAGINE, (2) воображает, п. д. 1. Факт, сила, способность воображать; воображение, фантазия. 2. Продукт воображения; грим, художественная литература; иллюзия; галлюцинация. ♦ Идея, мысль, мнение, мнение, предположение (субъективное, необоснованное). ♦ (Редкий) Лицо, изображение. ◊ Экспл. Воображение... = своего рода..., что-то похожее на... – В. представить.

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a închipui; imaginație, fantezie. Vede în închipuire, ca o ademenire, orașul cu larmă, străzile scăldate de lumină, furnicarul de lume. C. PETRESCU, S. 52. Hotărît, închipuirea nu mă înșelase. CARAGIALE, O. III 232. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. Închipuirea își strînge-a sa aripă. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Produsul imaginației, lucru imaginat, plăsmuire, ficțiune; iluzie, halucinație Scutură fruntea să alunge închipuirea. C. PETRESCU, A. 283. Încet-încet începu să se stingă închipuirea lui Abu-Hasan că fusese îmbrăcat în caftan de calif, că avusese netăgăduită putere de calif. CARAGIALE, P. 147. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105.

IMAGINACIÓN, (2) imaginaciones, s. f. 1. El hecho, el poder, la capacidad de imaginar; imaginación, fantasía. Ve en su imaginación, como un señuelo, la ciudad con gusanos, las calles bañadas de luz, el hormiguero del mundo. C. PETRESCU, S. 52. Decidido, mi imaginación no me había engañado. CARAGIALE, O. III 232. Uno es el mundo de la imaginación con sus sueños felices, Otro es el mundo real. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. La imaginación junta sus alas. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Producto de la imaginación, cosa imaginada, ficción, ficción; ilusión, alucinación Agitar la frente para desterrar la imaginación. C. PETRESCU, A. 283. Poco a poco, la imaginación de Abu-Hasan de que había estado vestido con un caftán de califa, que innegablemente había tenido el poder de un califa, comenzó a desvanecerse. CARAGIALE, P. 147. Moş Nichifor no es un producto de las historias, sino un hombre como todos los hombres. CREANGĂ, P. 105. 

IMAGINATION, (2) imaginings, s. f. 

1. The fact, the power, the ability to imagine; imagination, fantasy. He sees in his imagination, like a lure, the city with maggots, the streets bathed in light, the anthill of the world. C. PETRESCU, S. 52. Decided, my imagination had not deceived me. CARAGIALE, O. III 232. One is the world of imagination with its happy dreams, Another is the real world. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. Imagination gathers its wings. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Product of imagination, imagined thing, fiction, fiction; illusion, hallucination Shake the forehead to banish the imagination. C. PETRESCU, A. 283. Little by little, Abu-Hasan's imagination that he had been dressed in a caliph's caftan, that he had undeniable power as a caliph, began to fade. CARAGIALE, P. 147. Moş Nichifor is not a figment of stories, but a man like all men. CREANGĂ, P. 105. 

ВООБРАЖЕНИЕ, (2) воображения, п. д. 

1. Факт, сила, способность воображать; воображение, фантазия. Он видит в своем воображении, как приманку, город с личинками, залитые светом улицы, муравейник мира. C. PETRESCU, S. 52. Решил, мое воображение меня не обмануло. CARAGIALE, O. III 232. Один мир воображения с его счастливыми мечтами, Другой реальный мир. ЭМИНЕСКУ, О. IV 110. ◊ Рис. Воображение собирает крылья. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Продукт воображения, воображаемая вещь, вымысел, вымысел; иллюзия, галлюцинация Встряхните лоб, чтобы прогнать воображение. C. PETRESCU, A. 283. Постепенно представление Абу-Хасана о том, что он был одет в кафтан халифа, что он, несомненно, обладал властью халифа, начало угасать. КАРАГИАЛЕ, стр. 147. Мош Ничифор не выдумка историй, а такой же человек, как и все мужчины. CREANGĂ, P. 105. 

O lume întreagă de închipuiri. EMINESCU, N. 42. ♦ Idee, gînd, părere, opinie, presupunere (de obicei subiectivă, lipsită de temei). «A primit un mandat», aflară vecinii, făcîndu-și tot felul de închipuiri. PAS, Z. I 202. Aducîndu-și aminte cît l-au amărît închipuirile, zîmbi în sine-și. REBREANU, R. I 52. Uneori n-o vedea cîte două zile. Atunci era trist, îngrijat, își făcea fel de fel de închipuiri. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. ♦ (Rar) Chip, imagine. Zile, nopți, petrec cu gîndul la dulcea închipuire. CONACHI, P. 82. ◊ O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... Un om i-a cîrpit coperișul și i-a făcut o vatră cu o închipuire de horn. REBREANU, R. I 150. În grajduri rage a pustiu o închipuire de vacă stearpă și veșnic flămîndă. id. I. 11. ♦ (Învechit) Reprezentare prin zugrăvire, desenare etc.; plan. Căpitanul... luînd harta ce avea de închipuirea mării, au făcut socoteală că nu făcuse cale de 100 mile. DRĂGHICI, R. 19.

Todo un mundo de imaginación. EMINESCU, N. 42. ♦ Idea, pensamiento, opinión, opinión, suposición (generalmente subjetiva, infundada). “Recibió una orden de arresto”, se enteraron los vecinos, haciendo todo tipo de suposiciones. PAS, Z. I 202. Al recordar lo amargas que eran sus imaginaciones, sonrió para sus adentros. REBREANU, R. I 52. A veces no la veía por dos días. Luego estaba triste, preocupado, fantaseando. VLAHUțA, O. A. III 79. ♦ (Rara) Rostro, imagen. Días, noches, paso pensando en la dulce imaginación. CONACHI, P. 82. ◊ Una imagen de... = una especie de..., algo parecido a... Un hombre remendó su techo e hizo un hogar con la imagen de una chimenea. REBREANU, R. I 150. En los establos ruge una imaginación de vaca estéril y eternamente hambrienta. identificación. I. 11. ♦ (Obsoleto) Representación por pintura, dibujo, etc.; plan. El capitán... tomando el mapa que tenía del mar, calcularon que no había recorrido 100 millas. DRÁGHICI, R. 19.

A whole world of imagination. EMINESCU, N. 42. ♦ Idea, thought, opinion, opinion, assumption (usually subjective, unfounded). "He received a warrant", the neighbors found out, making all sorts of assumptions. PAS, Z. I 202. Remembering how bitter his imaginings were, he smiled to himself. REBREANU, R. I 52. Sometimes he didn't see her for two days. Then he was sad, preoccupied, fantasizing. VLAHUțA, O. A. III 79. ♦ (Rare) Face, image. Days, nights, I spend thinking about the sweet imagination. CONACHI, P. 82. ◊ An image of... = a kind of..., something similar to... A man patched its roof and made a hearth with an image of a chimney. REBREANU, R. I 150. In the stables rages an imagination of a barren and eternally hungry cow. id. I. 11. ♦ (Obsolete) Representation by painting, drawing, etc.; plan. The captain... taking the map he had of the sea, they calculated that he had not traveled 100 miles. DRÁGHICI, R. 19.

Целый мир воображения. EMINESCU, N. 42. ♦ Идея, мысль, мнение, мнение, предположение (обычно субъективное, необоснованное). «Получил ордер», — выяснили соседи, выдвигая всевозможные предположения. PAS, Z. I 202. Вспомнив, как горьки были его фантазии, он улыбнулся про себя. РЕБРЕАНУ, Р. И. 52. Иногда он не видел ее по два дня. Потом он был печален, озабочен, фантазировал. ВЛАХУЦА, О. А. III 79. ♦ (Редкий) Лицо, изображение. Дни, ночи я провожу, думая о сладком воображении. КОНАЧИ, С. 82. ◊ Изображение... = вид..., что-то похожее на... Человек подлатал его крышу и сделал очаг с изображением трубы. REBREANU, R. I 150. В конюшнях бушует воображение бесплодной и вечно голодной коровы. идентификатор. I. 11. ♦ (Устарело) Изображение живописью, рисунком и т. п.; план. Капитан... взяв имевшуюся у него карту моря, подсчитали, что он не прошел и 100 миль. ДРАГИЧИ, Р. 19.

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

IMAGINE, (2) imagina, s. f. 1. El hecho, el poder, la capacidad de imaginar; imaginación, fantasía. 2. Producto de la imaginación; maquillaje, ficción; espejismo; alucinación. ♦ Idea, pensamiento, opinión, opinión, suposición (subjetiva, infundada). ♦ (Raro) Rostro, imagen. ◊ Exp. Una imaginación de... = una especie de..., algo parecido a... – V. imagine.

IMAGINE, (2) imagina, s. f. 1. El hecho, el poder, la capacidad de imaginar; imaginación, fantasía. 2. Producto de la imaginación; maquillaje, ficción; espejismo; alucinación. ♦ Idea, pensamiento, opinión, opinión, suposición (subjetiva, infundada). ♦ (Raro) Rostro, imagen. ◊ Exp. Una imaginación de... = una especie de..., algo parecido a... – V. imagine.

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a închipui; imaginație, fantezie. Vede în închipuire, ca o ademenire, orașul cu larmă, străzile scăldate de lumină, furnicarul de lume. C. PETRESCU, S. 52. Hotărît, închipuirea nu mă înșelase. CARAGIALE, O. III 232. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. Închipuirea își strînge-a sa aripă. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Produsul imaginației, lucru imaginat, plăsmuire, ficțiune; iluzie, halucinație Scutură fruntea să alunge închipuirea. C. PETRESCU, A. 283. Încet-încet începu să se stingă închipuirea lui Abu-Hasan că fusese îmbrăcat în caftan de calif, că avusese netăgăduită putere de calif. CARAGIALE, P. 147. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105.

