Avenul de pe Tătaru, în Munţii Bucegi, aşteaptă exploratori

Ică Giurgiu  (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti) 

Acest gol carstic este calea cea mai rapidă de trimitere a apelor provenite din topirea zăpezilor (în special) şi din alte precipitaţii către reţeaua subterană cu denivelare de câteva sute de metri care deversează prin Izbucurile Coteanu şi Izvorul Tătarului (vezi harta 18).

Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti a reuşit să ajungă la cota -13, deasupra unei săli importante, făcând derocări şi decolmatări de bolovani de-a lungul talvegului pe care se scurge apa adunată de pe platoul de sub Vârful Tătaru.

Punctul minim atins a fost un bolovan mare fixat între peretele de stâncă din malul stâng geografic al pârâului temporar şi marea îngrămădire de blocuri strânse pe malul său drept. Încercarea de a fi îndepărtat/ dislocat acest bolovan nu era recomandată, tentativa putând pune imediat în mişcare o acumulare importantă de blocuri cu dimensiuni considerabile care ar fi venit chiar pe cei aflaţi acolo la lucru. Din punctul minim atins se vedea talvegul pârâului subteran, chiar sub noi, la aproximativ 2,5 metri, pe o galerie de aproximativ 1 metru lăţime, cu pereţii bine spălaţi de ape. Se observa de asemenea că pârâul se îndreaptă, tot în pantă mare, către partea superioară a unei săli aflată spre dreapta, la aproximativ 8 metri distanţă în linie dreaptă, sală al cărei fund nu îl puteam vedea şi sonda. Observam în schimb că o treime din tavanul sălii este format din streaşina blocurilor acumulate pe aproximativ 10 metri denivelare pe malul drept geografic al pârâului, sprijinită de peretele frontal superior al puţului de la intrare (schiţa 19); acolo sus, îndepărtarea câtorva blocuri din streaşină ar permite consolidarea locului (cu ciment şi bare metalice fixate între masa de blocuri şi peretele de stâncă al puţului de la intrare) şi coborârea verticalei de peste 10 metri care se află sub streaşină.

Datele explorărilor

10-15 august 1995. Ică Giurgiu, Paul Pupăzeanu, Alina Linţea. Derocare/ decolmatare de-a lungul talvegului pârâului care intră în aven, atingerea cotei -13 metri.

3-4 august 1996. Ică Giurgiu, Dragoş Stanca, Emeric Simon. Decolmatare în Avenul de pe Tătaru, prospecţiuni în zona calcaroasă învecinată. 

5-6 iulie 1997. Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Valentin Filimon, Sorin Enache, Cristina Lazăr. Erau cinci metri de zăpadă tasată peste gura Avenului de pe Tătaru! 

6-7 septembrie 1997. Ică Giurgiu, Dan Grădinaru, Sorin Enache. Începem să săpăm într-un loc care pare mai promițător pentru a pătrunde în aven.

13-14 septembrie 1997. Ică Giurgiu, Dan Grădinaru. Continuăm săpătura/ derocarea.

În Şaua Strunga Mare se află un refugiu. Apă se găseşte în perimetrul stânei aflată mai jos de refugiu, către cabana Padina. Nu sunt recomandate turele pe vreme cu pericol de descărcări electrice, Vârful Tătaru fiind locul din Bucegi unde cad cele mai multe fulgere.

16   Avenul de sub Tătaru. Clubul „Emil Racoviţă” Bucureşti a ajuns până acum la cota -13 metri, deasupra unei săli importante, al cărui fund nu se vede. Foto: Ică Giurgiu, Dan Grădinaru (sus, pe marginea avenului), Sorin Enache (pe buza puţului decolmatat de noi de-a lungul albiei pârâului temporar).  (film cu: zona carstică Cheile Tătarului; zona carstică a Vârfului Tătaru și a avenului)