Munţii Parâng, Arcadia albă

Vedere dintre Vf. Găuri şi Coasta lui Rus. Foto: Sanda Nicolau.
Sanda Nicolau (Cluj-Napoca) 

Tură de iarnă, pe schiuri. Una dintre nenumăratele plimbări de acest fel făcute între anii 1966-1975 când am locuit efectiv la Vidra - Puru (vedeţi cum arăta Vidra în imaginea 33 de la https://sites.google.com/site/romanianatura60/home/carpatii-meridionali/sureanu/varful-capra-1927-metri-muntii-sureanu ).

Construcţia hidrotehnică Lotru avea puncte de lucru situate între Olt şi Jiul de est. În sud, în Oltenia, sub Rânca, Cerna (Polovragi), Horezu. În nord, la Straja, Haneş, Balindru etc., fără să le uit pe cele din Valea Latoriţei - Petrimanu. Zona cea mai spectaculoasă se afla în inima Parângului (prezentarea amplă a masivului este la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/parang ); captările de la Coasta lui Rus, Roşiile, Sliveiul. Eram câţiva montaniarzi cu adevărat pasionaţi, unii trecuţi prin lucrările de la Bicaz şi Argeş. Am fost dintre acei care au venit, au muncit şi au plecat. Azi (anul 2002), pensionară, şi departe de Munţii Parâng, Lotru (prezentarea amplă a masivului este la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/lotrului ), Latoriţei (prezentarea amplă a masivului este la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/latoritei ), nu pot să spun decât că şi „eu am trăit în Arcadia”, un fel de rai pe Pământ. Îmi exprim mereu regretul fericirii pierdute.

Dacă staţiunea Vidra - Puru se va concretiza vreodată, turiştii vor putea aborda plimbări pe schiuri spre Vârfurile Mânăileasa (https://sites.google.com/site/romanianatura20/home/carpatii-meridionali/muntii-latoritei/manaileasa-in-mijlocul-muntilor ), Turcinu, Puru sau cu plecare din fosta carieră de argilă Mioara, spre Mirăuţu - Miru.

…Am pornit din Obârşia Lotrului când abia mijeau zorii zilei, cu un camion care ne-a dus în Groapa Seacă (1600 m), cumpănă de ape între Văile Lotru şi Jieţ.

De aici, orientaţi mereu spre sud, am trecut peste Cocoriciu, în urcuş domol. Am ocolit Vf. Ciobanu, prin partea lui vestică. Ţinta era să ajungem în zona Pietrele - Găuri (descriere de iarnă şi vară la https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-meridionali-harti-marcaje-pesteri/parang ), alegând cote de nivel cât mai lesnicioase, zăpada fiind bine tasată.

Având şansa unei zile de mare frumuseţe, senină şi liniştită, am trăit din plin măreţia cu adevărat cosmică ce se desfăşura de-a lungul traseului, cu atât mai mult cu cât iarna se pierd detaliile care, uneori, ne distrag atenţia. Pe tot parcursul am avut sub priviri frumuseţea pură a unui uriaş amfiteatru, format din căldările pornite din creasta principală, căldări ce se adună radiar în Valea Jieţului, martor modest al acestui spectacol.

Construcţia măreţului amfiteatru părea că se sprijină pe contrafortul Mija la capătul de nord şi pe zona Ieşul - Dereş în sud-est. În fundal se ridicau, din nord spre sud-est, Vârfurile Cârja, Stoeniţa, Gemănarea, Parângul Mare, Gruiul.

Cu teama de a nu intra în criză de timp, întoarcerea am făcut-o, grăbiţi, pe acelaşi traseu până la stâna dintre Pietrele şi Ciobanu, undeva la jumătatea distanţei dintre acestea, de unde ne-am lăsat spre Valea Lotrului, prin pădurea rară. Pe înserat am prins şoseaua care vine dinspre Ştefanu, de unde, lunecând uşor, am ajuns cu bine în colonia constructorilor hidro de la Obârşia Lotrului. Am fost patru, în iarna lui 1973, grup adunat la iniţiativa inginerului Romok.