Munţii Maramureşului, prezentare amplă, hărţi, turism, peşteri

Dumitru Iştvan, Ioan Pop (Baia Mare) 

Pădurea Neagră îi spuneau „diplomele maramureşene” bordurii montane nordice şi estice a Maramureşului medieval. Denumirea s-a păstrat până la mijlocul secolului al XX-lea, drept Carpaţii Păduroşi, incluzând şi Munţii Maramureşului în delimitarea lor actuală.

Apoi, sectorul dintre Rika şi Tisa a fost separat sub numele de Munţii Gorgani; cel dintre Tisa, Prut şi Ceremuş (care cuprinde Vf. Hoverla, 2061 m) s-a numit Munţii Cernahora, iar denumirea Munţii Maramureşului s-a restrâns, treptat, doar la zona de pe teritoriul României.

Munţii Maramureşului sunt cel mai înalt masiv montan situat pe graniţa de stat a României, punct de convergenţă a mai multor regiuni etnografice (Maramureşul românesc, Zakarpatia, Bucovina de sud şi Bucovina de nord, Galiţia). Situaţi în partea nordică a Carpaţilor Orientali, Munţii Maramureşului se învecinează la est cu Obcinele Bucovinei (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-obcina-mestecanisului-harta-marcaje-pesteri , https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-obcina-feredeului-harta-marcaje-pesteri , https://sites.google.com/site/romanianatura52/home/carpatii-rasariteni/obcinile-brodinei , https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-obcina-mare-harta-marcaje-pesteri ), la sud cu Munţii Rodnei (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-rodnei-harti-marcaje-pesteri ) şi Depresiunea Maramureşului (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/depresiunea-maramuresului-marcaje ), iar la nord cu Munţii Rahiv, Cernahora şi Civcin (din Ucraina). Suprafaţa totală a masivului (inclusiv zonele depresionare şi cele de dealuri marginale) este de 1.500 km pătraţi.

Morfologie. Văile transversale ale Ruscovei, Vaserului, Ţâşlei şi Ţibăului delimitează sectoare care se racordează la o creastă principală (pe care este graniţa de stat cu Ucraina), cumpănă de ape între bazinele Vişeului, Tisei şi Ceremuşului.

Sectorul nordic este delimitat la sud de Valea Ruscova şi afluentul ei Rica, având o suprafaţă de 356 kmp; este frecvent denumit, după vârful cel mai înalt, Munţii Farcăului. Afluenţii Ruscovei delimitează mai multe compartimente cu individualitate pregnantă.

Masivul Pop Ivan este cuprins între Vişeu, Ruscova şi Repedea. Cele mai înalte vârfuri se situează pe creasta principală (Poloninca, 1622 m; Şerban, 1793; Holovaci, 1546; Neniasca, Micu Mare, 1817 m), care culmină în Vf. Pop Ivan (Pip Ivan în ucraineană) (1937 m), munte numit în Evul Mediu drept Uglei, din care se desprinde spre sud culmea Paltin (1711), Tomnatec (1618).

Vf. Şerban (1793) era denumit în diplome Mons Formozus, Formoza sau Furmolza, în sensul de Muntele Frumos; de la el a rămas denumirea Râului Frumuşaua (Crasna) şi a localităţii Crasna Vişeului.

Masivul Farcău se situează între Văile Repedea, Ruscova şi Socolău, creastă nord-sud care culminează în Vf. Farcău (1957 m), la sud de acesta fiind Vârfurile Mihailec (1918 m) şi Pietriceaua (1555 m).

Masivul Stogu - Copilaş este situat între Văile Roşoşu Mic, Roşoşu Mare şi Rica, principalele vârfuri fiind pe linia crestei principale: Corbu (1696 m), Stogu (1651 m), Copilaşu (1611 m).

 

                              

                                     Farcău, 1957 metri.  Fotografii: Asociaţia pentru Dezvoltarea Locală IVAN KREVAN.

Sectorul central ar putea fi denumit Munţii Vaserului, pentru că este străbătut în partea centrală de râul respectiv. Este compartimentul cel mai extins al masivului (862 kmp).

Masivul Pietrosul Bardăului cuprinde culmea dintre Văile Ruscova - Rica şi Vaser - Botizu, cu principalele vârfuri: Budescu Mare (1679 m), Cristina (1658 m), Pietrosul Bardăului (1850 m), Bucovinca (1763 m), Pecealul (1725 m), Băiţa (1670 m), Muncelul Popii (1429 m), Maximul (1220 m).

Masivul Şuligu - Comanu - Ignăteasa, sau Civcin după vârful cel mai înalt de pe versantul ucrainean, este delimitat la sud de cursul superior al Vaserului; culme modelată la 1600-1700 m, în roci sedimentare, principalele vârfuri fiind: Ignăteasa (1767 m), Comanu (1731 m), Şuligu (1688 m).

