Munţii Rodnei, creasta principală de la vest la est, hartă, trasee de acces

continuare de la 

I.   Pasul  Şetref - Bătrâna, 8 ore

Plec din Baia Mare, cu Iancsi Moldovan, sătmăreanul, pe 1 octombrie 2002. Ajungem în Pasul Şetref la ora 8. Vânt subţire, cel mult 10 grade. Rucsaci de 25 kg. Dăm să purcedem la drum. Nici urmă de reper deşi, în Dej, Borşa etc. sunt amplasate panouri specificând pretenţios spre Rezervaţia Biosferei Munţii Rodnei… Noroc cu precizarea lui Dinu Mititeanu că traseul începe pe şleaul ascendent al unui drum de căruţă, imediat în spatele hanului grandios şi pustiu.

Suim prin fânaţă, apoi holde de cartofi. Până la Capul Muntelui (vezi harta alăturată, extras din revista Munţii Carpaţi, nr. 16, pagina 20) nu dăm de izvoare; e bine să facem provizii de la han. În 40 minute ajungem la buza primului deal, unde dăm peste un vechi sălaş de animale. Repere: la vest Ţibleşul (descoperă pe larg şi în detaliu acest masiv la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-tibles-marcaje-pesteri), vastă piramidă cu trei vârfuri; la est nord-est Muntele lui Şerban, apoi spre dreapta Munţii Pop Ivan, Farcău, Mihailec, Pietrosul Maramureşului (Bardău, sau Pecealu conform ucrainenilor din Poienile de sub Munte), Toroioaga, Gâliu, toate aparţinând Munţilor Maramureşului (descoperiţi în detaliu aceşti munţi la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-maramuresului-harta-marcaje). La stânga, sub noi, localitatea Săcel (5 km până în Pasul Şetref, pe D.N. 17C).

Marcajul bandă roşie, destul de rar, apare în holdele de cartofi şerpuite de drumul de căruţe, pe molizi izolaţi, la distanţe de 50-100 m. La poale de tufe, rubinii calote, punctate cu alb, ale amanitelor mortale. Miresme dulci de fân, abia cosit, amestecat cu iz de frunze putrezind.

După o oră de la plecare, urmând fidel şleaul drumului de căruţe, pieptiş, dăm de o rarişte de fagi. Aici cotim stânga, ţinând riguros la liziera pădurii de fag ce se va situa de-acum la dreapta potecii înierbate. Ajungem într-o fânaţă cu bifurcaţie de poteci. Continuăm pe direcţia nord nord-est, la lizieră, marcajul fiind plasat pe fagi; sosim la o buză de deal, cu marcaj pe un molid; continuăm dreapta,  pe o culme dreaptă şi scurtă.

La 1½ ore de la plecare dam de o poieniţă cu o primă momâie din pietre. Marcajul reapare la 50 m, pe un molid tânăr. Imediat dăm peste a doua momâie, apoi continuăm pe culmea cu aspect de seceră, spre nord, regăsind marcajul pe un fag. La mică distanţă întâlnim a treia momâie. De aici avem prima imagine panoramică spre Pietrosul Rodnei, Buhăescu Mare şi Mic iar la stânga lor spre lanţul Munţilor Maramureşului, de la Gâliu, Toroioaga spre Muntele lui Şerban. Coborâm aproximativ 100 m pe culme şi brusc schimbăm direcţia, dreapta, spre sud (săgeată pe fag); poteca duce pe curbă de nivel spre o şa continuată cu o vastă fânaţă în care remarcăm o gospodărie de vară cu dependinţe. De la plecare au trecut 2 - 2½ ore.

Ţibleşul impresionează spre dreapta, în timp ce Pietrosul Rodnei se înalţă la stânga. Continuăm spre un vârf împădurit, ce va rămâne spre stânga, suind spre Capu Muntelui pe drumul de căruţă ce conduce spre o rarişte de molizi, apoi în pădurea matură. Marcaj la lizieră, greu vizibil, urmând un vechi drum de căruţe, înierbat, acaparat de lăstăriş. Se poate continua însă prin pădure, pe poteca bine conturată, reajungând la un marcaj săgeată roşie plasat pe un molid; se traversează o poieniţă, marcajul reapare la 30 m, pe un molid, după aceea pe cioate de brad.

După 3 ore ieşim din pădure la Între Repezi, Capul Muntelui, într-o poiană tăiată de la vest la est de un drum de căruţă. Dăm de un sălaş pentru animale. În depărtare este vizibilă localitatea Dealu Ştefăniţei şi parte din Valea Sălăuţei, care coboară spre Salva. Aici descoperim primul izvor, apele tăind poteca.

Din dreapta, plasat pe un molid solitar, vine triunghiul albastru, dinspre Dealu Ştefăniţei. Suim pieptiş, 100 m şi dăm de 11 jgheaburi de beton, alimentate în cascadă. Banda roşie şi triunghiul albastru se regăsesc pe jgheaburi. Continuăm spre buza dealului, de unde poteca se lărgeşte, devenind drum de TAF ce taie de-a coasta versantul. Imediat ajungem la o poiană largă, cu vechi sălaşe. Drumul lasă la stânga o pajişte abruptă, Preluca Şatrei, cu rarişte de molidiş şi la dreapta pădurea densă de molid.

La 4 ore de la plecare ajungem La Valauă, Halăuri (La Jgheaburi pe harta din Munţii Carpaţi; în loc de Poiana Suşii, cum spun localnicii, pe hartă apare Vf. Posuşiu, 1103 m): zece jgheaburi cascadate, din beton. Marcajul bandă roşie e plasat pe cel mai de sus jgheab, stânga, inducând idea că poteca ar trebui urmată spre înainte, asta şi conform hărţii din care nu reiese că aici marcajul coboară dreapta, pe un drum de TAF.

Vizavi de poiana înclinată de La Valauă, peste valea din dreapta, sud, remarcăm trei muncei înşeuaţi, cu un saivan plasat într-o poiană alungită, pe culme. Urmând drumul de TAF, pronunţat descendent, frământat, mocirlos, tăiat din stânga de izvoare, descoperim, extrem de rar, marcajul bandă roşie pe molizii ce au scăpat recentei exploatări sau pe lespezi nedislocate de utilajele forestiere. Două mici poieniţe, scurmate de utilaje, rămân la dreapta. Noi coborâm foarte mult, est sud-est, spre obârşia Văii Repedea.

Aici dăm de o ramificaţie. O variantă continuă descendent, dreapta. Noi suim pe un scoc noroios, înainte, după 100 m ieşind la lizieră, în pajişte silvică. Aici cotim 90 grade stânga. Din acest punct avem panoramă spre Culmea Hotarului, piciorul nordic al Pietrosului. Drumul pastoral face ocolire largă, dreapta. Suntem în Preluca de sub Piatră unde întâlnim mulţime de megaliţi din conglomerat, întunecaţi. Continuăm coborârea pe Obcina Pietrei, admirând la stânga lespezile suprapuse de piatră ale versantului est sud-estic al Muncelului  (1703 m; lespezile sure sunt vizibile imediat după răsărit, reper privind dinspre Pietrosul sau Buhăescu spre vest).

După 5 - 5½ ore de la plecare, coborând pe drum de TAF, prin molidiş tânăr, cu bandă roşie foarte rară, atingem Pasul Pietrii. La 2 km stânga este Izvorul Albastru al Izei, izbucul şi peştera, de unde, la 9 km, pe drum forestier, urmând V. Izei, am ajunge în Dealul Moiseiului (D.N. 17C). Dacă din Pasul Pietrii am merge dreapta pe drumul auto forestier, în aval pe V. Strâmba, trecând pe la cabana Zăvoaiele Borcutului, am sosi în localitatea Romuli (15 km).

Pasul Pietrii are o căbăniţă închisă cu lacăt, loc de popas cu masă şi bănci de lemn. Continuăm spre înainte. Banda roşie e pe un molid stufos, din stânga drumului de TAF ascendent, spălat de torente. În continuare marcajul e foarte rar dar urmăm drumul de TAF ascendent, principal, spre sud sud-est. La 40 minute din Pasul Pietrii, din stânga drumului de TAF curg izvoare abundente. La stânga e o zonă defrişată, la dreapta pădure de molid.

La 1¼ ore din Pasul Pietrii, bifurcatie. Continuăm spre înainte, est, nu la dreapta. Drumul de TAF e sinuos, ascendent, bolovănos. Marcaj rar, suficient; drept reper se poate avea vasta zonă defrişată din stânga. Poteca se umezeşte; urmând firişorul de apă dăm de o zonă mocirloasă, cu izvoare situate la poalele unui molid. De aici nu mai e apă până sub Vârful Gropilor (2063 m).

După 7 ore din Pasul Şetref ajungem în gol alpin (1650 m), sub Vf. Bătrâna (1710 m), situat în dreapta, în faţă desfăşurându-se impresionante Culmea Hotarului, Pietrosul, Buhăescu Mare şi Mic, Vf. Gropilor. Din Buhăescu Mic, spre vest nord-vest, se desprinde un picior stâncos, continuat cu Culmea Jirezii, custuroasă, uşor înşeuată (aspect de jireadă maramureşană, pentru uscat fân). Aici am făcut prima tabără.

II.   Bătrâna - Şaua Laptelui, 7½ ore

Dimineaţa, cortul cu condens e îngheţat bocnă. N-a fost frig în sacii de puf. Bocancii trebuie puşi în cort. Năvalnici nori acaparează cerul. Miroase a ninsoare. Plecăm la 9. Mergem spre sud, dreapta faţă de lizieră; marcaj rar, pe molizi scunzi. Poteca bine conturată în pajiştea alpină ocoleşte prin stânga Vf. Bătrâna, descriind un amplu S. După o bifurcaţie unde facem stânga, poteca traversează 300 m spre nord o culme largă, plată, punctată de câteva tăuşoare nivale, ajungând la o cruce din lemn pe care găsim banda roşie.

De aici cotim dreapta, est, lăsând o culme cu jnepeniş spre stânga, respectiv o depresiune turboasă cu mici bălţi nivale la dreapta, obârşie de pâraie numite Lespezi. Poteca coboară uşor, conduce în Tarniţa Bătrânei. Ca repere de relief avem la sud-vest Vf. Bătrâna, iar la vest Vf. Ţibleş, cu Muncelu suprapus în prim plan. La nord-est e Vf. Gropilor iar spre sud-est, prefaţat de o abruptă căldare glaciară tăiată de un pârâiaş, Vf. Ţapului. Această porţiune este foarte dificil de parcurs pe negură şi pe zăpadă de peste 25 cm deoarece marcajele rare, plasate pe mici pietre mascate de vegetaţia ierboasă devin invizibile.

La 1½ ore de sub Batrâna tăiem pe drum de TAF piciorul estic al Gropilor. Poteca bandă roşie e mai la dreapta, acompaniind fidel noul drum. În faţă se înalţă Coasta Netedă iar la dreapta ei Vf. Ţapu (2024 m). La stânga noastră se află obârşia Pâraielor Bătrâna şi Gropi. Drumul pastoral ferm, larg, este excelent de parcurs, uneori marcajul suprapunându-i-se. Urmează o zonă cu izvoare abundente, ivite din stânga. Coborâm accentuat, spre nord; urmează o adâncă înşeuare, apoi suim de-a coasta, est, dreapta, traversând alte izvoare ce taie drumul.

La 2¾ ore de sub Batrâna poposim la panoul hartă deja ruginit, cu omisiuni şi erori, loc propus spre campare, din Tarniţa la Cruce. Aici se termină drumul de TAF, traseul nostru continuând spre est, pe potecă relativ bine conturată. Dacă nu ar fi fost negura ce limita drastic vizibilitatea la 25-30 m, spre nord, imediat sub culme, am fi putut admira Tăul La Cruce, loc de campare. O săgeată metalică şi un înscris albastru, grăbit, de mână, indică, spre sud sud-vest, cabana Guşet, 1 - 1½ ore. Spre nord observăm marcajul bandă albastră, care suind peste Rebra, Buhăescu Mic, Buhăescu Mare, prin Curmătura Pietrosului, conduce pe Pietrosul Rodnei şi de acolo, în coborâre, prin Căldarea Iezer, la staţia meteo Iezerul Pietrosului, apoi ajungând în oraşul minier  Borşa.

Noi continuăm spre est, poteca traversând imediat o scurtă zonă mocirloasă, punctată fericit cu câteva lespezi. La 3 ore de la plecare ajungem la stâncăriile Obârşiei Rebrei. După vreo 20 m, o bandă albastră se desprinde spre dreapta, ocolind pe la sud Vf. Cormaia, pentru a urma o creastă sudică, prin Coasta Netedă, Vf. Ţapului, spre localităţile Cormaia, Sângeorz Băi. Noi urmăm banda roşie, spre stânga, coborând foarte mult spre Şaua Între Izvoare. Cornişele primelor ninsori acompaniază muchiile versanţilor dinspre obârşia Izvorului Repede.

