Partea de apus a Bisericii este plină în întregime de gândurile desăvârşirii, de aşteptarea celei de a doua veniri a Domnului, dar şi de revelarea inevitabilei separări a tuturor duhurilor, care va avea loc când va veni Domnul a doua oară. Acestei teme îi este închinat în întregime arcul de sus al peretelui. Aici Domnul apare în icoana, numită Deisis - a rugăciunii de mijlocire - între Maria şi Ioan Botezătorul, între glasul Vechiului şi Noului Testament, dar şi ca semn al tainei nunţii între El şi lumea înconjurată de cetele îngereşti. Dedesubt, pe latura din stânga şi din dreapta sunt văzuţi Apostolii, apoi, tot pe latura din dreapta imaginea sânului lui Avraam ca semn al aşteptării desăvârşite. Potrivit unei vechi tradiţii, pe latura de miazăzi e înfăţişată în feluri diferite tema judecăţii de apoi.
Aici această temă este înfăţişată prin parabola de la Luca despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Sensul acesta al parabolei a părut ciudat multor vizitatori şi cunoscători în materie de iconografie. Pentru ce a trebuit să fie folosită tocmai această parabolă ca formă de înfăţişare a judecăţii? Până la urmă au întrebat pe pictor şi acesta nu s-a încurcat în răspuns. El s-a gândit la preoţii care după Liturghie, îndreptându-se cu faţa spre apus, dau poporului cuvântul călăuzitor al predicii. Preoţii înşişi trebuie să privească în vremea cuvântării la această parabolă a Domnului. La ce le-ar folosi lor înşişi cuvântul propovăduirii dacă după Liturghie mănâncă asemenea bogatului nemilostiv, iar poporul lui Dumnezeu rabdă şi nu are nimic, sau numai ceea ce este strict de trebuinţă?diferite tema judecăţii de apoi. Aici această temă este înfăţişată prin parabola de la Luca despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Sensul acesta al parabolei a părut ciudat multor vizitatori şi cunoscători în materie de iconografie. Pentru ce a trebuit să fie folosită tocmai această parabolă ca formă de înfăţişare a judecăţii? Până la urmă au întrebat pe pictor şi acesta nu s-a încurcat în răspuns. El s-a gândit la preoţii care după Liturghie, îndreptându-se cu faţa spre apus, dau poporului cuvântul călăuzitor al predicii. Preoţii înşişi trebuie să privească în vremea cuvântării la această parabolă a Domnului. La ce le-ar folosi lor înşişi cuvântul propovăduirii dacă după Liturghie mănâncă asemenea bogatului nemilostiv, iar poporul lui Dumnezeu rabdă şi nu are nimic, sau numai ceea ce este strict de trebuinţă?
Icoana judecăţii înfăţişată aici prin parabola Domnului, devine o chemare actuală către toţi care aud cuvântul lui Dumnezeu. Sunt ei, după cuvântul Evangheliei, cu adevărat gata să împartă ale lor cu semenii?
In imaginea acestui ospăţ al bogatului nemilostiv, căruia îi stau la îndemână, împreună cu prietenii săi, toate bucuriile acestei lumi, şi zugrăvirea săracului Lazăr în stânga, căruia câinii îi ling rănile, pictorul bisericii şi-a desfăşurat în aşa fel întreaga imaginaţie, care poate duce la o adâncă interiorizare, încât ne aminteşte de ospăţul lui Belşaţar din Vechiul Testament (Dan., 5, l ş. a.).
Privind acest ospăţ al bogatului nemilostiv, ne putem aminti ceea ce spune Isaac de Antiohia: «Credinţa m-a poftit să mă desfăt cu bogăţiile ei. M-a poftit să stau la masa ei şi mi-a adus în faţă roadele Duhului, mi-a netezit calea către uşa ei, ca să pot umbla cu ea nestingherit. Ea m-a însoţit pe cărarea cea dreaptă, ca să nu rătăcesc în greşeli vrednice de osândă. Am intrat cu ea în locuinţa ei şi am ajuns la locul odihnei. Acolo am văzut toate bogăţiile pe care le-a pregătit celor poftiţi de ea»21.
21. Isaac al Antiohiei, A treia poezie despre întruparea Domnului, BKV, Miinchen, 1913, 39.