IMAGINACIÓN, (2) imaginaciones, s. f. 1. El hecho, el poder, la capacidad de imaginar; imaginación, fantasía. Ve en su imaginación, como un señuelo, la ciudad con gusanos, las calles bañadas de luz, el hormiguero del mundo. C. PETRESCU, S. 52. Decidido, mi imaginación no me había engañado. CARAGIALE, O. III 232. Uno es el mundo de la imaginación con sus sueños felices, Otro es el mundo real. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. La imaginación junta sus alas. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Producto de la imaginación, cosa imaginada, ficción, ficción; ilusión, alucinación Agitar la frente para desterrar la imaginación. C. PETRESCU, A. 283. Poco a poco, la imaginación de Abu-Hasan de que había estado vestido con un caftán de califa, que innegablemente había tenido el poder de un califa, comenzó a desvanecerse. CARAGIALE, P. 147. Moş Nichifor no es un producto de las historias, sino un hombre como todos los hombres. CREANGĂ, P. 105. 

IMAGINACIÓN, (2) imaginaciones, s. f. 1. El hecho, el poder, la capacidad de imaginar; imaginación, fantasía. Ve en su imaginación, como un señuelo, la ciudad con gusanos, las calles bañadas de luz, el hormiguero del mundo. C. PETRESCU, S. 52. Decidido, mi imaginación no me había engañado. CARAGIALE, O. III 232. Uno es el mundo de la imaginación con sus sueños felices, Otro es el mundo real. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. La imaginación junta sus alas. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Producto de la imaginación, cosa imaginada, ficción, ficción; ilusión, alucinación Agitar la frente para desterrar la imaginación. C. PETRESCU, A. 283. Poco a poco, la imaginación de Abu-Hasan de que había estado vestido con un caftán de califa, que innegablemente había tenido el poder de un califa, comenzó a desvanecerse. CARAGIALE, P. 147. Moş Nichifor no es un producto de las historias, sino un hombre como todos los hombres. CREANGĂ, P. 105. 

O lume întreagă de închipuiri. EMINESCU, N. 42. ♦ Idee, gînd, părere, opinie, presupunere (de obicei subiectivă, lipsită de temei). «A primit un mandat», aflară vecinii, făcîndu-și tot felul de închipuiri. PAS, Z. I 202. Aducîndu-și aminte cît l-au amărît închipuirile, zîmbi în sine-și. REBREANU, R. I 52. Uneori n-o vedea cîte două zile. Atunci era trist, îngrijat, își făcea fel de fel de închipuiri. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. ♦ (Rar) Chip, imagine. Zile, nopți, petrec cu gîndul la dulcea închipuire. CONACHI, P. 82. ◊ O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... Un om i-a cîrpit coperișul și i-a făcut o vatră cu o închipuire de horn. REBREANU, R. I 150. În grajduri rage a pustiu o închipuire de vacă stearpă și veșnic flămîndă. id. I. 11. ♦ (Învechit) Reprezentare prin zugrăvire, desenare etc.; plan. Căpitanul... luînd harta ce avea de închipuirea mării, au făcut socoteală că nu făcuse cale de 100 mile. DRĂGHICI, R. 19.

Todo un mundo de imaginación. EMINESCU, N. 42. ♦ Idea, pensamiento, opinión, opinión, suposición (generalmente subjetiva, infundada). “Recibió una orden de arresto”, se enteraron los vecinos, haciendo todo tipo de suposiciones. PAS, Z. I 202. Al recordar lo amargas que eran sus imaginaciones, sonrió para sus adentros. REBREANU, R. I 52. A veces no la veía por dos días. Luego estaba triste, preocupado, fantaseando. VLAHUțA, O. A. III 79. ♦ (Rara) Rostro, imagen. Días, noches, paso pensando en la dulce imaginación. CONACHI, P. 82. ◊ Una imagen de... = una especie de..., algo parecido a... Un hombre remendó su techo e hizo un hogar con la imagen de una chimenea. REBREANU, R. I 150. En los establos ruge una imaginación de vaca estéril y eternamente hambrienta. identificación. I. 11. ♦ (Obsoleto) Representación por pintura, dibujo, etc.; plan. El capitán... tomando el mapa que tenía del mar, calcularon que no había recorrido 100 millas. DRÁGHICI, R. 19.

Todo un mundo de imaginación. EMINESCU, N. 42. ♦ Idea, pensamiento, opinión, opinión, suposición (generalmente subjetiva, infundada). “Recibió una orden de arresto”, se enteraron los vecinos, haciendo todo tipo de suposiciones. PAS, Z. I 202. Al recordar lo amargas que eran sus imaginaciones, sonrió para sus adentros. REBREANU, R. I 52. A veces no la veía por dos días. Luego estaba triste, preocupado, fantaseando. VLAHUțA, O. A. III 79. ♦ (Rara) Rostro, imagen. Días, noches, paso pensando en la dulce imaginación. CONACHI, P. 82. ◊ Una imagen de... = una especie de..., algo parecido a... Un hombre remendó su techo e hizo un hogar con la imagen de una chimenea. REBREANU, R. I 150. En los establos ruge una imaginación de vaca estéril y eternamente hambrienta. identificación. I. 11. ♦ (Obsoleto) Representación por pintura, dibujo, etc.; plan. El capitán... tomando el mapa que tenía del mar, calcularon que no había recorrido 100 millas. DRÁGHICI, R. 19.

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

IMAGINE, (2) imagina, s. f. 1. El hecho, el poder, la capacidad de imaginar; imaginación, fantasía. 2. Producto de la imaginación; maquillaje, ficción; espejismo; alucinación. ♦ Idea, pensamiento, opinión, opinión, suposición (subjetiva, infundada). ♦ (Raro) Rostro, imagen. ◊ Exp. Una imaginación de... = una especie de..., algo parecido a... – V. imagine.

ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a închipui; imaginație, fantezie. Vede în închipuire, ca o ademenire, orașul cu larmă, străzile scăldate de lumină, furnicarul de lume. C. PETRESCU, S. 52. Hotărît, închipuirea nu mă înșelase. CARAGIALE, O. III 232. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. Închipuirea își strînge-a sa aripă. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Produsul imaginației, lucru imaginat, plăsmuire, ficțiune; iluzie, halucinație Scutură fruntea să alunge închipuirea. C. PETRESCU, A. 283. Încet-încet începu să se stingă închipuirea lui Abu-Hasan că fusese îmbrăcat în caftan de calif, că avusese netăgăduită putere de calif. CARAGIALE, P. 147. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105.

IMAGINACIÓN, (2) imaginaciones, s. f. 1. El hecho, el poder, la capacidad de imaginar; imaginación, fantasía. Ve en su imaginación, como un señuelo, la ciudad con gusanos, las calles bañadas de luz, el hormiguero del mundo. C. PETRESCU, S. 52. Decidido, mi imaginación no me había engañado. CARAGIALE, O. III 232. Uno es el mundo de la imaginación con sus sueños felices, Otro es el mundo real. EMINESCU, O. IV 110. ◊ Fig. La imaginación junta sus alas. ALECSANDRI, P. A. 111. 2. Producto de la imaginación, cosa imaginada, ficción, ficción; ilusión, alucinación Agitar la frente para desterrar la imaginación. C. PETRESCU, A. 283. Poco a poco, la imaginación de Abu-Hasan de que había estado vestido con un caftán de califa, que innegablemente había tenido el poder de un califa, comenzó a desvanecerse. CARAGIALE, P. 147. Moş Nichifor no es un producto de las historias, sino un hombre como todos los hombres. CREANGĂ, P. 105. 

O lume întreagă de închipuiri. EMINESCU, N. 42. ♦ Idee, gînd, părere, opinie, presupunere (de obicei subiectivă, lipsită de temei). «A primit un mandat», aflară vecinii, făcîndu-și tot felul de închipuiri. PAS, Z. I 202. Aducîndu-și aminte cît l-au amărît închipuirile, zîmbi în sine-și. REBREANU, R. I 52. Uneori n-o vedea cîte două zile. Atunci era trist, îngrijat, își făcea fel de fel de închipuiri. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. ♦ (Rar) Chip, imagine. Zile, nopți, petrec cu gîndul la dulcea închipuire. CONACHI, P. 82. ◊ O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... Un om i-a cîrpit coperișul și i-a făcut o vatră cu o închipuire de horn. REBREANU, R. I 150. În grajduri rage a pustiu o închipuire de vacă stearpă și veșnic flămîndă. id. I. 11. ♦ (Învechit) Reprezentare prin zugrăvire, desenare etc.; plan. Căpitanul... luînd harta ce avea de închipuirea mării, au făcut socoteală că nu făcuse cale de 100 mile. DRĂGHICI, R. 19.

Todo un mundo de imaginación. EMINESCU, N. 42. ♦ Idea, pensamiento, opinión, opinión, suposición (generalmente subjetiva, infundada). “Recibió una orden de arresto”, se enteraron los vecinos, haciendo todo tipo de suposiciones. PAS, Z. I 202. Al recordar lo amargas que eran sus imaginaciones, sonrió para sus adentros. REBREANU, R. I 52. A veces no la veía por dos días. Luego estaba triste, preocupado, fantaseando. VLAHUțA, O. A. III 79. ♦ (Rara) Rostro, imagen. Días, noches, paso pensando en la dulce imaginación. CONACHI, P. 82. ◊ Una imagen de... = una especie de..., algo parecido a... Un hombre remendó su techo e hizo un hogar con la imagen de una chimenea. REBREANU, R. I 150. En los establos ruge una imaginación de vaca estéril y eternamente hambrienta. identificación. I. 11. ♦ (Obsoleto) Representación por pintura, dibujo, etc.; plan. El capitán... tomando el mapa que tenía del mar, calcularon que no había recorrido 100 millas. DRÁGHICI, R. 19.