Traversăm spre est o succesiune de vâlcele înierbate, dispuse în două mici căldări. Cea de-a doua, mai mare, are la nici 3 m în dreapta potecii Fântâna lui Râţâfoi, sursă potabilă abundentă, protejată de lespezi. Varianta adevărată de creastă conduce din Obârşia Rebrei peste Vârfurile Cormaia şi Repede, reîntâlnind marcajul în zona La Cărţi. Continuăm pe marcaj şi potecă fermă, suind de-a coasta, înfiorându-ne la vederea urmelor gheroase de urs, ajungând, după 4 ore, în locul numit La Cărţi (din cauza foitajului specific şisturilor).

Marcaj destul de deficitar pe aici. Poteca taie culmea, coborând uşor stânga, spre nord-est; trecem pe la un izvor abundent, ce se scurge în micul Tăul La Cărţi, alungit între maluri stâncoase. De aici continuăm de-a coasta, pe dreapta culmii cu jnepeniş, la un moment dat străjuită de o stâncă; apoi trecem pe stânga culmii, mergând spre Tarniţa Negoieselor.

Urcăm uşor pe poteca îngustă, bolovănoasă, spre est, tangent la coastă; pe vreme bună, Vf. Puzdre (Pusdre) apare în faţă ca o impresionantă piramidă trapezoidală, cu două vârfuri; la dreapta lui, după larga şa a Puzdrelor vedem conic ascuţitul Anieş; în plan secund, aproape alipit, ceva mai scund, Vf. Laptele Mare.

După 25 minute de la Tăul La Cărţi poteca se bifurcă, marcajul bandă roşie continuând la dreapta sau înainte. Urmând poteca spre înainte, prin jnepeniş, lăsăm la stânga un mic tău nival, cu diametru de 10 m. Continuăm spre nord-est şi în 40 minute de la Tăul La Cărţi dăm de un izvor abundent ce curge spre stânga, către obârşia Gardinei, afluent al Repedei. Aici e bine să luăm apă, fiindcă izvorul de sub Tarniţa Bârsanului e slab şi adesea seacă sau prezintă suspensii organice.

După încă 10 minute, pe stânga, în pajişte, atrage atenţia un bloc stâncos, solitar. De aici avem de traversat o zonă, pe bună dreptate botezată după anii 1960 La Oase, datorită cioturilor sure de jnepeniş rămase după defrişarea sălbatică, în scopul aberantei extinderi a suprafeţei de păşunat. După 6¼ ore de la plecare suim în Tarniţa Bârsanului şi apoi pe culmea cu marcaj rar, pe lespezi, spre jnepenişul ce bordează versantul vestic al Puzdrelor. Negura mă împiedică să apreciez dacă între Vf. Negoiasa şi Tarniţa Bârsanului există sau nu un vârf al Bârsanului, din câte-mi amintesc da; pe hărţi nu e marcat.

Aici dăm de un drum pastoral, marcat cu bandă galbenă, care, în 6 ore ar conduce în localitatea Anieş. Urmăm poteca bandă roşie, ce suie, apoi taie de-a coasta Şaua Puzdre (Pusdre), continuând cu mici urcuşuri coborâşuri pe versantul nordic al Vf. Anieş, apoi Laptelui Mare, în cele din urmă coborând accentuat spre Şaua Laptelui, unde vom campa după aproximativ 8 ore de la plecarea de sub Bătrâna. Şa îngustă, cu smocuri de iarbă cioturoasă. Puţin protejată dinspre nord-est de un val de pământ bolovănos.

Vântul rade muntele, în rafale violente, îngheţate. Pe vreme bună, la baza versantului de nord-est al Vf. Puzdre atrag atenţia două iezere mici. Un stâlp cu săgeţi vechi, ilizibile, încearcă să sugereze parcursul de creastă spre Vf. Laptelui Mic, Vf. Putredu Galaţului, Şaua Gărgălău şi în sens invers spre Şaua Puzdre, pe bandă roşie; iar la stânga, pe aproape inexistentul, extrem de vechi punct albastru, spre Căldarea Negoiescu şi fostele cabane Puzdre, cea din anii 40, ulterior aparţinând OJT-ului, prăbuşită, apoi cea a IPEG, cu dotări deosebite, vandalizată de borşeni după 1989, azi de plâns ruină. Acum, pe locul fostei cabane a OJT-ului s-a construit un mic refugiu, inaccesibil turiştilor. Tăuşoare mici se oglindesc pe vreme bună şi în Căldarea Negoiescu.

III.   Şaua Laptelui - Şaua Ineuţ, 9½ ore

Ne sculăm la 6. Prind un culoar telefonic şi o felicit pe Anca, fiica cea mică, de ziua de naştere.

Din această şa poteca conduce spre est, iniţial în urcuş lejer, spre doi muncei cu creştet stâncos; urmează o altă înşeuare şi apoi un suiş accentuat către Vf. Laptelui Mic (ca şi Vf. Anieş, neinscripţionat pe hartă). De aici poteca urmează fidel culmea, urcând spre Putredu Galaţului (2048 m), definit de trei mameloane.

Ne delectăm privirile cu inegalabila „gheară” de şoim a Vf. Corongiş (1987 m), la sud-est; Gărgălăul, masiv, rotunjit, este la est. La dreapta lui, în linie dreaptă, Vf. Clăii, ascuţit şi apoi Vf. La Cepi; în fine, după o scurtă înşeuare, Vf. Omului. Spre nord nord-est putem admira observatoarele astronomice (cinci emisfere albe) de pe Vf. Pop Ivan de Cernohora, din Transcarpatia ucraineană; ceva mai aproape, Munţii Toroioaga, Cearcănu, Cornu Nedeii din M. Maramureşului, apoi, şi mai aproape, Piatra Rea, Podul Izvorul Cailor, Poiana Ştiol, Culmea şi Vf. Musceta, Muntele Cailor, toate din M. Rodnei.

În 45 minute de la plecarea din Şaua Laptelui ajungem pe Putredu Galaţului. La stânga, la baza piciorului său nord-estic, sunt Tăurile Cimpoiesei, puţin adânci, loc de adăpare a vitelor aduse la vărat; mai jos, pe clina vestică a Păltinişului, alte două tăuri, fără nume, aproape colmatate. Un tăuşor mic rămâne în stânga potecii, pe o terasă estică a Putredului Galaţului; la baza versantului său estic, la ieşirea din Curmătura Galaţului, o scochină mocirloasă, alungită, cu apă mai ales primăvara, la topirea zăpezilor; în fine, alt tăuşor, eliptic, la stânga, pe Muntele Cailor.

După 1,10 ore de la tabără atingem Curmătura Galaţului. Un stol de 15 potârnichi se înalţă din pajişte, speriindu-ne şi încântându-ne cu zborul lor precipitat spre versantul sud-vestic. De aici, spre stânga, în josul căldării unde debutează V. Rea, superbă privelişte spre complexul turistic Borşa, bisericuţa nouă din lemn şi Borşa Fântâna. După 1½ ore întâlnim, la dreapta potecii largi, primul izvor iar după 1¾ ore poposim sub Şaua Gărgălău. De aici spre dreapta pleacă un traseu cruce albastră, marcaj vechi, spre localitatea Anieş; nu există indicator, debutul parcursului fiind depistabil oarecum greu (notă, Ică Giurgiu: am parcurs acest drum şi nu recomand alegerea lui pe vreme fără vizibilitate, din cauza câtorva puncte unde lipsa semnelor ne poate băga prin locuri greu de străbătut).

Trebuie să facem provizii de apă. Până la firavele izvoare de sub coasta sud-vestică a Ineului sau, mai departe, sub Şaua Ineuţ, nu mai găsim. În Şaua Gărgălău nu există stâlp iar marcajul e sporadic, pe pietre. De aici continuăm dreapta, pe o culme stâncoasă cu tufe dense de rododendron, pe alocuri îmbobocit a doua oară, apoi pe o înfundătură nivală, spre Vf. Gărgălău, poposind după 45 minute pe prima terasă a acestuia, fotografiind, pentru ultima oară, forma naturală, dumnezeiască, ca de alungită lacrimă, a celui ce a fost Iezerul Bistriţei Aurii sau Tăul Ştiol, actual buldozerit în aval cu scopul măririi suprafeţei sale. Un drum recent decopertat, sinuos, vine din Poiana Ştiol, de la vechile stâne şi saivane, spre recent construitul refugiu Ştiol, apoi, ocolind spre est pragul glaciar calcaros, până la baza iezerului.

Acum, înşeuările nordice şi versantul nordic al Gărgălăului sunt acoperite de un strat inconsistent, dar îngheţat, de zăpadă. Au apărut şi mirificele forme de gheaţă pe vegetaţie. După 4 ore de la plecare, cu un popas de ½ oră sub Şaua Gărgălău, atingem piscul de 2158 m, marcat cu cruce de lemn; spre sud, la 25 m, un stâlp metalic şi o tăbliţă ruginită indică parcursul către Pietrosul Rodnei.

De aici, spre sud, aproape în linie dreaptă, se înşiră Vârfurile Clăii, La Cepi, Omului şi mai spre dreapta Corongiş, acesta aparţinând deja unei creste secundare. La stânga, din Gărgălău, se desprinde Piciorul Oncului; sub el, spre est, ampla depresiune a Putredului. Din Vf. Omului spre stânga, est, în unghi drept, continuă creasta principală, cu Vf. Cişa, Tarniţa (Şaua) lui Putredu, Coasta Netedă, Vf. Tomnatic, apoi alt vârf nemarcat pe hartă, denumit, de Emilian Iliescu, Clăii şi apoi Vf. Ineu. Din Ineu spre stânga se desprinde Creasta Pleşcuţei. Panorama spre est nord-est de pe Gărgălău este impresionantă pe vreme favorabilă, ca şi aceea spre vest sud-vest şi vest nord-vest, de la înlănţuitele culmi secundare scurse spre V. Someşului Mare până la Pietrosul Rodnei. 

De pe Gărgălău urmăm riguros poteca, lăsând, după o scurtă înşeuare, la stânga, Vf. Clăii, de unde se aruncă-n văzduh, greoi, cu puternice bătăi sacadate de aripi, doi cocoşi de munte. Suim apoi lejer spre La Cepi, zonă accidentată, cu şisturi pluristratificate, de aici luându-şi zborul spre V. Putredu un alt cocoş. Ciudat cum de le plac spaţiile vaste, însorite, unde ciugulesc seminţe de ierburi, ienupăr, afin, merişor. Şi nu-i vezi din cauza mimetismului perfect al penajului decât atunci când te sperie realmente, izbucnind ca o ghiulea de tun, de undeva din faţă.

Urmează o amplă înşeuare din care, luând-o spre stânga, prin pajiştea alpină, în aproximativ 45 minute am putea ajunge în Căldarea Putredu, zona La Mori. La dreapta e un abrupt foarte accidentat, poteca fiind în pericol de apropiată prăbuşire o dată cu o mare bucată de versant deja separat de masivul stâncos.

Suim susţinut spre Vf. Omului, pe care-l lăsăm la dreapta potecii (5 ore de la plecare). Un picior sud sud-vestic al acestuia continuă spre Coasta Tăului, făcând legătură cu Corongişul. În câteva minute peisajul se modifică radical, înfricoşător: în dreapta culmii, spre sud-vest, neguri, apoi nori grei de zăpadă, acaparează uimitor versanţii năsăudeni, în timp ce abruptul nord-estic e încă în soare.

Continuăm pe culme, spre est, depăşim o zonă de custură accidentată, prin dreapta, apoi mergem spre Vf. Cişa, pe creasta marcată de o împietrită pe veci cămilă. Apoi, într-o prelungă coborâre, urmează Tarniţa lui Putredu (6½ ore). Nici pe vreme neguroasă nu sunt probleme serioase de orientare deoarece poteca e unică, bine conturată, marcajele vizibile, pe pietre sau, acolo unde se delimitează abruptul nord nord-estic, chiar pe buza stâncoasă a acestuia. Probleme reale de orientare survin pe timp de iarnă, cu zăpada acoperind marcajul şi negură /viscol ce ar masca reperele reliefului.

În Tarniţa lui Putredu dăm de un stâlp cu săgeţi: bandă roşie spre vest, Şaua Gărgălău, 3 ore, 6 km; bandă roşie la est, Vf. Ineu, prin Vf. Tomnatic, 2 ore, 4 km; spre sud, triunghi albastru, Valea Vinului, prin V. Izvorul Roşu, 4 ore. Impresionantă priveliştea spre Căldarea Putredu unde, la o sută de metri sub noi, obârşia Putredului aduce prin sinuoasele meandre din pajiştea turboasă a desen de năstruşnic copil. 

