Autodenunț / Autodenuncia

In bazinul informational românesc găsești informații de genul că "Mai bine stai cuminte că . . . nu știi cu cin' te-ncurci.

E de la sine înțeles (zic eu), că în caz de auto-denunț și tu (sau, mai întâi de toate, tu) te supui judiciarului, in vederea examinării.

Câteva opinii romanești privind "auto-denunțul" găsim aici, apăsând pe linkul "Avocat net. Autodenunț".

Codul romanesc de procedură penală, art 223, zice la articolul "Denunț"

"Denunțul este încunoștiințarea făcută de către o persoana sau de către o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal, despre săvârșirea unei infracțiuni.

Denunțul trebuie sa conțină aceleași date ca și plângerea.

Denunțul scris trebuie sa fie semnat de denunțător,iar în cazul denunțului oral, acesta se consemnează într un proces verbal de către organul în fata căruia a fost făcut".

In bazinul informational romanesc nu am găsit eu, vreo referință expresă la termenul auto-denunț, dar nu văd de ce ar fi nevoie, dat fiind faptul că auto-denunțul este tot un denunț, un denunț în care, și tu (ca denunțător) faci parte din subiectul de analizat.

Unul dintre cele mai rasunatoare auto-denunțuri din Romania, a fost cel pus în practica, in domeniul politic, de Elena Udrea

Eu lucram al meu cu multi ani inainte sa il puna Elena Udrea pe al ei pe masa, si m-a facut cumva invidios, pentru ca nu am fost eu primul, dar uite ca eu, nici azi nu am reusit sa-l lansez la apa pe al meu.

C'est la vie!

Elena Udrea a adus în sprijinul auto-denunțului ei, câteva "Jurnale personale", jurnale care ar fi ajutat foarte mult investigației (dacă erau meseriași care sa știe ce sa facă cu ele), în astfel de cazuri.

Eu, la cazul meu, aduc mult mai multe date decât s-a văzut ca a putut aduce Elena Udrea, și mult mai certificate.

In afara de asta, datele prezentate de mine arata ca nu sunt eu o "excepție" ci ca toți colegii (colegi ce pot fi, la nevoie, citați de organele competente) sufereau același tratament.

La cazul meu, eu aduc anexate un sir de date în paralel, date care se controlează și se certifica, una pe alta.

Atâta doar că în cazul meu, e vorba de luat în calcul un întreg compus din 28 de tari, în timp ce cazul Udrea a fost de vreo 28 de ori mai simplu ca al meu, tocmai prin prisma faptului că deficitarul sistem pe care il reclam eu, este format din 28 de entități diferențe, in timp ce Elena Udrea a avut de înfruntat doar sistemul unei singure tari, cea natala

Grea misiunea ei, nici vorba ca nu a fost (sau ca nu este) grea, dar nici cu a mea nu-mi e rușine.

Nu știu sigur dar, bănuiesc, ca pentru a se re-apleca Parlamentul și Consiliul UE asupra specificei Legislații UE a Tahografului, cred ca e nevoie ca solicitarea pentru o asa treaba sa vina din partea unui număr substanțial de tari membre (bănuiesc ca 50% + 1), adică solicitarea asta sa vina, concomitent, de la cel putin 15 state membre UE.

Cam greu de obținut o asa concomitență.

Dar eu, în momentul în care, la început de an 2008, am văzut ca toată așteptarea mea, tot sacrificiul pe care l-am făcut (emigrând și indurând orice), pentru a ajunge să îmi recapăt identitatea ca persoană, într-o lume în care "bunei credințe" să i se răspundă cu "bună credință", mi-am dat seama de cursa în care am căzut, că nu mai aveam cale de întoarcere, și ca cea mai buna soluție este sa încerc sa ma mențin (ca un călăreț la rodeo ) cât pot mai mult timp posibil, pe postul de munca pe care îl ocupam, și să încerc a lăsa cât mai multe "amprente" posibil, ale trecerii mele (pentru ca uneori mi se părea că în condițiile date, greu voi scăpa viu din asa încleștare), si astfel sa creez posibilitatea unor eventuali "arheologi" sa reconstruiască din datele ce as putea lăsa în urma mea, "filmul partidei" cât mai în întregul ei, cât mai aproape de ceea ce se întâmplă în realitate, pentru ca măcar pentru alții, mai târziu, sa se obțină o îmbunătățire a condițiilor de munca si de trai, din acest sector de activitate.