La imaginación (del latín imaginatĭo,-ōnis) es un proceso creativo superior que permite al individuo manipular información generada intrínsecamente con el fin de crear una representación percibida por los sentidos. Esta representación (intrínsecamente generada) significa que la información se ha formado dentro del organismo en ausencia de estímulos del ambiente. En lo que respecta a sentidos de la mente, son los mecanismos que permiten ver un objeto que se había visualizado previamente pero que ya no se encuentra presente en el ambiente. Cabe aclarar que cuando se imagina no se reduce solo al sentido de la visión, sino también a otras áreas sensoriales.

Stefan Szczelkun caracteriza la imaginación como la formación de experiencias en la mente de la persona, que pueden ser recreaciones de experiencias pasadas, tales como memorias vívidas con cambios imaginados, o escenas inventadas por completo e inclusive fantásticas.1​ La imaginación ayuda a que el conocimiento sea aplicable en la resolución de problemas y es fundamental para integrar la experiencia y el proceso de aprendizaje.2345​ Como enfoque para construir teorías, se denomina "imaginación disciplinada".6​ Un entrenamiento básico para la imaginación es escuchar contar historias (narración),27​ en las cuales la exactitud de las palabras utilizadas es un factor fundamental para "evocar mundos".8

En el sentido anterior la imaginación tiene semejanza con el proceso de percibir. No obstante, la primera no se limita a la segunda. La imaginación es un proceso más abstracto, esto es, que no necesita de un objeto presente en la realidad (en ese instante), ella se sirve de la memoria para manipular la información y relacionarla de formas que no dependen del estado actual del organismo. Es decir, la imaginación toma elementos antes percibidos y experimentados, y los transforma en nuevos estímulos y realidades.

Los orígenes del estudio de la imaginación datan desde las reflexiones filosóficas. No obstante, su posicionamiento como materia de estudio científico, pretendidamente alejado de especulaciones metafísicas, se da con el nacimiento de la psicología experimental, pese a esto, se conserva como un componente psíquico lejos de ser descifrado. Es solo hasta finales del siglo xx y principios del presente siglo que la imaginación se toma como desafío para la investigación psicológica y neurocientífica, y los métodos conjuntos de neuroimagen y conductuales permiten vislumbrar hipótesis de cómo el cerebro imagina.

Los psicólogos han estudiado la imaginación, no solo en su forma de creatividad y expresión artística, sino también en su forma mundana de la imaginación de todos los días y han propuesto que está basada en los mismos procesos cognitivos que el pensamiento racional.

Existe la imaginación reproductiva y la imaginación creativa. La reproductiva es cuando recreamos imágenes de hechos pasados y que están en nuestra memoria. Y la imaginación creativa es cuando motu proprio creamos imágenes por nosotros mismos. Esta imaginación puede ser positiva o negativa. Es positiva cuando imaginamos la solución algún problema y entramos en un estado emocional positivo. La negativa es cuando nos representamos cosas en nuestra mente de problemas sin solución entrando en estado de impotencia. A este tipo de imaginación creativa también se le suele denominar visualización creativa.


Índice

1 Historia

2 Descripción

3 Memoria

4 Psicología

5 Véase también

6 Referencias

7 Bibliografía

8 Enlaces externos


Historia

Aristóteles en Acerca del alma considera la imaginación () como una capacidad de hacer imágenes mentales, y la distinguía de la percepción y del pensamiento. Sin embargo, sostenía que el pensamiento siempre iba acompañado de una imagen.9

La noción de "ojo de la mente" se remonta al menos a la referencia de Cicerón a mentis oculi durante su discusión sobre el uso apropiado del orador del símil.10

En esta discusión, Cicerón observó que las alusiones a "el Syrtis de su patrimonio" y "la Caribdis de sus posesiones" implicaban símiles "demasiado rebuscados"; y aconsejó al orador que, en su lugar, se limitara a hablar de "la roca" y "el golfo" (respectivamente) -sobre la base de que "los ojos de la mente se dirigen más fácilmente a los objetos que hemos visto, que a los que sólo hemos oído".11

En la psicología de las facultades medieval, la imaginación era uno de los cinco genios interiores junto con la memoria y el sensus communis. Permitía la recombinación de imágenes, por ejemplo combinando las percepciones del oro y la montaña para obtener la idea de una montaña dorada.1213

El concepto de "ojo de la mente" apareció en inglés en el Cuento del jurista de Chaucer (c.1387 ) en sus Cuentos de Canterbury, donde nos cuenta que uno de los tres hombres que habitan en un castillo era ciego, y sólo podía ver con "los ojos de su mente"; es decir, aquellos ojos "con los que todos los hombres ven después de haberse quedado ciegos".14



Galileo utilizó la imaginación para llevar a cabo experimentos mentales, como pedir a los lectores que imaginaran en qué dirección volaría una piedra soltada de una honda.15


Descripción

El uso común del término es para el proceso de formar nuevas imágenes en la mente que no han sido experimentadas previamente con la ayuda de lo que se ha visto, oído o sentido antes, o al menos sólo parcialmente o en diferentes combinaciones. También puede tratarse de pensar en resultados posibles o imposibles de algo o alguien en las abundantes situaciones y experiencias de la vida. Algunos ejemplos típicos son los siguientes:

Cuento de hadas

Ficción

Una forma de verosimilitud a menudo invocada en la fantasía y la ciencia ficción invita a los lectores a fingir que tales historias son verdaderas refiriéndose a objetos de la mente como libros ficticios o años que no existen aparte de un mundo imaginario.

La imaginación, al no estar limitada a la adquisición de conocimientos exactos por las exigencias de la necesidad práctica, está en gran medida libre de restricciones objetivas. La capacidad de imaginarse a uno mismo en el lugar de otra persona es muy importante para las relaciones sociales y el entendimiento. Albert Einstein dijo: "La imaginación... es más importante que el conocimiento. El conocimiento es limitado. La imaginación rodea el mundo".16

Las mismas limitaciones acosan a la imaginación en el campo de la hipótesis científica. El progreso de la investigación científica se debe en gran medida a las explicaciones provisionales que se elaboran mediante la imaginación, pero tales hipótesis deben enmarcarse en relación con hechos previamente comprobados y de acuerdo con los principios de la ciencia concreta.17

La imaginación es una partición experimental de la mente utilizada para desarrollar teorías e ideas basadas en funciones. Tomando objetos de percepciones reales, la imaginación utiliza complejas funciones If que implican tanto la memoria Semántica como la memoria Episódica para desarrollar ideas nuevas o revisadas.18​ Esta parte de la mente es vital para desarrollar formas mejores y más fáciles de realizar tareas antiguas y nuevas. En sociología, la imaginación se utiliza para separarse de la realidad y tener una comprensión de las interacciones sociales derivada de una perspectiva fuera de la propia sociedad. Esto lleva al desarrollo de teorías a través de preguntas que normalmente no se harían. Estas ideas experimentales pueden llevarse a cabo de forma segura dentro de un mundo virtual y luego, si la idea es probable y la función es verdadera, la idea puede actualizarse en la realidad. La imaginación es la clave para el nuevo desarrollo de la mente y puede ser compartida con otros, progresando colectivamente.

En cuanto al esfuerzo voluntario, la imaginación puede clasificarse como

involuntaria (el sueño desde el sueño, la ensoñación)

voluntaria (la imaginación reproductiva, la imaginación creativa, el sueño de perspectiva)


Memoria

Se ha demostrado que la memoria y las imágenes mentales, a menudo consideradas como parte del proceso de la imaginación, se ven afectadas mutuamente.19​ "Las imágenes realizadas por la tecnología de resonancia magnética funcional muestran que recordar e imaginar envía sangre para identificar partes del cerebro."19​ Varios factores psicológicos pueden influir en el procesamiento mental del cerebro y aumentar su posibilidad de retener información como recuerdos a largo plazo o recuerdos a corto plazo. John Sweller indicó que las experiencias almacenadas como recuerdos a largo plazo son más fáciles de recordar, ya que están más arraigadas en la mente. Cada una de estas formas requiere que la información se enseñe de una manera específica para utilizar varias regiones del cerebro cuando se procesa.20​ Esta información puede ayudar potencialmente a desarrollar programas para que los jóvenes estudiantes cultiven o potencien aún más sus capacidades creativas desde una edad temprana. El neocórtex y el tálamo son los responsables de controlar la imaginación del cerebro, junto con muchas otras funciones cerebrales como la conciencia y el pensamiento abstracto.[cita requerida] Dado que la imaginación implica muchas funciones cerebrales diferentes, como las emociones, la memoria, los pensamientos, etc., las partes del cerebro en las que se producen múltiples funciones -como el tálamo y el neocórtex- son las principales regiones en las que se ha documentado el procesamiento imaginativo.21​ La comprensión de cómo se vinculan la memoria y la imaginación en el cerebro, allana el camino para entender mejor la capacidad de una persona para vincular experiencias pasadas significativas con su imaginación.

(4.663 bytes)


Psicología

Los psicólogos han estudiado el pensamiento imaginativo, no sólo en su forma exótica de creatividad y expresión artística, sino también en su forma mundana de imaginación cotidiana.22Ruth M.J. Byrne ha propuesto que los pensamientos imaginativos cotidianos sobre alternativas contrafactuales a la realidad pueden basarse en los mismos procesos cognitivos en los que también se basan los pensamientos racionales.23​ Los niños pueden participar en la creación de alternativas imaginativas a la realidad desde sus primeros años.24​ La psicología cultural está elaborando en la actualidad una visión de la imaginación como una función mental superior implicada en una serie de actividades cotidianas tanto a nivel individual como colectivo25​ que permite a las personas manipular significados complejos de formas tanto lingüísticas como icónicas en el proceso de experimentar.