Din Tarniţa lui Putredu suim lung, susţinut, pe Coasta Netedă, uriaşă culme trapezoidală, neted fiind versantul său sudic; coborâm spre o şa de unde urmează o custură stâncoasă îngustă, zona alpină, cu prize bune, neasigurată prin cabluri, mai dificilă în coborâre şi, desigur, pe vreme rea. Ocolirea zonei alpine prin dreapta, La Tău, e posibilă dar cere timp, efort la coborâre şi apoi revenire la altitudinea atât de cu greu câştigată. Între Coasta Netedă şi piciorul cu tău nival elipsoidal (Tomnatic), desprins din Vf. Tomnatic, avem panoramă asupra unei alungite căldări spre cea a Putredului, ceva mai mică, numită Tomnatic.

Urmează urcuş pieptiş, iniţial pe o custură îngustă, treptat lărgită, spre Vf. Tomnatic. De pe Tomnatic coborâm pe poteca ce taie versantul său sud-estic, dăm într-o mică şa, suim pe un vârf relativ şters (Clăii II, conform Emilian Iliescu, omis de majoritatea autorilor ulteriori), coborâm spre o înşeuare scurtă. De aici continuând în urcuş susţinut, la limita abruptului nord-vestic, spre Ineu, lăsând la stânga Fundul Bilei cu două tăuri nivale (unul Tăul Bilei, cu formă neregulată, puţin adânc şi un altul fără nume, lenticular), apoi Gaura Ineului, în fine ajungem la Şaua Ineului (2240 m), loc de trecere bianuală a turmelor de oi şi vite dinspre meleaguri năsăudene spre cele maramureşan sucevene. De aici, suind pe picior, se poate ajunge în 30 minute pe Vf. Ineu.

Poteca noastră continuă dreapta, peste lespezi; dăm de un izvor adunat imediat într-un firav pârâiaş, lăsăm la stânga potecii refugiul Ancuţei, o umedă hrubă din tablă ruginită, căptuşită cu pietre, apoi ajungem în Şaua cu Lac; stâlp cu săgeţi: stânga bandă roşie, Vf. Ineu, 25 minute; bandă roşie spre vest, 16 ore, Vf. Pietrosul; dreapta, triunghi albastru spre localitatea Rodna, prin Şaua Curăţel; mai la dreapta, punct albastru, spre localitatea Valea Vinului; la stânga tot punct albastru, dublat de bandă roşie, spre Şaua Ineuţ, Lacul Lala, respectiv Vf. Ineuţ.

Continuăm pe punct albastru, stârnim un cocoş de munte învăluit de penumbrele serii, apoi revenim la indicatorul stâlp, pun busola, harta şi coborâm uşor spre nord-est. Orientarea din Şaua cu Lac spre Şaua Ineuţ e dificilă pe negură, mai ales din cauza multelor poteci din acest loc şi marcajului derutant. E de reţinut poziţia nordică a Vf. Ineu, respectiv sud-estică a Ineuţului faţă de Şaua cu Lac.

Coborâm poteca, făcând un unghi ascuţit stânga, şi în 10 minute atingem Şaua Ineuţ. De la Şaua Laptelui până aici am făcut 9½ ore. Căutăm un locşor pentru cort, ferit de vânt, pe cât posibil fără bolovani. Îl găsim cu greu, la 100 m deasupra izvorului de sub şa. Versantul e pudrat cu zăpadă îngheţată. Cortul, sacii de dormit sunt umeziţi din nopţile trecute.

În Şaua Ineuţ, stâlp cu săgeţi: punct albastru la stânga, spre Lacurile Lala Mic şi Mare, V. Lalei, Gura Lalei, 12 km, 5½ ore; Pasul Rotunda, prin Vf. Ineuţ, bandă roşie, spre est, 4 ore; bandă roşie spre vest, Tarniţa lui Putredu, 4 ore, prin Vf. Ineu.

IV.   Şaua Ineuţ - Rotunda, 13 ore

Pornim în etapa finală, spre est sud-est, suind pe bandă roşie muchia stâncos accidentată a Ineuţului, atingând vârful după 35 minute. Este unica zonă în care ne deplasăm efectiv prin zăpada subţire, îngheţată tun. Când soarele ne izbeşte orbitor, deschid cu greu ochii gândindu-mă la Papa şi acel cuget al enigmaticilor lama tibetani: îţi mulţumesc ţie Soare că mi-ai dat, încă pentru o zi, şansa de-aţi admira strălucirea…

De aici, privind spre sud-est, ne atrage atenţia piramida ascuţită a Vf. Roşu, legat de Ineuţ printr-o lungă înşeuare cu aspect parţial de custură. Pe Ineuţ găsim o cruce de lemn doborâtă; la baza ei săgeţi indicatoare, destul de ruginite, dezorientate (le repunem corect): bandă roşie, Vf. Gajei, localitatea Rotunda, 6 ore (noi am făcut din Şaua Ineuţ 5 ore); cruce albastră, spre localitatea Şanţ, prin Valea Blaznei (prin Vârfurile Roşu şi Cobăşel).

De pe Ineuţ urmăm în coborâre abruptă o porţiune bolovănoasă, cu aspect de custură; Lacul Lala Mic, de formă neregulată, cu un tăuşor mai mic alături, putând fi admirate la stânga, acolo unde se înalţă piramida uriaşă a Ineului. Apoi, la prima înşeuare, privind în aceeaşi direcţie, oglinda aproape circulară a Lacului Lala Mare; dincolo de el, piciorul nordic al Ineului, scurs în custură spre Creasta Pleşcuţei şi apoi, cu jnepeniş, în final cu molidiş, spre Vf. Pleşcuţei.

Între Culmea Gajei şi Creasta Pleşcuţei este Valea Lala. Coborâşul abrupt continuă pe culmea cu marcaj vechi, adesea foarte şters, confuz, dificil de observat pe vreme neprielnică. Ajungem într-o şa, suim pe muchia stâncoasă spre un vârf intermediar, fără nume; continuăm rectiliniu, depăşind câteva insule de jnepeniş, dăm de o momâie din pietre, apoi poteca se angajează la dreapta culmii, pe sub jnepeniş dens, aducându-ne într-o oră de la plecare în Şaua Gajei (1789 m), la un stâlp cu săgeţi ruginite: punct roşu, la vest nord-vest, spre Lacul Lala Mare, ½ ore (se coboară continuu); bandă roşie, vest, Vf. Ineuţ, 1½ ore (timp foarte strâns, traseu dificil, urcuş accidentat); bandă roşie, nord-est, Pasul Rotunda, prin Prelucile Gajei, 2 ore (se fac trei ore cu un mers foarte susţinut…).

Din Şaua Gajei coborâm spre o mică înşeuare, unde ne bucurăm de apariţia unui solitar porumbel gulerat; apoi poteca e continuată spre est nord-est de un drum frumos, larg, sinuos, ce suie uşor, depăşind succesiv Vârfurile Gajei şi Preluci, pentru a ajunge la două izvoare cu valauă (45 minute din Şaua Gajei), imediat ce lăsăm spre dreapta Dealul Negru.

În continuare coborâm spre Nichiţaş, aici întâlnind un saivan pe cale de prăbuşire, marcajul fiind, alături de o săgeată roşie cu direcţia şi menţiunea Lacul Lala, pe pereţii acestuia. Pe o porţiune de traseu, după Şaua Gajei spre Nichiţaş, drumul pastoral e dublat la dreapta de vechea potecă turistică, marcată rar cu stâlpi metalici foarte ruginiţi, totuşi utili.

Continuăm prin pajişte spre un molidiş nord-estic, marcajul apărând pe trunchiuri. În dreapta ne atrage atenţia o baliză de lemn. Coborâm spre stâna Preluci, cu cruce de lemn îngrădită. De remarcat dezordinea, mizeria, jegul stânelor maramureşene actuale.

De aici suim uşor spre nord, printr-o zonă mocirloasă, cu molizi dezrădăcinaţi. La dreapta e o altă baliză geodezică. În fine coborâm spre Pasul Rotunda, remarcând pe un trunchi de molid o săgeată roşie dreapta, imediat un stâlp vechi de fier. De aici urmăm drumul pastoral în linie dreaptă, ce, în 20 minute, intrând prin pădurea de molid după ce lasă pe dreapta o a treia baliză geodezică din lemn, plasată la o recentă rampă de încărcare a buştenilor, trecând prin dreapta a două cazemate dinamitate, ne scoate, la exact 4 ore de la plecarea din Şaua Ineuţ în Pasul Rotunda, la cantonul drumarilor.

Pe borna kilometrică citim: D.N. 18, 6 km Rotunda, 14 km Cârlibaba; D.N. 17, 31 km Rodna Veche. Pe un stâlp metalic cu săgeţi: Ineu, prin Vf. Ineuţ, bandă roşie, 3 ore (aberant, din moment ce mergând foarte susţinut am făcut în coborâre, din Şaua Ineuţ, 4 ore, de acolo până pe Ineu trebuind minimum alte 45 minute); Suhard, Vatra Dornei, bandă roşie, 14 ore (mi se pare un timp foarte strâns).

Am pornit imediat spre Rotunda, parcurgând cei 6 km specificaţi pe bornă, până la fostul sanatoriu TBC, actual cazarmă, în 1 oră, adică după un timp total din Şaua Ineuţ de 5 ore. 

2.   Moisei (800 m) - Izvorul lui Dragoş - Pietrosul (2303 m)

Iunie 2002, munte în explozie florală. Începem descrierea de la cabana silvică Izvorul lui Dragoş, aflată la 4 km dreapta de monumentala biserică din Moisei.

Mergem în amontele apei, pe lângă captarea din dreapta, întâlnind apoi, pe stânga, Valea Izvorul Fântânii (la 2 km de cabană). Cam aici, Capul Pietrosului delimitează limita nordică a rezervaţiei ştiinţifice Pietrosul Rodnei. Un reper inconfundabil îl constituie un par de fier, alb-negru.

Suim în amonte pe pârâu, 150-200 m, traversăm pe malul stâng geografic, dăm de poteca ce urcă în serpentine un picior abrupt; ne va conduce în 2 ore la Preluca Între Izvoare, la casa laborator (1400 m). Pădure neatinsă. Până la prima bancă din bârne auzim mereu în stânga Izv. Fântânii. După bancă, continuăm pe versantul din dreapta al piciorului, auzind acum Valea Izvorul lui Dragoş.

E zona de trecere de la foioase (fag, frasin, plop negru, paltin) la molid, intercalat cu monumentali paltini, copleşiţi de muşchi verzi, catifelaţi. Dăm de a doua bancă. De aici poteca revine spre versantul dinspre Izvorul Fântânii, suie susţinut, trece pe lângă trei izvoare, se orientează pe curbă de nivel, apoi coboară uşor spre poiana unde e casa laborator.

Săgeată spre Culmea Hotarului: Pietrosul, 3 ore. Prindem serpentinele unei poteci şi mai rar umblată, ieşim prin molidiş la un izvor, ne orientăm uşor dreapta. Imediat apar podeţe din bârne de molid. Ne ducem uşor stânga şi în sus, prin pajişte.

Poteca continuă spre nord nord-est, ajungând la al doilea par de fier, alb-negru. Aici, bifurcaţie. O potecă spre nord-vest (dăm de nişte pari de lemn, cu cifre). De la parul de fier o luăm spre nord. Apar ienuperii, a căror atingere iscă nori de polen bej-auriu. Afiniş. Jnepeni cu muguri bej-maronii, eliberând norişori de polen.

Atingem culmea şi admirăm vasta depresiune deschisă spre Moisei, V. Vişeului; la stânga, o parte din aşezările V. Izei superioare. Piramida Ţibleşului e uşor identificabilă la vest, dincolo de Măgura Mare (1599 m, recognoscibilă mulţumită unor stâncării bej-gălbui) şi Preluca sub Măguri (1414 m); la fel Toroioaga şi Gâliu, la nord, deasupra haldei de steril imense, uriaş tort polistratificat din Baia Borşa; la stânga lor, în plan mai depărtat, Pietrosul Maramureşului (Bardău). Spre dreapta se înalţă Vf. Hotarului (1905 m), cu căciulă de ienuperiş şi ierburi. Către nord, unde şoseaua asfaltată Moisei - Borşa acompaniază amonte Valea Vişeului, se demarcă Vf. Purcăreţ (902 m), apoi Vf. Gruieţilor, mai la dreapta; dominând zona centrală a Borşei, Piciorul Moşului.

Culmea Hotarului şi Vf. Hotarului rămân spre stânga, poteca continuă spre sud sud-est, în faţă se profilează impresionantă Golgota şi, apoi, ceva din Turnu Roşu (2234 m). Spre dreapta este Vf. Gropilor (2063 m), cu spinare ascuţită desprinsă din creasta principală a masivului, cele două căldări glaciare situate de-o parte şi alta, apoi Bătrâna, domolită în largi plaiuri alpine (1764 m).

