Stâncăriile Doabrei/ Doabrelor, prezentare generală, Munţii Lotrului

Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea) 

Am văzut prima oară frumuseţile Doabrei la început de martie, în zilele capricioase ale babelor. Era o zi senină şi caldă. Se învălătuceau norii spre munţii cei mari, mai a ploaie, mai a ninsoare. Pe crestele înalte zăpezile erau încă statornice, iar aici, pe înălţimi „de neluat în seamă”, primăvara sosise. Petice răzleţe de zăpadă, pojghiţe de gheaţă sub covorul protector al frunzelor mai dăinuiau încă dar soarele încălzea stâncile, pământul se trezea la viaţă.

Văi adumbrite de înălţimea toboganelor stâncoase de sub ţancuri, străjuite de înşiruiri de pini, pajişti risipite printre abrupturi, petice înierbate agăţate pe prispe înalte, ba chiar şi o grotă aninată pe verticala unui perete. Şi flori, o minune de flori.

Plecăm din piaţa oraşului Brezoi (acces cu autobuze din Bucureşti şi Sibiu) şi trecem Lotrul pe pod de beton, pe drumul care se desfăşoară mai apoi pe Valea Vasilatului. La prima uliţă pe dreapta, de-a lungul Pârâului Doabra, printre casele cam amărâte de pe malul lui, începem să urcăm. După ultima construcţie, la vreo 20 metri în amonte, ne abatem pe pantele din stânga, fixându-ne drept ţintă un stâlp de înaltă tensiune. De la el încolo, timp de câteva ore până în Poienile Suliţei (harta 1, imaginea 2), nu ne mai desprindem de muchia urcătoare; avansăm pe poteca şerpuitoare în lungul ei, uneori apropiindu-se ameninţător de marginea abruptului din dreapta.

                            1   Schiţă realizată de Dinu Boghez.

           2   Stâncăriile Doabrei văzute de pe Vf. Ţurţudan (harta 1). Foto: Trestian Găvănescu (Râmnicu Vâlcea).  

După ce am căpătat puţină altitudine, vedem stâncăriile Doabrei în toată măreţia lor. Turnuri şi pereţi rotunjiţi se prăvălesc de la 700-800 m înălţime până în adâncul văii; deasupra lor, creste cu muchii spectaculoase. Pe unele, dacă nu le cunoşti, rişti să te încui în cine ştie ce săritoare. Parcă suntem într-un imens şantier arheologic: relicve de uriaşi „dinţi” de rechin, risipite printre „carapace” de animale preistorice pe măsură.

De-a lungul potecii care urcă şi coboară în şei adânci, vârfurile se succed cu repeziciune. Suntem pe Muchia Doabrei (harta 1). În faţă şi oarecum în dreapta apare un vârf abrupt, cu petice de iarbă agăţate pe prispe inaccesibile şi cu muchia străjuită de o perdea de pini. Înaintea acestuia mai există Vf. Doabrei, pe care putem să-l ocolim pe dreapta lui, pe o brână îngustă. Ajungem astfel pe faţa nordică a acestuia, coborând pe brâne înguste şi înclinate până în cea mai strâmtă înşeuare de până acum. Urmează un urcuş dur, în spatele unui perete stâncos, pe care mai mult ne căţărăm. Noroc de cele câteva rădăcini, ca nişte mânere, de care ne agăţăm în locurile mai dificile. Apoi, pe o pantă mai blândă, cu pini, sosim în vârful - cu pini şi el - al cărui abrupt l-am văzut mai devreme. De la plecare s-au scurs 2 ore. Pe tot parcursul traseului de până acum ne-a întovărăşit marcajul triunghi roşu, vechi, dar încă vizibil.

                                             3   Vârful Zâmbru (vezi harta 1). Foto: Trestian Găvănescu (Râmnicu Vâlcea).  

Iar dacă duritatea drumului ne-a lăsat timp de privit am memorat că pădurea prin care am trecut are copaci cu crăci contorsionate, trunchiuri răsucite, pline de noduri, scorburi, agăţaţi uneori de pereţi stâncoşi sau doborâţi de vijelii. Trăim parcă poveşti cu zmei şi babe cloanţe.

De pe acest ultim vârf, cel mai înalt de până acum pe care am ajuns, avem privelişti deosebite (imaginea 4): Creasta Făgăraşilor, până către Iezer; Muntele Ghiţu, pe de-a-ntregul; întunecatul Frunţi şi mai apropiata Cozie. Ţara Loviştei ni se prezintă în toată întinderea ei. Alături de pantele care urcă spre Cozia, în stânga, înaintea Făgăraşilor, o masă compactă, deasupra depresiunii: Poiana Spinului, cu doar 1359 m altitudine (imaginea 4). Cetatea Foarfecii Narăţului, Sturii lui Pavel (https://sites.google.com/site/romanianatura60/home/carpatii-meridionali/capatanii/sturii-lui-pavel-muntii-capatanii ) şi Muchia Vulturesei (https://sites.google.com/site/romanianatura31/home/carpatii-meridionali/capatanii/muchia-vulturesei ) se ridică semeţ pe malul drept al Lotrului. Se văd primele vârfuri din Munţii Căpăţânii. Peste toate, un turn, impresionant prin zvelteţe: Vf. Vioreanu, din Buila. În depărtări, Piatra Târnovului (https://sites.google.com/site/romanianatura40/home/carpatii-meridionali/capatanii/piatra-tarnovului-si-rododendronii-muntii-capatanii ). Sub noi, pe stânga, adâncurile Văii Vasilatului. Din înălţimile Munţilor Lotru se zăreşte Robu (1899 m; https://sites.google.com/site/romanianatura60/home/carpatii-meridionali/lotrului/varful-robu-1899-metri-ascensiune-de-iarna-muntii-lotrului ). În faţa noastră, Poienile Suliţei, cu sălaşe răspândite, locuite permanent de cei care cultivă petice de pământ.

