Peştera Baia lui Schneider, 791 metri lungime şi Grota de la Baia lui Schneider, în Munţii Rodnei

Vasile Bouaru (Rădăuţi)

Participanţi: Vasile Bouaru, Ciprian Chelariu (Rădăuţi).


Una din cele mai interesante peşteri din Valea Vinului, Munţii Rodnei, este Baia lui Schneider. Se află pe versantul sud-estic din Dealul Popii, aflat spre vest faţă de Valea Vinului, la circa 1,5 km. Localizarea peşterii precum şi date despre alte peşteri din  zonă găsim la. De asemenea, am extras din Marcian Bleahu, Vasile Decu, Ştefan Negrea, Cornel Pleşa, Ioan Povară, Iosif Viehmann - Peşteri din România - Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, imaginile a şi b.

Am ajuns în primele zile ale lui iunie 2017 la intrarea în peşteră, după un urcuş destul de accentuat pe traseul care duce spre Poiana Narciselor. Iată intrarea în peşteră (foto 1). Pentru vizitare avem nevoie de sursă de lumină; parcurgerea nu prezintă dificultăţi. Imediat după intrare parcurgem o scurtă galerie (foto 2) unde observăm muşchi crescut pe pereţii laterali (foto 3). Peştera are dezvoltare de 791,5 metri (vezi).

a

b

                      1

2

La câteva zeci de metri de la intrare trecem de un mic intrând lateral (foto 4). Blocuri de piatră stau răspândite la tot pasul (foto 5). O mică galerie laterală întâlnim pe partea stângă cum înaintăm (foto 6). Apar şi primele formaţiuni (foto 7, 8).

                                                         4

                       5

                           6

7

8

                       9

Cu cât înaintăm observăm tot mai multe urme ale activităţii umane (foto 9). Numele de baie provine de la activităţi miniere. Cu cât înaintăm mai mult apar mai des speleoteme (foto 10). Înaintăm cu atenţie printre blocurile de piatră (foto 11) şi găsim o mică baltă (foto 12).

10

11

12

13

14

Iată stalactite de mici dimensiuni pe tavan (foto 13), mici draperii albe (foto 14) şi scurgeri parietale (foto 15). Mai înaintăm puţin şi observăm alte formaţiuni (foto 16, 17). Trecem de o zonă mai îngustă (foto 18) şi ajungem într-o sală de dimensiuni mai mari (foto 19).

15

16

                        17

                                                18

19

Formaţiunile se diversifică (foto 20, 21, 22, 23). Depăşim iar câteva locuri cu porţiuni alunecoase (foto 24) şi ajungem la peretele lateral din imaginea foto 25.

                                            20

                         21

                      22

23

24

25

Nu există monotonie în defilarea speleothemelor (foto 26, 27, 28, 29, 30) (nu rupeţi formaţiunile pentru că o dată scoase la exterior îşi pierd imediat strălucirea, aceasta fiind dată de umiditatea specifică peşterii). Coloritul acestor cristale este uimitor  (foto 31, 32, 33).

                         26

                             27

                          28

                        29

                       30

                         31

                              32

33

În zona stalactitei din imaginea 34 am făcut un mic film: https://youtu.be/fPWnj06_SGs. Priviţi formaţiunile, dar nu le atingeţi, dezvoltarea lor va fi perturbată (foto 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41). Iată un alt scurt film https://youtu.be/RFAX70mDRf0.

34

35

                       36

                         37

38

39

                       40

41

Ne mai deplasăm câţiva metri (foto 42) şi ajungem la alte formaţiuni (foto 43, 44). Hotărâm să facem cale întoarsă şi ieşim la lumină. Ne abatem spre vest 30 m deoarece acolo se află Grota de la Baia lui Schneider (foto 45).

42

43

44

45

Mergem câţiva metri aproape târâş şi ajungem într-o sală de mici dimensiuni, dar suficient de largă şi înaltă pentru a sta în picioare (foto 47). Grota nu este prea lungă (foto 48, 49).

47

48

49

51

Coborâm apoi de pe munte mergând pe poteca pe care am ajuns aici spre drumul care duce în Poiana Narciselor. Zărim printre copaci, spre nord-est, Vârful Ineu (foto 51).

                                                                                                 Donează 30 de lei