Poteca, pe măsură ce suim, e tot mai frecvent punctată de chiştoacele braconierilor. În scorburi de stâncă descoperim pungi, sticle. E grea pânda şi aşteptarea caprei negre în bătaia carabinei! De multe ori poteca suie-n serpentine scurte, pe buza prăpăstiei deschisă spre Zănoaga Mică.

Dinspre Turnu Roşu coboară un picior accidentat dincolo de care debutează Zănoaga Mare (închisă de Piciorul Moşului şi Pietrosul, 2303 m). Apoi poteca se  angajează pe un brâu îngust, deasupra Zănoagelor Mică şi Mare; pe urmă, cotind dreapta, suim un horn scurt şi continuăm să parcurgem culmea stâncoasă ajungând la o altă zonă de fractură geologică, surmontabilă pe o veche scară de lemn, destul de şubrezită, cu fuştei rupţi. Hăul din dreapta nu-i deloc liniştitor. Noroc cu stânca rugoasă, cu prize bune. Câteva crotine vechi, mici, de ied de capră neagră. Unicele întâlnite-n rezervaţie. După 6½ ore de la cabana silvică poposim la fosta staţie meteo automată, acum devastată. Îl bulgărim pe Papa, care împlineşte 80 de ani.

3.   Borşa - staţia meteo (3½ ore) - Pietrosul (5 ore) - Tăurile Buhăescu - Valea Repede - Borşa, 12 ore.

August 2002. Pornim de la podul dinspre D.N. 18 peste apa Vişeului, la 50 m mai sus de spitalul de recuperare. Panou cu hartă şi câteva erori. Bandă albastră. Drum pietruit. Marcajul, realizat de Ioan Pop, din Baia Mare şi o echipă de tineri, în iunie 2002, intră pe strada Avram Iancu, care suie abrupt până la un prilaz (pârleaz; prag peste un gard de lemn), unde ajungem după 40 minute de la pornire. Din stânga vine uliţa Pietroasa. (La 10 minute de la traversarea podului peste Vişeu întâlneam două săgeţi albastre: cea din stânga are parcurs lejer, pe uliţa Pietroasa, cea din dreapta urcă abrupt spre prilaz).

La debutul traseului aveam în faţă vasta Căldare Zănoaga Mare, încadrată la dreapta de piciorul Turnu Roşu şi la stânga de Picioru Moşului; pe măsură ce suim apare Zănoaga Iezerului, delimitată la dreapta de Picioru Moşului şi la stânga de Piatra Albă. La dreapta Piciorului Turnu Roşu, sub Culmea Hotarului, mult mai modestă, se conturează Căldarea Zănoaga Mică.

Dacă mergem peste prilaz (fără marcaj), spre brusc apăruta Pietroasa, după 200 m găsim banda albastră, venită din stânga, continuând amonte pe V. Pietroasa până la cabana Fortul lui Traian (fost punct de control la intrarea în rezervaţie).

Săgeată albastră pe un plop din dreapta prilazului; variantă ce ajunge tot la Fortul lui Traian, urmând uliţa Turnu Roşu, spre Gârlă. Ieşim deasupra unor fânaţe. La nord, Borşa şi Baia Borşa, dominată de Toroioaga şi Gâliu (vezi Munţii Carpaţi 18, pagina 15), spre est Cearcănu şi Cornu Nedeii, la sud-est Vf. Puzdre, la sud Pietrosul. De la Gârlă, printre gospodării, ajungem într-o pajişte (1¼ ore). Drumul înierbat meandrează prin rarişte de molizi. Sosim la Fortul lui Traian. Spre dreapta, la intrarea drumului în rariştea de pădure, spre staţia meteo Iezer, o mică construcţie din bârne. La 100 m de ea (vest), izvor. Pâlcuri de genţiene albastre-cerneală, afiniş.

După Fortul lui Traian, la 1 oră, belvedere, cu masă şi bancă. Serpentine; curbe cu blocuri calcaroase, muşcate de şenilele tractorului ce urcă lemne de foc pentru meteorologi. După 3 - 3½ ore ajungem la izvorul din gol alpin. Apa traversează drumul, scurgându-se în vâlcelul nordic al Zănoagei Mari. Perspectivă spre Turnu Roşu, vest (picior nordic din Vf. Pietrosu, cu donjon de stâncă roşcată şi căciulă de jnepeniş pe creştet).

Drumul face voltă spre stânga, suie 300 m până în Muchia Picioru Moşului, traversând-o spre dreapta, La Parapet, loc consolidat cu traverse de cale ferată şi cablu de oţel împotriva avalanşelor. E ultimul urcuş, cu un picior nordic al Pietrei Albe în faţă; la stânga, vâlcelul abrupt al Pârâului Pietros. Coborâm uşor şi ajungem la staţia meteo Iezer.

Căldarea Iezerului se prezintă integral din acest loc, cu superbe imagini dimineaţă, la răsărit. Au trecut 3½ ore. Scochină bolovănoasă, despuiată de jnepeniş, transformată în groapă de gunoi; pute de trăsneşte.

Continuăm spre Tăul Iezer. Sunt interzise camparea, scăldatul, depozitarea gunoaielor. Serpentine tot mai accentuate. Pietrosu te înşeală, prezentând o înălţime intermediară drept vârf. Ieşim la parul de fier (La Mejdă). Până pe vârf (2303 m) se fac din Borşa 5 ore, în ritm susţinut. În urmă cu câteva zile, la ieşirea potecii din Zănoaga Iezerului la parul de fier de pe Pietrosu, pe negură, fuseseră văzuţi un urs şi o vulpe.

Apoi, pe bandă albastră, coborâm spre Curmătura Pietrosului. Înainte de stâlpul de fier facem stânga, pe serpentinele bolovănoasei poteci ce duce în 50 minute la Tăul Buhăescu I, triunghiular, scurgându-se în cel mai frumos dintre Lacurile Buhăescu, al II-lea, circular, cu apă verde, la rându-i scurs printr-un pârâiaş zgomotos peste pragul glaciar de 30 m înălţime în Tăul Buhăescu III. Buhăescu III are alimentare suplimentară, pârâiaş dinspre Umărul Pietrei Albe. Tăul Buhăescu IV, cel mai mic, e situat la dreapta faţă de cele trei, spre est sud-est.

Campăm. A doua zi plecăm spre cascada situată la nici 30 m, spre est. Pârâul Buhăescu Mare ne încântă. La fel omagul răsfirat la poalele jnepenişului. Traversăm pragul calcaros, accidentat, şlefuit pe alocuri, spre stână şi Tarniţa la Cruce. În 15 minute poposim în dreptul stânei, din bârne, refugiu în caz de nevoie, ferită de avalanşe.

Trecem pe malul stâng al Buhăescului Mare, coborâm o vreme, revenim pe malul drept, traversăm o zonă mocirloasă. Cascadă de cam 15 m (spre sud), spre finalul Buhăescului Mic, născut din Tăul din Tarniţa la Cruce. Ajungem la confluenţa Buhăescu Mic cu cel Mare: obârşia V. Buhăescu, până la vărsarea, la Gura Noaselor, în Repede, afluent al Vişeului. De la plecare am făcut 45 minute.

Continuăm pe malul drept, pe potecă de turme. Nu peste mult timp zărim stâna La Steje. Trecem valea pe stânga, pe punte, traversăm incinta stânei (1 oră 20 minute de la plecare) şi continuăm spre nord-est. În dreapta, Buhăescu se prăbuşeşte într-o cascadă. După 20 m urmează alta, mai mare.

De aici poteca se bifurcă, firele reîntâlnindu-se după 150 m. Suntem pe malul stâng, la 50 m de firul văii extrem de accidentate. Molid şi brad, ceva mai jos intercalându-se paltinul. La 20 minute după ce am trecut de stână, pe stânga, perete înalt, stâncos. Dăm într-o poieniţă tăiată dinspre vest de un pârâiaş. Privind spre est, vedem Vf. Puzdre.

Coborâm şerpuinda potecă, accidentată, ce acompaniază malul stâng al V. Buhăescu, pe sub un perete stâncos; dăm de o poiană traversată de şerpuirile potecii ce ne conduce spre colţul ei stâng; urmează să traversăm şase izvoare zglobii, în cel mult 200 m.

Ajungem pe o buză; belvedere spre spirele drumului de TAF către aval. Coborâm pe un drumeag înierbat, bolovănos, admirând la dreapta câţiva paltini monumentali. La 2½ ore de la plecare dăm, pe malul stâng, de o zonă devastată de avalanşe. Porţiuni de drum distruse. Câteva punţi. După 3 - 3½ ore suntem la confluenţa Buhăescu cu  Repede, la Gura Noaselor.

Trecem peste două oscilante trunchiuri, parţial degajate de ramuri, situate la 4 m deasupra văii, pe dreapta Repedei. Drum din ce în ce mai larg. La primul pod din beton, spre nord, creasta Gâliu - Toroioaga, din M. Maramureşului.

Dăm de al doilea pod. Înainte de traversare, pe dreapta, într-o fânaţă împrejmuită, potecă bine bătută ce, în 15 minute, trecând pe lângă un grajd, duce la borcutul Repedea, apă minerală captată în buturugă de stejar. La borcut putem ajunge şi după ce traversăm podul şi, peste o punte de lemn, V. Repede, spre Pârâul Vinişorul, în amontele căruia suim 15 minute. Borcutul se află în margine de fânaţă, pe malul drept al pârâiaşului, într-o  zonă mocirlos-ruginie.

Repedea se lărgeşte subit, apar deşeuri. Canion de 200 m lungime, apoi altul. Nefinisat punct de control silvic şi prima gospodărie din Borşa Repedea. Până la Gura Repedea avem 6 km (drum betonat, pietruit) şi pentru a închide circuitul în Borşa oraş, încă 3.

Menţiuni. Ajunşi în Zănoaga Iezerului, putem efectua un circuit nemarcat, de 2½ - 3½ ore, urcând pe grohotiş şi lespezi mobile la Vf. Piatra Albă; continuăm spre sud-vest vest, spre Umărul Pietrei Albe, apoi ajungem în Curmătura Pietrosului şi pe Pietrosul, întorcându-ne pe poteca spre Tăul Iezer, staţia meteo. De pe Vf. Pietrosu banda albastră duce şi spre creasta principală, în Tarniţa la Cruce.

4.   Borşa Poiana - V. Negoiescu - Curmătura Galaţului. Triunghi albastru, vechi, 4½ - 5 ore.

August 2002. Pornim de la Birt, gura V. Negoiescu, în amonte, pe uliţa continuată cu drum de căruţă. La stânga este versantul vestic din Buza Muntelui, cu câteva stâncării; la dreapta, un picior desprins din Puzdre, numit Coarnele.

După 30 minute de la plecare, înaintând pe malul drept, apoi pe cel stâng, suntem la confluenţa cu Pârâul Mic. Suim stânga, scurt, pe serpentine; continuăm pe malul stâng, spre sud-est. Peste vale, la stânga, remarcăm stânca povârnită Coliba de Piatră. Traversăm la stânga şi dreapta valea, peste punţi precare. Urcuş mai accentuat, traversăm pârâiaşe şi jgheaburi stâncoase. Zonă mocirloasă, de unde suim spre stâna Puzdre şi platoul fostului funicular al exploatării de neferoase, respectiv fosta cabană Puzdre O.N.T. (1540 m).

Continuăm urcuşul spre sud, pe serpentinele fostului drum minier, lăsăm la dreapta fosta cabană Puzdre IPEG (în continuare punct albastru, marcaj dispărut, de găsit întâmplător, mai ales la parcurgerea traseului în sens invers, din Curmătura Galaţului spre fostele cabane Puzdre).

Suim versantul stâng al zănoagei Cimpoieşului, care ascunde tăurile mici ale Cimpoiesei, lângă piciorul fostului  funicular. La sud vom întâlni Curmătura Galaţului, la dreapta este Vf. Galaţului. La est se demarcă Vf. Cimpoieşu, cu un picior sudic suind spre creasta principală.

Înainte de a atinge Curmătura Galaţului (1920 m) dăm peste un alt picior ruină al funicularului. La est, bandă roşie spre Şaua Gărgălău. Spre vest, marcajul bandă roşie duce peste Vf. Galaţului.

5.   Borşa Fântâna - V. Cimpoiasa - V. Rea - Piatra Rea - Piatra Rândunelelor - Muntele Cailor. Nemarcat. Timp până la întâlnirea potecii de creastă, bandă roşie, 3 - 3½ ore.

Pornim de la complexul turistic, pe recentul marcaj triunghi roşu, timp de 15 minute, până dăm de o ramificaţie de drumuri unde semnele continuă spre stânga, amonte pe Zănoaga, spre cariera de marmură.

