Nemijlocit înaintea Patimilor şi prin mai multe proorocii în pericopa evanghelică despre dăruirea Sa ca jertfa, Domnul ne dă în fapta Schimbării Sale la faţă un semn de nemărginită nădejde. Incă şi azi Muntele Tabor îl lasă pe pelerin fără grai la gândul că aici s-a arătat cu adevărat, în Dumnezeu-Omul Iisus, lumina chipului lumii viitoare ca veşnică nestricăciune a persoanei omeneşti. Bisericile din Răsărit preamăresc evenimentul de pe Tabor ca şi botezul lui Iisus, îndeosebi pentru faptul că Tatăl îl mărturiseşte aici, pe pământ, pe Fiul în Duhul Sfânt şi pentru ca prin aceasta se arată limpede, chiar dacă numai înaintea unor puţini martori, în ce constă planul lui Dumnezeu cu lumea: tot ce este pământesc este doar o trecere spre Veşnica schimbare la faţă.

De-abia dacă mai e nevoie să se arate cât de intim ne apare redat Fiul Omului transfigurat, în acelaşi timp şi înălţat şi apropiat, în această icoană ce continuă o mare tradiţie, în care El e înfăţişat între Moise cel ajuns la cunoştinţă şi proorocul Ilie cel încercat de suferinţe. El ne apare în acelaşi timp ca Logos şi ca Miel, căci mâna Sa ridicată ca pentru a vorbi şi sulul cărţii din Apocalipsă îl înfăţişază ca biruitor. Lumina Sa străluceşte atât de puternic, încât Apostolii îngenunchiaţi la picioarele Lui sunt orbiţi de ea, dar în acelaşi timp privesc şi ar dori să rămână acolo.