          4   Pe stâncăriile Doabrei. Foto: Trestian Găvănescu (Râmnicu Vâlcea).  

În continuare traseul urmăreşte firul crestei, coborând într-o şa, apoi urcă alt vârf caracteristic acestei creste frământate, coboară în altă şa… şi, în sfârşit, prin pădurea ceva mai liniştită ajungem în Poienile Suliţei, după 3 - 3½ ore de la plecarea din Brezoi. Marcajul triunghi roşu continua, ocolind prin poiană casele oamenilor, pe deasupra lor, îndreptându-se spre Stâncăriile Beţelului (https://sites.google.com/site/romanianatura37/home/carpatii-meridionali/lotrului/stancariile-betelului ).

Un alt traseu posibil de parcurs în această zonă porneşte chiar de la locul de debut al călătoriei noastre pe Doabra, în amontele pârâului, până la confluenţa poienită cu Pârâul Zâmbrului. De acolo mergem la stânga, pe Doabra, unde intrăm repede în lumea ascunsă a unor chei cu înfăţişare neobişnuită: meandre, ascunse fiecare în parte după clinuri stâncoase, ascuţite şi verticale; zbateri ale pârâiaşului firav, peste numeroase praguri; ochiuri de cer întrevăzute printre înălţimi care abia permit soarelui să răzbată în adâncul văii; flori, agăţate acolo unde nu te aştepţi; singurătate şi tăcere. Poteca sfârşeşte pe povârnişurile pe care, dacă vrei, chiar poţi urca spre stânga până la poteca descrisă în paragrafele anterioare. De la confluenţa Doabra - Zâmbru până la capătul văii se fac 1½ ore, iar urcuşul spre poteca de pe culme, pe acolo pe unde vrei, mai adaugă ½ ore. 

Dacă ne abatem pe drumeagul de pe Valea Zâmbrului, aspectul văii este cam acelaşi, cu menţiunea că parcursul este mai scurt. Şi de aici putem găsi locuri abrupte, muchii şi hornuri împădurite, pe care putem ieşi în creastă şi apoi în Poiana Suliţei. O menţiune utilă: la mai puţin de 100 metri pe vale găsim un caracteristic trunchi de copac, aplecat în totalitate peste firul apei; chiar acolo, pe malul stâng, aflăm începutul unei poteci care ne scoate pe creasta ce vine dinspre Vf. Ţurţudan, pe Muchia Coşarei. 

Un alt traseu, fără ieşire, dar care oferă privelişti deosebite spre stâncăriile Doabrei, merge pe o muchie ascuţită, uneori cu mici săritori, în 1½ ore, pe Vf. Zâmbrului, la cota 650 metri. Întoarcerea se face pe acelaşi drum. Începutul potecii, pentru că aici există una, este în Valea Doabrei, la dreapta, pe prima muchie întâlnită în cale după confluenţa cu Pârâul Zâmbrului.

Un traseu deosebit, strecurat printre ţancuri ascuţite, debutează prin semeţul Vârf al Ţurţudanului (644 m). Poteca se află chiar la începutul uliţei, urcând abrupt spre vârful care domină Brezoiul. Urcuş continuu, o porţiune de brână, apoi un mic abrupt a cărui depăşire este uşurată de existenţa unui cablu. Pe vârf, privelişte totală asupra stâncăriilor Doabrei. Urcuşul a durat o oră.

Coborâm şi urmăm poteca de creastă, îndreptându-ne spre alt vârf ridicat semeţ în cale. Poteca urcă şi coboară, apoi merge spre stânga, pe un perete înierbat; ajungem pe o potecă din ce în ce mai clară. Suntem pe Muchia Coşarei, cu lăstărişul tăiat periodic. Ajungem pe un vârf aparent de netrecut; dar vedem jos un stâlp de înaltă tensiune. Găsim poteca de ocolire pe dreapta, puţin înaintea atingerii vârfului, după care sosim într-o şa, cam la 550 metri. Putem încerca o coborâre spre stânga, găsind pante accesibile. Din şa, poteca se desfăşoară cursiv, prin zona împădurită, până într-un loc de unde, în vale, privim drumul care vine dinspre Olt. Poteca urmează creasta, paralel cu valea, urcând şi coborând alte vârfuri, până ajungem în partea de jos a Poienii Suliţei, având în permanenţă de rezolvat numeroase probleme de orientare. Am închis astfel un circuit, după 3 - 3½ ore, atunci când, în partea estică, cea mai de jos a Poienii Suliţei, întâlnim triunghiul roşu.

Doabra. Barieră de stâncă între orăşenii Brezoiului, cu relativul lor confort şi cei aflaţi în Poiana Suliţei, care-şi duc viaţa între colţul ierbii, bucuria culorilor toamnei şi albul omătului. Deasupra tuturor acestor locuri, posibilităţi de alte excursii interesante, cu satisfacţii deosebite. (articol din anul 2002)

vedeţi şi prezentarea amănunţită a zonei Doabre