Continuăm pe malul stâng al V. Cimpoiasa, încă 700 m, lăsând pe dreapta ultimele gospodării (una cu păstrăvărie, depozit de cherestea şi uriaşă haldă de rumeguş). De aici avem două variante. Una pe potecă la dreapta, în 20 minute ajungând La Păcură, izbuc mineral şi de acolo revenind spre stânga la V. Cimpoiasa; a doua variantă continuă amonte, traversând Cimpoiasa peste un pod, dând într-un drum de TAF, urmându-l 300 m, traversând Cimpoiasa prin vad (aici variantele se întâlnesc), continuând pe malul stâng al Cimpoiesei, 300 m.

În faţă, semeţ, cu creastă stâncoasă şi flancuri acoperite de molidiş, Vf. Cimpoieşu. La dreapta lui remarcăm Cascada Cimpoiasa (după unii a Păltinişului). La baza Cimpoieşului, confluenţă de văi, zgomotoasă (aici îşi adună apele V. Rea, venită din stânga, cu Cimpoiasa, sau Păltinişul, venită dinspre dreapta). Noi traversăm V. Rea şi imediat, pe un foarte abrupt drum de TAF, urcăm pe malul ei drept.

După 300 m ajungem într-o porţiune aproape orizontală, traversăm din nou valea prin vad, continuând pe malul ei stâng, de-acum pe la poalele molidişului dens. După alţi 300 m revenim prin vad pe malul drept, în pajiştea alpină, acaparată în iulie-august de omagi răsfiraţi. La stânga ne impresionează primele turnuri ale Pietrei Rele, apoi pereţi, vâlcelele abrupte, brânele, conuri măturate de avalanşe şi torenţi. În faţă se desfăşoară căldarea străjuită spre sud-est de un brâu stâncos, Râpa Piatra Rea. Căldarea este delimitată aproape în două de şarpele cascadat al V. Rele.

Dacă dorim să ne încântăm admirând flora alpină specifică carsturilor facem o deviere de 20 minute stânga, dând de un grohotiş măturat an de an de avalanşe, bordat cu molidiş şi doborâturi de vânt. De aici, pentru cei cu experienţă turistică deosebită, debutează un traseu inedit, pe un vâlcel, spre Podul Izv. Cailor (1½ - 2 ore de urcuş dificil, depăşind hăţaşuri, praguri, mici săritori), de acolo putând continua dreapta, spre Muntele Cailor, atingând poteca de creastă principală, bandă roşie, între Curmătura Galaţului - Şaua Gărgălău. Continuând spre sud-est se coboară în Zănoaga Izv. Cailor, la stâna de deasupra Cascadei Cailor, de unde se iese în Poiana Ştiol. 

Continuând amonte pe V. Rea, pe malul stâng, dăm repede de o fundaţie, ajungem la un con de avalanşe venite din dreapta, dinspre abruptul versant al Cimpoieşului. Trecem pe malul drept şi suim primul prag glaciar, pe o potecă în serpentină, la dreapta V. Rea încântându-ne cu suită de cascade, jgheaburi şlefuite, bordate de jnepeni. La stânga, ceva mai sus, într-o pajişte foarte înclinată, rămâne o stână. Deasupra ei, pe măsură ce urcăm, simţim presiunea verticalilor pereţi ai Râpei Piatra Rea.

Ajunşi pe pragul glaciar, admirând cursul superior la fel de spectaculos al V. Rele, ne atrage atenţia Piatra Rândunelelor (Piatra Roşie), cu un abrupt uşor surplombat. Traversând firul văii la dreapta, pe sub Piatra Rândunelelor şi continuând prin mici zănoage, am atinge în 45 minute culmea Cimpoieşului, putând coborî apoi spre V. Cimpoiasa sau continua pe culme până la Tăurile Cimpoiesei de la poalele Vf. Putredu Galaţului.

Noi continuăm spre amonte, lăsând la stânga abrupturile Râpei Piatra Rea; dăm de al doilea prag glaciar, cu grohotişuri împânzite cu izvoare, obârşia V. Rele. După ce trecem acest prag suntem în faţa unui amfiteatru, accidentat, până vara târziu căptuşit cu zăpezi, de sub Curmătura Galaţului. Ieşirea directă în curmătură nu este recomandată.

Spre stânga sunt două picioare de munte, cu pajişte, rododendron, pâlcuri de ienuperiş, separate de vâlcele aproape mereu seci. O luăm la stânga, suim susţinut; pe dreapta ne domină un vârf rotunjit al Muntelui Cailor, pe care-l depăşim pe curbă de nivel la stânga şi după 3 - 3½ ore de la plecare dăm în bulevardul masivului, aproape de zona La Izvoare. Din acest loc, spre sud, impresionantă ipostază a Vf. Corongiş.

6.   Borşa Fântâna - Cascada Cailor - Pasul Prislop. August 2002. Triunghi roşu, 4½ - 5 ore.

Plecăm de la complexul turistic Borşa; continuăm amonte, pe P. Fântâna, mal stâng, drum de ţară. După 15 minute, hotel în construcţie, stăvilar colmatat. Marcaj pe stâlp de beton, în dreapta. La bifurcaţie facem stânga, spre carieră; la dreapta, potecă spre fosta stână a Bârnăriei, Buza Muntelui.

Ajungem la confluenţa Cimpoiasa (dr.) - Zănoaga, obârşie a V. Fântâna. Continuăm spre est, pe stânga Zănoagei, drum forestier. Vale calcaroasă, de regulă seacă. În dreapta drumului, vâltoare.

Suim uşor, apoi pieptiş, pe potecă peste halda de calcar, scurtcircuitând meandrele drumului, reatingând V. Zănoaga lângă o rampă pentru buşteni, cu triunghi şi săgeată roşii, arătând uşor stânga, după traversarea văii prin vad (30 minute de la plecare).

Marcajul apare pe un molid tânăr. În faţă, piept de deal cu urme de tractare a buştenilor. Deasupra, stâncă solitară; la baza ei, izvor. Spre dreapta, plantaţie de molid, împrejmuită. Urcuş susţinut prin plantaţie, pe drum de TAF, spălat de viituri; marcaj la dreapta, pe fag solitar. Imediat se schimbă direcţia, aproximativ 100 m stânga, marcaj pe molid singuratic; continuăm 100 m est, cotim iar stânga, revenim spre est sud-est; acompaniem V. Zănoaga pe malul drept, la 50-80 m de albie.

Apar doi afluenţi, cu obârşie sub telescaun; drumul se adânceşte între maluri, coteşte puţin dreapta, suie uşor. În dreapta, versanţii nord-estici, abrupţi, calcaroşi, ai Pietrei Rele. Ajungem la baza Cascadei Cailor (foto în Munţii Carpaţi 27, coperta 2) după 1 1/2 ore de la plecare.

Cascada are trepte pe circa 150 m denivelare. În ultimii ani a pierdut din spectaculozitate prin devierea unei porţiuni din debit; poate fi imortalizată imediat după răsăritul soarelui, cu halouri de curcubeu; iarna are cuirasă azurie de gheaţă. La baza cascadei, inscripţie veche, ducând dubios spre telescaun.

Continuăm pieptiş pe poteca protejată cu parapet, pe un versant măturat de avalanşe. Pe dreapta, după 10 minute, peretele calcaros al M. Cailor (gură largă de peşteră). O potecă a turmelor se desprinde în treimea superioară, la dreapta, spre stâna din Căldarea Cailor, amplasată păgubos deasupra cascadei, poluând. Marcaj ritmic, vizibil, pe roca calcaroasă din zona centrală a versantului.

Ajungem în Poiana Ştiol (1530 m, 2 - 2½ ore de la plecare). La stânga, poteca spre teleschi/ telescaun, marcaj vechi, inconstant, bandă albastră. Spre est, triunghiul roşu acompaniază drumul de tractor, spre Pasul Prislop, până unde sunt 5 km. La dreapta impresionează Vf. Gărgălău (2259 m); potecă spre el pe la Iezerul Bistriţei Aurii; marcaj bandă albastră, aproape inexistent.

Continuăm pe drum, coborând la 1510 m (tău colmatat). Ocolim prin dreapta Vf. Ştiol; vedem în faţă Pasul Prislop. Mergem în serpentine, ieşim din pădure. Dacă facem dreapta, dăm spre V. Bârjaba, cu izvorul mineral (borviz) La Borcut. La stânga este stâna Prislop (1410 m, 3½ ore); continuăm pe lângă cimitirul eroilor din al II-lea război mondial, apoi pe lângă o fostă cazemată. Sosim în D.N.18. După 7 ore de la debutul traseului putem reajunge la Borşa Fântâna, pe şoseaua asfaltată.

7.   Borşa Fântâna (825 m) - Căldarea Negoiescu. August 2002. Punct albastru, 4¾ ore. Căldarea Negoiescu - Curmătura Galaţului. Fără marcaj, 1½ - 2 ore (de la fostele cabane Puzdre). 

Pornim din Borşa Fântâna, de sub complexul turistic, pe punct albastru, foarte vechi, aflat pe spatele casei de lemn cu nr. 3. Uliţă ascendentă; după 50 m, pe stânga, stâlp de telegraf cu marcaj.

După uliţă sunt fânaţe; potecă pe pantă abruptă, cu scurte zone orizontale (La Prisăci, ½ ore de la plecare); gospodării rare, fânare înalte, închise, culturi. Spre finalul verii, scoruşi cu ciorchini rubinii. Ceva mai la dreapta este trambulina de schi.

Marcaj foarte rar, pe molizi, ale căror ramuri îl acoperă. La dreapta, lângă potecă, ascuns de bălării, un pârâiaş. Rarişti de paltin, molid, alun sau mici crânguri punctează fânaţele. Urcuş susţinut pe drum de căruţă, apoi potecă înierbată. Lăsăm o gospodărie pe dreapta, suim un deal, trecem peste un gard. Dăm de o cruce mare din lemn; mic cimitir. Spre est se văd cariera de marmură Borşa Fântâna, V. Zănoaga ce debutează la Cascada Cailor, mai sus Poiana Ştiol; de acolo, spre dreapta, Piatra Rea, Podul Izvorul Cailor, V. Rea şi Vf. Cimpoieş. În faţa noastră, Păltinişul şi stâncării solitare de pe versantul nordic al Buzei Muntelui.

Marcajul reapare, rar, pe molizi. Uneori vizibil, alteori cu vopseaua ştearsă. Continuăm spre est sud-est, pieptiş. Atingem un platou, după o oră de la plecare; dispar gardurile ce separă proprietăţile. Spre dreapta apar ultimele gospodării izolate iar în faţă se conturează traseul pârtiei de schi, decupat în pădurea de molid.

Poteca continuă printre două fânare. Devine vagă, înierbată, orientată sud sud-vest. Superbă panoramă spre nord nord-est: complexul turistic Borşa Fântâna, în plan secund Cearcănu şi Podu Cearcănului (Munţii Maramureşului).

Imediat dăm de marcaj, pe un molid la poalele căruia este o lespede orizontală. Continuăm urcuşul, mai lejer, prin afiniş cu rarişte de molidiş; un pârâiaş vine din stânga. Trecem un gard din bârne şi suim direct pe pârtia de schi. După 150 m cotim dreapta, 50 m, spre o stâncă solitară sură (bord), de la poalele pădurii. În faţă, la 50 m, pe un molid, marcaj şi săgeată albastră, spre stânga. Urcuş domol spre fosta stână a Bârnăriei (1530 m, 1½ ore). Un uriaş bloc de şisturi, orizontal, indică fostul amplasament.

De aici cotim dreapta, urcând pe linia de maximă pantă (reper esenţial, un molid cu patru fraţi îngemănaţi), strecurându-ne prin rariştea de molidiş; dăm de o zonă mocirloasă, invadată de ştevie; aici, sub o stâncă, mic izvor. Continuăm uşor stânga, urmând meandrele abia vizibile ale potecii strecurate  prin afiniş şi iarbă; dăm într-o poieniţă cu blocuri mari de stâncă. Suntem pe Buza Muntelui (1580 m). Au trecut 2½ ore.

Zona din stânga a Buzei Muntelui e acoperită cu lespezi, de unde numele Faţa Meselor. Continuăm la dreapta, pe sub steiuri proeminente; potecă aproape inexistentă, necirculată, ades blocată cu doborâturi de vânt. Suim în serpentine scurte, spre est, ajungând într-o rarişte cu bolovani şi tufe de ienupăr. Ne-au trebuit 3 ore până aici, din pricina precarităţii marcajului şi potecii, confuză în zona superioară. Ne orientăm spre vest sud-vest, prin desiş de molid tânăr (potecă cu covor gros de muşchi) şi după 150 m dăm într-o poiană lungă, cu molizi solitari sau în pâlcuri dese, scurmată de mistreţi.