La fenomenología de la imaginación se discute en The Imaginary: Una psicología fenomenológica de la imaginación (en francés: L'Imaginaire: Psychologie phénoménologique de l'imagination), también publicado bajo el título La psicología de la imaginación, un libro de 1940 de Jean-Paul Sartre, en el que propone su concepto de la imaginación y discute lo que la existencia de la imaginación muestra sobre la naturaleza de la conciencia humana.26

La imaginación también actúa en nuestra percepción de las imágenes fotográficas para que parezcan reales.27


Véase también

Concepto

Imagen

Fantasía

Ficción

Utopía

Creatividad

Realidad

Comunidades imaginadas, concepto de Benedict Anderson


Referencias / Bibliografía / Enlaces externos. 

(1.604)



Imaginația (din latinescul imaginatĭo, -ōnis) este un proces creativ superior care permite individului să manipuleze informațiile generate intrinsec pentru a crea o reprezentare percepută de simțuri. Această reprezentare (generată intrinsec) înseamnă că informația s-a format în interiorul organismului în absența stimulilor de mediu. În ceea ce privește simțurile minții, ele sunt mecanismele care ne permit să vedem un obiect care fusese anterior vizualizat, dar care nu mai este prezent în mediu. Trebuie precizat ca atunci cand iti imaginezi nu se reduce doar la simtul vederii, ci si la alte zone senzoriale.

Stefan Szczelkun caracterizează imaginația ca formarea de experiențe în mintea persoanei, care pot fi recreări ale experiențelor trecute, cum ar fi amintiri vii cu schimbări imaginare, sau scene complet inventate și chiar fantastice.este aplicabilă în rezolvarea problemelor și este esențială pentru integrare. experiența și procesul de învățare. Ca abordare a teoriilor de construcție se numește „imaginație disciplinată”. O pregătire de bază a imaginației este ascultarea de povești (narațiune), în care exactitatea cuvintelor folosite este un factor fundamental pentru „evocarea lumilor”. ".

În sensul de mai sus, imaginația este similară cu procesul de percepere. Cu toate acestea, primul nu se limitează la al doilea. Imaginația este un proces mai abstract, adică nu are nevoie de un obiect prezent în realitate (în acel moment), folosește memoria pentru a manipula informațiile și a le raporta în moduri care nu depind de starea actuală a organismului. Adică, imaginația preia elemente percepute și experimentate anterior și le transformă în noi stimuli și realități.

Originile studiului imaginației datează din reflecțiile filozofice. Totuși, poziționarea sa ca o chestiune de studiu științific, pretins departe de speculațiile metafizice, are loc odată cu nașterea psihologiei experimentale, în ciuda acestui fapt, ea se păstrează ca componentă psihică departe de a fi descifrată. Abia până la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul acestui secol imaginația este considerată o provocare pentru cercetarea psihologică și neuroștiințifică, iar metodele neuroimagistice și comportamentale comune ne permit să întrezărim ipoteze despre modul în care creierul își imaginează.

Psihologii au studiat imaginația, nu numai sub forma ei de creativitate și expresie artistică, ci și în forma ei banală de imaginație cotidiană și au propus că se bazează pe aceleași procese cognitive ca și gândirea rațională.

Există imaginația reproductivă și imaginația creatoare. Reproductivul este atunci când recreăm imagini ale evenimentelor trecute care sunt în memoria noastră. Iar imaginația creativă este atunci când creăm în mod voluntar imagini pentru noi înșine. Această imaginație poate fi pozitivă sau negativă. Este pozitiv atunci când ne imaginăm soluția unei probleme și intrăm într-o stare emoțională pozitivă. Negativ este atunci când reprezentăm lucruri în mintea noastră cu probleme de nerezolvat, intrând într-o stare de neputință. Acest tip de imaginație creativă este adesea denumit și vizualizare creativă.


Index

1 poveste

2 Descriere

3 Memorie

4 Psihologie

5 Vezi de asemenea

6 Referințe

7 Bibliografie

8 Legături externe

Istorie

Aristotel, în Despre suflet, consideră imaginația () ca o capacitate de a face imagini mentale și a distins-o de percepție și gândire. Cu toate acestea, el a susținut că gândul a fost întotdeauna însoțit de o imagine.9

Noțiunea de „ochiul minții” se întoarce cel puțin la referirea lui Cicero la mentis oculi în timpul discuției sale despre utilizarea corectă de către vorbitor a comparației.

În această discuție, Cicero a observat că aluziile la „Syrtis din patrimoniul său” și „Carybdis-ul posesiunilor sale” implicau comparații „prea exagerate”; și l-a sfătuit pe vorbitor să se limiteze în schimb la „stâncă” și „de golf” (respectiv) – pe motiv că „ochiul minții este mai ușor îndreptat spre obiectele pe care le-am văzut decât spre cele pe care doar le-am auzit”.

În psihologia colegiului medieval, imaginația a fost unul dintre cele cinci genii interioare, împreună cu memoria și sensus communis. A permis recombinarea imaginilor, de exemplu combinând percepțiile despre aur și munte pentru a obține ideea unui munte de aur.

Conceptul de „ochiul minții” a apărut în limba engleză în Chaucer's Lawyer's Tale (c.1387) în Canterbury Tales, unde el ne spune că unul dintre cei trei bărbați care locuiesc într-un castel era orb și putea vedea doar cu „mintea ta. ochi”; adică acei ochi „cu care văd toţi oamenii după ce au orbit”.


Galileo și-a folosit imaginația pentru a efectua experimente de gândire, cum ar fi să le ceară cititorilor să-și imagineze în ce direcție va zbura o piatră eliberată dintr-o praștie.


Descriere

Utilizarea obișnuită a termenului este pentru procesul de formare a unor noi imagini în minte care nu au fost experimentate anterior cu ajutorul a ceea ce a fost văzut, auzit sau simțit înainte, sau cel puțin doar parțial sau în combinații diferite. Poate fi, de asemenea, să ne gândim la rezultate posibile sau imposibile pentru ceva sau cineva în numeroasele situații și experiențe ale vieții. Câteva exemple tipice sunt următoarele:

Basm

Fictiune

O formă de verosimilitate adesea invocată în fantasy și science fiction îi invită pe cititori să pretindă că astfel de povești sunt adevărate, referindu-se la obiecte din minte precum cărți fictive sau ani care nu există în afara unei lumi imaginare.

Imaginația, nefiind limitată la dobândirea de cunoștințe exacte prin exigențele necesității practice, este în mare măsură lipsită de restricții obiective. Abilitatea de a te imagina în locul altei persoane este foarte importantă pentru relațiile sociale și înțelegere. Albert Einstein spunea: "Imaginația... este mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea este limitată. Imaginația înconjoară lumea."

Aceleași limitări năpădesc imaginația în domeniul ipotezelor științifice. Progresul investigației științifice se datorează în mare măsură explicațiilor provizorii care se elaborează prin imaginație, dar astfel de ipoteze trebuie încadrate în raport cu fapte verificate anterior și în conformitate cu principiile științei concrete.

Imaginația este o partiție experimentală a minții folosită pentru a dezvolta teorii și idei bazate pe funcții. Luând obiecte din percepțiile reale, imaginația folosește funcții If complexe care implică atât memoria semantică, cât și memoria episodică pentru a dezvolta idei noi sau revizuite.Această parte a minții este vitală pentru dezvoltarea unor modalități mai bune și mai ușoare de a îndeplini sarcini vechi și noi. În sociologie, imaginația este folosită pentru a se detașa de realitate și a înțelege interacțiunile sociale derivate dintr-o perspectivă în afara propriei societăți. Acest lucru duce la dezvoltarea unor teorii prin întrebări care nu ar fi puse în mod normal. Aceste idei experimentale pot fi realizate în siguranță într-o lume virtuală și apoi, dacă ideea este probabilă și funcția este adevărată, ideea poate fi actualizată în realitate. Imaginația este cheia noii dezvoltări a minții și poate fi împărtășită cu ceilalți, progresând colectiv.

În ceea ce privește efortul voluntar, imaginația poate fi clasificată ca

involuntar (somn din somn, reverie)

voluntar (imaginație reproductivă, imaginație creativă, vis de perspectivă)


Memorie

S-a demonstrat că memoria și imaginile mentale, adesea considerate parte a procesului de imaginare, se afectează reciproc. „Imaginile realizate prin tehnologia rezonanței magnetice funcționale arată că amintirea și imaginarea trimite sânge pentru a identifica părți ale creierului.” Diferiți factori psihologici pot influența procesarea mentală a creierului și pot crește capacitatea acestuia de a reține informații ca amintiri pe termen lung sau amintiri pe termen scurt. John Sweller a indicat că experiențele stocate ca amintiri pe termen lung sunt mai ușor de reținut, deoarece sunt mai încorporate în minte. Fiecare dintre aceste forme necesită ca informația să fie predată într-un mod specific pentru a utiliza diferite regiuni ale creierului atunci când este procesată. Aceste informații pot ajuta potențial să dezvolte programe pentru tinerii care învață să își cultive sau să-și îmbunătățească în continuare abilitățile creative de la o vârstă fragedă. Neocortexul și talamusul sunt responsabile pentru controlul imaginației creierului, împreună cu multe alte funcții ale creierului, cum ar fi conștiința și gândirea abstractă. Deoarece imaginația implică multe funcții diferite ale creierului, cum ar fi emoțiile, memoria, gândurile etc., părțile creierului în care apar funcții multiple - cum ar fi talamusul și neocortexul - sunt principalele regiuni în care apare imaginația. a documentat procesarea imaginativă. Înțelegerea modului în care memoria și imaginația sunt legate în creier, deschide calea către o mai bună înțelegere a capacității unei persoane de a lega experiențele trecute semnificative de imaginația sa.


