Un finiquito perdido. El mio

02.10.2018. Privind in urma.

La inceput de an 2009, am facut un fel de legământ cu mine insumi, care legământ consta in a incercarea de a conserva cat mai multe "amprente", amprente ce ar fi putut (la vreo ulterioara data), fii folosite pentru armarea unei reconstituiri (asemanatoare celei din domeniul criminalisticii), spre a fi astfel inteles, mecanismul paguboasei si distrugatoarei masinarii, care a fost impins a fi, transportul rutier UE

JURNAL DE BORD (Partea 1) 2009

02.10.2018. Mirando atras.

A principios de 2009, hice una especie de pacto conmigo mismo, que consistia en mi intento de preservar "huellas", huellas que podrían (en una fecha posterior) usarse para armar una reconstitución. (analogica a la del campo de la criminología), para comprenderse de tal modo, el mecanismo de esta maquinaria dañina y destructiva que se ha impulsado a ser, el transporte UE por carretera

DIARIO A BORDO (primera parte) 2009

<

<

<

<

<

<

<

<

<

(estoy trabajando en el oficio de chofer desde el 1980.

He sufrido mucho, y muchas cosas, y creo que tengo la capacidad de hacer el mundo un poco mas bueno.

Me propongo a escribir aqui, todo lo que va da el tiempo, de todo lo que me va aparecer importante para mi, de memorizar, de no olvidar, para que, con este, me puedo apoyar a mi mismo a constituir, de fragmentitos, un . . . entero.

Me propongo a escribir sobre la marche, porque de otro modo me olvido acontecimientos, por culpa de la continua, rapida y demasiada sucesion de imagenes, de hechos, por debajo de mi vista

Ni por lo menos asi, el entero va ser . . . entero.

Aqui, en este dominio (del chofer profesional) es como caminar continuamente sobre una cuerda floja.

Añade a todo esto intento de mantenerte el equilibrio, estimado lector, y lo de escribir en el diario (en una libreta apoyada sobre tus piernas, por debajo del volante)

Politica angajatorului meu (fata de angajatii lui), era o politica "la distrugere", de genul "Cine accepta si ii place ce facem, si sta, sta, cine nu . . . out".

Interesul intreprinderii era sa nu prinzi vechime, si in afara de asta, sa fii tu, cel care arunca prosopul.(pierzandu-ti astfel eventuale drepturi pe care ti le-ar fi constituit timpul cat ai rezistat pe postul de munca pe care ai fost incadrat.

Eu am pus din partea mea toata buna-vointa si buna-credinta.

Am incercat sa ma mentin in pluton (nici sa ies in frunte, ca paduchele, nici sa raman in coada, ca melcul).

Cursele erau aceleasi, pentru toti, si le faceam pe toate, prin rotatie, dupa cum ne roteau ei (patronul, arendasul principal si arendasii arendasului (cateii), "staff-ul tehnic" al "clubului"

Dedicandu-mi timpul si conservarii a cat mai mult din ceea ce traiam a fost ca si cand as fi avut de facut, o norma cel putin dubla, in raport ceea ce trebuia sa fac.

Ca si la Chaplin, intr-ale sale "Timpuri moderne", si eu a trebuit sa fac fata unui unui flux atat de mare de activitati (duble in comparatie cu ale colegilor mei de profesie, care se dedicau doar profesiei) incat am tot acumulat greseli (pe partea profesionala) pana cand . . . am ramas dand din buze (am ramas fara puncte).

O ruta cum e cea cuprinsa in pre-scrisa asta "foaie de parcurs", (traseul 42 dupa cum se poate observa), se facea de ani de zile (si se mai face si azi).

Daca asta e "traseul 42", celelalte 41 de trasee de pana la el, nu sunt cu nimic mai lipsite de greutate. Unde sunt kilometri mai putini sunt din cauza ca sunt mai multe operatiunile de incarcare si/sau de descarcare sau, sunt alte cauze.

Sau, ca in al doilea exemplu (cel cu discurile suprapuse pe "raportul zilnic de lucru", traseul asta se facea, noapte de noapte, de vreo 15 ani (prin 2010) si sunt sigur ca se face si azi.