La stânga, creastă cu stâncării, prelungire nordică a Podului Păltinişului. Spre sud, piramida trapezoidală a Vf. Puzdre; către vest vedem până la Vf. Pietrosu. Traversăm poiana în uşoară coborâre diagonală şi regăsim, cu şansă, pe un molid solitar, uscat, punctul albastru. Imediat ajungem la fosta stână văcărie, 1575 m, 3¾ ore (se distinge greu fundaţia de piatră).

Poteca neumblată e presărată cu lespezi, bolovani imenşi şi se orientează la dreapta, spre V. Izv. Negoiescu. Dinspre est spre V. Negoiescu curg mulţime de ape cristaline. Poteca e în continuare confuză; marcajul vechi, de pe arbori, rar, greu de găsit, devine subit frecvent, perfect vizibil din ambele direcţii; deplasarea este însă grav stânjenită de doborâturile de vânt care transformă tura în calvar.

Traversăm o zonă înşeuată pe poteca lărgită, bolovănoasă, uneori găsind urmele fostelor podălaşuri din trunchiuri de molid. Trecem un umăr de munte, depăşim o zonă cu alunecări de teren şi lespezi oblice umede, drapate cu muşchi, alunecoase. Apoi, pe curbă de nivel, ajungem la fosta cabană Puzdre (1540 m, 4¾ ore de la plecare), lângă vechiul drum al exploatării de neferoase.

Spre stânga, drumul vechi, înierbat, şerpuind pe versantul sud-vestic al Păltinişului spre Curmătura Galaţului, pe la picioarele fostului funicular. Mai la dreapta se desprinde o potecă spre Şaua Laptelui, cu marcaj vechi, punct albastru, aproape distrus. Pe amplasamentul fostei cabane este un refugiu, cu două mici încăperi. 

De la refugiu ne orientăm iniţial spre sud, apoi sud-est, traversăm două pârâiaşe şi dăm de serpentinele ample ale fostului drum minier. Îl putem urma până în Curmătura Galaţului sau scurtcircuităm serpentinele, suind pe versantul vestic al Păltinişului, pe poteci de turme.

După 20 minute de la începerea urcuşului dăm la stânga de un tău nival circular, aproape colmatat. Ceva mai sus, pe dreapta, întâlnim un altul, parţial acaparat de lintiţă. Din acest punct, spre sud sud-est, ruinele unui picior de funicular; pe culmea dinspre Podul Păltinişului (est) ne atrage atenţia un uriaş bloc de piatră, sur.

După 35 minute piciorul funicularului va fi în dreapta noastră, într-o mare de jnepeniş. Drumul parcurge acum, aproape orizontal, o amplă voltă spre Tăurile Cimpoiesei (obârşia Cimpoiesei, Păltiniş după unii); restrânse oglinzi neregulate de apă, în Căldarea Galaţului, 50 minute de la plecare (aici, al doilea picior de funicular).

Drumul face voltă amplă stânga, apoi dreapta, suind prin jnepeniş spre al treilea picior de funicular. Parcurgem o scurtă înşeuare, apoi urcăm uşor spre est sud-est; ajungem în ampla curbă a Curmăturii Galaţului, la stâlp de marcaj. Spre est, „bulevardul” Rodnei, către Şaua Gărgălău; la vest, banda roşie duce pieptiş pe creasta principală.

Coborâre pe V. Cimpoiasa. August 2002. De pe culmea unde drumul minier se orientează de la vest spre sud-est şi la stânga sunt sub noi obârşia V. Cimpoiasa, versantul vestic al Podului Cimpoieşului şi în plan mai îndepărtat, pe aceeaşi direcţie, calcarele pereţi-turnuri din Piatra Rea, coborâm direct (10 minute est) spre firul văii, evitând o zonă de turbărie cu izvoare şi mocirlă (la stânga).

De acolo urmăm poteca pe malul drept sau stâng al văii, pitorească prin repezişuri, numeroase mici cascade, pâlcuri de jnepeniş. Nu există probleme de orientare. La dreapta avem versantul vestic al Cimpoieşului; vârful acestuia, situat spre nord, este punctat de stâncării. La stânga, versantul estic al Păltinişului, abrupt, an de an măturat de avalanşe. Optăm pentru poteca de oi de pe malul stâng; în apropierea pragului glaciar traversăm prin vad. Coborâm în serpentine spre stâna Cimpoieş, părăginită, de deasupra Cascadei Cimpoiasa (Păltiniş), unde sosim după 30 minute de la plecarea din culme.

Lăsăm stâna pe malul drept, traversăm apa, depăşim un staul şi coborâm poteca bolovănoasă, auzind la dreapta vijelioasa prăbuşire a cascadei (vizibilă ca un şarpe argintiu dinspre complexul turistic Borşa). Superbă panoramă: la nord-vest Borşa Fântâna, spre nord Vf. Cearcănu, mai la dreapta Cornu Nedeii (Munţii Maramureşului); la est, abruptul cu pereţi alb-calcaroşi ai Pietrei Rele.

Continuăm coborârea pe stânga Cimpoiesei, spre extremitatea nordică a Vf. Cimpoieş. Izvoare zglobii taie versantul estic al Păltinişului, traversând poteca în serpentine ce atinge valea şi continuă pe stânga ei, spre stâna din Prelucile Păltinişului, vastă poiană cu cioate şi rarişte de molizi maturi, urzici şi ştevie. A trecut o oră din culme.

Un drum de TAF duce la nord-vest spre Borşa Fântâna, la început orizontal, în final abrupt. Cimpoiasa e la dreapta şi la 10-15 minute de la stâna din Prelucile Păltinişului se uneşte într-un frumos repeziş cu apele Văii Rele. După 25 minute de la stână atingem albia. Dintre versanţii Păltinişului şi Buzei Muntelui  vine un pârâiaş pe care-l traversăm. La 150 m mai jos şi spre stânga, suiş uşor şi la 200 m de vale, într-o fânaţă cu afiniş, la poalele unui pâlc de molizi şi scoruşi, borcut tumultuos (La Păcură); mai sunt de aici 30 minute până la complexul turistic.

Putem continua coborârea pe malul drept al văii, pe drum de TAF; la stânga, haldă de rumeguş, în apropiere depozit de cherestea şi păstrăvărie. Ajungem la confluenţa cu V. Zănoaga, ce vine dinspre Cascada Cailor; apare marcajul triunghi roşu. Din culme până aici am făcut 1½ ore. Din unirea Cimpoiesei cu Zănoaga rezultă Fântâna (denumire până la confluenţa cu Hăşmăşel, ce vine dinspre Prislop, împreună constituind Valea superioară a Vişeului).

De la obârşia Fântânii, spre stânga, din uliţă pe o potecă, la 50 m, fântâniţă cu borcut într-o buturugă de stejar. Alt borcut îl putem degusta continuând aval pe Fântâna cam 250 m, la colţul unui gard, captat într-o ţeavă.

Menţiuni. Toponime, istoricul locurilor, am aflat şi de la Ion Timiş, octogenar, fost cabanier la Puzdre între 1965-1982, ulterior, până în 1989, la distrugerea cabanei, funcţia fiind preluată de fiul lui, Ştefan, împreună cu soţia, Maria. Vechea cabană Puzdre a fost construită prin 1890. Exploatarea neferoaselor şi depozitelor de mică din zona Anieş s-a făcut prin 1940 (când s-a creat pârtia de schi, azi abandonată). În 1950, funicularul ce traversa creasta principală, dinspre Anieş la Borşa, în lungul V. Izv. Negoiescu, a fost dezafectat.

Cabana Puzdre, construită ulterior de IPEG, accesibilă auto, din Borşa pe V. Repede, pe sub Vf. Feţei, a fost devastată şi incendiată imediat după Revoluţie.

Traseul Borşa Fântâna - Faţa Meselor - cabana Puzdre se justifica la final de iarnă, când pasionaţii schiului veneau în Căldările Galaţului, Laptelui şi Puzdrele până la fine de mai.

Coborâre pe Izv. Negoiescu. August 2002. Triunghi albastru, distrus, 3 ore. Din Căldarea Negoiescu trecem prin incinta unei stâne, apoi continuăm pe malul drept al V. Negoiescu. În vecinătatea stânei, pe malul stâng al văii, sub ruinele fostei cabane Puzdre, se demarcă un fost drum auto  ce, trecând pe sub Cascada Puzdre şi o stână, coboară pe lângă Faţa Muntelui în V. Repede, Borşa.

Noi, urmând valea, dăm peste numeroase doborâturi de vânt şi poteci laterale, pentru extragerea materialului lemnos. Poteca traversează de 4-5 ori firul, pe punţi precare. Valea impresionează prin repezişuri, bulboane, marmite, fiind una dintre cele mai spectaculoase din masiv. Întâlnim stâncării, unele surplombate, pe malul drept al văii (Coliba de Piatră), posibile locuri de refugiu pe vreme neprielnică.

După o oră de la fosta cabană, la 930 m, Izv. Negoiescu se adună cu Pârâul Mic. Continuăm pe stânga văii, apoi traversăm pe punte din bârne, pe sub o stâncă, spre dreapta şi apar primele gospodării din Borşa Poiana (840 m, 2 ore de la plecare). Dăm de vâltori şi jgheaburi spre fostele mori şi gatere, aproape distruse. Traversăm apa Vişeului, intrând în D.N. 18 (730 m, 2 - 2 1/2 ore de la fosta cabană Puzdre). Urmăm spre dreapta şoseaua, până la bifurcaţia Gura Fântânii (spre înainte Pasul Prislop, Iacobeni, V. Dornei); la dreapta, ajungem după 3 ore de la plecare la complexul turistic Borşa.

8.   Borşa Fântâna - Poiana Ştiol - Şaua Gărgălău. August 2002. Bandă albastră, veche. 3½ - 4 ore.

Debut de lângă plecarea telescaunului (construit în 1982, 2030 m lungime, 496 m diferenţă de nivel, 24 piloni, 400 persoane/ oră, 2 locuri pe scaun, 2 m/ sec, 116 scaune, 17 minute până la stâna Runcu Ştiolului). Suim pe pârtia de schi, acompaniind telescaunul până la stâna din Runc (1290 m, 1¼ - 1½ ore), sau urcam cu telescaunul; superbă panoramă: la stânga M. Maramureşului, la dreapta piramida trapezoidală a Vf. Puzdre. Apoi continuăm către sud-est, prin Poiana Runcul Ars, spre culmea principală a masivului.

Cotim dreapta pe un drum de căruţă, dăm de o porţiune defrişată de furtună; tăiem cursul unui pârâiaş, depăşim bolovănişuri, continuăm pe curbă de nivel, prin codru de molid. Dăm de un izvor şi un jgheab de lemn; ieşim în gol alpin (1500 m, 2 ore), la ramificaţie de poteci.

Mergem pe cea din mijloc, spre Poiana Ştiol. Ne orientăm spre sud-vest, suind cu ocoliş uşor, lăsând la dreapta drumul de căruţă către stâna Cailor. Urcuş lin. Coborâre uşoară. Vedem stâna de deasupra Cascadei Cailor. La stânga noastră e Izv. Bistriţei Aurii, cu o scurtă zonă de chei.

Trecem înşeuarea, continuăm către sud-vest, spre steiuri calcaroase şlefuite de gheţari; căţâni le spun localnicii. La stânga, dincolo de o fundaţie ruină,  refugiu din lemn, recent construit, deschis turiştilor. Ne orientăm spre est sud-est, având în faţă Vf. Gărgălău; parcurs lejer, aproape orizontal. Suim uşor spre jnepeniş, întâlnim la stânga un pârâu, afluent al Bistriţei Aurii. Lângă el, triunghiular, Iezerul Bistriţei. Am făcut până aici 2½ - 3 ore.

Pajişte alpină cu ienuperiş, jneapăn şi cu sişturi în uriaş foitaj. Afiniş, merişor. Continuăm dreapta, pe poteci de turme, trecem un pârâu, urmează jnepeniş. Pe bolovani găsim greu banda albastră, spălată de intemperii, ştearsă de copite. Traversăm un pârâu ce vine din dreapta. Continuăm prin jnepeniş, în urcuş lejer stânga, apoi pe serpentine cu bolovani şi lespezi. Dăm de un izvor, facem un ocol larg spre vest, sosim pe culme (întâlnim banda roşie), în Şaua Gărgălău (1925 m, 3½ - 4 ore).

9.    Şesuri (1065 m) - Şaua Ineu (2240 m) - Tomnaticu Mare (1955 m).

August 2002. Ajungem la Şesuri, pe D.N.18 Borşa - Vatra Dornei, la domnul Radu Popa, fost brigadier silvic mai bine de 40 de ani. Purcedem în amontele V. Bila, spre Fundul Bilei - Gaura Inăului, pe malul ei stâng. După 10 minute remarcăm pe un molid din dreapta drumului un vechi marcaj punct roşu. Nu are nici o continuare în amontele Văii Bila. A doua zi, după ce întâlnisem acelaşi semn, mult şters de intemperii (un inel alb) pe Culmea Tomnatecului, imediat sub Vf. Tomnatic, din creasta principală, spre Vf. Tomnaticu Mare, întrebându-l pe Radu Popa, ne confirmă că existase, în urmă cu 40 ani, un marcaj de acces spre creasta principală, care pornea pe picior, dreapta, spre Culmea Iapa Albă - Tomnaticu Mare, nicicând apoi refăcut.

