LEUL, LUPUL ȘI VULPEA

Un leu bătrîn și beteag zăcea în peșteră. Toate sălbăticiunile veniră să-l vadă și să ureze de sănătate împăratului, numai vulpea nu se arăta pe acolo. Lupul se bucură de prilej și începu să o clevetească în faţa leului.

— Vulpea, spuse el, nu-ţi arată pic de respect. N-a venit măcar o dată, ca să vadă ce faci.

Taman la aceste cuvinte apăru și vulpea acolo. Auzindu-l pe lup ce spune, își zise în sinea ei: «Las' că ţi-o plătesc eu, lupule!»

Iar cînd leul era gata să-și verse mînia asupra ei, vulpea grăi:

— Nu mă supune osîndei, ci ascultă-mă mai întîi, stăpîne. N-am venit pe la tine fiindcă n-am avut răgaz. Iar răgaz n-am avut fiindcă am cutreierat 

lumea toată-n lung și-n lat, la toţi vracii, ca să întreb de niște leacuri pentru tine. Abia acum am aflat unul mai osebit, de aceea am și venit în grabă încoace.

Leul o întrebă:

— Ce fel de leac este?

— Iacătă-l: 

un lup de viu să jupoi, 

cu pielea-i caldă te-nfășori apoi...

Iar cînd îl văzu pe lup răstignit sub gheara leului, vulpea rîse și grăi:

— Asta-i frăţioare: 

la rele pe cei mari nu-i pune, 

ci învaţă-i numai fapte bune.