Dar mai înainte este întrebat şi Iisus despre aceasta, ca să-L prindă şi pe El prin răspunsul Lui. Iisus, scriind pe poarta templului, stă în picioare în poziţie impunătoare ca nemitarnicul judecător: «Să se ridice Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El» (Ps. 67,1). Acesta e momentul cuvântului preaînalt, în faţa căruia toată dreptatea omenească se arată limitată în cunoaştere şi milostivire. Văzându-se cunoscuţi de El, căci numele lor potrivit cuvântului proorocului, «erau scrise pe nisip ca numele celor fără Dumnezeu», aceia se strecurară de acolo unul după altul. Numai femeia rămâne neosândită în faţa Lui, dar nici El nu o osândeşte ci îi cere să nu mai păcătuiască, adică o cheamă pe calea dumnezeiască arătată prin venirea Lui.

Sfântul Macarie Egipteanul zice despre această cale: «De aceea trebuie să ne grăbim cu toată hotărîrea voinţei noastre spre Domnul şi să ne facem următori ai lui Hristos, ca să împlinim voia Lui şi să ne gândim la toate poruncile Lui şi să le ţinem. Trebuie să ne dezlipim cu desăvârşire de iubirea lumii şi să-I închinăm numai Lui sufletele noastre. Numai de El trebuie să se preocupe duhul nostru, numai de El să ne îngrijim, numai pe El să-L căutăm. Dacă până acum, din pricina trupului, ne-am îngrijit prea puţin: de păzirea poruncilor şi de ascultarea de Dumnezeu, de acum înainte nu mai trebuie să se despartă duhul nostru de dragostea Lui, de căutarea şi de dorinţa Lui»11.

11. S f. Macarie Egipteanui, Omilii duhovniceşti, 9, 13, 81.