O placă menţiona drum auto, forestier, 7,5 km. Imediat pe dreapta dădurăm de un izvor. La 15 minute de la plecare, spre stânga, V. Bila vuia sărind peste o zonă cu spectaculoase ruperi de pantă. La stânga Vf. Munceluţu (1768 m), acoperit de frumoasă pădure de molid, domină malul drept al V. Bila. Urmează o luncă acaparată de vegetaţie exuberantă, specifică zonelor mocirlos turboase, din acest loc creasta principală a masivului devenind treptat vizibilă. După 30 minute, pe stânga drumului, apăru un picior de munte defrişat, un pod de beton şi o ramificare ce, conform panoului silvic indica 2 km B. Crucii Mari, P. Alb. O baracă mai mult surpată era imediat dincolo de pod, pe malul drept al V. Bila. Continuarăm spre sud, la stânga văzând Vf. Pleşcuţei. După 35 minute dădurăm de alt izvor, apoi de un pârâu, venit dinspre vest, ce traversa o rampă de încărcare a buştenilor. Pârâul îşi are obârşia în Culmea Iapa Albă (unde împărăteasa Maria Tereza, încălecată pe bidiviu-i alb, împărţise păşunile alpine muntenilor). Până aici am făcut 50 minute. Alte izvoare, pârâiaşe, musteau dinspre versantul din dreapta drumului forestier.

După 1¼ ore de la plecare am depăşit o a doua rampă de încărcare a buştenilor. Aici, malul drept al V. Bila primea un afluent consistent dinspre Picioru Pleşcuţei, un drum sinuos de TAF tăind versantul său vestic. Era 19,15. Ultimele zvâcniri de purpură ale soarelui bordară Creasta Pleşcuţei. Am pus cortul într-o pajişte dominată de ciulinii ce-şi schimbaseră violetele imense inflorescenţe, curtate de bondari şi albine, în alb sure pămătufuri încărcate de seminţe antrenate de cea mai firavă adiere.

Am pornit la drum la 7,45, a doua zi. Răsărit obturat de Pleşcuţa. Am continuat pe drumul forestier, în uşoară pantă, lăsând spre dreapta un parchet în lucru, străbătut de un drum de TAF, în serpentină, trei pâraie venite dinspre Tomnatecu Mare, pe care-l văzurăm după 1½ ore de la tabără. În faţă apăru Fundu Bilei - Gaura Inăului - Vf. Tomnatic din creasta principală, concomitent piciorul nordic al acestuia. După 1¾ ore drumul forestier se curma; traversarăm pe un podeţ V. Bila, continuând pe malul ei drept, lăsând la stânga o căsoaie ciobănească pe cale de distrugere, continuând de acum cu Căldarea Bilei în faţă, dar mai ales cu impresionanta gheară recurbată a Inăului (la sud). După 2 ore Vf. Pleşcuţei apăru la stânga. Mugetul unui cerb, prematur intrat în boncănit, spulberă pentru o clipă liniştea.

Trei vâlcele abrupte, aparent seci, brăzdează Creasta Pleşcuţei pe clina vestică. Din acest punct (3 ore în total de la Gura Bilei), există o altă variantă tentantă de abordare a culmii în vederea escaladării Vf. Ineu. O stână rămâne la stânga fostului drum amenajat în urmă cu mulţi ani de IPEG, în vederea prospectării geologice din căldarea de nord-vest a Ineului. De aici remarcăm faptul că V. Bila se constituie din P. Bila, născut în tăuşoarele glaciare şi izvoarele din căldări, dar cel mai mare debit îl au trei pâraie izvorâte de pe versantul abrupt, nord-vestic, de sub Vf. Ciungilor şi Creasta Pleşcuţei. Cel puţin unul izbucneşte ca bogată vână, de sub meterezele ruiniform calcaroase.

Am decis să o tăiem direct spre căldările glaciare din stânga, mustind de izvoare, în care, pe alocuri, rododendronul abia înflorea a doua oară în timp ce afinul îşi oferea generos recolta dulce-acrişoară. Rafale de vânt coborau de sub Ineu, din acest loc vârful pierzându-şi semeţia. Drumul tractorului pe şenile suia în volte ample, apoi mai scurte, lăsând spre dreapta P. Bila, prăbuşit în filiforme salbe de cascade. În 3½ ore timp parcurs de la Gura Bilei, ajungeam sub Vf. Ineu. Ne-am deplasat în dreapta fostei platforme de foraj prospectiv, căutând din priviri posibila ieşire din căldare spre sud, în Şaua Ineului (2240 m). Dinspre Coasta Netedă, pe creasta principală (bandă roşie) venea spre Tomnatic un solitar turist. Am imortalizat două tăuşoare nivale, apoi, mai sus, Tăul Bilei.

Pornim spre Şaua Ineului, în amontele unui vâlcel cu firicel de apă; pe măsură ce suim se contura o potecă de vite, acesta fiind traseul de trecere a turmelor spre Valea Vinului, Rodna. Înspre stânga apărură stâncăriile şi  crucea de lemn de pe Ineu (2279 m) iar după 25 minute ajunserăm din căldarea superioară în şa. Din Gura Bilei până aici se fac 4 - 4½  ore.

Efectuând un tur de orizont, de la nord spre vest putem recunoaşte: Fântâna Stanchii, cabana albă, Cearcănu, Gâliu, Toroioaga din M. Maramureşului, cu un prim plan Vf. Tomnaticu Mare. La dreapta acestuia, mult mai departe, putem admira cele patru observatoare emisferice, albe, ucrainene, de pe Vf. Pop Ivan de Cernohora.

Am continuat pe creasta principală 25 minute, iniţial suind un muncel, coborând într-o şa, urcând spre Vf. Tomnatic care are pe culme trei mameloane. În dreptul primului, spre stânga (sud-vest) potecii, atrage atenţia un bord stâncos, posibil mic refugiu. În faţă, sub şaua în care creasta principală comite o traversare mai dificilă, se observă grohotişuri şi mici ochiuri de tăuşoare parţial secate (loc denumit La Tău, debutul Izvorului Mare, cu vărsare în Someş), loc de adăpare şi scăldare a hergheliilor de cai scoase la vărat.

După un scurt popas pe Vf. Tomnatic, drept în faţă, aproape, zona alpină Vf. Coasta Netedă, Cişa iar la stânga, aparent modest de-aici, decorat de lespezi calcaroase, Vf. Corongiş; am luat-o spre nord nord-est, coborând Culmea Tomnaticului pe o potecă bolovănoasă, pe alocuri cu aspect de îngust canion, dând în două rânduri peste inele albe cu vagi urme de punct roşu turistic. Tot de aici, spre sud sud-est, spectaculoasă panoramă Ineu - Creasta Pleşcuţei - Vf. Pleşcuţei, peste acestea conturându-se Culmea Gagii şi departe, spre est, Suhardul, la stânga acestuia Obcinele Bucovinene. Vag, desluşirăm spre sud Vf. Heniu din M. Bistriţei şi la stânga lui M. Călimani. La nord-vest, căldările şi V. Putredu, la nord-est V. Bila.

Între Culmea Tomnaticului, abia desprinsă spre nord din creasta principală şi un picior nordic, prelung, al Coastei Netede (străbătut de drum pastoral înierbat, în serpentină, ce suie din Putredu spre Tarniţa lui Putredu) se prefigurează Căldarea Tomnaticului, sursa principalului afluent dreapta al V. Putredu.

La o oră de la plecarea din Şaua Ineului ajungeam pe malul frumosului tău nival Tomnatec, lung de 30 m, lat de 10, afund de 2 m. Am continuat pe culme, spre nord-vest, apoi spre nord. Poteca de turme ocoleşte un muncel cu afiniş, merişor şi ienuperi, prin stânga, prin zona superioară a Căldării Tomnatec, apoi ajunge într-o largă şa, cu izvoare firave spre dreapta, înainte de a se angaja pe creasta decorată cu un prelung breton de ienuperiş scund. Atenţie! Din Fundu Bilei până aici nu există apă potabilă, cea din Tăul Tomnatic fiind improprie consumului uman. Din Şaua Ineu până aici am parcurs 2 ore (6 în total de la Gura Bilei).

De la izvoare spre nord, tăind pe curbă clina estică a Tomnaticului Mare (Tomnaticul II pe hartă) şi vreo două vâlcele, continua o potecă bine conturată. Noi am luat-o direct în sus, pe picior, nebănuind că vreo trei vârfuri intermediare, un bord stâncos, apoi un picior calcaros estic, în cele din urmă un obraznic jnepeniş şi ienuperiş, intens eterat a dulce tămâie, în fine un pinten pietros cu o scochină nivală spre stânga şi încă două mameloane bolovănoase, decorate cu jnepeniş, aveau să ne aţină calea până la a sosi la momâia de piatră ce marca Vf. Tomnaticu Mare. Pe versantul vestic al Tomnaticului Mare se vedea o stână.

De aici Gărgălăul îşi etalează potcoava nord-estică în care ascunde triunghiul Iezerului Bistriţei Aurii. Perfect conturat, drumul din Poiana Ştiol spre Pasul Prislop, atrăgând atenţia biserica în curs de înălţare. Acumulaserăm 3¾ ore din Şaua Ineu (7¾ în total de la Gura Bilei).

Am decis abordarea celui mai direct, chiar şi dacă dificil, în special scurt traseu de coborâre, pe versantul estic. Iniţial prin pajişte cu bolovani, lespezi, ienuperiş, jnepeniş, afiniş şi rododendron rar îmbobocit, apoi prin pajişte alpină scundă; urma o zonă de izvoare adunate în evantai şi imediat apoi conturatul pârâiaş. Potecile îl traversau pe direcţia nord-sud, pe paralele curbe de nivel; nici una nu părea a duce aval, spre drumul forestier din zona finală a V. Bila. Am redus ritmul de înaintare pe măsură ce am intrat în zona fostului con de avalanşă, cu răgălii, rupturi de molid şi ienupăr, parţial ascunse de iarba exuberantă ce atingea peste 1,2 m.

Pe malul pârâului din ce în ce mai abrupt, cu repezişuri şi cascade, nici cea mai vagă potecă nu se făcea remarcată. Molidişul se îndesi. Atingem drumul forestier într-o oră. Am continuat la vale pe drumul forestier aproximativ 6 km (din totalul de 7,5). La 19,15, după un circuit de 13 ore (din care cu o zi înainte făcuserăm până la campare 1½ ore) am pus cortul. Oboseala rămăsese departe, mintea era acaparată de minunatele privelişti degustate.

10.    Şesuri - V. Putredu - Zănoaga Putredu - La Mori - retur.

Septembrie 2002. Ciupercari retraşi de pe potecile muntelui. Banii cu trudă agonisiţi convertiţi în rachiu puturos, ţigări, puţină mâncare. Somn în promiscue colibe din cetină. Ca pe Gutâi sau în Parâng… Profesie sezonieră, incertă.

Pornim spre amontele V. Bistriţa Aurie, parcurgând 5,5 km înainte de a face stânga pe drumul forestier Putredu. Apoi continuăm spre vest, 3 km pe malul stâng al Bistriţei Aurii, până la confluenţa cu Putredu (cabană silvică). Mergem pe malul stâng al Putredului, pe direcţie sud-vest, 3 km, până la o rampă de încărcare situată la confluenţa Tomnatic, din stânga, cu Putredu, din faţă. Drumuri de TAF străbat Piciorul Oncului, desprins la nord-est din Vf. Gărgălău, aflat spre dreapta. Un drum de TAF, mai puţin circulat, însoţeşte spre est P. Tomnatic, suind până spre stână.

Traversăm Putredu la confluenţă; continuăm pe malul stâng, accidentat şi după 100 m dăm de un drum de TAF, pietruit, necirculat de mult. Suim pieptiş, continuăm aproape orizontal, revenim treptat la nivelul văii. Admirăm pe malul drept o amplă zonă calcaroasă albă. Dăm în vale, traversăm pe malul drept şi alegem continuarea înainte, pe cea mai firavă potecă, bine înierbată; la dreapta şi stânga, poteci ce par mai circulate.

Am ales corect. Luând-o la dreapta am fi suit pe un drum de TAF sub zona superioară a Piciorului Oncului. Optând spre varianta din stânga, după traversarea unui picior nord-estic am fi ajuns în Căldarea Tomnatecului, în perimetrul stânei. Luând-o înainte urmăm P. Putredu în amonte pe malul său drept; poteca se lărgeşte în drum de căruţă bolovănos dar pe măsura apropierii de pragul glaciar se îngustează, furişându-se prin molidiş, traversând la un moment dat, deasupra unor succesive prăvăliri de ape, pe malul stâng.