Masivul Jupania - Toroiaga este cuprins între Vaser şi Ţâşla, are direcţie generală est-vest şi vârfuri principale Jupania (1853 m), Prislopul Cataramei (1644 m), Piciorul Caprei (1804 m), Toroiaga (1930 m) şi Boului (1208 m). Din Toroiaga se desprinde spre nord creasta de roci intruzive a Ţiganului (1736 m); în continuare, spre vest, afluenţii Vaserului au fierăstruit unele vârfuri proeminente şi izolate: Novicior (1452 m), Grebăn (1594 m).

 Sectorul sudic este cuprins între Văile Ţâşla, Vişeu, Bistriţa Aurie şi Ţibău, având 282 kmp suprafaţă. Şi aici se individualizează morfologic mai multe sectoare.

Masivul Fântâna Stanchii - Cearcănul cuprinde Vârfurile Fântâna Stanchii (1726 m), Cornul Nedeii (1763 m), Cearcănul (1847 m), Măgura (1601 m).

Masivul Sâlhoi - Zâmbroslava - Bretila include o serie de vârfuri despărţite de afluenţii Ţibăului şi ai Bistriţei Aurii: Sâlhoi (1563 m), Zâmbroslava (1603 m), Bretila (1489 m), Geamănu (1539 m).

Prezentarea de mai sus arată o morfologie destul de fragmentată, determinată de reţeaua hidrografică şi de mozaicul de roci întâlnit în aceşti munţi. Există 4 vârfuri care depăşesc altitudinea de 1900 m: Farcău (1956 m), Pop Ivan (1937 m), Toroiaga (1930 m), Mihailec (1918 m); alte 9 vârfuri trec de 1800 m, cele mai cunoscute fiind Jupania (1853 m), Pietrosul Bardăului (1850 m), Cearcănul (1847 m).

Caracteristica geologică a Munţilor Maramureşului este remarcabila concentrare a unor roci cu geneză diferită (metamorfică, magmatică şi sedimentară), constituind o suită foarte diferită ca litologie şi vârstă. O largă dezvoltare au pânzele de şariaj (la fel ca în restul Carpaţilor Orientali) şi sunt prezente unităţi de fliş şi depozite de cuvertură post-tectonice. Mozaicul geologic determină o morfologie la fel de variată a zonelor montane înalte.

Vârfurile dezvoltate pe roci metamorfice dure (gnaise) sunt aeriene, uneori cu aspect făgărăşan (Şerban, 1793 m; Pop Ivan, 1937 m), sau de tip Cozia (Greben, 1594 m). Cele modelate în şisturi cristaline micacee mai moi au un aspect mai domol, pante mai line şi similitudini cu Giumalăul (Jupania, 1853 m). Vârfurile modelate în bazalte mezozoice cu intercalaţii de calcare, sunt aeriene şi impunătoare (Farcău, 1956 m; Mihailec, 1918 m), la fel ca şi acelea dezvoltate în calcare şi dolomite mezozoice (Pietriceaua, 1555 m), cu relief de tip Hăghimaş.

Rocile intruzive neogene, de tipul Ţibleşului, Bârgăului sau Călimanilor, ating aici altitudini remarcabile (Toroiaga, 1930 m). Sunt prezente şi vârfuri formate în calcare şi dolomite metamorfice (Zâmbroslava, 1603 m), cu aspect de „Ouşor” bucovinean, vârfuri cu aspect de platou suspendat formate din calcare eocene (Geamănul, 1539 m; Podul Cearcănului, 1507 m), vârfuri modelate în gresii (Pietrosul Bardăului, 1850 m; Ignăteasa, 1767 m; Corbu, 1700 m; Stogu, 1651 m), cuarţite negre (Dl. Negru, 1818 m), sau, ca să ne încurce, şisturi cristaline ce stau peste calcare eocene (Cearcănul, 1847 m).

Morfologia zonelor înalte este completată în diversitate de cea a defileelor tumultoase, în roci metamorfice (pe Vaser între Glimboca - Novicior şi Bardău - Botizu), gresii (Defileul Vişeului dintre Bistra şi confluenţa cu Tisa, în care apare şi un nucleu de roci metamorfice, defileul de pe Valea Frumuşaua) sau calcare (Valea Sâlhoi), de stâncile şi pereţii stâncoşi calcaroşi (Piatra Socolăului, Piatra Arsă - Măcârlău, Prislopul Laptelui - Măgura, Piatra Scrisă - Valea Ţâşlişoara, Stâna Sasului - Cearcănul, Peleşata - Valea Budescu), dar şi cuarţite şi şisturi metamorfice (Şerbanu, Piatra Băiţei - Baia Borşa).

