20210309 PMP Diaconescu
Cuvântul "diplomat" este (și el) un cuvant polifațetic care are extrem de multe sinonime.
Mie unul, dacă îmi plăceau persoanele de tip Diaconescu, pariam pe el (și nu pe Udrea), încă de când l-a trimis Băsescu (că Băsescu nu avea voie), să inscrie Mișcarea Populară la tribunal.
N-am nimic cu el dar... nu îmi place.
Când eram copil, am mai văzut o fază ca aceasta, în primul volum din Rocambole, atunci când un oștean de-al lui Napoleon, căzut pe drumul de întoarcere de la Moscova, și crezând că piere, s-a incredințat pe el și pe tot ce era legat de el (nevastă, casă, copii, avere), în mâinile celui mai apropiat al său prieten.
La un moment dat se parea că și-ar reveni, dar "prietenul" în mâinile căruia apucase să i se dea, i-a tras un glonț în cap, și a rămas astfel, cu respectiva împuternicire.
Vinovatul principal este Băsescu, un Băsescu care (pe lângă toate cele bune) suferă de o bună doză de informalitate.
Ca președinte în functie el nu avea voie să facă politică, deci nici să înființeze un partid.
Informalismul din el l-a impins să fenteze legea, mandatând pe alții să o facă în locul său, încercând astfel să câștige timp.
Chiar dacă înființarea nu a facut-o el, direct, la Mișcarea Populară au aderat oameni, in imensa lor majoritate, pentru numele și renumele lui.
A jonglat (nu pentru prima, nici pentru ultima dată) cu conceptele "de facto" si "de iure", ne-făcând el partidul... de iure (pentru că fiind președinte în exercițiu, nu avea voie), dar fiind al lui, de facto.
Diaconescu a dus borcanul cu miere până la tribunal, si... s-a lins pe buze.
In luptă dreaptă nu a putut câștiga șefia partidului.
Și atunci, a așteptat pe la tot felul de colțuri, până ce s-au creat circumstanțele ca cineva, să îi ofere șefia acetui partid, pe tavă.
Vechii diaconiști, nici nu m-au mirat, si nici nu ma miră.
Mai mult mă miră (impropriu spus că mă miră, pentru că de fapt, pe mine nu mă miră niciodată nimic), cei care s-au întors la a i se arunca în brațe, după ce 7-8-9 ani, nu le-a pus nimeni nici o opreliște să o facă.
Dacă avea sange în vene, Diaconescu mergea în acea vreme (2012, 2013, 2014) și funda un partid la inițiativă proprie (e nevoie de doar trei persoane pentru asta), și nu se substituia altuia... pentru a scoate mai apoi niște beneficii pe care altfel, nu le-ar fi putut scoate. Chiar și așa, dacă se duela democratic pentru preluarea șefiei partidului, și învingea prin voturi, nu era nici un fel de problemă.
Dar Diaconescu a evitat duelul politic drept, iar cine a făcut asta odată, a deschis o "cutie a Pandorei" care... odată dezvirginată, nu mai poate redeveni virgină.
De la mine... așa s-a văzut filmul, eu așa il reproduc.
La palabra "diplomático" es (también) una palabra multifacética que tiene muchísimos sinónimos.
Por un lado, si me gustara la gente del tipo Diaconescu, apostaría por él (y no por Udrea), desde que Băsescu lo envió (porque Băsescu no estaba autorizado), a registrar el Movimiento Popular en los tribunales.
No tengo nada que ver con él pero ... no me agrada.
Cuando era niño, vi otra fase como esta, en el primer volumen de Rocambole, cuando un soldado de Napoleón, caído en el camino de regreso de Moscú, y creyendo que se estaba muriendo, se confió a él y a todo lo que estaba atado. para él (esposa, casa, hijos, riqueza), en manos de su mejor amigo.
En un momento pareció que se recuperaría, pero el "amigo" en cuyas manos se había entregado, le disparó en la cabeza, y así quedó, con ese poder.
El principal culpable es Băsescu, un Băsescu que (además de todos los buenos) sufre una buena dosis de informalidad.
Como presidente en ejercicio, no se le permitió hacer política, por lo que no se le permitió formar un partido.
El informalismo en él lo empujó a falsificar la ley, obligando a otros a hacerlo por él, tratando de ganar tiempo.
Aunque él no lo instaló, directamente, en el Movimiento Popular, la gente se sumó, en su gran mayoría, por su nombre y reputación.
Hizo malabares (no por primera vez, ni por última vez) con los conceptos "de facto" y "de jure", convirtiéndonos en el partido ... de jure (porque siendo presidente en el cargo, no se le permitió, de facto.
Diaconescu llevó el tarro de miel a la corte y ... se humedeció los labios.
En una lucha recta no pudo ganar la dirección del partido.
Y luego, esperó en todo tipo de rincones, hasta que se crearon las circunstancias para que alguien le ofreciera el liderazgo de ese partido, en la bandeja.
Los viejos diáconos no me sorprendieron ni me sorprendieron.
Estoy más sorprendido (incorrectamente dijo que estoy sorprendido, porque de hecho, nunca me sorprende nada), los que volvieron a arrojarse a sus brazos, después de 7-8-9 años, no se detuvo nadie eso.
Si tuviera sangre en las venas, Diaconescu iría en ese momento (2012, 2013, 2014) y fundaría un partido por iniciativa propia (solo hacen falta tres personas para esto), y no lo sustituiría por otro ... para sacar algunos beneficios que de otro modo no hubieran sido posibles. Aun así, si se batía en duelo democráticamente para hacerse cargo de la dirección del partido y ganaba por votación, no había problema.
Pero Diaconescu evitó el duelo político correcto, y quien lo hizo una vez, abrió una "caja de Pandora" que ... una vez desflorada, ya no puede convertirse en virgen.
De mi parte ... así se veía la película, así la reproduzco.