CEAINĂRIA IERNII

Ninsese, într-o iarnă, cu atîta zăpadă strălucitor de albă, cum nu se mai văzuse niciodată pe acele meleaguri ale Munților Carpați. Familia de urși Mormăilă socoti de cuviință că ar fi de folos dacă ar deschide ceainărie primitoare, aromată și caldă. De îndată se puseră pe treabă. Tatăl, Martin aduse bușteni mari din pădure. Îi crăpă cu toporul și construi harnic, cu labele lui strașnice de urs, o ceainărie cu totul și cu totul nemaivăzută pe-acolo. Martinel, fiul, pictă frumos o firmă, ce e drept cam fistichie pe care era scris foarte colorat și arătos: CEAINĂRIE. Înăuntru, mama, Martinica, încinsă cu un șorț cu pătrățele, tot răsfoia căutînd o rețetă în «Marea carte de bucate a urșilor Polari», cei mai strașnici cofetari. O prăjitură bună ca o alună. Și cum căuta ursoaica mai cu sîrg, iată că-i apăru în carte o nemaipomenită reţetă: «Sarailia fără de tichie și cu o mică pălărie».

Această prăjitură trebuia să fie strașnic de însiropată, cu miez de nucă îndopată și cu o minunăție de vanilie veritabil-parfumată. S-o mănînci pe dată. Ghiogîlț-ghiogîlț, totului toată. Să nu mai rămînă o fărîmitură din măreața prăjitură! Care, vai, cum putea să le treacă urșilor prin cap, că va semăna cu o murătură?!

Dar la geam, cine credeți că venea și trăgea cu ochiul în carte? Rîsul-din-Carpați-cel-cu-ochii-migdalați. Adică doamna Rîs, chiar dînsa în persoană! O viclenie de-animal, foarte suplu, agil și deloc sentimental. Detesta ceaiul din naștere, dar dorea un singur lucru: să fure rețeta pe clipă.

— Martinica, draga mea, începu doamna Rîs-din-Carpați-cea-cu-ochii-migdalați, dacă-mi dai rețeta aceea, îți voi oferi, în schimb, fragi și alune. Mure de pădure și prune brumărele! Nicidecum uscate, ci cu totul congelate în apa înghețată a lacului din vîrful muntelui.

— Îți bați gura degeaba, i-o trînti ursoaica Martinica. E foarte... STRICT SECRETĂ. O rețetă a urșilor polari, cei mai strașnici cofetari. Păi, dacă dau rețeta asta, știi tu ce se poate întîmpla? 

— Nu știu! făcu doamna Rîs-din-Carpați-cea-cu-ochii-migdalați, care era de curînd mamă a trei pui-de-rîs-din-Carpați-numai-și-numai-cu-ochii-migdalați.

— Apoi, de m-or afla urșii polari că dau la rîși rețete STRICT SECRETE, vin și-mi fac ceainăria una cu zăpada. Ce-o să zică Martin? Ce-o să zică Martinel?

— Și-atunci ce e de făcut?! Ceai, știi bine că nu beau și nici pe la ceainării nu dau. Dar îmi lasă gura apă după faimoasa sarailie, zău! 

Și-atîta miorlăia, și-atîta se ruga, încît mila ceainăresei îi trezea.

— Ar fi, totuși, o soluție! zise ursoaica, gîndindu-se adînc. Numai de-ai fi tu de înțeles.

— Care?!... Ce soluție?!... Primesc orice-mi oferi! Hai, mai iute! Zi-i! Nu mă fierbe ca pe știr!

— Uite cum putem face... Ca să nu greșesc nici eu, nici tu, îți dictez rețeta ușor modificată și foarte puțin schimbată. Așa să știi că este voie! Pentru că metoda asta cu rețetele voit modificate și cu bună știință schimbate, circulă în toată lumea bunelor gospodine. și-o folosește mai ales nănașă-mea, nu carecumva să fie altă gospodină mai fa-i-nă ca ea! Ci să le reușească strașnic bucatele numai lor, nănașelor! Ce zici, te-nvoiești așa? Da, ori ba?

— Bine, dă-mi-o! și repede, că mor de poftă!

— Așa să fie! zise ceainăreasa și-i dădu repede rețeta.

Dar în loc de nuci era scris solzi de pește. Și-n loc de unt, măghiran. În loc de făină, pudra cea mai fină. Și-n loc de zahăr, era trecută sare. Și în loc de apă, un borcan de muștar. Și în loc de cuptor, era scris: se vîră în congelator. Și-n loc de «la sfîrșit se stropește cu sirop cald și-arome bune», era scris: «se stropește cu saramură și se mănîncă pe stomacul gol. Poftă bună la Sarailia fără de tichie, ci doar cu o mică, foarte micuță pălărie!»

Și doamna Rîs pregăti de îndată prăjitura care ieși precum cea mai rea murătură!

Dar cum auziră rîșii-din-Carpaţi-cu-ochii-migdalați de o așa înșelătorie s-au strîns ciucure, în haite cum n-am prea auzit să le fie obiceiul. Și, peste noapte, venind tiptil la Ceainărie o făcură una cu zăpada iernii. Adio, ceai! Adio, sarailie! Adio, ceainărie!

Autor: George Ricus

Ilustrator: Laurențiu Sîrbu