Relieful glaciar este mai slab reprezentat ca în masivii montani învecinaţi (Rodna la sud şi Cernahora la nord), datorită altitudinii mai reduse şi fragmentării care determină dispunerea izolată a masivelor mai înalte. Sunt prezente căldări glaciare cu praguri şi morene şi uneori chiar cu mici ochiuri de apă în masivele Farcău - Mihailec (Vârtop, Groapa Julii), Jupania (obârşia Ceremuşului Alb, trecut pe hărţi sub numele de Izvorul Căţelei), Pietrosul Bardăului - Bucovinca (obârşia Văii Cristina, afluent drept al Văii Botizu şi obârşia Văii Reviaca Mare, afluent al Văii Rica). Căldări glacio-nivale, cu o poziţie mai joasă ca altimetrie, apar în jurul Masivului Farcău (Stânişoara la nord, Groapa Bologhii şi Groapa Lupilor la est).

Carst. Deşi rocile carstificabile apar pe suprafeţe restrânse, există mai multe formaţiuni carstificabile, de vârste diferite (mai multe complexe de calcare metamorfice, dar şi calcare mezozoice şi eocene) şi sunt frecvente şi cavităţile tectonice, formate în roci necarstificabile (gresii, cuarţite metamorfice, roci eruptive bazice mezozoice). Se cunosc până în anul 2003 39 cavităţi (30 peşteri şi 9 avene), cu dezvoltare totală de 1099,64 metri şi denivelare cumulată de +89,6, -207,94 metri.

Cele mai importante cavităţi cercetate până în prezent: Avenul din Pietriceaua (dezvoltare 216 m, denivelare -54,5 m), care secţionează complet calcarele triasice până la rocile flişului negru; Peştera Vasile Bologa din Geamănu (dezvoltare 120 m, denivelare -17,5 m, +2 m), frumos concreţionată, cu urme puternice de coroziune; Peştera Mare din Piatra Moloşnaia (dezvoltare 190 m, denivelare -7,5, +22,2 m), cu depuneri de mondmilch care se formează şi în prezent; Peştera Hoţilor din P. Bănăriei (dezvoltare 58,27 m, denivelare -29,1 m), un aven foarte cunoscut datorită legendelor privind existenţa unor comori, periculos de parcurs în părţile profunde din cauza lipsei de oxigen.

Există şi zone cu exocarst: dolinele din Prislopul Laptelui, Podul Cearcănului, Dl. Frumos, Fântâna Stanchii, ponorul şi izbucul carstic renumit de la Fântâna Stanchii.

Hidrografie. Bazinul Vişeului, prin afluenţii Frumuşaua, Ruscova, Vaser şi Ţâşla, drenează cea mai mare parte a masivului. Partea de sud-est este drenată de Bistriţa Aurie, prin intermediul afluenţilor de dreapta ai Ţibăului şi al Văilor Şesuri şi Vâlcănescu. Ceremuşul Alb îşi începe drumul spre nord, spre Prut, din versantul nordic al Jupaniei, trecând în Ucraina doar după câţiva kilometri, despărţind în continuare Galiţia de Bucovina de nord, încorporate acum parţial în regiunea Pricarpatia.

Sunt prezente şi lacuri de munte: Vinderel, 0,90 ha suprafaţă, adâncime maximă 5,5 m, format într-o depresiune nivală; Măgura, 0,19 ha, în spatele unui val de alunecare; Piciorul Lutoasa (350 mp); Tăul Cununa (în apropiere de cătunul Bobeica, dintre Borşa şi Baia Borşa); Tăul Pietriceaua (300 mp); Tăurile din Căldarea Vârtop; tăurile din căldările de nord-est şi nord-vest ale Pietrosului Bardăului; Tăurile Băiţei, patru ochiuri mici de apă, situate într-o turbărie cu suprafaţă de 2 ha; precum şi  altele, pitite în zone mai puţin umblate ale masivului (Budescu, Micu Mare etc.).

Literatura menţionează şi alte lacuri, acum dispărute. Renumit a fost Lacul Betigi, format în anul 1957 prin alunecare, pe afluentul cu acelaşi nume al Novăţului, el durând până în anul 1960, când barajul a fost străpuns. Până în anul 1970 a rezistat barajul de pe Vaser, de la Măcârlău, construit din lemn pentru plutărit în 1780-1784 şi refăcut în piatră de meşteri italieni, între 1887-1890.

Izvoarele minerale sunt o atracţie a masivului, cunoscându-se 160 izvoare cu compoziţie chimică variată (bicarbonatate, feruginoase, sulfuroase, sărate). Pe baza lor, în decursul anilor, s-au construit stabilimente balneare în mai multe locuri (Şuligu şi Novicior pe Vaser, Valea Vinului - Vişeu de Sus, Vinişoru - Baia Borşa, Cvasniţa, Pentaia (Poienile de Sub Munte) şi Scorodnâi - Repedea). Acum se îmbuteliază, sub numele de Alpina - Borşa apele minerale de pe Vinişoru. Instalaţii de încălzire cu lemne a apelor minerale, pentru tratament, cu 1-4 vane, există încă pe Valea Vinului (Vişeu de Sus), Cvasniţa (Poienile de Sub Munte) şi Scorodnâi (Repedea).

