Calendar

În tradiția românească, luna Mai este cunoscută drept luna florilor (Florar). În această perioadă, înfloresc liliecii cu mirosul lor îmbietor, bujorii și lăcrămioarele, iar pajiștile se transformă într-o mare de flori.

Slăbiciunea timișorenilor pentru flori este demonstrată prin numeroasele parcuri și grădini cu flori, care arată deosebit de splendid în această lună. În Timișoara există chiar și un ceas florar, care, de când a fost construit, este una dintre numeroasele atracții ale orașului. Acesta se află în partea de nord a parcului și este vizibil de pe strada ,,Proclamația de la Timișoara”. 

Pentru că timișorenilor le place culoarea, luna aceasta - ca în fiecare an - vor fi instalate din nou umbrelele multicolore pe strada Alba Iulia. Acestea sunt o încântare pentru ochii trecătorilor și, de asemenea, o oază de umbră în mijlocul orașului vechi. 

Luna Mai este populară nu numai datorită florilor și culorilor, ci și pentru că începe cu o sărbătoare. Pe 1 Mai, ca și în multe alte țări, în România se sărbătorește ,,Ziua Muncii”. A devenit o tradiție ca timișorenii să petreacă ziua de 1 Mai în aer liber, mâncând mici (rulouri de carne tocată la grătar, considerate un fel de mâncare națională în România) și bând bere.

Seria de evenimente ,,La UVT, Cultura este capitală!”, parte a programului ,,Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”, continuă și în această lună. Pe 18 mai, Universitatea de Vest va avea un invitat special, celebrul profesor și laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, Jean-Pierre Sauvage.


Autoare: Florentina Constantinescu

Fotografă: Sylvia Burger 

Traducătoare: Loredana Tismănaru

„Prier priește / Da’ și jupește!”

După zilele călduroase și însorite de până acum, luna aprilie (prier) a adus frig și ploaie la Timișoara. Acest lucru nu i-a împiedicat însă pe locuitorii orașului să intre în spiritul sărbătorilor pascale. Târgurile de Paște s-au deschis încă de la începutul lunii. Târgul de Paște din Piața Libertății este cel mai cunoscut și a atras mulți oaspeți de aproape și de departe, mai ales în acest an. 

Întrucât Timișoara este un oraș multicultural, Paștele este sărbătorit aici de două ori. Mai întâi sărbătoresc catolicii - pe 9 aprilie anul acesta - și o săptămână mai târziu ortodocșii. De asemenea, obiceiurile de Paște variază în funcție de religie. În Joia Mare, copiii șvabi împodobesc bradul cu ouă de Paște, iar în Duminica Mare caută ouăle ascunse de Iepurașul de Paște. La maghiari și șvabi, fetele sunt stropite cu apă în Lunea Paștelui, iar românii ciocnesc ouăle de Paște în timp ce rostesc: „Hristos a înviat!” - „Adevărat, a înviat!”.

Paștele este cea mai importantă sărbătoare religioasă creștin ortodoxă. În noaptea de Paște, mulți ortodocși merg la slujba de Paște cu o lumânare în mână pentru a primi Sfânta Lumină pascală. În această noapte, străzile sunt luminate puternic de lumina lumânărilor, pentru că fiecare își duce acasă o lumânare aprinsă.

Printre evenimentele importante ale acestei luni pentru Timișoara nu s-a numărat doar Paștele, ci și vizita unor oaspeți de onoare. Primul care a sosit la Timișoara, pe 3 aprilie, a fost scriitorul turc, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, Orhan Pamuk. Acesta a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Pe 11 aprilie, Universitatea de Vest din Timișoara i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa lui Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie. Pe 25 aprilie, UVT a avut onoarea de a-l găzdui pe celebrul filosof Gabriel Liiceanu.

Aceste evenimente au fost organizate de Universitatea de Vest din Timișoara și fac parte din seria de evenimente „La UVT, Cultura este capitală!”, parte a programului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”.


Autoare: Florentina Constantinescu

Fotografă: Sylvia Burger 

Traducătoare: Loredana Tismănaru

În martie vine primăvara cu adevărat. Soarele strălucește pe cer, natura începe să prindă viață,  totul înverzește, iar primele păsări întoarse din țările calde ne încântă cu ciripitul lor. O mulțime de plante înflorite ne bucură în această perioadă a anului. Ghioceii, vestitorii primăverii, înfloresc la începutul lunii martie, iar brândușele își înalță în lumina soarelui cupele colorate din pământ. Inconfundabile semne că primăvara a sosit! Ca peste tot în lume,  începutul primăverii este marcat de sărbători și obiceiuri. În România, cel mai cunoscut obicei din luna martie este ,,mărțișorul”. Acesta este o mică podoabă, prinsă de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care se poartă ca o broșă pe haine. Femeile și fetele îl primesc în dar de 1 martie și îl poartă până când încep să înflorească primii pomi fructiferi. Apoi îl atârnă de o creangă înflorită și își pun o dorință. Mărțișorul simbolizează începutul primăverii și se presupune că aduce noroc. 

La fel ca în alte părți ale lumii, pe 8 martie se sărbătorește Ziua Femeii. Românii sărbătoresc în această zi și Ziua Mamei. La școală, copiii confecționează daruri pentru mamele lor.

