Cetatea de la Mehadia, în Munţii Cernei

Vasile Bouaru (Rădăuţi) 

Mehadia este comună şi sat în judeţul Caraş Severin. Localitatea este străbătută de drumul E 70 şi se află la 5 km nord faţă de intersecţia acestui drum cu drumul 67D care duce la Băile Herculane, intersecţie de la care am pornit spre Sfinxul de la Topleţ: https://sites.google.com/site/romanianatura69/home/carpatii-meridionali-ghiduri-harti-marcaje-pesteri/mehedinti/sfinxul-de-la-toplet-in-muntii-mehedinti .



Dacă mergem dinspre Herculane spre Mehadia, de-a lungul Văii Râului Bela Reca, afluent al Cernei, după câteva sute de metri de la intrarea în sat se desprinde pe partea dreaptă un drum care urcă spre centrul satului. După 1 km după ce ne-am înscris pe acest drum principal prin Mehadia ajungem la o intersecţie unde se află un indicator (foto 1) spre cetatea medievală.

                        1

Ne înscriem pe noul drum, în urcuş uşor şi depăşim casele din imaginea 2 după 100 m parcurşi. Pe podeţul din stânga imaginii 2 vom face ieşirea din traseu. Continuăm urcuşul în amonte pe lângă albia unui mic pârâu (foto 3). În stânga noastră, în sensul de urcuş, se află o porţiune de abrupt (foto 4). Deasupra ei se găseşte cetatea la care dorim să ajungem.


                     2
                                                                                                                                                                                                        3
                    
4

Mai mergem câteva sute de metri (sfârşit de mai 2017) şi sosim în dreptul unor barăci (foto 5) de la care ne abatem pe drumul din stânga. Urcuşul devine ceva mai accentuat. De mai sus privim spre înapoi (foto 6).

                                                                                                                                                                                                             5
                     
6

În câteva minute vom întâlni pe partea stângă în sensul de urcuş un loc mai degajat (foto 7); acolo părăsim drumeagul pe care am urcat şi ne abatem pe o potecă în urcuş şi mai accentuat, dar scurt (foto 8). Printre tufe de arbuşti ajungem într-o mică poiană dar, exact înainte de acea poiană se desprinde o potecă spre stânga (foto 9 – făcută dinspre amonte, de aceea în această fotografie poteca pe care trebuie să ne abatem este în dreapta imaginii); pe ea ajungem la ruinele cetăţii medievale.




                   7
                    8
                     
9





Parcurgem o distanţă scurtă, aproape orizontală, presărată cu multe flori (foto 10). Zărim ruinele (foto 11), ajungem în vecinătatea lor (foto 12).


                   
10
                      11
                      
12



Cetatea are o istorie foarte frământată. A fost construită în sec. al XIII-lea de nobilii familiei Gutkeled. Acolo au stat câţiva ani cavaleri teutoni, începând din 1429. Iancu de Hunedoara a folosit cetatea ca pavăză împotriva turcilor, în 1441. Turcii au cucerit-o în 1523 iar pe la sfârşitul sec. al XVII-lea cetatea îşi începuse procesul de ruinare.

Urme ale vechii cetăţi vedem peste tot. Se observă un şanţ, acoperit acum cu vegetaţie precum şi bucăţi din zidurile dărâmate sau prăbuşite. Ce a mai rămas în picioare este un vechi bastion (foto 14). Din dreptul lui privim spre amonte, în partea opusă satului (foto 15). Şi de lângă vechile ziduri privim spre sat, către partea pe care se ajunge la Băile Herculane (foto 16).


                        14
                        15
                       
16

Dăm ocol zidului rămas în picioare (foto 17) şi ajungem sub spărtura prin zid (foto 18). Bucăţile de piatră din zid au numeroase alveole (foto 20).

                                                                                                                                                                                                         17
                       18
                      20

Din dreptul cetăţii privim spre vale, nord-vest, locul pe unde vom coborî spre sat (foto 21). Urmăm poteca pe care am ajuns aici, în sens invers până în poieniţa amintită în dreptul fotografiei 9 de unde găsim un drumeag care coboară spre sat (foto 22).

                       
21
                     22

Iată satul, aflat ceva mai jos (foto 23) şi partea din aval cu un munte care desparte două văi (foto 24). Pe alocuri mai găsim bucăţi de piatră, unele prelucrate.


                      23
                      

24





Ne-am depărtat de ruinele cetăţii (foto 26) şi de turnul rămas în picioare. Culoarul pe unde coborâm este pitoresc (foto 28). Trecem pe lângă alte pietre care par a fi prelucrate şi zărim turnul (foto 30).


                      26
                        28
                          
30

Poteca pe care coborâm se abate spre pădurea din dreapta dar are şi o ramură spre vale (foto 31), pe care ne înscriem. În câteva minute ajungem la primele case din sat (foto 32) şi după ce le depăşim sosim la intersecţia din imaginea 2, la podeţul peste pârâul pe lângă care am urcat la început.

                                                                                                                                                                     31
                        
32