Flora şi vegetaţia. Date de sinteză, publicate în anul 2000 (Beres M., Iurasciuc O., Moisei F.), arată prezenţa a 169 taxoni din 34 familii de macromicete (ciuperci), unele fiind rarităţi (Phaeolepiota aurea), altele intens utilizate aici şi necunoscute de locuitorii din alte zone (Lyophillum connatum, ghebe albe). Se menţionează existenţa a 128 taxoni de licheni din 47 familii, 286 taxoni de briofite (muşchi) din 48 familii, 682 taxoni de cormofite din 88 familii (adică mai mult de jumătate din numărul total de familii din care e constituită flora României). Sunt prezente specii rare şi sporadic întâlnite în România, care se află sub risc din cauza arealului restrictiv mondial, 7 specii care intră în categoria plantelor vulnerabile şi 26 specii endemisme carpatice.

Caracteristice masivului sunt: narcisele, Narcissus radiiflorus (N. Stellaris), denumite de localnici aiuţ de munte, ce acoperă poieni întinse în Masivele Pop Ivan, Şerbanu, Pecealu, urcând până la golul alpin şi crescând uneori printre jnepeni; păstăiata (Lunaria rediviva), simbolul distinctiv al păcurarilor care coboară toamna din munţi, având la pălărie acest simbol al florei montane; floarea dragostei (Botryclium lunaria); Cochlearia pyrenaica var. borzaeana.

Să menţionăm că în Munţii Maramureşului vom găsi flori care sunt simbolul munţilor în alte zone: bulbucii de munte (Trollius europaeus), care la obârşia Văii Tomnatec coexistă paşnic cu narcisele), smârdarul sau bujorii de munte (Rhododendron myrtifollium), floarea de colţ (Leontopodium alpinum) sau steluţa după cum e denumită aici, la fel ca în Munţii Rodnei şi desigur multe altele.


Fauna. Rezultatele cercetărilor din ultimii ani asupra faunei de nevertebrate indică prezenţa a 136 specii de Diptere (dintre care 11 descrise pentru prima dată în România), peste 200 specii de Coleoptere şi 136 specii de Lepidoptere (fluturi) din 29 familii.

Ihtiofauna este săracă din cauza mineritului, accidentelor ecologice de tip Novăţ şi braconajului. Lostriţa (Hucho hucho) care nu cu mulţi ani în urmă era întâlnită pe multe râuri ale masivului este prezentă acum doar în Tisa. Păstrăvul indigen (Salmo trutta fario) şi lipanul (Thymallus thymallus) sunt încă răspândiţi pe unii afluenţi ai Vişeului, pe Bistriţa Aurie şi pe Ţibău. Este prezent şi cleanul dungat (Leuciscus souffia agassizi), specie endemică pentru Maramureş.

Studiile de mai multe decenii, materializate în anul 2000 printr-o monografie (autori Ardelean G., Beres I.), atestă prezenţa în Munţii Maramureşului a 8 specii de amfibieni, 6 specii de reptile, 95 specii de păsări (între care cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) este o raritate, iar cocoşul de munte (Tetrao urogallus) o prezenţă agreabilă, care se oferă uneori privirii turiştilor, spre încântarea acestora) şi a 31 specii de mamifere. Dintre mamifere, două specii sunt periclitate cu dispariţia: nurca (Mustela lutreola) şi râsul (Lynx lynx). Speciile de interes cinegetic se menţin încă la efective importante, deşi cu excepţia mistreţului şi ursului ele sunt sub 50% faţă de cele din anul 1976.

Ocrotirea naturii. Legea nr. 5 din 2000 menţionează existenţa a 4 rezervaţii naturale în Munţii Maramureşului: rezervaţia faunistică de cocoş de mesteacăn Cornul Nedeii - Ciungii Bălăsinei, 800 ha, înfiinţată în anul 1971; Farcău - Lacul Vinderel - Mihailec, 100 ha, propusă în anul 1994 ca rezervaţie geologică, faunistică, peisagistică; rezervaţia Tomnatec - Sehleanu, 100 ha, propusă în anul 1994 ca rezervaţie floristică - peisagistică (poiană cu narcise); Stâncăriile Sâlhoi - Zâmbroslavele, 5 ha, înfiinţată în anul 1977 ca rezervaţie botanică pentru ocrotirea plantei Cochlearia pyrenaica var. borzaeana.

O altă rezervaţie botanică, Stâna lui Vârtic, la sud de Toroiaga, 10 ha, a avut existenţă efemeră, datând din anii 80 şi dispărând din evidenţă ca rezervaţie în anul 1994.