Psihologie

Psihologii au studiat gândirea imaginativă, nu numai în forma ei exotică de creativitate și expresie artistică, ci și în forma sa banală a imaginației cotidiene.Ruth M.J. Byrne a propus că gândurile imaginative de zi cu zi despre alternativele contrafactuale la realitate se pot baza pe aceleași procese cognitive pe care se bazează și gândurile raționale.Copiii pot fi implicați în crearea de alternative imaginative la realitate încă din primii ani.Psihologia culturală dezvoltă în prezent o viziune a imaginației ca o funcție mentală superioară implicată într-o serie de activități cotidiene atât individual, cât și colectiv, permițând oamenilor să manipuleze semnificații complexe atât în ​​moduri lingvistice, cât și iconice în procesul de experimentare.

Fenomenologia imaginației este discutată în The Imaginary: A Phenomenological Psychology of the Imagination (franceză: L'Imaginaire: Psychologie phénoménologique de l'imagination), publicată și sub titlul The Psychology of the Imagination, o carte din 1940 de Jean-Paul Sartre, în care își propune conceptul de imaginație și discută ce arată existența imaginației despre natura conștiinței umane.

Imaginația acționează și asupra percepției noastre asupra imaginilor fotografice pentru a le face să pară reale.


Vezi si

Concept

Imagine

Extravagant

Fictiune

utopie

Creativitate

Realitate

Comunități imaginate, conceptul lui Benedict Anderson


Referințe / Bibliografie / Legături externe.



Imagination (from Latin imaginatĭo, -ōnis) is a higher creative process that allows the individual to manipulate intrinsically generated information in order to create a representation perceived by the senses. This representation (intrinsically generated) means that the information has been formed within the organism in the absence of environmental stimuli. With regard to the senses of the mind, they are the mechanisms that allow us to see an object that had been previously visualized but that is no longer present in the environment. It should be clarified that when you imagine it is not reduced only to the sense of vision, but also to other sensory areas.

Stefan Szczelkun characterizes imagination as the formation of experiences in the mind of the person, which can be recreations of past experiences, such as vivid memories with imagined changes, or completely invented and even fantastic scenes. is applicable in problem solving and is essential for integrating experience and the learning process. As an approach to building theories, it is called "disciplined imagination". A basic training for imagination is listening to stories (narration), in which the exactitude of the words used is a fundamental factor to "evoke worlds".

In the above sense, imagination is similar to the process of perceiving. However, the first is not limited to the second. Imagination is a more abstract process, that is, it does not need an object present in reality (at that moment), it uses memory to manipulate information and relate it in ways that do not depend on the current state of the organism. That is, the imagination takes elements previously perceived and experienced, and transforms them into new stimuli and realities.

The origins of the study of imagination date back to philosophical reflections. However, its positioning as a matter of scientific study, allegedly away from metaphysical speculation, occurs with the birth of experimental psychology, despite this, it is preserved as a psychic component far from being deciphered. It is only until the end of the 20th century and the beginning of this century that imagination is taken as a challenge for psychological and neuroscientific research, and joint neuroimaging and behavioral methods allow us to glimpse hypotheses about how the brain imagines.

Psychologists have studied imagination, not only in its form of creativity and artistic expression, but also in its mundane form of everyday imagination, and have proposed that it is based on the same cognitive processes as rational thought.

There is the reproductive imagination and the creative imagination. The reproductive is when we recreate images of past events that are in our memory. And creative imagination is when we voluntarily create images for ourselves. This imagination can be positive or negative. It is positive when we imagine the solution to a problem and enter a positive emotional state. The negative is when we represent things in our minds of unsolvable problems, entering a state of helplessness. This type of creative imagination is also often referred to as creative visualization.


Index

1 Story

2 Description

3 Memory

4 Psychology

5 See also

6 References

7 Bibliography

8 External links

History

Aristotle in About the soul considers imagination () as a capacity to make mental images, and distinguished it from perception and thought. However, he maintained that thought was always accompanied by an image.9

The notion of "mind's eye" goes back at least to Cicero's reference to mentis oculi during his discussion of the speaker's proper use of simile.

In this discussion, Cicero observed that the allusions to "the Syrtis of his patrimony" and "the Charybdis of his possessions" implied "too far-fetched" similes; and advised the speaker to confine himself instead to "the rock" and "the gulf" (respectively) - on the grounds that "the mind's eye is more easily directed to the objects we have seen, than those we have only heard."

In medieval college psychology, imagination was one of the five inner geniuses along with memory and the sensus communis. It allowed the recombination of images, for example combining the perceptions of gold and the mountain to obtain the idea of a golden mountain.

The concept of "mind's eye" appeared in English in Chaucer's Lawyer's Tale (c.1387) in his Canterbury Tales, where he tells us that one of the three men who dwell in a castle was blind, and could only see with "your mind's eye"; that is to say, those eyes "with which all men see after having gone blind".


Galileo used his imagination to carry out thought experiments, such as asking readers to imagine in which direction a stone released from a slingshot would fly.


Description

The common use of the term is for the process of forming new images in the mind that have not been previously experienced with the help of what has been seen, heard or felt before, or at least only partially or in different combinations. It can also be about thinking about possible or impossible outcomes for something or someone in life's many situations and experiences. Some typical examples are the following:

Fairy tale

Fiction

A form of verisimilitude often invoked in fantasy and science fiction invites readers to pretend that such stories are true by referring to objects in the mind such as fictional books or years that do not exist apart from an imaginary world.

The imagination, not being limited to the acquisition of exact knowledge by the exigencies of practical necessity, is largely free from objective restrictions. The ability to imagine yourself in another person's place is very important for social relationships and understanding. Albert Einstein said: "Imagination... is more important than knowledge. Knowledge is limited. Imagination surrounds the world."

The same limitations beset the imagination in the field of scientific hypothesis. The progress of scientific investigation is due to a large extent to provisional explanations that are elaborated through the imagination, but such hypotheses must be framed in relation to previously verified facts and in accordance with the principles of concrete science.

The imagination is an experimental partition of the mind used to develop theories and ideas based on functions. Taking objects from actual perceptions, the imagination uses complex If functions involving both Semantic and Episodic memory to develop new or revised ideas. This part of the mind is vital for developing better and easier ways of performing old and new tasks. . In sociology, the imagination is used to detach oneself from reality and have an understanding of social interactions derived from a perspective outside of one's own society. This leads to the development of theories through questions that would not normally be asked. These experimental ideas can be carried out safely within a virtual world and then, if the idea is probable and the function is true, the idea can be actualized in reality. Imagination is the key to the new development of the mind and can be shared with others, progressing collectively.

Regarding voluntary effort, imagination can be classified as

involuntary (sleep from sleep, reverie)

voluntary (reproductive imagination, creative imagination, perspective dream)


Memory

Memory and mental imagery, often considered part of the imagining process, have been shown to affect each other. "Imagings made by functional magnetic resonance technology show that remembering and imagining sends blood to identify parts of the brain." Various psychological factors can influence the brain's mental processing and increase its ability to retain information as long-term memories or short term memories. John Sweller indicated that experiences stored as long-term memories are easier to remember, since they are more embedded in the mind. Each of these forms requires the information to be taught in a specific way to utilize various brain regions when it is processed. This information can potentially help develop programs for young learners to cultivate or further enhance their creative abilities from an early age. early. The neocortex and thalamus are responsible for controlling the brain's imagination, along with many other brain functions such as consciousness and abstract thought. Since imagination involves many different brain functions, such as emotions, memory, thoughts, etc., the parts of the brain where multiple functions occur - such as the thalamus and the neocortex - are the main regions in which imagination occurs. has documented imaginative processing. Understanding how memory and imagination are linked in the brain, paves the way to better understanding a person's ability to link significant past experiences to their imagination.


Psychology

Psychologists have studied imaginative thinking, not only in its exotic form of creativity and artistic expression, but also in its mundane form of everyday imagination. Ruth M.J. Byrne has proposed that everyday imaginative thoughts about counterfactual alternatives to reality may be based on the same cognitive processes that rational thoughts are also based on. Children can be involved in creating imaginative alternatives to reality from their earliest years. Cultural psychology is currently developing a view of the imagination as a higher mental function involved in a range of everyday activities both individually and collectively, enabling people to manipulate complex meanings in both linguistic and iconic ways in the process. to experiment.

The phenomenology of the imagination is discussed in The Imaginary: A Phenomenological Psychology of the Imagination (French: L'Imaginaire: Psychologie phénoménologique de l'imagination), also published under the title The Psychology of the Imagination, a 1940 book by Jean -Paul Sartre, in which he proposes his concept of imagination and discusses what the existence of imagination shows about the nature of human consciousness.

Imagination also acts on our perception of photographic images to make them appear real.


See also

Concept

Image

Fancy

Fiction

Utopia

Creativity

Reality

Imagined communities, concept of Benedict Anderson


References / Bibliography / External links.



Воображение (от лат. imaginatĭo, -ōnis) — высший творческий процесс, позволяющий человеку манипулировать внутренне генерируемой информацией для создания представления, воспринимаемого органами чувств. Это представление (внутренне порожденное) означает, что информация была сформирована внутри организма в отсутствие внешних раздражителей. Что касается чувств ума, то это механизмы, которые позволяют нам видеть объект, который ранее визуализировался, но которого больше нет в окружающей среде. Следует уточнить, что при воображении оно сводится не только к чувству зрения, но и к другим сенсорным областям.

Стефан Щелкун характеризует воображение как формирование переживаний в сознании человека, которые могут быть воссозданием прошлого опыта, например, яркими воспоминаниями с воображаемыми изменениями, или полностью выдуманными и даже фантастическими сценами, применимы при решении проблем и необходимы для интеграции опыт и процесс обучения. Как подход к построению теорий, это называется «дисциплинированное воображение». Базовая тренировка воображения — это прослушивание историй (рассказов), в которых точность используемых слов является фундаментальным фактором для «пробуждения миров». ".

