VULPEA ȘI LUPUL

Tare o mai necăjeau purecii pe vulpe. Așa că se gîndi cum să scape de ei. Veni deci pe malul rîului și începu să-și vîre coada încetișor, din vîrf, tot mai adînc în rîu. Din coadă, purecii prinseră a-i sări în spinare. Atunci vulpea își cufundă în apă și picioarele dindărăt. Purecii îi săreau tot mai sus pe spinare, apoi pe grumaz, apoi pe cap. Vulpea se cufundă și mai adînc în rîu, așa încît la suprafaţa apei îi rămăsese numai capul. Purecii se îngrămădiră toţi pe botul ei. Atunci vulpea se cufundă toată în apă. Purecii săriră pe uscat, iar vulpea ieși din rîu în alt loc. Lupul văzu isprava vulpii și se gîndi să facă o treabă mai bună. El sări dintru-nceput cu capul înainte, se scufundă adînc și rămase în așteptare pe fundul apei. Trăgea nădejdea, vezi bine, că purecii vor pieri toţi dintr-o dată. Cînd ieși însă din rîu, purecii își reveniră și prinseră a-l pișca și mai tare.