Hristos S-a înălţat!
Au trecut patruzeci de zile de la Învierea Domnului şi sărbătorim astăzi un alt mare praznic al Ortodoxiei, Înălţarea Domnului, adică ziua în care, de pe muntele Eleonului din Betania, Mântuitorul S-a ridicat la cer, aşa cum le spusese ucenicilor Săi. Nu a fost şi nu este o plecare definitivă a Lui dintre noi:
1. în primul rând, „pleacă dar nu ne părăseşte” aşa cum foarte frumos se exprimă unul dintre marii noştri ierarhi;
2. în al doilea rând, Hristos va reveni, „cu slavă, să judece viii şi morţii”, ca Judecător, la sfârşitul veacurilor.
Plecarea lui Hristos la patruzeci de zile de la Înviere nu a fost decât urmarea firească a încheierii unei activităţi pământeşti a Fiului lui Dumnezeu, activitate care a culminat cu Învierea, după răstignirea şi moartea pe cruce, dar care s-a încheiat abia odată cu Înălţarea la cer şi aşezarea Fiului „de-a dreapta Tatălui”. A plecat din lumea văzută, după ce a dat omului adevărata normă de vieţuire, aducând împăcarea între om şi Dumnezeu şi deschizând pentru omenire porţile ra-iului, închise imediat după neascul-tarea lui Adam.
Apostolii s-au întristat, la început, dar întristarea lor s-a prefăcut în bucurie, aşa cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca: „Iar ei, închinându-I-se, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi-n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.” (Luca 24, 52-53).
Ne rugăm astăzi pentru eroii căzuţi pe toate câmpurile de luptă, rugând pe Dumnezeu Cel Ce S-a înălţat la cer să înalţe în locaşurile Sale cele veşnice şi sufletele tuturor celor ce şi-au jertfit viaţa pentru apărarea ţării, a neamului şi a credinţei.
Amin.
Pr. Bogdan Ciobotaru