В указанном выше смысле воображение аналогично процессу восприятия. Однако первое не ограничивается вторым. Воображение - более абстрактный процесс, то есть ему не нужен объект, присутствующий в реальности (в данный момент), он использует память для манипулирования информацией и соотнесения ее способами, не зависящими от текущего состояния организма. То есть воображение берет элементы, ранее воспринятые и переживаемые, и трансформирует их в новые стимулы и реальности.

Истоки изучения воображения восходят к философским размышлениям. Однако позиционирование ее как предмета научного изучения, якобы вдали от метафизических спекуляций, происходит с зарождением экспериментальной психологии, несмотря на это, она сохраняется как далеко не расшифрованная психическая составляющая. Только до конца 20-го и начала этого века воображение рассматривалось как вызов для психологических и нейробиологических исследований, а совместные нейровизуализационные и поведенческие методы позволяют нам мельком увидеть гипотезы о том, как мозг воображает.

Психологи изучали воображение не только в его форме творчества и художественного выражения, но и в его обыденной форме повседневного воображения, и предположили, что оно основано на тех же когнитивных процессах, что и рациональное мышление.

Есть репродуктивное воображение и творческое воображение. Репродуктивное — это когда мы воссоздаем образы прошлых событий, которые есть в нашей памяти. А творческое воображение — это когда мы добровольно создаем себе образы. Это воображение может быть положительным или отрицательным. Позитивно, когда мы представляем себе решение проблемы и входим в положительное эмоциональное состояние. Негатив – это когда мы представляем в своем сознании неразрешимые проблемы, входя в состояние беспомощности. Этот тип творческого воображения также часто называют творческой визуализацией.


Индекс

1 история

2 Описание

3 Память

4 Психология

5 См. также

6 ссылок

7 Библиография

8 Внешние ссылки

История

Аристотель в «О душе» рассматривает воображение () как способность создавать мысленные образы и отличает его от восприятия и мышления. Однако он утверждал, что мысль всегда сопровождалась образом9.

Понятие «мысленный взор» восходит, по крайней мере, к упоминанию Цицероном mentis oculi во время его обсуждения правильного использования сравнения говорящим.

В этом обсуждении Цицерон заметил, что намеки на «Сиртис его вотчины» и «Харибду его владений» содержат «слишком надуманные» сравнения; и посоветовал говорящему вместо этого ограничиться «камнем» и «бездной» (соответственно) — на том основании, что «мысленный взор легче направляется на объекты, которые мы видели, чем на те, которые мы только слышали».

В средневековой психологии колледжа воображение было одним из пяти внутренних гениев наряду с памятью и sensus communis. Это позволило рекомбинировать изображения, например, объединить восприятие золота и горы, чтобы получить представление о золотой горе.

Понятие «умственное зрение» появилось в английском языке в «Рассказе юриста» Чосера (около 1387 г.) в его «Кентерберийских рассказах», где он рассказывает нам, что один из трех мужчин, живущих в замке, был слеп и мог видеть только «своим разумом». глаз"; то есть те глаза, «которыми все люди видят после того, как ослепли».

Галилей использовал свое воображение, чтобы проводить мысленные эксперименты, например, просить читателей представить, в каком направлении полетит камень, выпущенный из рогатки.


Описание

Обычно этот термин используется для обозначения процесса формирования в уме новых образов, которые ранее не переживались с помощью того, что было увидено, услышано или прочувствовано ранее, или, по крайней мере, только частично или в различных сочетаниях. Это также может быть размышление о возможных или невозможных результатах для чего-то или кого-то во многих жизненных ситуациях и переживаниях. Вот некоторые типичные примеры:

Сказка

Вымысел

Форма правдоподобия, часто используемая в фэнтези и научной фантастике, предлагает читателям притворяться, что такие истории правдивы, ссылаясь на объекты в уме, такие как вымышленные книги или годы, которые не существуют отдельно от воображаемого мира.

Воображение, не ограниченное приобретением точных знаний потребностями практической необходимости, в значительной степени свободно от объективных ограничений. Способность представить себя на месте другого человека очень важна для социальных отношений и взаимопонимания. Альберт Эйнштейн сказал: «Воображение… важнее знаний. Знания ограничены. Воображение окружает мир».

Те же ограничения накладываются на воображение в области научных гипотез. Успех научного исследования в значительной степени обусловлен предварительными объяснениями, которые вырабатываются посредством воображения, но такие гипотезы должны быть сформулированы в отношении к ранее проверенным фактам и в соответствии с принципами конкретной науки.

Воображение — это экспериментальная часть разума, используемая для разработки теорий и идей, основанных на функциях. Беря объекты из реальных восприятий, воображение использует сложные функции «если», включающие как семантическую, так и эпизодическую память, для разработки новых или пересмотренных идей Эта часть разума жизненно важна для разработки лучших и более простых способов выполнения старых и новых задач. В социологии воображение используется, чтобы отделить себя от реальности и понять социальные взаимодействия, полученные с точки зрения за пределами собственного общества. Это приводит к развитию теорий посредством вопросов, которые обычно не задаются. Эти экспериментальные идеи можно безопасно реализовать в виртуальном мире, а затем, если идея вероятна и функция верна, идея может быть реализована в реальности. Воображение является ключом к новому развитию ума, и им можно делиться с другими, развивая коллективно.

Что касается произвольного усилия, то воображение можно классифицировать как

непроизвольный (сон от сна, задумчивость)

произвольные (репродуктивное воображение, творческое воображение, перспективный сон)


Память

Было показано, что память и ментальные образы, часто считающиеся частью процесса воображения, влияют друг на друга. «Изображения, сделанные с помощью технологии функционального магнитного резонанса, показывают, что при воспоминании и воображении кровь посылает кровь для идентификации частей мозга.» Различные психологические факторы могут влиять на умственную обработку мозга и повышать его способность сохранять информацию в виде долговременных воспоминаний или краткосрочных воспоминаний. Джон Свеллер указал, что переживания, хранящиеся в виде долговременных воспоминаний, легче запомнить, поскольку они сильнее укореняются в сознании. Каждая из этих форм требует, чтобы информацию передавали определенным образом, чтобы использовать различные области мозга при ее обработке.Эта информация потенциально может помочь в разработке программ для молодых учащихся, направленных на развитие или дальнейшее развитие их творческих способностей с раннего возраста. Неокортекс и таламус отвечают за управление воображением мозга, наряду со многими другими функциями мозга, такими как сознание и абстрактное мышление. Поскольку воображение включает в себя множество различных функций мозга, таких как эмоции, память, мысли и т. д., части мозга, в которых происходят несколько функций, такие как таламус и неокортекс, являются основными областями, в которых происходит воображение. , Понимание того, как память и воображение связаны в мозге, прокладывает путь к лучшему пониманию способности человека связывать значительный прошлый опыт со своим воображением.


Психология

Психологи изучали образное мышление не только в его экзотической форме творчества и художественного выражения, но и в его обыденной форме повседневного воображения. Бирн предположил, что повседневные воображаемые мысли о контрфактических альтернативах реальности могут быть основаны на тех же когнитивных процессах, на которых также основаны рациональные мысли. Дети могут быть вовлечены в создание воображаемых альтернатив реальности с самых ранних лет. Культурная психология в настоящее время разрабатывает точку зрения воображения как высшей психической функции, участвующей в ряде повседневных действий как индивидуально, так и коллективно, позволяющей людям в процессе манипулировать сложными значениями как лингвистическими, так и иконическими способами.

Феноменология воображения обсуждается в книге Жана-Поля «Воображаемое: феноменологическая психология воображения» (фр. L'Imaginaire: Psychologie phénoménologique de l'imagination), также опубликованной под названием «Психология воображения». Сартра, в которой он предлагает свою концепцию воображения и обсуждает, что существование воображения говорит о природе человеческого сознания.

Воображение также воздействует на наше восприятие фотографических изображений, делая их реальными.


Смотрите также

Концепция

Изображение

Изысканный

Вымысел

утопия

Креативность

реальность

Воображаемые сообщества, концепция Бенедикта Андерсона


Ссылки/Библиография/Внешние ссылки. (1604)

La imaginación (del latín imaginatĭo,-ōnis) es un proceso creativo superior que permite al individuo manipular información generada intrínsecamente con el fin de crear una representación percibida por los sentidos. Esta representación (intrínsecamente generada) significa que la información se ha formado dentro del organismo en ausencia de estímulos del ambiente. En lo que respecta a sentidos de la mente, son los mecanismos que permiten ver un objeto que se había visualizado previamente pero que ya no se encuentra presente en el ambiente. Cabe aclarar que cuando se imagina no se reduce solo al sentido de la visión, sino también a otras áreas sensoriales.

Stefan Szczelkun caracteriza la imaginación como la formación de experiencias en la mente de la persona, que pueden ser recreaciones de experiencias pasadas, tales como memorias vívidas con cambios imaginados, o escenas inventadas por completo e inclusive fantásticas.1​ La imaginación ayuda a que el conocimiento sea aplicable en la resolución de problemas y es fundamental para integrar la experiencia y el proceso de aprendizaje.2345​ Como enfoque para construir teorías, se denomina "imaginación disciplinada".6​ Un entrenamiento básico para la imaginación es escuchar contar historias (narración),27​ en las cuales la exactitud de las palabras utilizadas es un factor fundamental para "evocar mundos".8

En el sentido anterior la imaginación tiene semejanza con el proceso de percibir. No obstante, la primera no se limita a la segunda. La imaginación es un proceso más abstracto, esto es, que no necesita de un objeto presente en la realidad (en ese instante), ella se sirve de la memoria para manipular la información y relacionarla de formas que no dependen del estado actual del organismo. Es decir, la imaginación toma elementos antes percibidos y experimentados, y los transforma en nuevos estímulos y realidades.

