Harta preturilor imobiliare - vezi unde sunt cele mai scumpe case

Data pubblicazione: Jan 21, 2013 9:54:40 AM

imobiliare oradea Preturile in domeniul imobiliar au atins nivelul minim istoric, in timpul crizei, dar, chiar si asa, in foarte multe tari acestea sunt supraapreciate, in raport cu nivelul veniturilor locuitorilor sau a chiriilor platite. In Europa, mai ales in statele atinse de criza datoriilor, preturile locuintelor continua sa scada sau, in cel mai bun caz, stagneaza. In schimb, in Statele Unite acestea au reinceput sa se majoreze, iar, in Asia, s-au inregistrat scumpiri spectaculoase. contabilitate oradea Anul trecut, cea mai mare crestere de preturi in cazul locuintelor s-a inregistrat in Hong Kong, respectiv cu 21,8 la suta fata de anul precedent. Din aceasta cauza, guvernul incearca sa ia masuri pentru calmarea pietei, de frica unui "boom" imobiliar asemenator celui european sau american, ce a condus, in cele din urma, la prabusirea pietei. Pe locul al doilea in randul scumpirilor se afla Austria, care a trecut aproape neafectata de criza mondiala, precum si de cea a datoriilor din zona euro. Astfel, aici preturile au crescut cu 10,1 procente in 2012 fata de 2011. infiintare firme oradea De asemenea, s-au inregistrat cresteri ale preturilor la imobiliare si in Africa de Sud (5%), Statele Unite (4,3%), Elvetia (3,6%), Canada (3,3%), Singapore (2,8%), Germania (2,7%) si Australia (0,3%), relateaza The Economist. De cealalta parte, Spania, una din cele mai afectate tari de criza datoriilor din zona euro, a suferit si cele mai mari deprecieri ale preturilor la imobiliare, anul trecut, respectiv de 9,3 procente. Ea este urmata de Olanda, cu o scadere de 6,8 la suta, si Irlanda, cu 5,7 procente. Pe lista mai apar si Italia (-4%), Japonia si Suedia (-2,6%), Franta (-1,3%), Marea Britanie (-0,9%) si China (-0,3%). Unde sunt cele mai supraapreciate preturi? Pentru a determina daca preturile sunt mari sau mici, sunt folositi doi indicatori principali, ambii comparati cu estimarile medii pe termen lung, care reprezinta o valoare considerata corecta. case de vanzare oradea Primul indicator este raportul pret - chirie, respectiv castigurile estimate din chirie pentru locuinte. Din acest punct de vedere, se observa niste diferente imense intre diversele piete analizate. Astfel, in Canada, exista o supraaevaluare imensa, de 78 la suta, in timp ce, in Japonia, exista o subestimare de 37 de procente. De asemenea, sunt mult supraaestimate si preturile din Hong Kong, cu 69%, sau din Singapore, cu 57%. In Europa, cel mai mult sunt supraapreciate proprietatile din Franta, cu 50 de procente. Al doilea indicator il reprezinta veniturile disponibile de persoana. Din acest punct de vedere, Franta este lidera de clasament, cu o supraapreciere de 35 de procente, urmata de Canada, cu 34%, si Olanda, cu 33%. La polul opus se afla Japonia, cu o subapreciere de 36 la suta. In Europa, Germania este considerata o "anomalie", avand o crestere a preturilor locuintelor de 2,7%, anul trecut, dar si o subapreciere de 17 procente, dupa ambii indicatori. terenuri de vanzare oradea In plus, germanii interesati de achizitionarea unei locuinte beneficiaza, in prezent, si de o rata a dobanzii aflata la nivel minim istoric, in timp ce rata somajului este printre cele mai scazute din Europa, de 5,4%.