Soferul profesionist se afla mereu in situatia de "unu la unu" (marturia lui contra marturia altcuiva) sau, in inferioritate (marturia lui
contra marturia a doi, sau mai multi).
Cu alte cuvinte, cineva l-a croit din pornire ca . . . "perpetuum perdant".
Pentru a-si dovedi dreptatea, ar avea nevoie de datele complete cu tot ce i se petrece in un decurs de cel putin 4 luni.
Am urmarit cu interes plamadirea, si apoi nasterea "legislatiei UE a tahografului" pentru ca mai inainte de asta nu exista cadrul
legislativ in baza caruia sa-ti poti reclama (atunci cand consideri ca ai), dreptatea.
Am asteptat, suferind tot soiul de injustitii pe timpul exercitarii profesiei pe care mi-am ales-o, elaborarea acestei legislatii, asa
cum continui sa astept crearea cadrului legal ce lipseste in domeniul prostitutiei sexuale,
Am asteptat cu speranta iesirea din starea prostitutionala a acestui vast domeniu care este "transportul rutier", cu atata speranta
incat m-a durut enorm ceea ce am gasit cand, dupa o perioada in care am fost doar "spectator" (2003 - 2008) am revenit in teren
ca "jucator".
Injustitiile pe care le-am suferit din partea angajatorilor in cei peste 20 de ani de activitate laborala anterioara anului 2002 (1980 - 2002),
sunt multe, si pe parcursul povestirii mele (care nu va fi scurta) ma voi referi la vreunele din ele.
Din fericire, mi-a ramas pastrata printre hartii, ultima dintre reclamatiile cu care am incercat sa ma apar, mai inainte de a mi se inchide
si ultima usa de acces inspre lumea laborala din Romania.
Nu am stiut, nu stiu si nici nu vreau sa stiu sa "sar la cap", iar acest lucru, intr-o lume in care "saritul la cap" era (si este) sport national,
nu putea sa nu imi aduca, usor - usor, excluderea (marginalizarea, trecerea pe o linie moarta).
Stim cu totii ca la schimbarea unui loc de munca ti se cerea, ti se cere (si e normal sa urmeze sa se ceara) ceea ce se numeste
"recomandare de la ultimul loc de munca".
Indiferent cata dreptate ai avea (sau nu), o simpla umbra de "element conflictiv" ce ar putea plana asupra ta este suficienta spre a-ti
bloca sansele.
Ca si in cazul unor pacienti dintro sala de reanimare, nu ti se ia oxigenul dar . . . nu ti se mai aloca, nu ti se mai da.
Nu te omoara, dar esti lasat sa mori.
Dreptul juridic nu contempla "legitima aparare", in sensul ca se considera ca individul uman este, preponderent, un individ social
(jucator de echipa si nu "jucator individual") si atunci, fiecare trebuie sa activeze conform "fisei postului" (portarul ca portar, fundasul
ca fundas,etc) dupa cum ii da dreptul "recunoasterea sociala".
Cu toate astea, dreptul juridic nu opreste apelarea la "legitima aparare", atunci cand aceasta este intr-adevar ultima dintre solutiile de
pe lista.
elaborarea Direc