Los orígenes del estudio de la imaginación datan desde las reflexiones filosóficas. No obstante, su posicionamiento como materia de estudio científico, pretendidamente alejado de especulaciones metafísicas, se da con el nacimiento de la psicología experimental, pese a esto, se conserva como un componente psíquico lejos de ser descifrado. Es solo hasta finales del siglo xx y principios del presente siglo que la imaginación se toma como desafío para la investigación psicológica y neurocientífica, y los métodos conjuntos de neuroimagen y conductuales permiten vislumbrar hipótesis de cómo el cerebro imagina.

Los psicólogos han estudiado la imaginación, no solo en su forma de creatividad y expresión artística, sino también en su forma mundana de la imaginación de todos los días y han propuesto que está basada en los mismos procesos cognitivos que el pensamiento racional.

Existe la imaginación reproductiva y la imaginación creativa. La reproductiva es cuando recreamos imágenes de hechos pasados y que están en nuestra memoria. Y la imaginación creativa es cuando motu proprio creamos imágenes por nosotros mismos. Esta imaginación puede ser positiva o negativa. Es positiva cuando imaginamos la solución algún problema y entramos en un estado emocional positivo. La negativa es cuando nos representamos cosas en nuestra mente de problemas sin solución entrando en estado de impotencia. A este tipo de imaginación creativa también se le suele denominar visualización creativa.


Índice

1 Historia

2 Descripción

3 Memoria

4 Psicología

5 Véase también

6 Referencias

7 Bibliografía

8 Enlaces externos


Historia

Aristóteles en Acerca del alma considera la imaginación () como una capacidad de hacer imágenes mentales, y la distinguía de la percepción y del pensamiento. Sin embargo, sostenía que el pensamiento siempre iba acompañado de una imagen.9

La noción de "ojo de la mente" se remonta al menos a la referencia de Cicerón a mentis oculi durante su discusión sobre el uso apropiado del orador del símil.10

En esta discusión, Cicerón observó que las alusiones a "el Syrtis de su patrimonio" y "la Caribdis de sus posesiones" implicaban símiles "demasiado rebuscados"; y aconsejó al orador que, en su lugar, se limitara a hablar de "la roca" y "el golfo" (respectivamente) -sobre la base de que "los ojos de la mente se dirigen más fácilmente a los objetos que hemos visto, que a los que sólo hemos oído".11

En la psicología de las facultades medieval, la imaginación era uno de los cinco genios interiores junto con la memoria y el sensus communis. Permitía la recombinación de imágenes, por ejemplo combinando las percepciones del oro y la montaña para obtener la idea de una montaña dorada.1213

El concepto de "ojo de la mente" apareció en inglés en el Cuento del jurista de Chaucer (c.1387 ) en sus Cuentos de Canterbury, donde nos cuenta que uno de los tres hombres que habitan en un castillo era ciego, y sólo podía ver con "los ojos de su mente"; es decir, aquellos ojos "con los que todos los hombres ven después de haberse quedado ciegos".14



Galileo utilizó la imaginación para llevar a cabo experimentos mentales, como pedir a los lectores que imaginaran en qué dirección volaría una piedra soltada de una honda.15


Descripción

El uso común del término es para el proceso de formar nuevas imágenes en la mente que no han sido experimentadas previamente con la ayuda de lo que se ha visto, oído o sentido antes, o al menos sólo parcialmente o en diferentes combinaciones. También puede tratarse de pensar en resultados posibles o imposibles de algo o alguien en las abundantes situaciones y experiencias de la vida. Algunos ejemplos típicos son los siguientes:

Cuento de hadas

Ficción

Una forma de verosimilitud a menudo invocada en la fantasía y la ciencia ficción invita a los lectores a fingir que tales historias son verdaderas refiriéndose a objetos de la mente como libros ficticios o años que no existen aparte de un mundo imaginario.

La imaginación, al no estar limitada a la adquisición de conocimientos exactos por las exigencias de la necesidad práctica, está en gran medida libre de restricciones objetivas. La capacidad de imaginarse a uno mismo en el lugar de otra persona es muy importante para las relaciones sociales y el entendimiento. Albert Einstein dijo: "La imaginación... es más importante que el conocimiento. El conocimiento es limitado. La imaginación rodea el mundo".16

Las mismas limitaciones acosan a la imaginación en el campo de la hipótesis científica. El progreso de la investigación científica se debe en gran medida a las explicaciones provisionales que se elaboran mediante la imaginación, pero tales hipótesis deben enmarcarse en relación con hechos previamente comprobados y de acuerdo con los principios de la ciencia concreta.17

La imaginación es una partición experimental de la mente utilizada para desarrollar teorías e ideas basadas en funciones. Tomando objetos de percepciones reales, la imaginación utiliza complejas funciones If que implican tanto la memoria Semántica como la memoria Episódica para desarrollar ideas nuevas o revisadas.18​ Esta parte de la mente es vital para desarrollar formas mejores y más fáciles de realizar tareas antiguas y nuevas. En sociología, la imaginación se utiliza para separarse de la realidad y tener una comprensión de las interacciones sociales derivada de una perspectiva fuera de la propia sociedad. Esto lleva al desarrollo de teorías a través de preguntas que normalmente no se harían. Estas ideas experimentales pueden llevarse a cabo de forma segura dentro de un mundo virtual y luego, si la idea es probable y la función es verdadera, la idea puede actualizarse en la realidad. La imaginación es la clave para el nuevo desarrollo de la mente y puede ser compartida con otros, progresando colectivamente.

En cuanto al esfuerzo voluntario, la imaginación puede clasificarse como

involuntaria (el sueño desde el sueño, la ensoñación)

voluntaria (la imaginación reproductiva, la imaginación creativa, el sueño de perspectiva)


Memoria

Se ha demostrado que la memoria y las imágenes mentales, a menudo consideradas como parte del proceso de la imaginación, se ven afectadas mutuamente.19​ "Las imágenes realizadas por la tecnología de resonancia magnética funcional muestran que recordar e imaginar envía sangre para identificar partes del cerebro."19​ Varios factores psicológicos pueden influir en el procesamiento mental del cerebro y aumentar su posibilidad de retener información como recuerdos a largo plazo o recuerdos a corto plazo. John Sweller indicó que las experiencias almacenadas como recuerdos a largo plazo son más fáciles de recordar, ya que están más arraigadas en la mente. Cada una de estas formas requiere que la información se enseñe de una manera específica para utilizar varias regiones del cerebro cuando se procesa.20​ Esta información puede ayudar potencialmente a desarrollar programas para que los jóvenes estudiantes cultiven o potencien aún más sus capacidades creativas desde una edad temprana. El neocórtex y el tálamo son los responsables de controlar la imaginación del cerebro, junto con muchas otras funciones cerebrales como la conciencia y el pensamiento abstracto.[cita requerida] Dado que la imaginación implica muchas funciones cerebrales diferentes, como las emociones, la memoria, los pensamientos, etc., las partes del cerebro en las que se producen múltiples funciones -como el tálamo y el neocórtex- son las principales regiones en las que se ha documentado el procesamiento imaginativo.21​ La comprensión de cómo se vinculan la memoria y la imaginación en el cerebro, allana el camino para entender mejor la capacidad de una persona para vincular experiencias pasadas significativas con su imaginación.

(4.663 bytes)


Psicología

Los psicólogos han estudiado el pensamiento imaginativo, no sólo en su forma exótica de creatividad y expresión artística, sino también en su forma mundana de imaginación cotidiana.22Ruth M.J. Byrne ha propuesto que los pensamientos imaginativos cotidianos sobre alternativas contrafactuales a la realidad pueden basarse en los mismos procesos cognitivos en los que también se basan los pensamientos racionales.23​ Los niños pueden participar en la creación de alternativas imaginativas a la realidad desde sus primeros años.24​ La psicología cultural está elaborando en la actualidad una visión de la imaginación como una función mental superior implicada en una serie de actividades cotidianas tanto a nivel individual como colectivo25​ que permite a las personas manipular significados complejos de formas tanto lingüísticas como icónicas en el proceso de experimentar.

La fenomenología de la imaginación se discute en The Imaginary: Una psicología fenomenológica de la imaginación (en francés: L'Imaginaire: Psychologie phénoménologique de l'imagination), también publicado bajo el título La psicología de la imaginación, un libro de 1940 de Jean-Paul Sartre, en el que propone su concepto de la imaginación y discute lo que la existencia de la imaginación muestra sobre la naturaleza de la conciencia humana.26

La imaginación también actúa en nuestra percepción de las imágenes fotográficas para que parezcan reales.27


Véase también

Concepto

Imagen

Fantasía

Ficción

Utopía

Creatividad

Realidad

Comunidades imaginadas, concepto de Benedict Anderson


Referencias / Bibliografía / Enlaces externos.

La imaginación (del latín imaginatĭo,-ōnis) es un proceso creativo superior que permite al individuo manipular información generada intrínsecamente con el fin de crear una representación percibida por los sentidos. Esta representación (intrínsecamente generada) significa que la información se ha formado dentro del organismo en ausencia de estímulos del ambiente. En lo que respecta a sentidos de la mente, son los mecanismos que permiten ver un objeto que se había visualizado previamente pero que ya no se encuentra presente en el ambiente. Cabe aclarar que cuando se imagina no se reduce solo al sentido de la visión, sino también a otras áreas sensoriales.