Prin cercetările derulate în anii 1999-2002, de un grup coordonat de Filip Moisei de la Societatea Ecologistă Maramureş, au fost conturate şi alte nuclee cu importanţă ştiinţifică: Zasiu - Runc - Hlubochi, 745 ha; Şerban - Tomnatec - Sehleanu, 1050 ha (extindere importantă a rezervaţiei existente); Farcău - Vinderel - Mihailec - Pietriceaua - Cârligătura, 1920 ha (include şi cele 100 ha ale actualei rezervaţii Farcău - Vinderel - Mihailec); Lutoasa - Pietrosul Bardăului - Pecealu - Băiţa, 930 ha; Băiţa - Bardău - tunel CFF Terchila,  1095 ha; Comanu Mic, 300 ha; Izvorul Boului - Jupania, 265 ha (în extinderea rezervaţiei de cocoş de mesteacăn Cornul Nedeii - Ciungii Bălăsinei); toate acestea urmează să justifice înfiinţarea Parcului Natural al Munţilor Maramureşului, pe întreg teritoriul masivului.

Turism, cazare, localităţi de acces. Pentru un masiv montan despre care prof. Kubijovyc de la Universitatea din Cracovia scria în anul 1934 că „munţii de la nord de Vişeu n-au încă un nume stabil: sunt numiţi Munţii sau Carpaţii Maramureşului, Alpii Huţulilor, Munţii Cyvcyn, eu întrebuinţez pe cel dintâi” este totuşi remarcabil faptul că turismul montan are muguri destul de viguroşi şi vechi.

După primul război mondial, când graniţa României a atins pentru scurt timp pe cea a Cehoslovaciei interbelice, un stat european nou, dar cu principii democratice considerate atunci avangardiste, între cei doi vecini s-a stabilit un regim de frontieră de tip Schengen. Doar aşa, secţia Sighetu Marmaţiei a Touring Clubului României a putut realiza, în anul 1934, un marcaj turistic chiar pe graniţă, din localitatea Valea Vişeului până pe Vf. Pop Ivan, traseu frecventat de turiştii români, cehoslovaci şi polonezi doar vreo 4 ani, suficient însă ca să fie descoperită şi vizitată şi poiana de narcise de la Tomnatec - Sehleanu. Amintirea acelor timpuri aduce şi acum turişti din fosta Cehoslovacie.

De la Vf. Stogu spre est, graniţa României era cu Polonia, fapt care aduce acum turişti polonezi curioşi sau nostalgici, călăuziţi de hărţi turistice tipărite în Warszawa în anul 2001, la scara 1:100.000, având pe verso harta la scara 1:75.000 austro-ungară din anul 1908, harta lui Cataramă, numele ironic pe care românii ardeleni l-au dat lui Franz Iosef şi care s-a înscris şi în toponimia Vaserului şi Ţâşlei superioare.

Au urmat ca vecini nordici ai României fostul URSS, cu o graniţă ermetică şi apoi Ucraina, cu una mai permeabilă, care tocmai de aceea va fi cel puţin în viitorul previzibil, intens securizată de partea română. Ca urmare, turismul montan are caractere specifice în Munţii Maramureşului. Reglementările legale arată că accesul la culoarul de frontieră şi fâşia de protecţie a frontierei de stat, cu o lăţime de 500 m, este considerat contravenţie (dacă nu constituie infracţiune) atunci când accesul se face fără documente de identitate şi fără acordul poliţiei de frontieră şi al administraţiei publice. Ceea ce înseamnă că toată creasta principală a Munţilor Maramureşului are acest regim, astfel că traseele turistice care vor fi menţionate, nu vă vor face infractori sau contravenienţi, pentru că vor evita zona de graniţă.

Principalul obiectiv turistic rămâne Valea Vaserului, datorită căii ferate forestiere cu o lungime de peste 40 km, acest tip de transport devenind o atracţie turistică mondială datorită numărului redus de astfel de mijloace de transport. Deşi în multe ţări s-au reconstruit asemenea căi ferate cu scop turistic (Argentina, Ungaria - lângă Debrecen), argumentul forte al atracţiei Vaserului este faptul că aici turiştii sunt purtaţi nu de o reconstituire, ci de o cale ferată industrială în funcţiune şi acum, deci autentică.