Continuăm pe malul stâng, în timp ce poteca vagă, de pe cel drept, pare să se piardă pe un picior nord-vestic, desprins mult mai sus din Coasta Netedă. După 100 m ieşim în luminiş şi apoi în vast gol alpin, traversând cursul unui alt pârâu, spectaculos, cu repezişuri şi cascade, venit din Zănoaga Putredu, situată spre dreapta. Spre sud-vest se deschide o altă căldare, mai cuminte şi foarte mare, Putredu La Mori (ne-au precizat nişte ciobani), cu latura stângă închisă de un picior nordic al Coastei Netede, suit şerpuind de un drum pastoral înierbat până în Tarniţa lui Putredu. 

Traversând spre est piciorul nordic al Coastei Netede, cel cu drumul pastoral, se poate descinde în Căldarea Tomnaticului.  Până la stâna Putredu La Mori am făcut 1¼ ore (fără bagaje). Revenim la obârşia V. Putredu, confluenţa cu P. Tomnatic, în 45 minute.

Poate că zona ne-a plăcut şi ca urmare a comparaţiei exploatărilor silvice sucevene, ordonate, raţionale, urmate de grabnică replantare, faţă de haosul silvic maramureşan, cu versanţi în degringoladă, trunchiuri retezate cu drujba mult sus de la sol, resturi lemnoase abandonate aiurea, văi colmatate cu trunchiuri, vaste zone neplantate, halde succesive de rumeguş.

În minte-mi reveniră cuvintele domnului Radu Popa, brigadier timp de patru decenii la Şesuri, cu un fiu dr. inginer silvic şi altul inginer silvic, crescuţi de mici în spiritul onest al muntenilor: până prin 1989 aveam peste 60 cerbi în district, azi… nici unul. Până în 1989, la o convocare din Pietrosul Rodnei pentru a pregăti un dezastru cinegetic ceauşist (abandonat de acesta la sfatul securiştilor de frica armelor artizanale borşene), inventariaserăm peste o sută de capre negre. Azi însă…

Dacă în alţi ani, în vecinătatea Băii Mari vedeam căprioare, ciute, cerbi, mistreţi, de câţiva ani încoace, bătând în linişte şi sistematic M. Maramureşului, Rodnei, Ţibleş, Suhard, Călimani, Parâng, Retezat, chiar şi în perimetre declarate drept rezervaţii dacă nu doar zone protejate, rar avui şansa de-a remarca o crotină veche de capră neagră, o balegă de urs, găinaţ de cocoş de munte, rotit de cocoş, o amprentă de râs în albul gros al zăpezii… Am văzut doar împuţinaţii corbi, câte un stol de găinuşe, vreo vulpe râioasă sau un iepure nevolnic.

11.    Gura Lalei (D.N.18) - Lacul Lala Mare - Şaua cu Lac.

August 2002. Pornim de la Gura Lalei (1015 m), din drumul Sighetu Marmaţiei - Borşa - Vatra Dornei (între Şesuri şi Gura Lalei, pe stânga şoselei, Muzeul Rădăcinilor). Punct albastru, rar în primii 8 km.

Când ajungem la Lacul Lala Mare (1815 m), alimentat de izvoare puternice, născute-n grohotişurile versantului nordic al Ineuţului (2222 m), au trecut 2 ore de la plecare. Pe un stâlp vechi săgeţile indică 30 minute până în Şaua Găgii (spre est sud-est, punct roşu), respectiv 1 oră până în Şaua cu Lac (vest sud-vest, punct albastru).

După 2 ore 20 minute atingem perimetrul Lacului Lala Mică (acesta, plus patru mici tăuri din căldarea de la nord-est de Ineu formează cursul principal al Văii Lala, prăbuşit spectaculos pe un prag glaciar abrupt înainte de a primi din dreapta preaplinul Lacului Lala Mare.

Trecem un pârâiaş izvorât de sub Ineuţ şi după 2¾ ore ajungem la izvorul de sub Şaua cu Lac. Poteca suie în serpentine, până în şa. Au trecut 2 ore 50 minute. Stâlp cu săgeţi, vechi: bandă roşie spre Tarniţa Putredului (vezi pagina 22 a hărţii), prin Vf. Ineu, 4 ore (vest nord-vest); bandă roşie către Pasul Rotunda, prin Vf. Ineuţ, 4 ore (spre sud-est est); punct albastru, la Gura Lalei, 12 km, 5½ ore. Urcuşul spre Vf. Ineu (2279 m) ia ¾ ore din Şaua cu Lac, spre nord. Către Ineuţ urcăm în ½ ore, spre sud-est. Pe vreme bună e de optat pentru o coborâre spectaculoasă de pe Ineu, peste Culmea Pleşcuţei, la Lacul Lala Mic. De la Lala Mic urmăm Pârâul Lala. Reajungem la Lala Mare.

Menţiuni. Nu există conexiune la telefonia mobilă. Cel mai apropiat salvamont e la Borşa. Dispunerea punctului albastru pe bolovani în zona golului alpin creează probleme iarna, în condiţii meteo neprielnice. Locuri de campare de-a lungul Văii Lala, excelente în primii 1-2 km de la Gura Lalei. Indicatoare silvice pe primii 3-4 km ai V. Lala (locuri de popas, izvoare etc.). Parcurs interzis iarna sau pe vreme rea.

12.   Pasul Rotunda (1277 m) - Şaua Gagii - Ineuţ (2222 m).

De la Gura Lalei până la fostul sanatoriu Rotunda (debutul lui D.N.17) sunt 4 km pe D.N.18, în direcţia Cârlibaba. De la sanatoriu la Pasul Rotunda sunt 6 km (D.N.17D), drum pietruit, prost întreţinut, accesibil autoturismelor. De la Gura Lalei (via D.N.18), peste Pasul Prislop (1416 m), la Borşa Fântâna (complex turistic) sunt 32 km.

Pe borna kilometrică din faţa cabanei Pasul Rotunda scrie: D.N.18, 6 km; Cârlibaba, 14 km; Rodna (în sudul Munţilor Rodnei) 31 km. Alături, pe un stâlp cu săgeţi vechi: Vf. Ineu, prin Ineuţ, 3 ore, bandă roşie (spre vest) (informaţie aberantă, în realitate timp exact dublu); Suhard - Vatra Dornei, 14 ore, bandă roşie (spre est).

Plecăm din faţa cabanei Pasul Rotunda, spre vest, trecem pe lângă două cazemate dinamitate, prima lângă şosea, a doua după câteva zeci de metri; pădure de molid cu un drum pastoral. Ieşim repede în pajişte, lăsăm la stânga un marcaj pastoral (cruce; baliză geodezică din lemn) şi în faţă, spre dreapta, remarcăm Vf. Nichiţaş (1451 m); în plan secund, de la dreapta spre stânga, Vârfurile Ineu, Ineuţ, Roşu. Drumul se orientează spre vest, suie un deal unde găsim un stâlp de marcaj, vechi. Privind spre nord putem admira, de la stânga la dreapta, Vârfurile Cearcănu, Prislop, Zâmbroslavele (M. Maramureşului).

Au trecut 25 minute de la plecare. Continuăm spre vest, marcaj rar, vechi, suficient, plasat pe molizi. Depăşim o zonă mai umedă, cu molizi dezrădăcinaţi şi în faţă avem stâna Preluci. Poteca trece prin incinta staulului; la ieşire, pe un molid falnic, regăsim marcajul, o plăcuţă de metal. Spre stânga, pe o mică înălţime, observăm altă baliză geodezică; vom continua spre dreapta, de-a coasta, prin molidiş rar şi imediat ajungem pe un platou larg, cu un saivan în curs de prăbuşire (păşunea Nichiţaş, 3/4 ore de la plecare).

Pe saivan există marcaj, vizibil din ambele sensuri şi o săgeată roşie cu menţiunea Lala, spre vest. La 200 m în faţă dreapta observăm nişte vălaie (jgheaburi de adăpare, din beton, parţial distruse). La 250 m stânga, la colţul pădurii de molid, sursă de apă şi două grupuri de vălaie. Deasupra, la 100 m, pe drumul pastoral excelent conservat, remarcăm un stâlp de marcaj (1 ½ ore de la plecare). De aici parcurgem spre vest drumul pe Culmea Prelucile Gagii, suişul fiind aproape imperceptibil.

În faţă se profilează tot mai impresionante Vârfurile Ineu, Ineuţ, Roşu şi căldările lor spectaculoase. La 1¾ ore de la plecare dăm (în stânga drumului) de un izvor cu valău; nu departe, pe dreapta drumului, la 50 m unul de celălalt, două izvoare cu vălău. Tufe de afin alternează cu cele de merişor (coacăz roşu de munte). Alternanta degustare a fructelor dulci cu cele amărui acrişoare constituie un deliciu. Extrem de decorative, tufe aplatizate de ienupăr, verzi-argintii.

După 2 ore, stâlp de marcaj, ruginit, la câţiva metri în stânga drumului. După 100 m apare al doilea stâlp, tot ruginit. În rest, în zona coastei marcajul e foarte rar, pe bolovani, deseori şters (au rămas doar benzile de vopsea albă). De remarcat presărarea pajiştii alpine cu bolovani albi.

După încă 100 m drumul pastoral are bifurcaţie. O variantă se angajează spre stânga, coborând uşor, apoi suind spre un picior sudic (Dealul Negru, 1546 m) unde observăm o copertină din tablă. O luăm la dreapta, urmând săgeata vizibilă pe o lespede. În faţă atrag atenţia un picior nord-estic al Vf. Roşu (la baza lui, de undeva dinspre Şaua Gagii, observăm o stână bine amenajată) şi căldarea nordică a acestuia; mai la dreapta, Vf. Ineuţ.

După 2¾ ore dăm de altă bifurcaţie. La stânga, coborâre continuă spre fundul căldării nordice a Vf. Roşu, în marea de jnepeniş. Noi suim spre Şaua Gagii (1789 m), unde ajungem după 3 ore de la plecare; acolo, stâlp cu săgeată şi putem desluşi: punct roşu, spre vest nord-vest, Lacul Lala  Mare, ½ ore; bandă roşie, spre vest, Ineuţ 1½ ore; Pasul Rotunda, prin Prelucile Gagii, 2 ore (greşit!; sunt necesare 3 ore).

De aici avem o superbă panoramă: sub creastă, la dreapta, V. Lala şi Lacul Lala Mare; la nord-vest, Culmea Pleşcuţa; vedem Vf. Ineu, Şaua cu Lac şi în continuare piramida Vf. Ineuţ. Pe versantul vestic al Culmei Gagii şi pe cel estic al Culmii Pleşcuţei, numeroşi zâmbri. La est sud-est putem admira Masivul Suhard, fiind vizibile trei vârfuri importante: Omu, Fărăoane, Ouşoru.

La nord identificăm Vf. Cearcănu, zona Pasului Prislop, Zâmbroslavele, Obcina Mestecăniş; în plan depărtat distingem emisferele alb strălucitoare din Carpaţii Ucraineni, instalate pe Vf. Pop Ivan de Cernohora. La stânga Şeii Gagii debutează valea omonimă, spre sud, afluent al Someşului Mare (un drum forestier suie din localitatea Valea Mare spre amontele ei).

Continuăm urcuşul pe poteca de culme, iniţial acoperită cu jnepeniş dens; dăm de o custură stâncoasă, accidentată, pe care ne deplasăm când pe o parte când pe alta. Marcaj vechi, destul de vizibil. Custura coboară într-o înşeuare. Aici avem, spre dreapta, imagine deosebită a Lacului Lala Mare; spre stânga, în căldarea nordică a Vf. Roşu, putem distinge în jnepeniş două mici tăuri. Din Şaua Gagii au trecut 45-55 minute.

Pentru a escalada Vf. Ineuţ, pe piciorul estic, uşor şerpuit, continuăm încă 1 oră; la dreapta se deschide Căldarea Lala Mică, la stânga impresionează creasta de legătură Ineuţ (2222 m) - Roşu (2113 m). Menţiune: cu autoturism de teren, traseul poate fi parcurs vara fără probleme, până aproape de Şaua Gagii.

Donează 30 de lei

Alexandru Dragoiu.  O mică precizare  Emisferele albe din Ucraina, care apar menționate de trei ori în articol, vizibile din nordul României, probabil fac parte dintr-o fostă stație radar (RLS Pamir), vîrful respectiv numindu-se Tomnatic (deci nu Pop Ivan). Observatorul astronomic este altă construcție, care se află într-adevăr pe vf. Pop Ivan din lanțul montan Chornohora, dar acesta este mai departe de graniță noastră (observatorul este cam la 40km față de de emisferele albe, pe direcție N-V).