Stefan Szczelkun caracteriza la imaginación como la formación de experiencias en la mente de la persona, que pueden ser recreaciones de experiencias pasadas, tales como memorias vívidas con cambios imaginados, o escenas inventadas por completo e inclusive fantásticas.1​ La imaginación ayuda a que el conocimiento sea aplicable en la resolución de problemas y es fundamental para integrar la experiencia y el proceso de aprendizaje.2345​ Como enfoque para construir teorías, se denomina "imaginación disciplinada".6 Un entrenamiento básico para la imaginación es escuchar contar historias (narración),27 en las cuales la exactitud de las palabras utilizadas es un factor fundamental para "evocar mundos".8

En el sentido anterior la imaginación tiene semejanza con el proceso de percibir. No obstante, la primera no se limita a la segunda. La imaginación es un proceso más abstracto, esto es, que no necesita de un objeto presente en la realidad (en ese instante), ella se sirve de la memoria para manipular la información y relacionarla de formas que no dependen del estado actual del organismo. Es decir, la imaginación toma elementos antes percibidos y experimentados, y los transforma en nuevos estímulos y realidades.

Los orígenes del estudio de la imaginación datan desde las reflexiones filosóficas. No obstante, su posicionamiento como materia de estudio científico, pretendidamente alejado de especulaciones metafísicas, se da con el nacimiento de la psicología experimental, pese a esto, se conserva como un componente psíquico lejos de ser descifrado. Es solo hasta finales del siglo xx y principios del presente siglo que la imaginación se toma como desafío para la investigación psicológica y neurocientífica, y los métodos conjuntos de neuroimagen y conductuales permiten vislumbrar hipótesis de cómo el cerebro imagina.

Los psicólogos han estudiado la imaginación, no solo en su forma de creatividad y expresión artística, sino también en su forma mundana de la imaginación de todos los días y han propuesto que está basada en los mismos procesos cognitivos que el pensamiento racional.

Existe la imaginación reproductiva y la imaginación creativa. La reproductiva es cuando recreamos imágenes de hechos pasados y que están en nuestra memoria. Y la imaginación creativa es cuando motu proprio creamos imágenes por nosotros mismos. Esta imaginación puede ser positiva o negativa. Es positiva cuando imaginamos la solución algún problema y entramos en un estado emocional positivo. La negativa es cuando nos representamos cosas en nuestra mente de problemas sin solución entrando en estado de impotencia. A este tipo de imaginación creativa también se le suele denominar visualización creativa.


Índice

1 Historia

2 Descripción

3 Memoria

4 Psicología

5 Véase también

6 Referencias

7 Bibliografía

8 Enlaces externos


Historia

Aristóteles en Acerca del alma considera la imaginación () como una capacidad de hacer imágenes mentales, y la distinguía de la percepción y del pensamiento. Sin embargo, sostenía que el pensamiento siempre iba acompañado de una imagen.9

La noción de "ojo de la mente" se remonta al menos a la referencia de Cicerón a mentis oculi durante su discusión sobre el uso apropiado del orador del símil.10

En esta discusión, Cicerón observó que las alusiones a "el Syrtis de su patrimonio" y "la Caribdis de sus posesiones" implicaban símiles "demasiado rebuscados"; y aconsejó al orador que, en su lugar, se limitara a hablar de "la roca" y "el golfo" (respectivamente) -sobre la base de que "los ojos de la mente se dirigen más fácilmente a los objetos que hemos visto, que a los que sólo hemos oído".11

En la psicología de las facultades medieval, la imaginación era uno de los cinco genios interiores junto con la memoria y el sensus communis. Permitía la recombinación de imágenes, por ejemplo combinando las percepciones del oro y la montaña para obtener la idea de una montaña dorada.1213

El concepto de "ojo de la mente" apareció en inglés en el Cuento del jurista de Chaucer (c.1387 ) en sus Cuentos de Canterbury, donde nos cuenta que uno de los tres hombres que habitan en un castillo era ciego, y sólo podía ver con "los ojos de su mente"; es decir, aquellos ojos "con los que todos los hombres ven después de haberse quedado ciegos".14



Galileo utilizó la imaginación para llevar a cabo experimentos mentales, como pedir a los lectores que imaginaran en qué dirección volaría una piedra soltada de una honda.15


Descripción

El uso común del término es para el proceso de formar nuevas imágenes en la mente que no han sido experimentadas previamente con la ayuda de lo que se ha visto, oído o sentido antes, o al menos sólo parcialmente o en diferentes combinaciones. También puede tratarse de pensar en resultados posibles o imposibles de algo o alguien en las abundantes situaciones y experiencias de la vida. Algunos ejemplos típicos son los siguientes:

Cuento de hadas

Ficción

Una forma de verosimilitud a menudo invocada en la fantasía y la ciencia ficción invita a los lectores a fingir que tales historias son verdaderas refiriéndose a objetos de la mente como libros ficticios o años que no existen aparte de un mundo imaginario.

La imaginación, al no estar limitada a la adquisición de conocimientos exactos por las exigencias de la necesidad práctica, está en gran medida libre de restricciones objetivas. La capacidad de imaginarse a uno mismo en el lugar de otra persona es muy importante para las relaciones sociales y el entendimiento. Albert Einstein dijo: "La imaginación... es más importante que el conocimiento. El conocimiento es limitado. La imaginación rodea el mundo".16

Las mismas limitaciones acosan a la imaginación en el campo de la hipótesis científica. El progreso de la investigación científica se debe en gran medida a las explicaciones provisionales que se elaboran mediante la imaginación, pero tales hipótesis deben enmarcarse en relación con hechos previamente comprobados y de acuerdo con los principios de la ciencia concreta.17

La imaginación es una partición experimental de la mente utilizada para desarrollar teorías e ideas basadas en funciones. Tomando objetos de percepciones reales, la imaginación utiliza complejas funciones If que implican tanto la memoria Semántica como la memoria Episódica para desarrollar ideas nuevas o revisadas.18​ Esta parte de la mente es vital para desarrollar formas mejores y más fáciles de realizar tareas antiguas y nuevas. En sociología, la imaginación se utiliza para separarse de la realidad y tener una comprensión de las interacciones sociales derivada de una perspectiva fuera de la propia sociedad. Esto lleva al desarrollo de teorías a través de preguntas que normalmente no se harían. Estas ideas experimentales pueden llevarse a cabo de forma segura dentro de un mundo virtual y luego, si la idea es probable y la función es verdadera, la idea puede actualizarse en la realidad. La imaginación es la clave para el nuevo desarrollo de la mente y puede ser compartida con otros, progresando colectivamente.

En cuanto al esfuerzo voluntario, la imaginación puede clasificarse como

involuntaria (el sueño desde el sueño, la ensoñación)

voluntaria (la imaginación reproductiva, la imaginación creativa, el sueño de perspectiva)


Memoria

Se ha demostrado que la memoria y las imágenes mentales, a menudo consideradas como parte del proceso de la imaginación, se ven afectadas mutuamente.19​ "Las imágenes realizadas por la tecnología de resonancia magnética funcional muestran que recordar e imaginar envía sangre para identificar partes del cerebro."19​ Varios factores psicológicos pueden influir en el procesamiento mental del cerebro y aumentar su posibilidad de retener información como recuerdos a largo plazo o recuerdos a corto plazo. John Sweller indicó que las experiencias almacenadas como recuerdos a largo plazo son más fáciles de recordar, ya que están más arraigadas en la mente. Cada una de estas formas requiere que la información se enseñe de una manera específica para utilizar varias regiones del cerebro cuando se procesa.20 Esta información puede ayudar potencialmente a desarrollar programas para que los jóvenes estudiantes cultiven o potencien aún más sus capacidades creativas desde una edad temprana. El neocórtex y el tálamo son los responsables de controlar la imaginación del cerebro, junto con muchas otras funciones cerebrales como la conciencia y el pensamiento abstracto.[cita requerida] Dado que la imaginación implica muchas funciones cerebrales diferentes, como las emociones, la memoria, los pensamientos, etc., las partes del cerebro en las que se producen múltiples funciones -como el tálamo y el neocórtex- son las principales regiones en las que se ha documentado el procesamiento imaginativo.21​ La comprensión de cómo se vinculan la memoria y la imaginación en el cerebro, allana el camino para entender mejor la capacidad de una persona para vincular experiencias pasadas significativas con su imaginación.

(4.663 bytes)


Psicología

Los psicólogos han estudiado el pensamiento imaginativo, no sólo en su forma exótica de creatividad y expresión artística, sino también en su forma mundana de imaginación cotidiana.22Ruth M.J. Byrne ha propuesto que los pensamientos imaginativos cotidianos sobre alternativas contrafactuales a la realidad pueden basarse en los mismos procesos cognitivos en los que también se basan los pensamientos racionales.23​ Los niños pueden participar en la creación de alternativas imaginativas a la realidad desde sus primeros años.24​ La psicología cultural está elaborando en la actualidad una visión de la imaginación como una función mental superior implicada en una serie de actividades cotidianas tanto a nivel individual como colectivo25​ que permite a las personas manipular significados complejos de formas tanto lingüísticas como icónicas en el proceso de experimentar.

La fenomenología de la imaginación se discute en The Imaginary: Una psicología fenomenológica de la imaginación (en francés: L'Imaginaire: Psychologie phénoménologique de l'imagination), también publicado bajo el título La psicología de la imaginación, un libro de 1940 de Jean-Paul Sartre, en el que propone su concepto de la imaginación y discute lo que la existencia de la imaginación muestra sobre la naturaleza de la conciencia humana.26

La imaginación también actúa en nuestra percepción de las imágenes fotográficas para que parezcan reales.27


Véase también

Concepto

Imagen

Fantasía

Ficción

Utopía

Creatividad

Realidad

Comunidades imaginadas, concepto de Benedict Anderson


Referencias / Bibliografía / Enlaces externos.