Calea forestieră de pe Vaser nu e prea veche, fiind construită între anii 1924-1932; dar materialele utilizate sunt mai vechi, provenind de la linia ferată Iacobeni - Borşa, edificată în anul 1917 din materiale provenite de la aproape toate uzinele metalurgice ale imperiului austro-ungar (Graz, Resitza, Ozd, Diosgyor), cu data (1883-1917) şi locul de fabricaţie ştanţate pe şine. La fel macazurile, utilizate şi acum, provin aproape în totalitate de la Diosgyor (1916-1917). Locomotivele vechi, cu aburi, nu sunt de pe vremea şinelor, dar pe unele putem citi Sovromutilaj Reşiţa şi ani ca 1954. Vagoanele vechi de călători sunt pitoreşti pentru că au sisteme de încălzire cu sobe cu lemne. Cam de o vârstă cu locomotivele cu aburi sunt vagoanele, dar cel mai vechi, reabilitat şi oferit transportului turistic este din anul 1900, ceea ce trebuie să recunoaştem că e absolut impresionant. Se estimează că Vaserul captează circa 70% din fluxul turistic din Munţii Maramureşului şi că în anul 2001 peste 5000 de turişti străini au fost inventariaţi de urmaşii foştilor grăniceri (actualii poliţişti de frontieră).

Date de interes pentru cei care doresc să parcurgă Vaserul pe CFF. Există două firme care execută transport turistic, în paralel cu exploatarea forestieră: Vişeuforest S.A. şi RG Holz Company. Punctele de pornire sunt apropiate (acces din centrul oraşului Vişeu de Sus, pe străzile Carpaţi şi în continuare, Cerbului). Gara CFF Vişeuforest, str. Cerbului 80, telefon 0262.353.990, interior 100; gara CFF RG Holz Company este ceva mai în amonte, str. Al. I. Cuza, telefon 0262.352.385.

În general transportul CFF se face cu vagoane de clasă ataşate la cele de transportat buşteni. Trenurile pleacă dimineaţa, între orele 6-7 şi merg de obicei până la Ştevioara; mai rar, Vişeuforest are curse până la Comanu (vezi harta staţiilor şi alte informaţii la https://sites.google.com/site/romanianatura38/home/carpatii-rasariteni/maramuresului/valea-vaserului-mocanita-harta-maramuresului ).

Trasee turistice marcate (vezi şi https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-maramuresului-harta-marcaje ). În anul 1982, turişti din Iaşi au realizat un marcaj punct roşu, de la Şesuri (Bistriţa Aurie) pe Valea Fântânele - cabana Fântâna Stanchii - Dl. Bucăţii - Burloaia (Baia Borşa), traseu care a început să fie remarcat (pe Valea Fântânele) în anul 2001. Marcajele de la sud de Vf. Mihailecu sunt  realizate în vara lui 2003.

Localităţi de acces. Dacă Vaserul e principala atracţie turistică a Munţilor Maramureşului, Vişeul de Sus (490 m) este principalul punct de plecare spre Vaser. Oraş cu 16.875 locuitori, menţionat din anul 1549 sub numele Între Râuri sau Vişeu Nou. Staţie CFR la Vişeu de Jos, de unde sunt autobuze la fiecare tren. Localitate situată pe Valea Vişeului, la confluenţa cu Vaserul, aval de Defileul de la Rădeasa.

Obiective turistice.  Muzeul etnografic, str. Libertăţii; biserica romano-catolică germană Ioachim şi Ana (1918), str. 22 Decembrie; biserica de lemn greco-catolică (1995); clădirea Primăriei (1870-1890, fostă reşedinţă a lui Pop Şimon); statuia lui Nicolae Dunca; izvoarele minerale din Valea Vinului, de pe str. Vânători 1 (fântâna lui Udeanu) şi str. Fântânele (fosta baie comunală, unde acum se ridică o biserică reformată); parcul dendrologic al familiei Skurka (str. Spiru Haret, 10), cu multe specii de conifere: tuia, molid pitic, tisă, rododendron japonez, larice, brad caucazian, brad coreean, zâmbru, alun cu frunze roşii, molid argintiu, bambus chinezesc pitic etc. Importanţă turistică prezintă şi puţinele case vechi de lemn (sec. al XIX-lea) care au mai rămas în cartierul Ţipţerai, pe străzile Rodnei, Cimitirului sau Prislop, construcţii mici, caracteristice prin aşa numitul Radl, streaşină semisferică de şindrilă în colţul acoperişului dinspre stradă.

Borşa 660-775 m altitudine, oraş menţionat din anul 1365, sub numele Bors. Biserica de lemn a fost construită în secolul al XVII-lea şi reconstruită în 1718, cu pictură interioară din anul 1765, realizată pe pânză. Alte obiective turistice: biserica ortodoxă (fostă greco-catolică) din Borşa centru; biserica romano-catolică din Baia Borşa (1817, refăcută în 1835); monumentul din Preluca Tătarilor (pe DN 18, spre Prislop), care evocă lupta borşenilor cu tătarii, în anul 1717; izvoarele minerale de la Baia Borşa (Vinişoru), Valea Birţului, Valea Cearcănului, Valea Vâlcănescu. Punct de plecare spre Valea Ţâşlei, Valea Cearcănului, Pasul Prislop, Şesuri.

