Textul istorisirii de la Matei (XXII, 15-22) arată cât se poate de limpede cum încearcă pictorul să redea în icoană întâmplarea aceasta care poate fi trecută uşor cu vederea. La Matei se spune: «în vremea aceea s-au dus fariseii şi au ţinut sfat cum să-L prindă în cuvânt şi au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodianii, şi au zis acestea: «învăţătorule, ştim că spui adevărul şi înveţi calea lui Dumnezeu întru adevăr şi nu-ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne, acum: ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?» Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, a spus: «Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul dajdiei! Atunci I-au adus un dinar; iar El le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia? Răspuns-au ei: Al Cezarului. Atunci a zis către ei: Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Auzind ei aceasta, s-au mirat şi lăsându-L, s-au dus».

Pictorul s-a oprit întâi, precum se pare, la răspunsul dat de Iisus întrebării prin care voiau aceia să-L prindă: «Arătaţi-Mi banul dajdiei». Apoi la cuvântul: «Al cui e chipul acesta şi inscripţia?» Două figuri îngenuncheate poartă ca un jug pe spate un ban uriaş cu chipul Cezarului. Se vede chipul întipărit pe ban şi se înţelege îndată că e al Cezarului, în al doilea rând se desprinde din icoană cuvântul lui Iisus: «Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu».