Din icoana Naşterii Domnului se poate vedea că aici are loc un eveniment profund, înconjurat de spaţii şi chipuri. Intreaga boltă a absidei de miazăzi e un fundal albastru înstelat, alcătuit dintr-o stâncă luminoasă, în chipul crucii, în mijlocul căreia se află peştera, cu ieslea, strălucind ca o flacără, şi Maica îngrijorată. Oile simbolizează pogorârea Fiului la creatură. Liniştea ce se răspândeşte din această scenă este cu atât mai adâncă cu cât în afară au loc multe mişcări ca mânate de o furtună. In partea de sus închinarea îngerilor care coboară suflând din trâmbiţe; în stânga, dedesubt, se vede pregătirea băii Pruncului şi Iosif îngândurat. Sus şi jos, în dreapta, e arătată vestirea făcută păstorilor şi aceştia, plini de uimire, îndreptându-se spre peştera întrupării; sus, în stânga, apropierea magilor pe cai în galop. In centru domneşte liniştea desăvârşită a tăcerii din miez de noapte. Numai lumina stelei străbate până la fruntea Pruncului, înfăşat în neputinţa kenozei Sale. Şi din nou, Maria, ca imagine a celei ce presimte, ştie şi se minunează totodată, privind Pruncul, se încredinţează planului Tatălui şi totuşi stă de vorbă şi cu Pruncul aşa cum a cântat Efrem Sirul, cel mai mare poet al Bisericii neîmpărţite.