Petrova 380 m, localitate pe DN 18 (Sighetu Marmaţiei - Borşa), cu staţie CFR. Punct de plecare spre Valea Frumuşaua. Biserică ortodoxă (1878), rare case vechi de lemn (una locuită şi acum, chiar lângă primărie). Multe gospodării oferă cazare: Borda, nr. 364 A, telefon 0262.363.074; Zvunca, nr. 373, tel. 0262.363061; Gaborean, nr. 473, tel. 0262.363.091, casă de lemn din 1930, masivă, înaltă, cu vedere spre Vf. Pop Ivan; Savu, nr. 208, tel. 0262.363.095 (gazdă expertă culinară, recunoscută, cu participări la diverse manifestări gastronomice) etc. Târg săptămânal, sâmbăta.

Repedea 500 m, comună situată pe Valea Ruscova, la confluenţa cu Repedea, punct de plecare spre Farcău - Mihailec şi Tomnatec - Sehleanu (4769 locuitori în 2002). Biserică ortodoxă ucraineană, ridicată în anul 1901, renovată şi extinsă în anul 1995. Case ce oferă cazare pentru turişti: Păiuş, nr. 651, tel. 0262.366.019; Chifa, nr. 126, cu spaţiu de cort şi rulote, în locul denumit Lujanca; Ţuţa, nr. 97, tel. 0262.366.281; Miculaiciuc, nr. 453B, pe Valea Repedea, tel. 0262.366.067, cu loc de corturi; Ţiudic Paul, nr. 68 (Lespedea), tel. 0262.366.032.

Poienile de sub Munte 540 m, localitate menţionată documentar în anul 1411, ca Polyna şi Rwzka polanya, având  10.036 locuitori (2002). Ocupă complet suprafaţa depresiunii cu acelaşi nume de pe Valea Ruscova. Biserică de lemn construită în anul 1596, renovată de mai multe ori (1798, 1894, 1921 etc.), situată lângă biserica nouă, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, ridicată în anii 1981-1984, pictată în 1985-1987, sfinţită în iulie 1988.

Pe malul celălalt al Văii Cvasniţa se află o altă biserică, având în pereţi ferestre care filtrează savant lumina în interior. Târgul care se ţine aici săptămânal, duminica, este vestit. Şi aici sunt case care oferă cazare: A.F. Semeniuc, nr. 550, 15 locuri, tel. 0262.367.407; Corjuc, tel. 0262.367.069. În reamenajare este fosta cabană Poieni, din centrul localităţii, tel. 0262.367.211.

Şesuri  1060 m, aşezare forestieră în judeţul Suceava, pe Bistriţa Aurie, important punct de plecare spre cursul superior al Ţibăului.

Posibilităţi de cazare. Munţii Maramureşului dispuneau de o reţea densă de cabane forestiere, silvice şi miniere, activităţile industriale desfăşurându-se cvasicontinuu. Între timp, din minerit au rămas doar reziduurile lui (adică hălzile şi gurile de mină din care se scurg soluţii chimice acide pustiitoare). Multe cabane forestiere s-au distrus în perioada de trecere de la exploatarea forestieră de stat la cea privată, la fel cele miniere. Chiar şi gările CFF s-au împuţinat atunci când viiturile au distrus calea ferată forestieră. Au supravieţuit doar cantoanele silvice şi cabanele de vânătoare.

Vestea bună este că s-a depăşit această etapă, unele dintre cabanele miniere devenind private şi deschise turiştilor, iniţiativa privată sesizând traficul turistic intens şi al turiştilor străini şi încercând să se adapteze. Au apărut şi cabane cu circuit închis, deci neinteresante pentru turişti, dar se construiesc noi cabane sau locuri de cazare unde turiştii (şi banii lor) vor fi apreciaţi.

Hotel Brad (Vişeu de Sus, 490 m altitudine): proprietar S.C. Vişeuforest, strada 22 Decembrie nr. 50, telefon 0262.352.999, 20 locuri, restaurant, sală de protocol, personal pentru picnic.

Cabana Fântâna Stanchii, 1700 m, 0262.343.220, 30 locuri. Cabana Valea Babei, 880 m, pe Valea Vaserului, amonte de Măcârlău, 30 locuri, 0262.355.991, proprietar Clubul Elevilor din Vişeu de Sus.

Cabana de vânătoare Făina, 790 m, pe Valea Vaserului, 10 locuri în cabană (sufragerie, sală de mese, bucătărie utilată) şi 28 în căsuţe, 0262.355.991, proprietar Ocolul silvic Vişeu de Sus.