La Timișoara, în luna martie se reia navigația pe Bega. Micile ambarcațiuni, care amintesc de faimoasele vaporetti italienești, funcționează ca mijloace de transport în comun, preluând călătorii, de luni până vineri, de la stația ,,Ardealul” până la stația ,,Mihai Viteazul” și înapoi.

Vaporașele sunt folosite la sfârșit de săptămână ca mijloace de transport de agrement. Pasagerii se pot îmbarca la stația ,,Catedrala Metropolitană” și pot debarca la ecluza ,,Sânmihaiu Român”.

Călătoria cu un astfel de vaporetto e încântătoare în această perioadă a anului, în special datorită magnoliilor de pe malurile Begăi. Parfumul lor e îmbietor, iar priveliștea spectaculoasă.


Autoare: Florentina Constantinescu

Fotografă: Sylvia Burger 

Traducătoare: Loredana Tismănaru

Am așteptat destul. În sfârșit a sosit momentul. La data de 17 februarie 2023 Timișoara a devenit oficial Capitală Culturală. 

Orașul a fost într-o mare sărbătoare. Ceremonia de deschidere a durat de vineri până duminică, iar în aceste zile au avut loc, în diferite locații, numeroase evenimente culturale. Programul a fost divers și a oferit câte ceva pentru toată lumea, de la artă interpretativă la cea vizuală, de la artă tradițională la cea modernă. Concertele care au durat până târziu în noapte au creat o atmosferă minunată, iar în acel weekend orașul a părut mai animat ca niciodată.

Interesul timișorenilor pentru natură și biodiversitate se reflectă în proiectul ,,Pepiniera. 1306 Plante pentru Timișoara”, o structură din oțel cu mai multe etaje care adăpostește o pepinieră și care a devenit rapid noul punct de atracție al orașului. Aceasta este situată în Piața Operei, iar vizitatorii pot urca până la ultimul etaj și admira centrul orașului dintr-o nouă perspectivă. De la înălțime, întreaga piață arată diferit, spun mulți. Mai ales tinerii căsătoriți sunt entuziasmați de ideea inovatoare și își imortalizează dragostea într-o fotografie de acolo de sus. 

Pe lângă cultură, cuvântul cheie al lunii este „iubire”. În februarie, la români se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților, așa-numitul ,,Dragobete”. Această sărbătoare populaamintește de o veche legendă și se celebrează întotdeauna pe 24 februarie. În această zi, ca în fiecare an, sunt organizate diverse evenimente care atrag mulți localnici, dar și turiști.

Așadar, dacă sunteți pasionați de cultură sau doar îndrăgostiți, dacă vă plac locurile liniștite sau agitația din centrul orașului, faceți-vă bagajele și veniți la Timișoara. Aici chiar există câte ceva pentru toată lumea. 

Chiar și pentru voi! 

P.S. Nu vă uitați umbrelele! La noi plouă, uneori, în februarie.


Autoare: Florentina Constantinescu

Fotografă: Sylvia Burger 

Traducătoare: Loredana Tismănaru

Luna ianuarie ne surprinde cu seninătatea și calmul ei. După zilele pline de agitație ale Crăciunului și ale începutului de an, orașul este acum cufundat în liniște. Târgul de Crăciun s-a „dizolvat“ în aerul rece al lunii ianuarie. Străzile sunt pustii. Din când în când, câteva raze de soare se strecoară printre ramurile desfrunzite ale copacilor. Norii întunecați, care ascund soarele, creează un joc încântător de lumini și umbre. Natura strălucește în această primăvară mult prea timpurie, iar oamenii privesc acest peisaj minunat de pe terase sau de pe băncile din parc. 

Din când în când se văd grupuri de oameni tineri sau bătrâni care se plimbă pe străzi, bucuroși să ia parte în timpul lor liber la cele mai recente evenimente culturale. 

În ianuarie, oferta culturală a orașului este foarte bogată. Expoziții, piese de teatru și concerte animă orașul în primele zile ale anului. Este perioada în care se deschide oficial programul Timișoara Capitală Culturală. Turiștii sunt așteptați să ia parte la nenumăratele evenimente programate în anul Capitalei Culturii.


Autoare: Mălina Buzescu

Fotografă: Sylvia Burger 

Traducătoare: Loredana Tismănaru

Ai chef să explorezi Timișoara în decembrie?

Atunci vino cu noi!

Te vom conduce pe cele mai frumoase alei și prin cele mai renumite piețe din oraș. Ai nevoie doar de haine călduroase, încălțăminte rezistentă și bună dispoziție. 

Străzile sunt decorate în mod festiv, toate târgurile de Crăciun sunt deschise, iar mirosul de scorțișoară, vanilie și lumânări creează deja atmosfera de sărbătoare. Crăciunul se apropie și va transforma orașul într-un loc magic. Porumbeii sunt martorii acestei minunate schimbări. 

În piețele mari e agitație. De unde vin oamenii și încotro se îndreaptă? Localnicii sunt ușor de recunoscut. Ei nu se opresc. Se grăbesc să facă ultimele cumpărături de Crăciun. Turiștii au însă timp. Ei stau pe loc. Unii fotografiază, alții se așază pe o bancă și admiră orașul. 

Nici noi nu ne grăbim, deși ne este puțin frig. Ne încălzim cu un punci sau cu un vin fiert.

Noroc și Crăciun fericit!


Autoare: Florentina Constantinescu

Fotografă: Sylvia Burger 

Traducătoare: Loredana Tismănaru

Instagram

Instagram