Am înțeles atunci, văzând ca sunt condus, nu spre a respecta legea, ci a simula respectarea ei, ca de ceea ce am fugit, slabe sanse sa scap.

Colegii mei, unii înțelegând, alții ne-înțelegând ce fac, s-au complăcut în simulare. Dar cum sa te complaci, când dincolo de tot si de toate, simulezi de fapt . . . in loc sa o faci, ca trăiești.

Cand nu înțelegi ca viata iti e furata, nu înțelegi, si poate nu te doare.

Dar când înțelegi asta, nu ai cum, ca om, sa accepți sa te prefaci ca trăiești, pentru ca nu ai doua vieți, spre ați permite sa risipești una din ele, ci ai doar una singura.

Prefer sa mi-o pierd oricum altfel, dar nu prin înșelare, nu prin prostire, nu prin dusul cu bombonica, nu prin dusul de nas.

In ultima instanta, acțiunea mea nu cauta altceva decât ca specialiștii domeniului (legislatori, avocați, reprezentanți ai autorității publice), punând cap la cap datele ce le prezint, sa explice cum putea un subiect juridic al "Dreptului (Codului, Legislației) Muncii", sa își respecte condiția de "subordonat juridic" dar să și aplice figura juridica numita "ne-executare de ordin", adică în momentul în care patronul (organul ierarhic superior), secondat de pleiada sa de asistenți juridici, emite instrucțiuni de lucru, inferiorul ierarhic (angajatul) sa fie cel care sa analizeze dacă ordinul de lucru emis, îndeplinește sau nu cerințele legale și sa fie el, subordonatul juridic, cel care sa decidă (deși nu este echipat juridic atribuțiuni de control) ce ordin sa execute și ce ordin, nu.

In timp ce legislația laborală stabilește condiția de subordonare a angajatului, în timp ce legislația UE a tahografului stabilește "organului ierarhic superior" obligația de a emite acele ordine legale care sa conducă la un "produs final" care sa se încadreze in limitele maxime stabilite de lege, deci, după ce stabilește asta, aceeași Normativa vine si spune că de fapt, răspunderea pentru "produs final incorect" (rebut) sa fie împărțită intre "organul ierarhic superior" si "subordonatul juridic".

In fapt, din 2006 șoferul profesionist a fost convertit într-o specie de "mașină cu comandă după program" in care patronul introduce niște date.

Desi legea nu ii permite patronului sa introducă ordine de lucru care sa ducă la un parcurs în timp mai lung de 540 minute dintr-o "zi legala de lucru", patronul "umfla" datele introduse în program, știind ca cel care va fi penalizat nu este el ci . . . "unealta".

Pentru ca angajatul, prin contractul individual de munca, vinde angajatorului sau, cinci calupuri rigide, și nu flexibile, de timp, asa cum vinde și strungarul, și frezorul, și orice alt fel de angajat, iar restul calupului de timp (15 ore) este o proprietate pe care nimeni nu are dreptul a o viola.

Ma opresc aici (pentru ca altfel nu mai termin niciodată) si voi continua după ce voi expedia prin posta cele sase "memorii USB" pregătite, către cele sase destinații alese: Ministerul Muncii din Romania, Spania, Franța și Germania plus Parlamentul UE, plus Consiliul UE.

Am ales aceste destinații din mai multe raționamente, dar mai ales din acelea ca mai înainte de orice, șoferul profesionist este subiect al "Dreptului (Codului, Legislatiei) Muncii" si abia mai apoi, subiect al altor materii juridice.