Embedded Files
Într-o bună zi, către înserat, la marginea pădurii apăru un licurici. Venea de la drum lung, abia tîrîndu-și picioarele. Era obosit și plin de praf. Pe deasupra mai era și plin de înţepături de urzici. Abia aștepta să ajungă acasă, să facă un duș, și să se culce.
- Unde fugi așa, fîrtate? îl întrebă un arici curios foarte.
- Acasă, i-a răspuns mohorît micul licurici.
- Da ce-i cu tine, dragă?!... Ești bolnav? Te-ai plimbat atîtea nopţi sub cerul înstelat și acum te închizi în casă? se interesă un cărăbuș drăguţ, dar cam grăsuţ.
- Ia uitaţi-vă în urmă, îi îndemnă licuriciul. Vedeţi voi norul ăla cum se grăbește să mă ajungă?
- Te-ai speriat de-un nor? se veseliră cărăbușul și ariciul. Ha... ha... ha...
- În primul rînd, că nu e unul singur, le răspunse încruntat licuriciul. După norul ăsta, mai vin alţii, o mulţime!
Norul se apropiase bine de tot. Acum puteau și ei să vadă, îndărătul lui, șiruri lungi de nori vineţii. Aduceau cu ei ploile.
-În al doilea rînd, pe norul ăsta călătorește Toamna.
- Ești un mincinos! se supără cărăbușul. Pînă la toamnă mai este... hă... hă...! mult și bine.
- Apropiaţi-vă, să vă arăt ce-am adus în desagă, îi îndeamnă licuriciul.
Scoase din desagă o frunză mare de tei, îngălbenită.
- și asta-i tot minciună?
- Aoleu, n-a minţit, vine Toamna, se sperie ariciul.
_ și eu am o ţiglă spartă la casă, se-ngrijoră brusc și cărăbușul.
- Iar eu am o fereastră nereparată, sări ariciul, care își aminti că nici căsuţa lui nu-i întreagă, și o luă la fugă.
Licuriciul își îndeasă mulţumit frunza în desagă.
- Vine Toamna, ce mai tura-vura. Treaba lor ce fac, dar eu mă închid în casă.
Autor: Dumitru Toma
Ilustrator: Luminiţa Oprea Penișoară
Google Sites
Report abuse