CERBUL

Un cerb veni la pîrîu să-și potolească setea. Văzîndu-și chipul oglindit în apă, se bucură nespus de frumuseţea coarnelor sale, că sînt atît de mari și de rămuroase. Cît despre picioare, privindu-le, spuse:

— Numai picioarele mi-s cam slăbănoage și urîte. 

Dar iată că din desiș sări asupra-i un leu. Cerbul o rupse de fugă, spre cîmp deschis. Era gata-gata să scape de urmăritor, dar se nimeri în drumul său o pădure. Coarnele cerbului se încurcară în crengi, iar leul puse gheara pe el. 

În ceasul cel de pe urmă, își spuse:

— Ceea ce mi s-a părut slăbănog și urît era să-mi scape viaţa, iar ceea ce m-a bucurat prin frumuseţe mi-a adus pierzania.