Cabana de vânătoare Poiana Novăţ, 590 m, 7 locuri, 0262.353.941, Ocolul silvic Vişeu de Sus. Cabana de vânătoare Coşnea, 590 m, Poienile de sub Munte, 0262.367.084, 8 locuri, Ocolul silvic Poieni. Casa de oaspeţi Valea Scradei, 600 m, 15 locuri, mănăstirea Valea Scradei. Cabana Gura Novăţului, 500 m, 0262.355.221, 0745.626.776, 12 locuri plus căsuţe. Cabana Alpina, 1416 m, Pasul Prislop, 0745.077.746, 0745.523.605, 7 locuri, servirea mesei.

Menţionăm şi alte posibilităţi: case care oferă cazare în zona staţiilor CFF Vişeuforest şi Holz Company din Vişeu de Sus (Jurj, str. Cuza Vodă 26, tel. 0262.355.054; Grad, str. Al. I. Cuza 27A, tel. 0262.353.057, 0262.353.887); case care oferă cazare în zona Vişeu de Sus - Vişeu de Jos (pensiunile Otilia, Maria şi Lucreţia, Agnes, cabana Crăiţa - Valea Vinului, Şimon - Vişeu de Mijloc, Mioara - Vişeu de Jos, prin agenţia de turism Vasertour, tel. 0262.352.285); loc de instalare a corturilor în Vişeu de Sus (pensiunea Skurka, str. Spiru Haret 10, tel. 0262.355.474, în parc dendrologic, pe malul Vaserului).

Turism de iarnă. Dacă în intervalul interbelic exista interes pentru parcurgerea unor vârfuri din masiv pe schiuri, a urmat o perioadă destul de lungă în care doar schiorii de la Borşa Complex „ocheau” de pe pârtie pantele Cearcănului, de obicei fără a concretiza ulterior. Ridicarea cabanei miniere (de fapt mai mult pentru muncitorii de la foraje) Fântâna Stanchii (în anul 1975) a permis celor care o ştiau, cunoaşterea şi parcurgerea şi iarna a unui sector restrâns al masivului, dar înalt, atractiv şi extrem de izolat.

Schiul de pârtie a fost mereu complexat de vecinătatea cu amenajările de la Borşa Complex. O pârtie cu cablu de tracţiune a existat înainte de 1989 la Cocăzari (est de Piatra Băiţei, în Baia Borşa), atunci când cam toate exploatările miniere (deci şi cea din Baia Borşa) aveau posibilitatea să facă acest lucru.

Iniţiativa privată a „erupt” în anul 2002 cu o nouă pârtie de schi în Baia Borşa, AF Danci, dotată cu cablu de tracţiune; expunere nordică, servicii pentru turişti (abonamente, ceaiuri, beri, lumină), pe versantul dinspre Bobeica, mai jos de podul de la intrarea în Baia Borşa.

Calea ferată forestieră de pe Vaser permite incursiuni de iarnă pline de farmec în inima masivului, oferind oportunităţi care nu sunt încă apreciate la valoarea lor. (acest articol a fost scris în anul 2003)

                                                                                                       vezi şi:

Hartă cu munţii de la nord şi sud de graniţa România - Ucraina
Hartă Munţii Maramureşului, an 2009, partea de vest, 50x51 centimetri
Hartă Munţii Maramureşului, partea de nord (Munţii Văii Ruscova)
Hartă Munţii Maramureşului, zona centrală şi de sud, inclusiv ghid Valea Vaserului

Istoria Maramureşului, inclusiv a toponimelor montane
Maramureşul nu înseamnă Lăpuşului, Chioarului sau CodruluiGheţari nivali temporari cu peşteri în Munţii Maramureşului
Valea Vaserului, descrierea traseelor turistice
Valea Vaserului, hartă, traseul mocăniţei
Baia Borşa - Valea Vaserului, marcaj
Hartă an 2010 cu Munţii Rodnei, Maramureşului şi staţiunea Borşa (96x69 centimetri)
Avenul Izdocinâi/ Izdocinîi, cavitatea cea mai lungă şi adâncă din Munţii Maramureşului
Poiană cu narcise sub Vârful Tomnatec
Munţii Maramureşului (văzuţi de pe Vf. Ineu din Munţii Rodnei) şi Carpaţii din Ucraina, panoramă explicată 91x55 cm
Munţii Maramureşului văzuţi dinspre sud-vest, din Valea Botiza, panoramă explicată a crestei (219x56 centimetri)
Vârful Pop Ivan, 1937 metri
Vârful Pop Ivan, vara lui 2014
Vârful Râpa, lângă Pop Ivan, în martie 2015
Vârfurile Zâmbroslavele/ Zimbroslavele, stâncoase

Peşteri din Munţii Maramureşului
România, cele mai mari peşteri în şist

Lacul Vinderel, între Vârfurile Farcău şi Mihailecu (august 2012)
Lacul Vinderel, la început de mai 2014
Vârful Cearcănul, 1847 metri
Refugiul Lucăciasa
Gruiul Lung, acum pustiu
Lacul Măgurii